Capitolul 26-Îndoieli

EPOV


Ultimele 3 zile fără Bella în viaţa mea au fost chinuitoare. Să nu ştiu în orice clipă ce face îngerul meu, să nu-i văd ochii pierduţi ţintuindu-i pe ai mei, să nu îi simt trupul fragil cuibărit în braţele mele, toate astea au constituit un coşmar, o adevărată suferinţă, suferinţă pe care acum încercam pe cât posibil să o dau uitării. Observându-i acum trupul ei gol, agăţat de al meu, mâinile ei ce strângeau inconştient, chiar şi în somn, trupul meu, toată această fericire, pe care nu credeam că o voi trăi vreodată, îmi era greu să îmi amintesc ultimele zile.

Ruptura pe care o impusese Bella între noi din cauza nesiguranţei ei, nu numai că ne rănise enorm, dar şi pusese între noi o distanţă ce nu era absolut deloc necesară. O înţelegeam, cel puţin încercam, dar cel mai mult mă bucuram că reuşisem să o conving de faptul că o despărţire ar fi fost cea mai proastă decizie în acest moment. Incidentul de acum câteva seri, mă duruse şi pe mine, nu numai pe ea. Mă învinovăţisem pentru că mi-am permis ca pentru câteva secunde să uit de starea ei reală, îmi era frică de faptul că am bruscat-o chiar dacă nu era aşa, dar cel mai mult îmi era frică de faptul că am speriat-o pe Bella. Ăsta era ultimul lucru pe care vroiam să îl fac, iar imaginea ei, plângând, uitându-se cu durere în ochii mei, tremurând toată, era o tortură pe care nu aveam să o uit prea uşor. Atât de vie mi se păstrase în minte. Apropierea dintre noi devenise probabil prea intimă pentru psihicul ei şi aşa fragil, fapt pentru care nu mi-a rămas altceva de făcut decât să încerc să o consolez pe cât posibil. Aproape inconştient, gândindu-mă la cât de mult i-am simţit lipsa în ultimele zile, am strâns-o şi mai mult în braţele mele, cuibărindu-i capul în curbura gâtului meu şi sărutându-i creştetul. Trupul ei, reacţionă favorabil, lăsându-se dezmierdat aşa că mulţumit, mi-am afundat nasul în părul ei mirosind a căpşuni, încercând să îmi întipăresc aroma cât mai adânc în plămâni.

Această aromă nu aveam să o uit vreodată, nu era posibil; acest uşor balsam ce mi se întipărise în suflet, era mai fermecător ca niciodată chiar şi după 4luni de când o cunoscusem pe Bella. De când intrase pentru prima dată în biroul meu, după micul accident legat de maşina mea, atât de frumos “decorată” de Jake şi gaşca lui, simplul ei parfum mă năucise complet. Atunci, îmi fusese imposibil să îmi dau seama ce se întâmplă cu adevărat, dar în prezent, gândurile propriei minţi, dezlegaseră de mult misterul. Simplitatea şi inocenţa Isabellei Swan mă captivaseră din prima clipă. Dacă la început eram intrigat de ea, pe parcurs am ajuns să fiu dependent de întreaga ei fiinţă. Îmi amintea foarte mult de relaţia foarte puternică din punct de vedere afectiv cu Anthony, dar chiar şi în acest caz, relaţia mea cu Bella era vizibil mai importantă. Mult mai simplă dintr-un singur punct de vedere, dar şi mai tangenţială: fără ea nu puteam trăi iar dispariţia ei, m-ar ucide la propriu. Dacă moartea lui Anthony mi-a pustiit sufletul aproape în întregime, la Bella ar fi mult mai grav… aş fi complet pierdut.

