Capitolul 23-Regăsire

BPOV

Alergam fără ţintă pe holurile anoste ale spitalului din Forks. O asistentă năucită se pare de reacţia mea, mai mult decât exagerată din punctul ei de vedere, îşi stăpâni elanul de a veni să mă oprească atunci când îl văzu pe şeriful Charlie Swan venind din spatele meu. Simplă vedere a unui cadru al legii, o oprea probabil în a mă cataloga drept o nebună după care ar trebui să pornească serviciul de pază al instituţiei. Chiar şi fără Charlie lângă mine, nimeni nu mă mai putea opri acum să ajung la Edward, iar importanţa factorului “ceilalţi” îşi micşorase considerabil valoarea. Atât Emmett cât şi Jasper au  avut neplăcuta misiune de a mă pune la curent cu ceea ce i se întâmplase lui Edward şi de aici, mai mult ca sigur, hohotele mele de plâns şi reacţiile mele de frică pură la adresa stării de sănătate a iubitului meu, l-au împiedicat pe Charlie să afle de ce eram de fapt atât de afectată de veştile primite sau, mai mult decât atât, ce implicaţii avea Edward în viaţa mea şi de ce. Totul se aflase acum.

Tatăl meu putea fi numit oricum dar numai prost nu, şi deşi bănuise de mult timp că ceva nu era în regulă cu brusca simpatie reciprocă, arătată de Edward încă de la început, mai exact de când mă apărase de Jacob Black la şcoală, nu avusese niciodată curajul să mă întrebe mai multe, şi profitând de această tăcere, nici eu nu am mai forţat lucrurile. Charlie fusese mult prea încântat de schimbarea mea în bine, şi cu toate astea, a încetat să îmi mai monotorizeze viaţa în mod constant. Acum în schimb, lucrurile nu mai puteau fi ascunse; ele erau evidente, iar simpla confirmare a unor bănuieli de mult apuse, îl făcuseră pe Charlie chiar şi mai tăcut decât era de obicei, mergând mecanic în spatele meu. Bineînţeles că asta nu însemna că aveam să scap uşor de explicaţii, numai că acum cu siguranţă nu era cel mai potrivit moment. Starea de sănătate a lui Edward îl interesa chiar şi pe el, din moment ce Jacob fusese arestat preventiv cu aproximativ jumătate de oră în urmă, pentru tentativă de omor.

Nu a trecut mult până ce am zărit chipul lui Carlisle, care la sursa zgomotului provocată de paşii mei grăbiţi, pe linoleumul uzat al holului, se întoarse uşor. La vederea mea, expresia lui uşor amărâtă se transformă deodată într-una extrem de caldă, fapt care mi-a făcut paşii greoi să se oprească uşor. Un val de linişte mă cuprinse imediat, dezmorţind într-un mod mai mult decât plăcut, fiecare particulă încordată a trupului meu. Uitându-mă la tatăl lui Edward acum, îmi dădeam seama că lucrurile se îndreaptă spre făgaşul cel bun şi că asta înseamnă implicit şi că starea lui Edward nu este una gravă.

-Bella, începu discuţia, ştiind deja ce aveam de gând să întreb, Edward şi-a revenit, a suferit câteva traumatisme, are un picior rupt şi a avut şi o leziune internă mai severă, dar am reuşit să îi oprim hemoragia la timp, aşa că acum el este stabil, termină el, moment în care eu îmi apăsasem pieptul inconştient, probabil pentru a opri inima să mai bată atât de repede.

-Accidentul a fost unul destul de dur, şopti Charlie din spate, reamintindu-mi practic că era aici cu mine.

-Da, într-adevăr, dar cu excepţia piciorului lezat, care va da mai mult de furcă, cred că două-trei săptămâni vor fi suficiente pentru că starea lui de sănătate să se perfecţioneze.

-Pot să îl văd??? am întrebat nemaiavând răbdare să termine, fapt care declanşa un mârâit din partea lui Charlie.

Sesizând probabil tensiunea care se lăsase brusc între mine şi tatăl meu, Carlisle hotărî să intervină.

-Cred că de tine are cea mai mare nevoie acuma Bella şi dacă tot veni vorba despre asta, Charlie, pofteşte te rog în biroul meu. Trebuie să afli câte ceva despre copiii noştri.

