CAPITOLUL 14

Prima zi de Forks

 

Nu pot sa cred ca i-am spus ca o iubesc. Ma asez usor peste ea si ii alint gatul cu sarutari. Geme incet si iau asta ca pe un semn pentru a continua. Ma mut de la gatul ei inspre umar si imi continui drumul tot mai in jos. Sarut si ii alint bratul cu limba, centimetru cu centimetru. Fac o pauza si ma uit in sus la ea, speriat ca am deranjat-o, dar nu vad in ochii ei altceva decat pura iubire, ca raspuns la a mea, si ca sa demonstreze asta, se ridica pe coate si isi trece o mana prin parul meu.

-Te iubesc… Te iubesc atat de mult… adauga incet.

-Si eu te iubesc, iubito… spun, coborandu-ma inspre ea, asezand-o din nou pe spate. Ne sarutam usor si incet. Nu sunt sigur pentru cat timp facem asta, dar pur si simplu, ne simtim bine. Intotdeauna pana acum, m-am grabit sa iau ce-i al meu, si sa ma simt bine, dar nu si cu EA. Vreau sa ma asigur ca experienta ei cu mine, va fi cu totul diferita fata de ceea ce a avut pana acum.

Nu a fost niciodata cu cineva fizic de bunavoie, motiv pentru care o consider virgina la aceasta experienta; la iubirea cuiva, fara sa fie fortata, la a-si dori asa ceva la fel de mult ca si cealalta persoana. Incerc sa nu imi las greutatea pe ea si sa ii las mainile cat mai libere, pentru a nu avea impresia ca este tinuta ostateca, in imposibilitate de miscare.

Continuam sa ne sarutam. Mainile ei imi acopera fata, iar ale mele o ating pe a ei. Ma simt iubit si sper ca ea se simte la fel, dar nu ma opresc pentru a intreba. Imi amintesc de ultima data cand ne-am sarutat si ea a avut o cadere. Nu vreau sa se intample asta din nou, si singurul mod prin care pot evita este sa fac absolut tot ce imi sta in putinta sa ii iau gandul de la ce i s-a intamplat in trecut. Din ceea ce mi-a spus ea mie, este mai sigur sa cred ca nimeni nu i-a aratat afectiune, nu a fost tandru cu ea, nu a iubit-o. Nici eu nu am mai iubit pe cineva pana acum, fiind un amant gentil sau grijuliu, asa ca si pentru mine este un inceput. Suntem la acelasi nivel.

Ma ridic un pic si o privesc. Pare relaxata, cu buclele parului ei de mahon imprastiate pe perna. Are un zambet usor intiparit pe fata si sunt sigur ca al meu ii corespunde. Ma aplec iar si incep sa ii sarut gatul, mutandu-ma mai in sus. Ii spun din nou cat de mult o iubesc, dezmierdandu-i urechea si muscandu-i usor lobul. In timp ce gura mea coboara din nou pe gat la fel fac si mainile. Instinctiv, gasesc nasturii tricoului ei si incep sa ii desfac. O aud cum trage aer in piept si ma retrag repede. Ochii ii sunt un pic mariti dar nu vad o urma de frica in ei.

-Spune-mi cand vrei sa ma opresc si o voi face, ii promit, iar ea ma aproba. Ai incredere in mine? Eu niciodata nu te voi forta, Bella…

-Am incredere in tine… Nu te opri… spune, intinzand mainile dupa mine si ajutandu-ma sa ii deschid nasturii.

Impreuna scapam de tricoul ei si sa fiu al naibii daca nu este cea mai frumoasa priveliste pe care am vazut-o vreodata. Are cicatrici care se aseamana cu ale mele, cateva sunt rosii si furioase, altele sunt linistite si aproape vindecate. Dar mai are si semne pe care eu nu le am- muscaturi.

