CAPITOLUL 17

M-am trezit din cauza cuiva care bate usor la usa. Ma trezesc de obicei foarte usor, nestiind ce se poate intampla cu mine atunci cand dorm, motiv pentru care zgomotul usor m-a atentionat imediat. Ma uit la ceas numai ca sa vad ca este de abia ora 7dimineata. Nu stiu ce ar putea dori cineva la ora asta devreme.

Bella este complet adormita. Este intinsa pe pieptul meu, complet inconstienta de ceea ce se intampla in jurul ei; doarme mereu foarte profund. Cu grija, o dau usor la o parte, fara sa o trezesc. Nu fara efort, reusesc totusi sa fac asta si sa ma dau jos din pat, pentru a a-mi pune pantalonii si tricoul pe mine, inainte de a raspunde la usa. Esme se afla de partea cealalta a usii, pe coridor. Este evident ca de abia s-a trezit. Parul ei este o incalceala, iar fata lipsita de machiaj. Poarta un mare halat roz de noapte si casca.

-Imi pare rau ca te-am trezit, Edward, sopteste.

-Nu-i nimic. S-a intamplat ceva?

-Da… chiar imi pare rau. Ziua de ieri a fost o nebunie si am uitat sa ii spun Bellei ca programarea ei la doctor a fost reprogramata pentru aceasta dimineata. Doctorul va fi plecat saptamana viitoare.

Ma opresc instantaneu. Nu este pregatita pentru asta deocamdata. Vrea sa incerce sa treaca cu bine de intalnirea cu prietenii ei, inainte de a da piept cu realitatea de luni.

-Nu poate vedea pe altcineva saptamana viitoare?

Ma uit in spate pentru a ma asigura ca Bella doarme in continuare. Sforaie usor. Ies afara si inchid usa dupa mine, ca sa nu o trezim.

-Da, ar putea, dar Carlisle spune ca asta e cel mai bun doctor, ezita ea.

Ma uit la ea, asteptand sa continuie. Deschide gura de cateva ori dar o inchide la loc.

-Doctorul, ei bine… are experienta cu fete care au trecut prin situatii asemanatoare, spune incet, fiind evident ca ii este greu sa vorbeasca despre trecutul Bellei. Carlisle chiar are incredere in ea, si crede ca este cea mai potrivita persoana pentru Bella. Am vrut sa vorbesc cu Bella seara trecuta, sa o pregatesc, dar am uitat complet, termina, aratand foarte dezamagita.

In atat de putin timp, am ajuns sa am incredere mare in acesti oameni, iar daca ei cred in performanta acestui doctor, atunci sunt si eu de acord. Nu stiu insa cum va reactiona la aceasta veste.

-Este in regula. Voi vorbi eu cu ea, ii spun, neavand idee cum voi face asta.

-Bine atunci, trebuie sa plecam intr-o ora. Eu voi fi pregatita in camera mea, daca Bella va dori sa vorbeasca cu mine, se ofera ea. Imi cer scuze din nou pentru ca v-am trezit, sopteste, mergand inapoi pe coridor. Ii spun inca o data ca nu este nici un deranj si intru inapoi in camera.

Bella a reusit cumva sa isi rasuceasca intregul trup in diagonala, ocupand tot patul. Rad in sinea mea. Face cele mai comice lucruri, atunci cand este adormita. Vorbitul ei in somn nu mai este atat de zgomotos, dar deseori se misca, se intoarce, apucand cearceaful de langa ea cu mainile.

Stau pe marginea patului ingandurat si nefericit la faptul ca trebuie sa o trezesc si sa ii spun vestile neplacute. Imi aduc coatele pe genunchi, si imi mis mainile pentru a ma trezi eu pe deplin. Cu un oftat, ma ridic inapoi, sprijinindu-ma de tablia patului si o aduc pe Bella la pieptul meu.

Incepe sa se intinda si sa mormaie. “De ce ai asta pe tine?” intreaba in somn, cu ochii inchisi, tragand usor de tricoul meu. Rad putin la cum isi deformeaza cuvintele ca un om beat cand este obosit.