-Dar…

-Crede-mă că aşa este cel mai bine. Îţi voi explica totul şi tocmai de asta te rog să nu te pripeşti să tragi concluzii greşite înainte de a auzi ce am şi eu de spus. Nu fă aceeaşi greşeală pe care am făcut-o şi eu acum ceva timp cu privire la ei doi. Cred că vrei ceea ce este mai bine pentru Bella.

-Fara îndoială.

-Atunci este necesar să vorbim. Te rog, termină Carlisle conducându-l spre biroul lui, după care îmi făcu indulgent din ochi. Este în salonul 15 şi doarme momentan Bella, trebuie să ai răbdare cu el.

-Multumesc mult, domnule Cullen, i-am răspuns, mulţumindu-i din priviri şi pentru marele serviciu pe care mi-l făcea acum, atât mie cât şi lui Edward.

De ce? Poate pentru că înclinam să cred faptul că, atunci când Forks-ul va afla de mine şi de Edward, cu Carlisle, medicul oraşul şi totodată tatăl lui, de partea noastră, şi să sperăm şi cu Charlie Swan mai târziu, două dintre personalităţile marcante ale micului orăşel, populaţia ţinutului va fi mult mai indulgenţă, ba mai mult, nu va mai face atâta caz din orice şi asta era şi ceea ce ne doream pe moment. În plus, faptul că atât eu cât şi Edward, eram persoane adulte, ajuta şi mai mult în ecuaţie, făcând totul să pară mai uşor. Cel mai important acum era Edward şi faptul că avea mare nevoie de mine, aşa cum şi eu aveam nevoie de el mereu, aşa că fără să mai stau pe gânduri, am pornit în căutarea lui.

Cu inima gata în orice secundă să mi se rupă în mii şi mii de particule minuscule, am intrat tremurând în salonul mic de spital în care stătea Edward. Ţiuitul mai mult decât enervant al aparatelor sanitale, ţiuit pe care ajunsesem să îl învăţ pe de rost încă de când fusesem chiar eu internată aici cu numai două luni în urmă, nu mi se părea acum mai liniştitor. Nici nu avea cum, aşa că încercând pe cât posibil să ignor, întreaga atmosferă neplăcută ce domnea de obicei într-un spital, mi-am întors atenţia spre persoana pentru care eram aici din start, pentru motivul care mă făcea în fiecare zi să mă trezesc cu poftă de viaţă, pentru omul care mă schimbase total, pentru EL.

Aflat în continuare sub efectul somniferelor distribuite de Carlisle, sub pretextul că întregul lui corp era în continuare extrem de obosit şi avea în continuare nevoie de odihnă pentru a se reface, Edward părea ciudat de liniştit, cufundat într-un somn adânc.

Uitându-mă în urmă la cum se schimbase trecutul meu de când Edwad apăruse în Forks, nu puteam să nu observ cum practic întreaga traiectorie a vieţii mele, care se îndreptase până atunci vertiginos de rapid în jos, într-o necontenită cădere, îşi schimbase acum considerabil cursul, în bine, o stare cu totul diferită faţă de ultimii ani. Eram ca într-o poveste al cărui final era unul neaşteptat, încăpăţânat de diferit faţă de ceea ce se preconizase în trecut. Cum se putea asta? Simplu…

Începând cu propria persoană, toţi ceilalţi nu îmi mai dădeau nici o şansă de recuperare din propriul abis în care mă cufundasem fără ştirea nimănui, iar acum? Ei bine acum, lucrurile stăteau cu totul altfel… Terminăm ultimul an de liceu, cu note excelente, aveam planuri pentru următorul an, cu înscrierea la facultate, şi de ce nu, şi un mic job, din care să mă întreţin cât de cât. Aveam de gând să plec în Seattle pentru asta, şi să dau startul unei noi vieţi, lăsând implicit în spate toate suferinţele ce îmi dictaseră soarta până atunci. Cu alte cuvinte… Bella Swan, avea să scoată acum capul în lume, şi să devină mai mult sau mai puţin o persoană independentă. Da aţi auzit bine… Bella Swan nu mai era acum aceeaşi fată mereu pierdută în propria lume, ciudată, ştearsă, şi fără şanse de realizare profesională, ci era acum altfel şi ca o dovadă la ceea ce gândeam, mă simţeam într-adevăr altfel. Mult mai încrezătoare, mai puternică, mai dornică de a reuşi să scape de trecutul nefast, o altă EU de ce nu, dar în continuare cu o mare mare slăbiciune, care îmi dicta acum viaţa: Edward Cullen.

