Capitolul 26-Escapada cu final fericit

BPOV

-Domnisoara Swan, e timpul sa va retrageti in salonul dumneavoastra, se auzi in liniste vocea asistentei noi venite, lucru care a generat un marait tacut de protest din gura lui Edward. Am incercat sa-mi abtin un chicotit sanatos, dupa care am incercat sa ma desprind din bratele protectoare ale iubitului meu pentru a asculta intocmai de cadrul medical. Ii ocupasem intreaga zi jumatate de pat, desi el nu se plangea.

-Nu vreau sa pleci… se planse Edward, strangandu-mi mana intr-a lui… Inca nu am apucat sa iti spun ca te iubesc… sau macar sa te sarut de noapte buna… inca un pic…

-Nici eu nu vreau sa plec, dar trebuie… este deja tarziu… am raspuns cu un oftat… Chiar ma iubesti? am intrebat eu usor, incercand sa inmultesc pe cat posibil momentele tandre alaturi de el.

-Hmm… nu stiu… inca sunt in dubii… a raspuns amuzat, razand de-a dreptul cand l-am lovit in joaca peste umar. Reactiona imediat dupa rafala de ras, si cu o viteza uluitoare, ma prinse iar in bratele lui si ma saruta. I-am raspuns fara ezitare, trupul meu mulandu-se instinctiv din nou in bratele stapanului absolut al sufletului meu.

Trecusera deja trei saptamani de cand Edward se trezise din coma, si totul mergea bine. Eram amandoi vindecati, in afara oricarui pericol, motiv pentru care mai aveam doar doua zile de stat in spital. Toate intrasera pe fagasul normal, iar eu si iubitul meu eram mai apropiati ca oricand, de nedespartit. Spre disperarea asistentelor si a intreg cadrului medical (inafara de Carlisle), ne petreceam toata ziua impreuna in salonul meu sau al lui, in functie de dispozitie, fiind de nedespartit chiar si in timpul pauzelor de masa. Primeam vizite constante de la Esme si Charlie, dar si telefoane de la Emmett si Rosalie, sau Jasper si Alice, care erau deja la facultate in Seattle, si asteptau cu nerabdare sa ne alaturam grupului. Entuziasmul se citea oriunde si pe chipurile noastre, iar eu asteptam cu mare bucurie sa plec din intunecatul si micul Forks catre insoritul si marele Seattle.

-Ce-a fost asta? am intrebat, uitandu-ma in ochii superbi ai lui Edward, in care citeam numai dragoste.

-A fost sarutul meu de noapte buna si da… (sarut)… te iubesc(sarut)… te iubesc(sarut)… te iubesc(sarut)… Am inceput sa chicotesc vesela, imbatata de fericire, indragostita pana peste cap si rosie in obraji cu siguranta. Ti-am spus ca esti adorabila cand rosesti? continua soarele meu elanul de complimente, strangandu-ma si mai tare la piept. Uitasem total si cum sa respir, dar atentia amandurora ne-a fost atrasa de tusitul infundat in semn de atentionare a asistentei de care uitasem complet ca fusese in salon tot timpul asta. La naiba!

-Trebuie sa plec, ne vedem maine, te iubesc… m-am ridicat din pat bucuroasa si l-am sarutat scurt.

-Ne vedem mai tarziu, sopti el in urechea mea, facandu-mi din ochi si lasandu-ma socata. La expresia mea se amuza vizibil, zambi atotstiutor, fixandu-ma cu privirea pana ce am parasit salonul. Ce vroia sa spuna cu asta?

Am ajuns in camera mea ametita, cu inima batandu-mi nebuneste si trupul inmiresmat de parfumul lui. Era uluitor efectul pe care il avea asupra mea si nu cred ca voi reusi vreodata sa-mi stapanesc emotiile ce ma coplesesc de fiecare data cand sunt in preajma lui; sincera sa fiu, nici nu vroiam asta. Sub privirea severa a asistentei care sincer ma calca pe nervi, m-am asezat in pat ascultatoare, invelindu-mi incet trupul. Lasata intr-un final singura, mi-am scos cartea lui Jane Austen din sertarul de langa pat si am inceput sa citesc, in incercarea de a-mi aduce si somnul pe gene cu ocazia asta.

Nu stiu cat timp a trecut, dar lectura cartii isi facea clar efectul din moment ce, fortata de imprejurari, mi-am lasat capul usor pe perna, cartea cazand undeva prin pat, in timp ce eu atipisem linistita. Nici nu am apucat bine sa ma afund in prima ora de somn ca o atingere usoara si o soapta in plina liniste a camerei, imi atrase atentia. Visam? Posibil… eram inca adormita. De data asta, insa, soapta se amplifica, prinzand contur, tonalitate, incercand cu tot dinandinsul parca sa imi atraga atentia din lumea viselor.