-Trezeste-te, Bella… ma apropii putin si ii soptesc in ureche.

-De ce? intreaba, cuibarindu-se si mai bine pe pieptul meu.

-Trebuie sa vorbim. Trezeste-te iubito… ii spun, mangaindu-i spatele de sus in jos.

-Offf… geme, trezindu-se indispusa. Parul ei este tuflit pe o parte iar pe fata inca se mai vad linii de la perna. Este in continuare frumoasa, chiar si asa. Isi ridica mainile, ducandu-le la fata ei.

-Nu poti sa dormi? Intreaba, trecandu-si mainile prin parul meu. Incearca sa ma traga inspre ea, pentru a ne intinde inapoi in pat. Sunt cat pe ce sa cedez si sa imi petrec dimineata cu ea, dar stiu ca trebuie sa ajunga la doctor si cat de important este acest lucru.

-Nu… pot dormi… dar Esme a venit adinioarea si m-a trezit.

Se trezeste instantaneu la auzul cuvintelor mele. Se opreste din a-mi mangaia capul si devine atenta.

-Esme? De ce?

Respirand adanc, spun totul imediat.

-Doctorul pe care trebuia sa il vezi luni, va fi atunci plecat din oras. Programarea ta a fost aranjata in aceasta dimineata, dar Esme a uitat sa iti spuna.

Intregul ei corp intepeneste. Este rigida si se uita in gol. Daca nu as cunoaste-o, as putea spune ca viseaza, dar eu stiu mai bine. Este ingrozita. Nu imi place reactia ei tacuta, asa ca eu continui in speranta ca va vorbi.

-Esme a spus ca este cel mai bun doctor pe care il poti vedea. In plus, are experienta cu fete… ca tine…

Este tacuta. Ma uit din nou la ea vazand cum expresia ei se zbate intre suferinta si dezgust.

-Fete ca mine? Ce fel de fata sunt eu, Edward? spune, uitandu-se la mine serioasa. Vad lacrimi in ochii ei, iar suferinta este si ea vizibila.

-Haide, Bella. Stii ca nu am vrut sa spun ceva rau. Vorbeam de fete care au fost ranite. Mainile imi merg in par si trag tare. Stiam ca tot ce am spus nu a sunat deloc bine. Bella… spun mai tare incercand sa ii atrag atentia si reusesc. Bella… stii ca nu am vrut sa…

-Stiu… si imi pare rau. Sunt doar coplesita si m-am razbunat pe tine, spune incet o lacrima scapandu-i pe barbie.

-E in regula. Stiu ca esti speriata dar eu nu as putea spune niciodata ceva rau despre tine, ii marturisesc luandu-i mana intr-a mea.

Incet, vine inapoi la mine, topindu-se pe pieptul meu si lasand locul rigid de inainte rece si gol. Ma uit la urma de pe cearceaf lasata de ea si ii astept raspunsul.

-Stiu ca nu mi-ai face rau, sopteste. Ma saruta pe gat si ma relaxez. Stiu ca totul este in regula.

-A spus ca trebuie sa plecati si ca daca ai nevoie de ea o gasesti in camera…

-Tu nu vii, spune ea uitandu-se la mine. Este o constatare si nu o intrebare.

-Nu cred ca m-ar vrea acolo, Bella.

Nu pot decat sa imi imaginez cat de ciudat ar fi. Sunt cateva lucruri pe care iubitii nu trebuie sa le stie. Ea isi roteste ochii plictisita…

-Nu pentru ACEA parte prostutule… spune rosind. Ma gandesc doar ca… imi vor pune anumite intrebari… vor dori sa vorbesc despre….

-Si ti-ar fi mai usor, daca as fi acolo cu tine… termin eu pentru ea, iar ea isi musca nervoasa buza in raspuns. Ei bine, atunci, ar trebui sa ne pregatim, ii spun sarutand-o pe frunte. Fericita, zambeste si ma strange in brate.