Cu o vădită grijă, de a nu deranja numeroasele fire apropiate de patul în care se odihnea, m-am aşezat lângă iubitul meu, şi luându-i uşor o mână i-am dus-o la piept, în încercarea de a o încălzi. Cât de frumos arăta chiar şi atunci când era cufundat într-un somn adânc, pierdut probabil în vise numai de el ştiute. Aveam să stau aici până se va trezi, fără măcar să-mi  pese dacă voi întrece cu mult orele de vizită. Nimeni şi nimic nu ne va mai putea despărţi acum, nu şi după ce Jake fusese în cele din urmă înlăturat. De Tanya nu ştiam încă nimic, dar nu o vedeam că pe un real pericol, şi prin urmare nu merita să mai fie luată în calcul, aşa că liniştită mi-am aşezat uşor capul pe pieptul lui Edward, îmbătându-mă cu plăcutul sunet al inimii lui ce bătea ritmic, creând parcă o melodie ştiută numai de mine, melodia mea preferată, ce speram să o aud poate în fiecare dimineaţă a vieţii mele.

Nu ştiu cât timp a trecut, secunde minute sau ore, dar atunci când m-am trezit, razele soarelui ce pătrundeau prin fereastra mică a salonului erau de acum uşor portocalii, însufleţind într-un mod mai mult decât intim încăperea, semn că se apropia de AMURG, momentul meu preferat al zilei. Căldura de la trupul lui Edward, îmi intrase adânc în corp, provocându-mi o stare mai mult decât plăcută. Chiar şi atunci când dormea se pare, chiar şi atunci avea într-un fel sau altul grijă de mine, am gândit fericită, ridicându-mi privirea asupra feţei lui sculpata într-un mod ce atingea perfecţiunea, umbrită de genele lungi şi dese, de sprâncenele groase şi nu în ultimul rând, imfrumusetata de buzele cărnoase, cea inferioară un pic mai mare decât cea superioară. Respiraţia lui ritmică şi linstita, îmi mângâia fruntea, şi fericită că eram din nou lângă el, m-am apropiat şi i-am sărutat obrazul stâng, mângâindu-i fruntea rece, după care m-am îndreptat asupra celuilalt obraz, nedorind să îl lipsesc de tratamentul primului. Aceste mici gesturi de afecţiune erau acum extraordinar de fireşti, era ca şi cum îmi trăisem întreaga viaţă alături de el, ca şi cum, ne trezeam mereu împreună, şi totuşi nu era de ajuns. Nici unul nici altul nu ne săturăm de noi doi. Era ca o nevoie, o necesitate, o dorinţă de a rămâne legaţi unul de altul cât mai mult, de a ne intoxica la propriu tot mai mult cu fiinţa celuilalt: o suferinţă dureros de dulce, din moment ce nici unul nu se plângea.

Reacţionând se pare la mişcările mele, trupul lui inert până acum, se mişcă uşor, făcându-mi inima să o ia din loc. Cu grijă, i-am îndepărtat firele rebele de un roşcat închis de pe frunte, moment în care pleoapele lui au început să se zbată ritmic, ochii lui deschizându-se într-un final, semnalând faptul că s-a trezit. Câteva secunde i-au fost necesare pentru a se obişnui cu lumina palidă a astrului de seară, după care verdele din ochii lui găsi maroul închis al ochilor mei şi timpul se opri parcă în loc. Era ca şi cum se întâmplase totul şi nimic, era ca şi cum totul din urmă, toate suferinţele şi emoţiile neîmplinite, păleau pe rând în faţa regăsirii noastre din prezent, atât de dulce şi atât de necesară. Era ca şi cum faptul că acum respiram amândoi la unison, uitându-ne în ochii celuilalt şi trăind o linişte atât de frumoasă ce se lăsase între noi, ne arăta încă o dată cât de mult ne iubeam unul pe altul; inimile noastre, ce erau acum atât de aproape una de alta, bătând împreună, într-un dans numai al lor, ne arăta parcă faptul că aparţineam unul altuia. Atât de simplu, atât de clar: TOTUL şi NIMIC; EL şi EU…