-Bellaaa… Am incremenit, deschizand ochii larg, numai pentru a vedea fata frumoasa a lui Edward, langa patul meu. Am fost intampinata de acelasi suras strengar care se juca cu ritmul inimii mele, dar pentru a scapa de asta, mi-am luat ochii de la fata lui perfecta, si mi-am indreptat-o spre corpul lui, numai pentru a vedea ca era complet imbracat cu haine de oras, aranjat si proaspat barbierit. Imi adoram iubitul… Imi mangaie usor obrazul, dupa care mi-l saruta dulce. Te-ai trezit somnoroaso… Ma gandeam ca o sa trebuiasca sa te car in brate pana afara, desi marturisesc ca mi-ar face placere, chiar daca nu sunt in cea mai buna forma…

-Edward… i-am raspuns in soapta, m-ai speriat… Stai… ce?!?!? afara…??? Si ce cauti aici?

-Ti-am spus ca o sa ne vedem mai tarziu si… ca sa iti raspund la intrebare… ei bine… te rapesc… termina el cu acelasi suras strengar, care ii dezvelea dintii intr-un mod mai mult decat placut. Daaa… am un iubit nebun… acum e ceva oficial.

-Tu glumesti sper, nu? am continuat chicotind inca nevenindu-mi sa cred. Edward, esti nebun? Mai avem doua zile si iesim din spital, doua zile…

-Da, Bella, glumesc, de asta sunt imbracat si pregatit de plecare… raspunse Edward, razand un pic mai zgomotos, fapt care m-a indemnat sa ii acoper gura, de teama sa nu ne auda cineva. Numai asta ne mai trebuia…

-Esti nebun… i-am raspuns soptit…

-Doar dupa tine… raspunse sarutandu-mi varful degetelor cu delicatete.

-Stiu… si de asta te iubesc… i-am raspuns la randul meu, dupa care s-a aplecat sa-mi sarute incet buzele. Unde mergem?

-Nu prea departe, doar in locul nostru de la plaja. Este o vreme excelenta afara, si este pacat san u profitam.

-Perfect, ma schimb imediat si mergem.

-Vrei sa te ajut? intreba Edward cu un zambet machiavelic si cu ochii mari. Juca dur sa inteleg… Nu-i nimic.

-Credeam ca tu ma ajuti doar la dezbracatul de haine, i-am soptit in ureche seducator. La cuvintele mele facu ochii si mai mari si chicoti fortat. Doamne, cat imi placea faptul ca aveam asupra lui aceleasi efecte pe care le avea si el asupra mea. Chiar eram facuti unul pentru altul.

EPOV

Cu Bella de mana, am mers incet in noapte pe coridoarele spitalului, indreptandu-ma spre scari. Vroiam sa ajung la subsol, la iesirea de urgenta. Asta era unul din avantajele faptului ca tatal meu era medic aici; stiam locul ca in palma, inclusiv toate iesirile secrete, necunoscute publicului. Acum doar speram ca ceea ce tinea de a doua parte a planului meu, sa ma astepte afara asa cum am stabilit. Ajungand intr-un final la subsol, am tras puternic de usa, si am pasit in aerul usor racoros al noptii. Yes!!!

-Cum a ajuns Volvo-ul tau aici?!?!? se auzi vocea surprinsa a ingerului meu. Stiam ca nu o sa o lase balta asa ca am hotarat sa-i povestesc.

-Jacob m-a ajutat. Se simtea dator fata de mine, asa ca nu am ezitat sa-i cer ajutorul in toata chestia asta.

Si asa si era. Jake era un baiat bun; dupa accident am vorbit, si-a cerut scuze si am ramas prieteni; l-am inteles, m-a inteles, si totul era ok. Cand l-am rugat sa imi aduca masina la spital, la iesirea din spate, nu a ezitat, si ii multumeam enorm. Ii doream doar, sa-si gaseasca si el ingerul lui, asa cum eu mi-l gasisem pe al meu, si sa fie fericit. Merita asta.

In mai putin de jumatate de ora, am ajuns in LaPush, si pentru prima data in viata asta, aveam emotii, eu, marele cuceritor Edward Cullen aveam emotii si inca mari. Vroiam pur si simplu ca totul sa mearga perfect., in ceea ce priveste a treia parte a planului meu, cea mai dificila parte. Am incercat sa-mi maschez emotiie, pentru a nu da nimic de banuit, asa ca am continuat sa ma port normal, ca in orice alta seara si sa exclud, pe cat posibil, faptul ca obiectul pe care il aveam acum in buzunarul de la blugi, parea mai greu ca niciodata. Am coborat rapid, pentru a-i deschide Bellei portiera, uitandu-ma in acelasi timp, pentru prima data la marea din spatele meu. Nu ma inselasem in privinta vremii; aerul de pretutinderi era relaxant si caldut, cerul era senin, lasand loc stelelor luminoase si lunii pline; marea era si ea linistita si imbietoare.

-Aproape ca uitasem cat de frumos este locul asta, Edward. Iti multumesc, sopti Bella fericita.

-De asta sunt aici iubito, i-am raspuns intorcandu-mi fata la ea, si sarutand-o usor; ca sa iti aduc aminte de ceea ce este frumos, de ceea ce ne face fericiti pe amandoi, am terminat serios, dupa care am tras-o la piept, strangand-o usor.

