Capitolul 14-Prima intalnire

BPOV

-Unde mergem? l-am intrebat imediat ce am urcat in masina lui. Alice se facuse nevazuta, indeplinindu-si astfel partea de plan. Tradatoarea!

-Secret, raspunse el, ranjind ironic la mine… Uuufff…

-Oh, nu poti sa-mi dai macar un indiciu? Unul mititel… l-am intrebat folosind fata de catelus pe care o stiam de la Alice. La asta a inceput sa rada sanatos.

-Bella, nu fi copil. Ai rabdare, nu mai este mult. Pfff, cat putea sa ma enerveze, de fapt daca stateam bine sa ma gandesc, cred ca eu eram cea care avea probleme, dar eram atat de curioasa, puteti sa ma invinuiti? Incercarea a doua?

-Eddie? Nu fi rau… am soptit, apropiindu-ma usor de urechea lui, miscandu-mi usor limba la baza gatului lui, tachinandu-l rautacios. Cu siguranta partida de shopping a lui Alice, lasase niste urme clare asupra sanatatii mele mintale. Incepuse sa tremure usor, vizibil distras, chicotind nervos si fortat.

-Bellaaa… spuse printre dinti, in timp ce m-am departat de el cu o privire inocenta. SEATTLE… dar doar atat afli de la mine. Acum stai cuminte pe locul tau. Esti imposibila, raspunse recapatandu-si vizibil controlul.

-Mersi iubitule.

-Cu placere. La naiba, oricand, raspunse uitandu-se la mine cu ochi jucausi, punandu-si usor mana pe genunchiul meu, si facand din ochi dupa.

Cum era de asteptat, Edward alesese cred eu, cel mai select restaurant din Seattle. Great. Costumatia noastra era pe masura; se vedea ca planuise totul pana la cel mai mic detaliu.

Imi deschise usa localului; era perfect, un loc linistit, discret, romantic unde se auzea in surdina o melodie lenta la pian, cantata de pianistul localului. Am fost condusi la masa rezervata de soarele meu, de un chelner mai mult decat amabil. Dupa ce m-am asezat pe scaunul oferit de Edward, am fost mai mult decat absorbita de culorile care dominau incaperea, de la un bej deschis pentru peretii care ne inconjurau, la nuanta de rosu inchis a scaunelor invelite in catifea pana la auriul calduros si imbietor al fetelor de masa.

Pe masa noastra erau asezate doua ornamente minuscule ce sustineau doua lumanari parfumate frumos colorate… in mijocul lor stralucea prin frumusete un trandafir rosu inflorit asezat intr-o vaza dragalasa. Atmosfera era una intima, linistita, potentata si de lumina slaba din intreaga incapere.

-Iti place? intreba soarele meu observandu-mi privirea pierduta asupra incaperii.

-Este a patra oara cand ma intrebi lucrul asta, stii? l-am intrebat serios, cu recunostinta in glas, indreptandu-ma asupra lui, raspunzandu-i la privire. La reactia mea, se incrunta usor in confuzie. Era atat de adorabil atunci cand parea usor frustrat, cand simtea ca ceva ii scapa.

-Ma tem ca nu te inteleg… a continuat el, demonstrand practic ca ii ghicisem gandurile.

-Edward, m-ai mai intrebat asta, cand am ajuns la cabana unde ne-am unit sufletele pentru totdeauna, cand am descoperit surpriza pe care mi-o pregatisei in camera cu semineul, unde ne-am iubit intreaga noapte, sau cand am ajuns in poiana sufletului tau, pe care ai hotarat sa o imparti cu mine, si nu in ultimul rand aici, la prima intalnire oficiala, unde de fapt sarbatorim iubirea care ne leaga. Ma simt atat de norocoasa… Normal ca imi place… Ce altceva as putea cere? m-am uitat usor in ochii lui verzi, usor meditativi, acum colorati si mai mult de emotie. Nu eram genul care sa isi destainuie sentimentele si trairile, dar nu vroiam sa-i mai ascund absolut nimic. Mi-am intins mana pe masa in cautarea mainii lui, iar el a luat-o imediat sarutand-o tandru.