Îi povestisem totul lui Alice, atunci când văzuse chiar şi ea, cum, fiind singur nu mă puteam linişti. Îmi era greu să îi povestesc cele întâmplate, mai ales că Bella nu îmi mai răspundea la telefon. Sora mea înţelesese totul, dar în ciuda insistenţelor ei de a-i lăsa Bellei un pic de timp pentru ea însăşi, după 3zile am cedat. Nu mai puteam să stau şi să mă prefac că totul este în regulă, şi să o las să înfrunte ce e mai greu de una singură. Îmi închipuiam faptul că se lupta probabil cu proprii ei demoni şi tocmai acest lucru mă neliniştea. Ştiam din proprie experienţă cât de greu poate fi să lupţi de unul singur, cu propria ta conştiinţă, propriile tale coşmaruri. Trăisem asta timp de 4ani, şi fusese una dintre cele mai dure perioade din viaţa mea. Fiecare zi era la fel… mai rea ca cea care tocmai trecuse, în fiecare zi, duceam o bătălie şi mai mare cu mine însumi; în fiecare zi simţeam că mă sufoc, că nu mai găsesc suficient aer în plămâni pentru a trăi o nouă zi. Nu aveam de gând să o las pe Bella să retrăiască ceea ce pe mine mă marcase prea mult aşa că de dimineaţă, luasem hotărârea de a schimba toate astea.

În momentul în care am strâns-o în braţele mele după o absenţă de aproape 3zile, mi-am dat seama că pentru nici un motiv nu o voi mai lăsa să se îndepărteze de mine, să nege ceea ce era între noi. Plângea, iar simplele ei lacrimi mă dureau pe mine, se învinovăţea pentru tot ceea ce nu reuşise să îmi dăruiască cu câteva nopţi în urmă, adevărata ei inocenţă, pentru că în ciuda a tot ceea ce trăise Bella în trecut, eu o consideram în continuare pură şi inocenţă. Se lupta cu propriile ei fantasme fapt care nu îmi mai lăsă altă alternativă decât să încerc să mă apropii de ea cât mai mult posibil. Am vrut din tot sufletul să o fac să îl uite pe el, măcar pentru câteva ore, am vrut să îi şterg măcar un pic din suferinţă, aşa cum şi ea făcuse asta pentru mine, în trecut. Făcusem dragoste cu ea şi încercasem astfel pe cât posibil să îi dau o încredere în propria ei fiinţă, încredere ce îi lipsea cu desăvârşire. Eram conştient de fapul că nu era pe deplin vindecată, şi că orice apropiere fizică dintre noi din viitor, va trebui realizată cu la fel de multă grijă, dar chiar şi aşa, eram fericit că îmi iubisem îngerul pentru prima dată. Nu mă mai simţisem niciodată atât de complet ca atunci când am făcut dragoste cu Bella. Nu puteam să explic prea bine, dar poate simplul fapt că o iubeam mai mult decât am iubit pe oricine altcineva în această viaţă, făcea ca sufletul meu să fie atât de împăcat. Mă simţeam complet, fericit, întreg, în vizibil contrast cu ultimii mei ani de viaţă, unde dusesem pe proprii umeri un suflet pustiit şi gol. Eram reîntregit şi îmi dădeam seama cu fiecare secundă ce trecea, că acest sentiment, exista datorită Bellei în preajma mea.  Mă schimbase întru totul, mă făcuse alt om, îmi redase puţin câte puţin speranţa de a visa din nou, de a spera la un trăi mai bun, iar simpla ei apariţie mă salvase cu totul. Îi datoram ceea ce eram, îi datoram totul.

În minte îmi veneau acum, ultimii ani din viaţa mea, ce îi puteam considera pierduţi; femeile care intrau ocazional în patul meu şi care deveniseră o obişnuinţă, sexul care de cele mai multe ori se încheia cu un “mulţumesc” groaznic de sec, în momentul în care încercam să scap de ele, relaţia dificilă pe care o aveam cu proprii părinţi şi mai ales, comunicarea din ce în ce mai dificilă cu propria mea soră, Alice, care în ultimii ani mi se dedicase total. Am fost un dezastru, o epavă, şi partea cu adevărat regretabilă era că nu făcusem nici celorlalţi viaţa mai uşoară. Oarecum egoist, o candamnasem pe Alice să îmi suporte toanele, neglijând faptul că îşi lăsase în urmă, propriul trai din Forks, legătura deosebit de frumoasă pe care o avea cu Jasper şi multe altele. M-am îndepărtat de părinţii mei, Carlisle şi Esme, atunci când le-a fost mai greu, uitând că în timp ce eu pierdusem un frate, ei pierduseră un fiu. Mă învinovăţeam pentru multe, dar acum, încercam pe cât posibil să îmi salvez poate ultima părticică rămasă din propria viaţă, schimbând totul, de la atitudine până la fapte. Încercam să salvez ceea ce se mai putea.