Fuge in baie si intr-un minut aud dusul pornind. Incet, imi lovesc capul de tablia patului. Vinovatia ma consuma, pentru ca inca o data, dependenţa ei de mine ma face multumit.

Ma doare ca este atat de ranita, dar nu pot minti. M-ar fi suparat daca ar fi plecat la doctor cu Esme, singura si neavand atat de multa nevoie de mine cum a avut in ultimele 5luni de zile. Toate astea ma fac un dobitoc.

Dupa ce Bella iese din baie, fac si eu un dus repede si ma pregatesc. Cu incurajari din partea mea si a lui Esme, Bella se urca in masina cu lacrimi in ochi. Ii pot simti frica la orice pas.

Plimbarea cu masina este destul de tacuta. Esme incearca sa o faca pe Bella sa vorbeasca, punandu-i intrebari despre cum se simte, dar ea nu raspunde. Esme schimba subiectul, aducand vorba despre cina din seara asta, unde vor ajunge Alice si Emmett, si acest lucru o face sa se deschida, dar nu cu mult. Oprim langa o cladire, care nu arata deloc a spital.

-Aici? intreaba Bella.

-Da. Doamna Cope are propria ei solutie. Este mult mai confortabil si nu steril si deranjant ca un spital, explica iesind din masina.

O urmez pe Esme si ies si eu din masina, dar Bella nu. Sta in continuare in masina, nearatand ca ar vrea de fapt sa coboare. Dupa multe insistente, eu si cu Esme reusim sa o aducem in cladire. Este evident ca in acest loc se trateaza situatii critice. De cand intram pe usa, suntem escortati intr-o camera privata mica, unde nimeni nu o poate vedea pe Bella cum se lupa cu un atac de panica.

Bella imi strange mana, comportandu-se ca si cum nu ar sti ca Esme este alaturi de noi. Imi pot da seama ca este terorizata. Tremurul ii strabate trupul la diferite intervale. Apreciez faptul ca Esme pastreaza distanta si ma lasa sa stau langa Bella. bratul imi este infasurat in jurul ei si ii soptesc in ureche. Ii spun ca totul va fi bine si ca o iubesc. Tremura in continuare.

Nu imi mai pasa ca suntem intr-un birou si ca Esme este aici cu noi. Fac singurul lucru ce pare sa o calmeze pe Bella de fiecare data.

-Flori… ii soptesc in ureche masandu-i usor trupul. Incearca sa vorbeasca dar nu poate. Esme ii da un pahar cu apa. Il bea tot si respira adanc pentru a se calma.

-“Fiori”- flori. De abia se aude dar important este ca vorbeste. Ma uit in camera, pentru a vedea ceva nou.

-Tablou…

Un alt tremur si o soapta pierduta: “Immagine”- tablou.

-Scaun… scaun care imi raneste fundul imputit, ii spun, lovind-o usor cu umarul. Simt cum tensiunea ii paraseste trupul si rade usor, si chiar daca Esme incearca sa ne lase in pace, o simt cum isi inabusa amuzamentul.

-“Sedia”-scaun, dar nu mai traduc si restul, spune amuzata.

Tremurul s-a oprit. Mult prea devreme insa revine si ma gandesc cum sa o fac din nou sa rada. Trebuie sa o fac sa uite ca este in acest loc.

-Haide… spun, apropiindu-ma foarte mult de urechea ei… Rahat?

-Nu!!! spune razand.

-Ce este? Suntem adulti, ma apar imediat. Vad cum se decide cu greu ce sa faca.

-Bine… dar doar de data asta, rade iar. “Merda” si gata. Nu ma mai intreba cuvinte murdare.

Pentru o secunda chiar pare sa fi uitat unde este si pare fericita. Apoi, usa care ne desparte pe toti trei se deschide. Impietrim toti atunci cand o asistenta intra.

-Bella suntem gata pentru tine, spune zambind si iese, asteptand sa o urmam.