-Eu sunt cel norocos. Ma faci atat de fericit, imi raspunse aproape soptit. Cina a continuat normal, savurand mancarurile delicioase, dupa care am ales amandoi pentru desert o prajitura de ciocolata. Era delicioasa. Ne hraneam reciproc, iar dupa un timp chiar l-am tachinat murdarindu-l usor pe nas. Am ras usor, vazandu-i fata socata.

-Tu nu ai facut asta…

-Eu? Habar nu am despre ce vorbesti… i-am raspuns cu o voce inocenta, dupa care m-am apropiat de el senzual, si i-am lins usor cu limba pata de ciocolata. Fusese destul de usor, avand in vedere ca eram destul de aproape unul de altul.

-Bella, esti incredibila… raspunse cu o voce joasa.

Ne-am bucurat de prezenta celuilalt si de frumusetea localului pentru inca o ora. Ne pierdeam in privirea celuilalt, vorbeam in soapta cu mainile impreunate, ascultam cu placere, muzica lenta imbietoare. Timpul statea in loc pentru noi, speriat parca de intensitatea sentimentelor noastre. Era o noapte perfecta.

***
-Nu mergem acasa? am intrebat uimita sa vad ca ne abateam de la drumul obisnuit.

-Asta vrei? intreba el, intorcandu-si privirea spre mine si sarutandu-mi usor mana, care statuse pana acum asezata comod pe piciorul lui.

-Stii ca nu asta am vrut sa spun, i-am spus cu sinceritate in glas, mangaindu-i cu dragoste fata perfecta, obrazul parca sculptat in marmura, admirandu-i ochii ca de smarald care nu-si pierdeau din intensitate nici macar acum cand noaptea ne invaluia, sau buzele ferme, acele izvoare de dorinta care ma dezmierdasera de atatea ori si in atatea feluri: usor, tandru, hotarat, pasional, nerabdator, nesatul, si in multe, multe alte feluri pe care numai noi le stiam.

La noi fiecare sarut era diferit, fiecare atingere devenea mai pasionala, pe zi ce trece relatia noastra, legatura noastra fizica si spirituala devenea mult mai intensa. Ati fi tentati sa spuneti poate ca asta este imposibil, dar spre deosebire de alte relatii care se deteriorau usor odata cu trecerea timpului, pasiunea scazand usor in favoarea sentimentului de obisnuinta, de dependenta egoista fata de celalalt, de frica de a ramane deodata singur. Dar cum am mai spus, la noi totul era contrar asteptarilor, anormal chiar… Si ce? Cateodata exceptia face regula…

In cateva minute am ajuns in LaPush, trecand de cartierul de case, unde am recunoscut in treacat domeniul lui Billy Black, bun prieten al lui Charlie, domiciliul lui Jacob, depasind adunarea de copaci, paduricea care avea parca propria ei personalitate, diferita fiind de padurile din Forks prin aspect si constitutie, dupa care am ajuns la plaja. Edward a oprit motorul silentios al adoratului sau Volvo la aproximativ 100m de mare.

-Am ajuns iubire. M-am gandit sa mai petrecem un pic de timp impreuna si in mijlocul naturii, asa cum ne place noua.

Dumnezeule putea sa fie totul mai perfect de atat? Cu siguranta o sa-mi cedeze inima mult mai devreme decat e normal, din cauza a atator emotii traite alaturi de el, in ultimul timp. Saraca mea inima obosita si suprasolicitata… Cu toate astea, ma simteam mai vie ca niciodata, de abia acum simteam ca traiesc cu adevarat viata, ca ma bucur de ea, acum cand aveam langa mine motivul perfect pentru care sa fac toate astea. Aveam de ce si aveam si cu cine.

Am iesit imediat din masina, entuziasmata, dupa care m-am descalcat repede, fericita pentru ca scapam de sandalutele cu toc in favoarea nisipului moale si fierbinte. Edward cobori si el din masina, uitandu-se amuzat la mine. Am aruncat papucii din mana, am inceput sa alerg usor, dupa care m-am oprit si m-am invartit usor cu fata spre cer, simtindu-ma mai fericita si mai libera ca niciodata, inhaland puternic aerul sarat si racoros al marii. Am pasit incet inainte inspre mare, uitandu-ma vrajita la luna plina din seara asta, mai frumoasa si mai blanda ca niciodata.