-Edward, pământul către Edward, la ce te gândeşti?… se auzi vocea încărcată de somn, a îngerului meu şaten, care acum mă strângea din nou inconştient… ochii ei de ciocolată căutându-i pe ai mei.

Chicotind uşor, la glasul ei atât de slab şi la expresia ei uşor amuzată, i-am dat la o parte câteva şuviţe rebele, după care i-am sărutat uşor obrazul, bucuros că s-a trezit.

-Hmm… la toate şi în acelaşi timp la nimic… am răspuns ironic, alegând să evit răspunsul pentru moment, tachinând-o uşor cu degetele pe pielea ei atât de fină. Ar trebui să ne îmbrăcăm. Nu de alta, dar nu cred că lui Charlie i-ar face plăcere dacă ne-ar descoperi aşa, nu crezi? am continuat după care, încet m-am ridicat din pat cu gândul de a-mi culege hainele împrăştiate pe jos.

Bella zâmbi jucăuş uitându-se la trupul meu gol acum în poziţie verticală, dar nu mai obiectă cu nimic aşa că muşcându-şi buza nervoasă, începu şi ea să se îmbrace. Timiditatea i se citea la orice pas, dar aveam în plan ca pe viitor să îi insuflu puţin câte puţin o încredere în sine ce mie, cel puţin mi se părea necesară. Nu mă puteam abţine totuşi să nu o tachinez, atunci când o vedeam cum mă studia pe furiş, zâmbind afectată, aşa că am hotărât să mă joc un pic, dând întregii situaţii un uşor spirit de glumă.

-Îţi place ceea ce vezi? am deschis din nou discuţia, rânjind arogant, după ce îmi încheiasem şi ultimul nasture de la blug, rămânând în continuare la bustul gol. Reacţia pe care o intuisem nu se lăsă aşteptată, fapt pentru care, aşa cum prevăzusem, Bella lăsă capul în jos ruşinată, obrajii arzându-i de emoţie.

Nu mi-am putut abţine un râs sănătos, motiv pentru care, pentru a se răzbuna probabil, Bella luă o pernă şi o aruncă deranjată în direcţia mea. Micul ei gest mă lăsă mai mult decât uimit, dar nu îndeajuns pentru a nu mă putea feri la timp.

-Tu nu ai făcut asta… am şoptit ameninţător, apropiindu-mă încet dar sigur de ea, făcând-o să se pitească într-un colţ al camerei.

Ochii ei jucăuşi din nou, electrizau de emoţie neîmplinită. Tricoul pe care şi-l pusese şi care îi venea până la pulpe i se mulă perfect pe corp, îmi distrăgea atenţia destul de mult. Faptul că acum începuse să respire uşor sacadat, făcându-i sânii să i se ridice şi să coboare ritmic, nu era deloc de neglijat. Conştientă parcă de efectele pe care le avea asupra mea, se uită la mine ademenitor, în acelaşi timp în care îşi muşcă buză de jos puternic. Renunţând să mai fugă de mine, se lipi de dulap aşteptând… aşteptându-mă pe mine… Întreaga situaţie era extrem de erotică iar eu mă simţeam ca un hoţ veneţian, ce a intrat pe fereastră cu gândul de a profita de inocenţa unei domniţe. Nu aveam scăpare, eram dependent, dependent de sufletul ei, dependent de trupul ei, dependent de ea. Am lichidat spaţiul dintre noi, după care i-am cuprins faţa în mâini, sărutând-o apăsat. Timiditatea ei dispăru complet atunci când îmi răspunse. Îmi muşcă buza de jos în acelaşi timp în care îşi puse mâinile în părul meu, trăgându-l uşor. Mi-am pus mâinile de o parte şi de alta a capului ei, după care m-am îndreptat spre gâtul ei fin, cu gândul de a-l dezmierda din nou. Mâinile ei au început să se plimbe pe spatele meu, lăsând cu siguranţă urme uşoare de unghii, fapt care mă făcu să continui. Dorinţa îmi curgea din nou în vene, apărută parcă de nicăieri, dar nu aveam acum puterea să lupt cu ea.