Are muscaturi permanente pe sanul ei neted. Simt furie si greata totodata. Un animal dement a marcat-o. As vrea sa stiu cine, pentru a-l face sa plateasca. Cine ar putea sa o raneasca? Cine ar putea sa faca rau unei fiinte perfecte? Ma vede holbandu-ma, asa ca isi acopera pieptul cu mainile. Este ca si mine- rusinata. Ii dau usor mainile la o parte si incep sa ii sarut fiecare semn de pe corp, dorind sa o vindec, dar stiind ca nu pot sa fac asta.

-Bella, esti perfecta asa cum esti…  spun asta, banuind ca nimeni de dinainte nu a mai facut-o. Are nevoie sa auda asta. A fost tratata pana acum, ca o jucarie, ca o sclava- abuzata. Nu se va mai intampla asta vreodata. Nu va mai trai o alta experienta de acum, inafara de aceea de a fi iubita. Lacrimi ii coboara din ochi dar nu o las sa planga. Ma aplec si ii sarut lacrimile, iar ea incepe sa ma sarute cu pasiune.

Sutienul ei este imediat dat la o parte alaturi de tricou. Apreciez enorm ceea ce vad, intrebandu-ma cum am putut fi vreodata excitat de alte femei, in timp ce Bella era pe undeva pe acolo. Excitatia mea imi strange pantalonii iar ea se rusineaza de privirea mea. Ma cobor numai pentru a lua in gura un gurgui perfect si a incepe sa il sug incet. Mainile ei imi intra in par, si scoate cel mai sexy geamat. Celalat gurgui il rotesc usor intre degete, bucurandu-ma de senzatie la maxim. Schimb in curand sanii, asigurandu-ma ca amandoi primesc aceeasi atentie.

Ii cuprind cu mainile amandoi sanii si incep sa o sarut din nou, spunandu-i ca o iubesc si reamintindu-i ca ea pentru mine, este perfecta. O intreb daca vrea sa ma opresc, dar ea spune nu si incearca sa imi dea jos tricoul. Ezit, nedorind sa imi vada cicatricile, dar apoi imi dau seama ca nu imi pasa. Eu i le-am vazut pe ale ei si sper ca ma va iubi in continuare, atunci cand le va vedea pe ale mele de aproape. Tricoul meu se alatura maldarului de haine de pe podea. Se ridica si se muta in spatele meu, degetele ei miscandu-se pe spate. Corpul meu paralizeaza. Pune un sarut mic, chiar intre omoplati, unde stiu ca am o cicatrice mare. Senzatia buzelor ei pe spatele meu este incredibila. Simt o presiune pe umeri si imi dau seama ca vrea sa ma asez; cedez si ma intind pe spate cu fata la ea.

Ezitant, incet, se aseza in poala mea, cu ochii lasati in jos. Ii pun o mana sub barbie, si o privesc in ochii, spunandu-i din nou ca o iubesc, iar ea imi raspunde. Mainile ei se odihnesc pe stomacul meu. Muschii mi se contracta sub atingerea ei fina si ii simt ochii asupra mea. Ma uit la tavan dar simt in continuare cum se uita la mine. Nu vreau sa ma uit la ea pentru ca nu vreau sa vad privirea dezgustata pe care sigur o are. Ma concentrez asupra senzatiei ca ea este deasupra mea si ca simte cu siguranta cat de tare sunt, chiar si prin blugi. In timp ce ma examineaza, ma intreb daca este si ea excitata, motiv pentru care, imi simt pantalonii si mai stransi.

Apoi simt contact cu pielea mea si ma uit in jos. Bella face acelasi lucru pe care i l-am facut eu ei mai devreme. Fiecare cicatrice este sarutata, dezmierdata, atinsa usor. In timp ce coboara inspre costele mele ii vad sanii dezmierdandu-mi pielea. Este atat de grumoasa golasa, deasupra mea; nu am vazut ceva mai frumos pana acum. Simt ceva umed si vad din nou lacrimi in ochii ei.