Cu o extrem de mare dragoste, întipărită adânc în ochii lui mult prea obosiţi, umbriţi de cearcăne mari, Edward mă analiză ca şi cum ar fi vrut să se convingă de faptul că nu eram o nălucă. În dorinţa de ai risipi orice urmă de îndoială, m-am apropiat şi mai mult de iubitul meu, şi l-am sărutat uşor pe buze, moment în care inima parcă îmi explodă de fericire la gândul că îşi revenise aproape complet din încercarea ce ne marcase pe amândoi. În subcontientul propriei minţi, aveam pentru prima dată certitudinea că lucrurile vor merge în sfârşit spre bine, pentru noi. Prinţul poveştii mele de viaţă, care încercase să mă salveze chiar şi pentru o ultimă dată, şi care îşi riscase propria viaţă pentru mine, revenise lângă mine, schimbând finalul într-unul fericit. Nu mai eram acum, anticele personaje Romeo şi Julieta, aşa cum declarase Edward în trecut, personaje ce se luptau cu înverşunare pentru dragostea lor, împotriva unei lumi ce vroia să îi despartă la orice pas, ajungând să plătească într-un final preţul suprem, ci aveam acum parte de propriul final mai fericit, mai liniştit. Cine nu s-a întrebat oare, cum ar fi fost dacă povestea s-ar fi încheiat din start cu o fericire orbitoare, şi cu o stare de bine a protagoniştilor? Multă lume cred… şi totuşi aceeaşi masă de lume ar fi spus că aşa ar fi fost şi mai plăcut.

Probabil că aveau dreptate numai că eu eram de altă părere, uitându-mă acum la prinţul meu uman de altfel. În prezentul zilei de azi, ajunsesem să cred cu tărie în faptul că o iubire adevărată este mult mai frumoasă atunci când este supusă la tot felul de încercări dureroase, menite poate să solidifice, o legătură şi mai puternică a persoanelor ce o trăiesc. De ce? POATE PENTRU CĂ O FERICIRE ADEVĂRATĂ FĂRĂ UN STROP DE PURĂ SUFERINŢĂ, este oarecum anostă şi fără sens. O iubire ce nu a cunoscut încă suferinţa pură, sau o inimă ce nu a fost niciodată dezamăgită din dragoste, nu ştie cu adevărat care este preţul ce trebuie plătit pentru a trăi un singur gram de fericire, sau nu ştie să aprecieze ceea ce are în prezent.

În concluzie, uitându-mă acum în jos la Edward, începusem să mă bucur oarecum pentru impactul pe care îl avusese fiecare necaz asupra noastră. De ce? Pentru că prin intermediul suferinţei trăite de amândoi, am ajuns să ne apropiem nesperat de mult, şi să respectăm sentimentele puternice ce ne legau acum pentru totdeauna. Ajunsesem să vedem cât e importantă fusese dragostea noastră ce ne ţinuse permanent uniţi, în faţa nefericirii. ERAM DOAR NOI DOI ŞI ACUM ERAM FERICIŢI.

-Bella… Jake este…

-Arestat… ai fost cu mine până în ultima clipă, Edward. Datorită ţie, Emmett şi Jasper au ajuns a timp. Ssshh… nu te mai forţa… dormi linsitit, i-am şoptit, sărutându-i încă o dată cu o extrem de mare dragoste, obrazul uşor nebărbierit, nu înainte de ai strânge mâna în semn de încurajare.

-Te iubesc, Bella Swan, şopti îngerul meu din cale afară de obosit, cu ochii lui verzi şi puri ţintuindu-i pe ai mei, în acelaşi timp în care îmi şterse uşor o lacrimă pe care nu ştiam că o aveam.

-Si eu te iubesc Edward, şi eu, i-am şoptit fericită şi emoţionată, după care mi-am aşezat uşor capul pe pieptul lui, şi simţindu-i respiraţia răcoroasă de care îmi fusese atât de dor pe creştetul meu.