-Ce mi-ai făcut Bella? am deschis discuţia şoptit, uitându-mă pierdut în ochii ei ce emanau acum excitare pură.

Răspunsul ei se concretiză în schimb într-un sărut ce îl continuă pe al meu, iar hainele noastre ne stăteau acum din nou în cale. Încurajat de ea, am început să îi mângâi din nou trupul fragil, după care i-am ridicat uşor piciorul, punându-l în jurul taliei mele, dorind să o simt cât mai aproape de mine. Încrezătoare, mâinile ei şi-au făcut drum pe pieptul meu, în jos, tot mai în jos, ajungând într-un final la prima capsă a blugilor.

-Bella… opreşte-te până nu e prea târziu, am spus respirând greu, nerenunţând să îi sărut în neştire pielea gâtului, ce mă atrăgea atât de mult.

-Nu vreau să mă opresc Edward… vreau să mă iubeşti încă o dată… răspunse ea imediat, cuprinzându-mi faţa în mâini, pentru a-mi atrage atenţia asupra ei. Ochii ei căprui parcă ardeau, şi nu distingeam în ei nici o urmă de îndoială.

-Iubito, mai bine nu deocamdată, o să te doară din nou… e mai bine să…

-Shhh… îmi opri ea elanul, punând un deget pe buzele mele. Asta e ceea ce vreau, te rog… continuă ea după care îşi dădu jos tricoul, ca o confirmare la propriile vorbe.

Nu mai aveam cum să mă împotrivesc aşa că mulţumit, am luat-o în braţe, ducând-o din nou în patul în care o iubisem nu cu mult timp în urmă. Trupul ei se încolăci perfect, în jurul trupului meu, devenind tot mai maleabil, mai răspunzător, fapt care mă făcu peste măsură de fericit. Dacă la început o iubisem încet, răbdător, excesiv de atent la toate reacţiile ei, acum Bella îmi răspundea, trupul ei cerând mai mult şi mai mult de la mine, aşa că împreună am dat din nou naştere unui act de iubire.

În razele slabe ale dupa-amiezei ce pătrundeau timid în camera neluminată, gemetele noastre la unison, dădeau viaţă iubirii, mai presus de suferinţă, de necazuri, de îndoieli, mai presus de orice. Puţin câte puţin, am uitat de noi, cunoscând uşor şi pentru prima dată împreună, adevărata plăcere fizică. Tremurul ei slab, respiraţiile mele greoaie, degetele noastre împreunate în întuneric, întregul limbaj al trupurilor noastre vorbea pentru noi, despre o iubire ce părea de la început sortită pieirii, dar care a izbutit în cele din urmă să învingă orice pentru a se afirma. Întreaga noastră poveste, o poveste a două suflete distruse, care s-au vindecat unul pe altul, printr-o iubire dureroasă şi nelipsită de peripeţii, se vedea şi se simţea acum la orice pas. Era o poveste ce nu mai putea fi ascunsă, ci doar asumată şi trăită, până în ultima clipă de viaţă, şi asta făceam acum, pentru a doua oară.