Fara lacrimi, Bella se ridica curajoasa. Cu mana lui Esme dupa umeri si mana mea intr-a ei, pasim impreuna in camera de consultatii.

***

            Stau pe terasa din spate a casei Cullen-ilor, band o bere ce am gasit-o prin frigider. Ei au spus sa iau tot ce vreau, iar eu am vrut o bere. Astazi a fost o zi stresanta. Ma uit totusi la proprietatea lor si imi este imposibil sa nu ma relaxez. Iarba verde pare sa nu se mai opreasca adanc pana in padure. Este aproape vara aici, iar vremea este placuta. Ma las pe spate in scaun si las soarele sa imi incalzeasca fata, luand o alta gura de bere. A treia bere mai exact.

Prietenii Bellei mai au o ora pana ce ajung iar ea este sus in camera sa se pregateasca. Am venit afara, pentru a-i lasa un pic de spatiu, pentru ca a avut o zi grea. Esme s-a oferit sa amane cina, dar Bella este nerabdatoare sa isi vada prietenii. Vizita la doctor a fost… dura. M-a sleit pe mine de puteri si stiu ca la fel a facut si cu Bella.

Doctorul a fost foarte dragut si grijuliu cu intrebarile pe care a trebuit sa le puna si la cum a trebuit sa o trateze pe Bella. Era evident, cum a spus si Esme, ca medicul avea experienta cu fetele abuzate, prin urmare stia cum sa se comporte in astfel de situatii. Chiar si cu doctorita Cope atat de blanda, Bella tot a mai avut niste atacuri de panica si de cateva ori Esme si medicul au fost nevoite sa paraseasca camera pentru ca eu sa o pot linisti.

Am iesit totusi din cabinet atunci cand doctorul a examinat-o fizic pe Bella. A ramas Esme, dar mi-a fost aproape imposibil sa o parasesc, chiar si pentru o secunda. Am ramas in hol, refuzand sa stau mai departe de sala de asteptare. O auzeam pe Bella plangand. Nu stiu ce ii faceau, dar mi-a trebuit toata puterea de care eram capabil, pentru a nu navali in cabinet. Cand Esme a deschis usa si mi-a spus ca pot intra, ceea ce am vazut mi-a pustiit inima si a facut ca furia tacita pe care o aveam fata de atacatorii Bellei sa fie chiar si mai puternica decat credeam ca era posibil.

Bella era intinsa pe o saltea in nimic altceva decat o roba si sosetelele ei mici albe. Fata ei era de un rosu aprins si fiind cuprinsa de lacrimi respira cu greutate. In timp ce Bella plangea pe umarul meu, imi controlam cu greu furia. Ma uitam la Esme, a carui fata era si ea udata de lacrimi si care tinea o batista la gura pentru a-si inabusi sughiturile de plans. Sa spun ca a fost o consultatie mizerabila, era de inteles.

M-am covrigit si mai tare in scaun, masandu-mi fata obosita. Era dureros pentru mine sa imi amintesc cat de oribila a fost aceasta zi pentru Bella. Cu acest gand, am terminat berea numarul 3.

Dupa ce consultatiile au fost terminate, doctorul a grabit rezultatul analizelor. In aceasta experienta aiurea, am primit si o veste buna. Bella era sanatoasa in principiu, dar mai erau cateva lucruri ce aveau nevoie de ingrijire indelungata. Glezna ei si incheietura mainii care au fost amandoua rupte, nu s-au vindecat corect motiv pentru care vor avea nevoie de terapie de recuperare. Auzind lista de rani ce nu s-au vindecat complet, ma uitam in gol. Cu nivelul de furie pe care il simteam nu vroiam sa risc sa deschid gura si sa spun ceva aiurea. Mental, imi faceam si eu lista a fiecarui oscior rupt de-al Bellei- Alec va avea in curand propria lui lista.