-M-ai învăţat să trăiesc din nou, şopti Edward, sunetele lui, transmiţând ecouri liniştitoare în urechea mea lipită de pieptul lui.

-M-ai învăţat să iubesc din nou, i-am răspuns încercând să-mi stăpânesc imboldul de a plânge la frumuseţea unui moment atât de pur.

Razele soarelui obosit, care se pregătea pentru apus, însufleţea micul dar intimul salon de spital cu influenţe portocalii, ale unui astru de seară, obosit să mai lupte cu noaptea ce nu vroia să fie neglijată.

AMURGUL ERA ACUM AICI, şi pierduţi amândoi în beatitudinea lui, am uitat de toţi şi de toate încă o dată. Eram doar noi doi şi amurgul, pe moment cel mai sigur moment al zilei în care puteam fi împreună, iar fereastra mică ce ne arăta un cer oval şi colorat, reflecta imaginea nostra uşor tristă de pe patul de spital, a unor îndrăgostiţi incurabili ce au trăit dulcea regăsire, sau poate a unui Romeo şi a unei Juliete, care s-au trezit dintr-un somn lung, şi nu au mai fost nevoiţi să plătească prin sacrificiul suprem pentru dragostea lor.

O regăsire, ce avea acum un final fericit, era poate cel mai frumos moment al vieţii mele, şi pentru prima dată nu îmi mai era frică de fericire, ci eram gata să o primesc acum cu ardoare în viaţa mea.

…………………………………………………………………………………………………………

Gata si acst capitol… Sper ca v-a placut…

In rest, as dori sa ii informez pe cei interesati ca am postat si CAPITOLUL 2 din FALLING FOR YOU…

Kisses… O saptamana frumoasa la fiecare… 🙂

14 gânduri despre „Capitolul 23-Regăsire

  1. atat de frumoss…
    deja visez cu ochii deschisi…
    mult prea frumos sa fie adevarat…
    o dragoste atat de puternica..nu cred ca exista…sau poate …cine stie
    in fine ii super capitolul…mia placut la nebunie
    :*:*:*

  2. foarte frumos…nici nu-ti imaginezi cat ma bucur cand vad k a aparut un cap nou…si dak n-am timp sa-l citesc toata ziua nu ma gandesc decat la el…so felicitari…faci o trb fffffffffffffffff buna…kisses:*>:D<

  3. ft ft frumos si ft emotionat aproape am plans
    ce frumoasa a fost regasirea dintre cei doi , dragostea lor puternica a strabatut si a invins toate obstacolele vietii si acum sunt impreuna
    acu ma duc sa citii si cap 2
    o sapt frumoasa si tie spor la tastat in continuare si muulte inspiratie( chiar dak yo stau cam prost cu ea macar sa o aiba alti:D)
    kisess and hugs!

  4. Un capitol frumos, ca toate celelalte insa am o mica curiozitate si sper sa nu te superi…Nu vreau sa par indiscreta insa partea asta „POATE PENTRU CĂ O FERICIRE ADEVĂRATĂ FĂRĂ UN STROP DE PURĂ SUFERINŢĂ, este oarecum anostă şi fără sens. O iubire ce nu a cunoscut încă suferinţa pură, sau o inimă ce nu a fost niciodată dezamăgită din dragoste, nu ştie cu adevărat care este preţul ce trebuie plătit pentru a trăi un singur gram de fericire, sau nu ştie să aprecieze ceea ce are în prezent.” are legatura cu experienta ta de viata?
    Poate ca gresesc insa mie asta imi inspira si de cele mai multe ori autori pun in ficuri si cate un pic de experienta proprie si tocmai de asta unele sunt foarte profunde…nu cred ca poti exprima bine iubirea in cuvinte daca nu ai simtit-o; la fel si dezamagirea, ura si singuratatea.
    As vrea sa iti spun mai multe despre fic insa deja stii ca e printre preferatele mele, in top 3 mai exact si stii ca te admir ca autor si sunt convinsa ca esti si o persoana minunata, desi nu am avut niciodata ocazia sa vorbim.
    Acum ma pun sa citesc si eu cap 2 din Falling for you >:D<
    Multa succes in continuare! xoxo

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s