Nu mai depindea de noi, asta era cu siguranţă adevărat din momentul în care destinul, care de la început părea că ni se împotriveşte la orice pas, acum ne aducea împreună, necondiţionat şi irevocabil. Două suflete cuprinse de întuneric, păşeau acum împreună spre o lumină prea orbitoare pentru a putea fi ignorată…

BPOV

Stropii de apă fierbinte îmi alintau trupul într-un mod mai mult decât plăcut, dar simplul fapt că stăteam departe de Edward chiar şi pentru câteva minute mă neliniştea. Oftând fericită mi-am luat prosopul mătăsos din cui, după care am început să mă şterg puţin câte puţin. Singurul motiv pentru care acum făceam duş singură şi nu cu Edward era lipsa confortului oarecum. Cabina mea de duş, era mult prea mică pentru două persoane, aşa că nelăsând căldura corpului să se risipească, m-am îmbrăcat repede într-o pereche de pantaloni comozi de trening şi un tricou uşor mai lărguţ de culoare albastră care ştie bine că îi plăcea lui.

Păşind din nou în camera mea, nu mi-a luat mult să îl regăsesc pe Edward, uitându-se pierdut în noapte pe fereastra camerei mele. Cu părul un pic ud, de la duşul pe care îl făcuse înaintea mea, dar în continuare răvăşit, părea un zeu în miniatură. Îl iubeam pe acest om până la obsesie şi pentru prima dată, nu îmi era frică de iubire. Ştiam că el acum era al meu, iar eu îi aparţineam lui, fără nici o piedică, fără nimic care să stea între noi. Eram fericită şi nu ştiam cum să prelungesc aceste momente cât mai mult. Aveam senzaţia că oricât aş sta lângă el, tot nu mi-ar ajunge. Să fac parte din viaţa lui era pentru mine ceva necesar. Atât de simplu, atât de logic.

Privirea îmi căzu acum pe plicul de pe masă, care mă adusese aici în prima fază, şi anume admiterea mea la facultate. Umbre uşoare de îndoială au început să îmi invadeze mintea dar am încercat să le ignor pe cât posibil, aşa că în câteva secunde m-am apropiat de iubitul meu, punându-mi braţele în jurul lui.

-Hei… frumoaso, mă alintă el, reacţionând la apropierea mea şi răspunzându-mi la îmbrăţisare. Îmi sărută uşor creştetul, după care mă strânse uşor la piept, întorcându-ne pe amândoi acum din nou spre fereastră. Peisajul era de nedescris.

-Îmi place foarte mult amurgul… mă linişteşte… îmi dă speranţă… îmi dă putere… deschise discuţia iubitul meu, uitându-se pierdut în gol, undeva departe, într-un loc numai de el ştiut. Fără amurg nu ar mai fi răsărit… fără noapte nu ar mai fi zi… tu eşti raza mea de soare Bella, prima din fiecare dimineaţă, cea care dă viaţă răsăritului, cea care dă viaţa unei noi zile din viaţa mea… La asta mă gândeam mai devreme Bella, când m-ai întrebat de prima dată, dar nu puteam să îţi explic bine atunci… trebuia să îţi arăt… să vezi cu ochii tăi… pentru a înţelege totul… continuă Edward şoptit în părul meu.

-Si eu te iubesc Edward… i-am şoptit în răspuns cu ochii umezi, cuibărită în continuare la pieptul lui, refuzând să îi dau drumul, într-un moment atât de frumos. Totul părea acum atât de simplu încât nu mi se părea normal. Nu eram obişnuită cu atâta fericire.

-Bella… ai încredere în mine? întrerupse el tăcerea care se lăsase între noi, ridicându-mi cu un deget bărbia şi forţându-mă să îl privesc. Privirea lui concentrată şi ochii lui verzi atât de pătrunzători, mă făcu să îmi pierd şirul gândurilor pentru un moment şi din nu ştiu ce motiv, un sentiment de ingrijoarare mă cuprinse. Ce vroia să spună cu asta?

-Desigur… am încredere deplină în tine… am şoptit uşor, prinsă în continuare în privirea lui.