-E superba luna in seara asta, nu-i asa? am intrebat, cautandu-l din priviri pe soarele meu. Era divin, cum putea fi altfel, acolo rezemat de masina, lumina lunii jucandu-se in parul lui mirific, fixandu-ma atent cu o privire intensa.

EPOV

Ma uitam la ingerul meu cu adoratie. O divinizam. O observam cum se bucura de caldura nisipului, cum talpile ei mici si fine dansau parca in nisip, cum se bucura atat de mult la vederea marii. Ma rezemam de botul masinii, uitandu-ma la ea pierdut. Era atat de frumoasa, atat de naturala. Nu putea fi sub nici o forma falsa. Totul la ea era atat de pur, ma uitam in ochii ei inocenti si avea impresia ca imi vad copilaria demult trecuta, sub forma unui filmulet. Imi aminteam cum la aniversarea ei de 10ani, i-am daruit o casa pentru papusi construita stangaci de mine, de care s-a bucurat enorm, imi aminteam cum ii placea sa-i imping leaganul in copilarie, mai sus, tot mai sus la cererea ei, pentru ca adora senzatia pe care o avea atunci cand vantul ii alinta parul usor, sau cand am invitat-o pentru prima data la dans, cand a implinit 14ani. Ce se schimbase? Aveam 16ani si eram mai emotionat cum nu mai fusesem vreodata in preajma unei fete, amandoi fiind vizibil incomodati de tumultul de senzatii si sentimente care puneau stapanire pe noi acum la adolescenta, confuzia si semnele de intrebare luand locul calmului anilor trecuti ai copilariei, in care prietenia pura era singura prezenta. Ocupase dintotdeauna un loc unic in inima mea, chiar daca nu am vazut asta decat mult mai tarziu.

-E superba luna in seara asta, nu-i asa? ma intreba cu vocea ei lina si suava, dupa care se intoarse sa ma priveasca.

-Nu este nimic in comparatie cu tine, am raspuns fara macar sa ma gandesc, stiam deja ce simt, vazandu-i chiar si in intuneric roseata care lua controlul asupra obrazilor ei. La lumina marii, culoarea rochiei ei bleu, parca lua viata, vibrand neincetat in reflexii vii. Vantul ii misca usor materialul rochiei, transformandu-l in usoare valuri in ton cu marea, in timp ce parul ei, ii contura perfect, fata mititica de inger.

Mi-am scos cravata si vesta, dupa care mi-am desfacut primii nasturi de la camasa, pentru a ma face mai comod. Am deschis din nou portiera masinii, punandu-mi hainele pe locul din spate dupa care m-am intors inspre iubirea mea. Ma astepta cu mana intinsa, i-am acceptat-o imediat, si am inceput sa ne plimbam linistiti pe plaja. Ca si ea, scapasem in drum de pantofi, fiind amandoi acum cu picioarele goale, dupa care mi-am pus mana asupra umerilor ei, apropiind-o mai mult de mine, strangand-o la piept, simtindu-i capsorul rezemat de gatul meu.

-Multumesc Edward, multumesc pentru seara asta, iti multumesc atat de mult, imi sopti dupa care ma saruta pe gat.

-Te iubesc Bella, tu esti viata mea acum, i-am raspuns dupa care am sarutat-o din nou.

In acea noapte, ea a fost a mea din nou, am facut dragoste incet, pasional in nisip, la umbra racoroasa a marii. I-am pretuit inca o data, trupul diafan, seraphic, moartea mea dulce si pacatoasa. Rasaritul ne-a prins din nou impreuna, numai ca de data asta ne-am spus si o dorinta: SA FIM VESNIC IMPREUNA, POATE CHIAR SI DUPA CE MOARTEA NE VA DESPARTI… Nu stiam ce va fi in viitor, cum ne va afecta, dar stiam oarecum ca sufletele noastre vor fi intotdeauna impreuna, ca si pana acum, indiferent de orice si de oricine…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s