Ultimul lucru discutat inainte de a pleca a fost starea psihica a Bellei. Clinica avea terapisti speciali care stiau cum sa trateze situatiile similare. Doctorul fusese mult mai grijuliu decat fusesem eu in aceasta dimineata, cand folosisem cuvinte cu caracter de insulta “fete ca tine”. La ce ma gandisem? Am incercat sa il ascult cat mai mult pe doctor, pentru a stiu cum sa fac si eu pe viitor.

Urasc sa recunosc ca Bella are nevoie de terapie, dar chiar asa este. Urasc faptul ca eu nu sunt de ajuns pentru ea. Are nevoie de altcineva care sa o ajute si este ceva cu care trebuie sa ma obisnuiesc.

Cand am ajuns inapoi acasa, am mers fiecare in camerele noastre. Bella a adormit, fiind emotional epuizata. In timp ce dormea, am planificat moartea lui Alec si orice fel de tortura pe care aveam de gand sa o includ.

Usa din spate s-a deschis si o Esme obosita a aparut si s-a asezat langa mine. Are un pahar cu vin rosu in mana si imi pune in fata inca o bere.

-Multumesc, ii spun deschizand sticla. Imi ia un minut sa ma uit la sticla. Nici nu m-a interesat sa stiu ce bea; nu are eticheta.

-Emmett a fabricat-o. Mie nu imi place berea. Carlisle este cel care o bea prin urmare este placut sa mai fie altcineva care sa o aprecieze, spune cu un zambet timid.

A fost o zi mizerabila si vroiam o bere. Ma uit la ea si vad ca oboseala ii este intiparita pe expresie. Ochii ii sunt umflati si rosii si trupul ii pare ostenit, lasat de griji. Ofteaza in scaunul ei.

-Nu cred ca cineva vrea sa retraiasca ziua de azi dar eu vreau sa iti multumesc. Felul in care ai calmat-o pe Bella, cat de rabdator esti si cat de multa incredere are in tine… iti multumesc pentru tot.

O simt cum se uita la mine, dar nu ma uit inapoi la ea. Nu are pentru ce sa imi multumeasca. O iubesc pe Bella si nu vreau sa stau si sa o vad cum sufera.

-Saptamana viitoare va fi grea.

Ma uit de data aceasta la ea pentru ca nu stiu la ce se refera.

-Politia… va trebui sa vorbim cu ei luni. Vor sa-l gaseasca pe atacator si au nevoie de mai multe detalii, explica Esme.

La naiba… vreau ca toate astea sa se termine o data.

-Sper totusi ca azi a fost cea mai grea zi, adauga ea si sper sincer sa aiba dreptate.

-Si eu cred asta, ii spun luand inca o gura de bere.

-Stii ca nu ne cunosti inca si nu ai incredere in noi. Inteleg asta si ai si motivele tale. Bella te iubeste totusi, asa ca sper din suflet ca intr-o zi ne vei lasa sa te cunoastem mai bine.

Din nou, nu spun nimc, pentru ca nu este nimic de spus. Bella este singura persoana pe care am lasat-o sa se apropie de mine in ultimii 10ani si nu sunt in cautare de o familie care sa ma adopte.

Nu mai este loc pentru o tacere incomoda, pentru ca Bella si Carlisle ni se alatura pe terasa. Am impulsul de a-mi ascunde sticlele de bere, dar nu o fac, pentru ca nu au decat sa ma judece cum vor. Nu imi pasa. Bella se aseaza langa mine si arata mult mai bine decat m-as fi asteptat. Are parul strans la spate si desi se vede ca a plans, arata mult mai odihnita dupa somn. Cand vine langa mine, ii iau imediat mana intr-a mea si ii masez spatele usor.

-Vad ca iti place berea lui Emmett. Va fi frumos sa am cu cine o bea, spune Carlisle multumit.

-Nu ai 21de ani, sopteste Bella in urechea mea. Rad in sinea mea pentru ca am de fapt, dar chiar daca nu as fi avut, nu mi-ar fi pasat. As fi un sfant, daca acest lucru ar fi singurul de pe lista mea de infractiuni.