-Atunci, îmi poţi spune ce te frământă cu adevărat? continuă el, făcând sentimentul de îngrijorare de mai devreme să reapară în forţă. Edward ajunsese să mă cunoască destul de bine. Aveam impresia că nu îi scăpa absolut nimic. Zidurile din jurul meu pe care atâţia ani de zile, le clădisem cu succes, erau acum de domeniul trecutului, şi toate astea datorită lui.

-Eu…

-Credeam la început, că este ceva legat de ce s-a întâmplat cu 3nopti în urmă, dar acum, îmi dau seama că mai este ceva… mă întrerupse Edward, uitându-se din nou în ochii mei, căutând curios. Ce îmi ascunzi Bella? Spune-mi te rog…

La cuvintele lui… nu mai aveam cum să obiectez… trebuia să îi spun totul.. trebuia să îmi las deoparte taotea reţinerile, pentru că el merita toate astea. Îmi schimbase viaţa în mai bine fără dar şi poate şi prin urmare, nu mă puteam ascunde de el. Nu mă puteam ascunde de el şi nici nu mai vroiam să fac asta.

-Eu… eu… am primit o înştiinţare de la colegiul din Seattle… am început timid… după care m-am îndepărtat pentru a lua plicul cu pricina de pe biroul meu şi pentru a i-l înmâna iubitului meu.

Curios, Edward, răsfoi hârtia, şi începu să citească, uitându-se când la mine, când la foaia din faţa lui, făcându-mă să simt uşor incomod.

-Am fost admisă la Facultatea de Jurnalism… am terminat înfrântă cu un zâmbet precaut pe faţă, urmărind fiecare reacţie a lui Edward, dar grija mi se transformă curând în uşurare când faţa lui se lumină. Aruncând foaia din mână, se apropie de mine, strângându-mă în braţe puternic.

-Bella… este o veste extraordinară… Sunt atât de mândru de tine!!! spuse bucuros. Îţi dai seama? Ai reuşit…

-Nu aş fi reuşit fără tine Edward… niciodată…

-Imposibil Bella… imposibil… termină după care mă sărută apăsat, făcând ca orice grijă de a mea să se piardă definitiv. Mă pierdeam în parfumul lui, mă pierdeam în dragostea noastră şi toată suferinţa mea din trecut părea acum istorie.

-Ai veni cu mine? am întrebat cu speranţă, uitându-mă în ochii lui pentru un răspuns afirmativ.

-M-ai lăsa să îţi dau meditaţii? ironiză el, cu ochii jucăuşi.

-Nu te-aş primi fără meditaţii…

-Serios? Atunci te avertizez că sunt un profesor foarte exigent…

-Imi asum riscul… am terminat eu fericită, conştientă acum de răspunsul lui afirmativ. Împreună?

-Pentru totdeauna… răspunse el lăsând deoparte orice obiecţie dar mai ales orice îndoială, făcându-mă să îmi imaginez cu uşurinţă, întorsătura pe care viaţa mea ar lua-o în numai câteva luni.

Viitorul era acum uşor previzibil şi pentru prima dată nu mă înspăimânta. Lumina din ochii lui Edward, dragostea pe care el mi-o oferea în prezent, siguranţa pe care o emana în fiecare fibră a fiinţei lui, mă făcea pe mine să fiu mai puternică, mai încrezătoare în forţele proprii, şi de ce nu, mai umană. Nu mai aveam de ce să mă sperii, iar fetiţa înspăimântată, pierdută undeva în  mintea mea, imagine pură a trecutului meu, ieşea din nou la suprafaţă acum, hotărâtă de a trăi prezentul, dar mai ales de a înfrunta viitorul. Acum totul mi se părea posibil…

…………………………………………………………………………………………………………

SPER CA V-A PLACUT PIESA DE LA INCEPUT… 😉

Capitolul 26 din „Invata-ma sa iubesc”… Uof… Ma apuca melancolia… parca mai ieri… scriam cu grija… primele randuri ale acestui fic si acum imi este greu sa ii scriu finalul… sa ma despart de el…