Am inceput sa ne plimbam incet, pe nisipul moale, pana ce am ajuns aproape de mare si ne-am oprit; privelistea era fantastica, iar eu mai aveam un pic si faceam un atac de panica. Bella era in bratele mele, cu obrazul lipit de pieptul meu, tacuta ca de obicei, savurand momentul. Si atunci, cu ea atat de apropiata de mine, orice urma de incordare s-a risipit. O iubeam, desi era putin spus, o divinizam; ea ma iubea la randul ei, ce mai asteptam? Nimic cred, era momentul perfect; daca ma va respinge… sau…?. Oribilul accident imi zguduise serios limitele firave ale realitatii, facandu-ma sa vad viata cu alti ochi, invatandu-ma sa nu las nici o secunda sa se piarda, sa profit la maxim de clipele care ma fac fericit si nu in ultimul rand, sa traiesc orice clipa alaturi de EA, ca si cum ar fi ultima, la intensitate maxima. Imi invatasem lectia, poate un pic prea dur ce-i drept, dar acum stiam mai sigur ca niciodata, ca totul depinea de mine, de alegerile pe care le fac. Am desprins-o pe Bella din imbratisare, si coborandu-mi privirea asupra ea, i-am cautat ochii. Cand si-a ridicat privirea asupra mea, si am vazut dragostea pentru mine in ei, mi-am dat seama ca nu mai aveam nici un motiv sa astept, ca visasem la acest moment, de cand aflasem ce simt pentru ea.

-Bella, ma iubesti?

-Mai mult decat orice Edward… a venit imediat raspunsul ei. Fara sa mai astept, am scos cutiuta din buzunar, iar in urmatoarea secunda m-am coborat, asezandu-ma pe un genunchi in fata ei. Reactia ei nu s-a lasat asteptata; la vederea mea, a inlemnit, iar ochii ei de ciocolata pura, acum mari, care ma facusera fericit de atatea ori, erau incarcati acum de valuri intregi de emotii: soc, curiozitate crescanda, panica, dar si dragoste pura si fericire.

-Imi … faci onoarea… de a deveni sotia mea? am intrebat rar, cu pauze semnificative, in timp ce am descoperit inelul, incercand sa-mi mentin aceeasi tonalitate hotarata a vocii. La intrebarea mea, a inceput sa lacrimeze imediat, buzele tremurandu-i nervos. Asa ca am continuat, usor panicat. Stiu ca suntem de putin timp, oficial impreuna, sau poate crezi ca totul este prea devreme, si poate ca ai dreptate, dar iti jur Bella, ca te iubesc mai mult decat orice pe lumea asta. S-au petrecut atatea intre noi, iar accidentul m-a facut sa imi dau seama ca trebuie sa profit de orice clipa importanta din viata mea, traind-o din plin. Sa nu crezi acum ca fac toate astea numai din cauza accidentului, pentru ca nu este asa; am cumparat inelul de inainte… am continuat, incepand usor sa ma balbai. Te iubesc Bella, te vreau alaturi de mine pentru totdeauna si…

-DA!!!

-… am visat dintotdeauna ca intr-o zi sa-mi devii sotie… si… POFTIM?!?!? Ce ai spus?

-DA…

-Da, ce? eram de-a dreptul ametit, pierdut in propriul meu discurs. Probabil ca ma facusem si de rusine, dar ce mai conta.

-ACCCEPT, prostutule, chicoti Bella fericita… DA, VREAU SA MA CASATORESC CU TINE!!! De abia atunci, am facut legatura cu realitatea, intelegand semnificatia din spatele cuvintelor ei si fara sa mai ezit, am sarit si am strans-o in brate cu toata puterea. Visam cu siguranta, pentru ca fericirea pe care am simtit-o in acel moment, parea dureros de ireala; parca era un basm cu happy-end, iar viata imi demonstrase de multe ori ca poate fi oricum numai nu si roz neaparat. Pur si simplu nu imi venea sa cred ca puteam fi atat de norocos, ca sosise si timpul fericirii mele sau ca ea ma acceptase alaturi de ea pentru totdeauna, asa cum eram. Nu eram obisnuit cu faptul ca viata poate fi si atat de frumoasa cateodata. Era posibil?

-Te iubesc, te iubesc atat de mult, i-am soptit in ureche imbatat de fericire, uitand de tot si de toate.

-Eu te iubesc mai mult… sopti ea in raspuns

-Imposibil, Bella, imposibil.

***

Noaptea a trecut extrem de repede si pierduti in peisaj, am prins rasaritul impreuna, ca si acum multe saptamani, dar acum totul era diferit. Eram la piept cu iubirea ce mi-a marcat viata pentru totdeauna, si in timp ce ma uitam la soarele timid pierdut parca intre valurile marii, nu puteam sa ma gandesc decat la EA: LOGODNICA MEA, ISABELLA MARIE SWAN, in viitor CULLEN.

Anunțuri

3 gânduri despre „Capitolul 26-Escapada cu final fericit

  1. Genial ficul!
    Aproape am plans de situatile grave, am fost cu sufletul la gura in cele critice si am zambit si respirat usurata atunci cand totul s-a intreptat pe fagasul bun al drumului.
    Superb!
    Felicitari!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s