-Am de fapt, spun luand o gura sanatoasa de bere iar mana Bellei intepeneste intr-a mea. Pun berea jos si ma uit la ea.

-Ai spus ca ai 20.

-Aveam… am implinit 21 in ziua in care am parasit impreuna Portland-ul, spun ca si cum nu ar fi mare lucru si chiar asa e. Privirea Bellei imi spune totusi altceva.

-A fost ziua ta si nu ai spus nimic? intreaba, aratand un pic dezamagita. De ce arata asa?

-Nu… nimanui nu i-a pasat de aproape 9ani de acum.

Am crescut cu un an, dar nu am mai avut aniversari pana acum. Trebuie sa ai niste oameni langa tine carora sa le pese, pentru a putea avea o aniversare.

-La multi ani cu intarziere atunci, spun intr-o voce Esme si Carlisle, ciocnind cu mine.

Dumnezeule, as vrea sa o lase toti balta. Si ce daca a mai trecut un an? Cui ii pasa? Evident Bellei, pentru ca arata in continuare un pic dezamagita. Carlisle si Esme incep propria lor discutie, lasandu-ne in pace.

-Ce s-a intamplat? o intreb incet pe Bella.

-Trebuia sa iti fac un tort sau… sa iti iau ceva, sa fac ceva pentru tine, orice. Trebuia sa imi fi spus, Edward.

-Imi pare rau iubito, nici macar nu m-am gandit la asta.

Nici nu am realizat ca a trecut ziua mea decat atunci cand am luat bilete de tren pentru Forks si am vazut data scrisa pe ele.

-Imi pare rau ca te-am facut sa te simti prost. Pur si simplu imi pare rau ca nu ti-am pregatit ceva, spune ea, aratand si mai ranita; fata fresh pe care o avea atunci cand a venit langa mine, incepe sa dispara.

-Nu te mai ingrijora. Sincer as prefera sa nu dai atentie acestui fapt, ii spun aplecandu-ma si sarutand-o usor.

Conversatia continua si Bella pare sa treaca peste faptul ca nu mi-a sarbatorit ziua de nastere.

O jumatate de ora trece si atmosfera pare sa se fi inveselit considerabil. Carlisle se ridica pentru a-si mai lua o bere. Eu ii refuz propunerea de a-mi aduce si mie una. Imediat ce deschide usa terasei, auzim usa din fata deschizandu-se si voci stridente razbat linistea. ALICE SI EMMETT SUNT AICI!!!

…………………………………………………………………………………………………………..

Presupun ca mesajele oamenilor care nu s-au impacat cu gandul ca am renuntat la Runaways (Fuggiasco), m-au facut sa mai traduc in continuare.

Oamenii au asteptat in continuare chiar si dupa atata timp.

Nu stiu cat ati mai retinut din poveste, dar aici aveti capitolul 17.

Nu stiu daca voi mai reveni cu o postare la FALLING FOR YOU pana de Craciun, motiv pentru care va urez de pe acum Sarbatori Fericite alaturi de cei dragi voua. Numai bine!

Anunțuri

11 gânduri despre „CAPITOLUL 17

  1. ce coincidenta! aseara vroiam sa il citesc in lb engleza. este un fic foarte bun. dar azi am avut o surpriza minunataaaa! Multumesc foarte mult! Si… sarbatori fericite!

  2. nu mi-a venit sa cred cand am intrat si am vazut k te-ai reapucat d tradus. Chiar dak l-am citit ink d cand ai postat link-ul ficului este placut sa il recitesc in romana.
    Multumim mult pt acest cadou :-*:-*>:d<

  3. multumim caci nai uitat de acest fanfinc superb si il traduci
    este super capitolul
    a meritatat asteptarea
    faci o treaba minunata
    sper sa continui
    spor la tradus
    si sper incurind sa ne inveselesti vetile cu un nou capitol

  4. Buna .abia acum am descoperit fanficul si pur si simplu nu m-am putut opri pana nu l-am citit . Ar fi pacat sa nu il continui .Iti multumesc pentru ca il traduci:X

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s