Pentru mine… povestea care a stat in spatele fic-ului… a avut asupra mea un impact major… Nu mai stiu sincer cum mi-a venit ideea intregului fic… dar stiu doar ca l-am scris cu gandul la o persoana foarte draga mie… un EL care din pacate nu mai face parte din viata mea…

Fictiunea este fictiune… realitatea este realitate… de fiecare data diferite…

Anyway… ne pregatim sufleteste de epilog… cine este interesat de „Ingerul din umbra” l-as ruga sa voteze… See you soon…

O  saptamana frumoasa la fiecare… 🙂

Anunțuri

11 gânduri despre „Capitolul 26-Îndoieli

  1. Nu imi vine sa cred ca ne apropiem de final…am folosit „ne apropiem” pentru ca intr-un mod bizar m-am atasat si regasit in personajele tale. Tin minte cum intram la inceput aproape zi de zi sa vad daca ai mai postat ceva…m-am intdragostit de acest fic de la primul capitol si acum cand ma gandesc ca se termina…e trist.
    http://www.youtube.com/watch?v=4pBo-GL9SRg melodia asta e printre preferatele mele si exact asta mi-a venit in minte cand am realizat ca „Invata-ma sa iubesc” se termina. „All good things come to an end”.
    Totusi ma bucur ca nu renunti la ficuri, ma bucur ca ti-a mai venit o idee geniala si astept sa vad cum se materializeaza aceasta in cuvinte.
    Cat despre acel EL…probabil nu era persoana destinata tie. Crede-ma….toate la timpul lor.
    xoxo

  2. e ata de frumos. mi-au dat lacrimile. fiecare merita o dragoste curata fara alte intemperii.
    pacat ca ne despartim de ei.
    sper ca si tu sa gasesti ceea ce cauti in viata.
    felicitari si sa fii iubita.
    astept sfarsitul.

  3. superb
    nu am cuvinte
    nu pot sa cred ca mai este doar epilogul
    este foarte dragut!
    si imki pare rau daca ai suferit pt EL
    acest fic are niste sentimente foarte puternice,tu ai simtit aceste sentimente?

  4. cand am citit ca ficul se apropie de sfarsit nu mi-a venit sa cred , parca ierii citeam cum jake i-a „infrumusetat” masina lui ed si bella a ajun in biroul lui si acuma deja isi croiesc drumul in viata uitand trecutul si vazand doar viitorul care ii asteapta cu noi aventuri prin care acum vor trece impreuna
    abia astept epilogul desi nu prea as vrea sa se termine ficul :((
    si din cate am inteles din nota autorului tu ai trait ceva asemanator cu cele intamplate ?:( imi pare rau daca ai trecut prin asa ceva , deoarece sunt niste sentimente foarte profunde care te marcheaza
    spor la tastat in continuare si muulta inspiratie
    kisses and hugs!

  5. Frumos si emotionant capitol, Beatrice!!!!, am asteptat ceva timp sa apara acest capitol, insa a meritat asteptarea.
    Ai descris atat de bine emotiile si gandurile celor doi, incat am un gol in stomac, unul de usurare 🙂 si multumire.

    Felicitari!

    Un sfarsit de saptamana cat mai linistit

  6. Tuturor ne trebuie un final,indiferent care ar fi el.Ma apuca melancolia de cateva serii incoace.La fel mi se intampla si cand ma gandesc la Breking dawn….mai e putin….si gata.Dar…iti spun sincer ca tie si celorlate scriitoare va multumesc pt ca prin operele voastre am reusit sa nu ma despart de eroi mei preferati,de familia pe care ori si cine si-ar dori-o,familia :CULLEN.Nu conteaza ce varsta avem,Twilight ne-a apropriat si-a reusit sa trezeasca in noi iubirea pt scris si imaginatie.
    „Invata-ma sa iubesc” e o poveste foarte emotionanta care pe parcursul capitolelor ei a avut grija sa ne invete multe lectii de viata.

    „I love you more than anything else in the world combined. Isn’t that enough?”
    „“Yes it is enough,” he answered, smiling. “Enough for forever.”

    Abea ast epilogul….
    kisses&hugs

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s