-Bella, iubito, ce s-a intamplat? intreb, cuprinzandu-i fata cu mainile, si stergandu-i usor lacrimile. Sunt ingrijorat ca am intrecut masura, dar raspunsul ei ma surprinde.

-Esti perfect, Edward, spune, repetandu-mi cuvintele de mai devreme. Dar… urasc pe cei care ti-au facut asta… Ii urasc atat de mult…

O trag din nou inspre mine si o sarut cu pasiune. Pentru noaptea asta, ma opresc aici. Chiar daca sunt ca un adolescent hormonal, imi pot da seama ca pentru seara asta este de ajuns. Trebuie sa inteleaga ca o iubesc si ca nu astept sex de la ea in schimb. O tin deasupra mea si continuam sa ne sarutam si sa ne iubim unul pe celalalt. In acel moment imi dau seama ca suntem amandoi traumatizati de trecut, dar invat pe zi ce trece, ca nu suntem departe de a fi vindecati.

A doua zi in Forks

 

L-am sunat pe Carlisle si am stabilit sa luam cina la ei. Ma simt rau ca deja este a doua noastra zi in Forks si nu am apucat inca sa mergem la mormantul mamei Bellei, dar imi promit ca o voi duce acolo in curand. Carlisle suna; vor sa ne ia dar Bella spune nu. Carlisle este totusi un om bun asa ca vrea sa lase o masina la dispozitia noastra; trebuie sa ma fac de rusine si sa ii recunosc ca nu stiu sa conduc. Dar el suna din nou, spunand ca a platit deja un taxi ce vine sa ne ia. Pentru prima data ma simt prost sa ii accept ajutorul. Daca nu ar fi fost Bella, nu i-as fi acceptat niciodata banii sau ajutorul.

Taxi-ul ne asteapta afara, dar Bella este in continuare imobila. O iau usor si o conduc afara. In timpul scurtei noastre calatorii o intreb de ce este ingrijorata, dar imi raspunde ca nu stie. Nu mai vorbim pe restul drumului dar o simt pe Bella speriata si nervoasa.

Ajungem la casa Cullen. Este situata in mijlocul nicaieri-ului dar este mare si alba. Nu exagerat de mare totusi, ci normala. Are o veranda ce deschide drumul, exact ca in filme, si mai are si ferestre- atat de multe ferestre. Este o femeie ce sta in fata casei. Bella se ridica un pic si se uita prin geamul taxi-ului. Cand o zareste in schimb pe femeia ce ne astepta, toata frica si spaima ei anterioara, dispar ca prin minune. Bella tasneste practic din masina si alearga inspre bratele femeii. Forta coliziunii lor aproape ca le darama; si plang amandoua acum.

Stau in drum, incurcat, in timp ce taxi-ul pleaca. Nici nu mai vine vorba de frica sau discomfort. Este evident ca Bella o iubeste pe aceasta femeie si ca acest lucru este reciproc. Carlisle paseste si el in curte si se apropie de cele doua femei, care acum vorbesc. Coboara pe alee inspre mine iar eu il intalnesc la jumatatea drumului.

-Iti multumesc Edward, spune, scuturandu-mi mana.

-Da… multumesc si eu pentru plata cursei pana aici…ii spun si eu dar da din cap nepasator.

-Nu este nevoie sa stai in drum, spune iar, conducandu-ma inspre intrare. Il urmaresc, tinandu-mi mainile in buzunar. Ma simt incomfortabil in preajma acestor oameni. Chiar si pe vremea cand aveam familia mea, nu era asa. Eram doar eu si cu mama intr-un mic apartament. Bella ma vede si revine langa mine imediat. Isi sterge lacrimile din ochi, dar pare atat de fericita; radiaza.

-Edward, asta este a doua mea mama, Esme… spune, facand prezentarile.

-Imi pare bine sa te cunosc, Edward, spune Esme, tragandu-ma intr-o imbratisare, iar eu pun stangaci o mana imprejurul ei. NU IMI PLACE ASTA- VREAU SA NU MA MAI ATINGA. Nu am mai fost atins intr-un mod matern de cand a murit mama mea; nu stiu cum sa reactionez, ma simt rau, ma simt ca un salbatec. Esme se retrage usor, zambitoare, dar cu lacrimi in obraji. Pare a avea vreo 40si ceva de ani, si este frumoasa- pentru o mama. O liniste ciudata se asterne, pana ce Carlisle deschide discutia.

-Intram in casa? intreaba, aratand inspre usa.

Toata lumea aproba si ne miscam din loc. Esme prima, urmata de Bella. Ma ia de mana iar eu o urmez. Carlisle inchide usa in urma noastra. Interiorul casei este la fel de frumos ca si exteriorul. Arata elegant si nu prea incarcat. Sunt niste scari mari, inca de la intrare. Fiecare piesa de mobilier este facuta din lemn masiv, scump, de culoare inchisa. Covorul este subtirel si impecabil. Sunt lumanari in jur, dar si un mic foc in semineu; aceasta casa pare primitoare si comfortabila; NU MA POTRIVESC AICI…

Intram in sufragerie. Un intreg perete este din sticla iar privelistea este extraordinara. Nu este nimic altceva decat vegetatie si copaci, o padure careia nu ii vad sfarsitul. Bella este acasa; este un loc unde se simte in sigurata, protejata. Se aseaza pe canapea si isi ia chiar si o patura in jurul picioarelor, pentru a se incalzi. Nu am mai vazut-o niciodata asa; ci doar o persoana speriata, nesigura, traumatizata. Vederea unei Bella increzatoare si curajoase este draguta. Este intr-un loc pe care il numeste casa si cu niste oameni pe care ii considera o familie. Nesiguranta ce apasa in pieotul meu revine dureros… oare deja incepe sa se indeparteze de mine?

-Edward? ma invita langa ea pe canapea.

Ma asez pe canapeaua care este mai comoda decat orice alt pat in care am dormit vreodata. Esme revine in camera cu o tava de racoritoare si snacks-uri. Le pune pe masa si se aseaza langa sotul ei, in fata noastra. Toti patru stam si ne uitam unii la altii. Este penibil si nimeni nu stie cu ce sa inceapa. Toti ezita. Carlisle isi aranjeaza cravata, Esme isi aseaza clama din par. Ma uit la Bella de langa mine si o vad cu privirea in jos, jucandu-se absenta cu snurul de la pantaloni.

-Offf… asta este absurd… incepe Esme cu un ras fortat, gesticuland, si incercand sa scape de linistea din camera.

-Ce mai faceti? Alice? Emmett? incepe Bella timid, facand un efort de a incepe o conversatie.

-Bine… Bella… bine… dar ti-am dus dorul enorm… Ce…? incepe Esme, dar Carlisle o intrerupe, stiind de la mine ca nu e bine ca Bellei sa i se adreseze intrebari personale. A vazut de unul singur la restaurant ieri, ce impact au avut asupra Bellei, dar mai ales i-a vazut atacul de panica.

-Emmett este bine. Are acum propria lui afacere legata de bere. Este un proiect mic dar in crestere. S-a casatorit anul trecut, spune Carlisle. Esme se uita urat la el pentru ca a fost intrerupta, dar continua politicos.

-Da… Rosalie se numeste. Nu ai cunoscut-o inca dar este foarte draguta. Bella aproba si bea o gura de suc.

-Alice? intreaba iar. Cuplul se uita unul la altul, comunicand din priviri, iar Carlisle incepe precaut…

-Alice… Alice este foarte bine… acum… Ea…

-I-ar placea sa te vada Bella, si cred ca ar trebui sa ia legatura cu tine, raspunde Esme iar eu incep sa ma intreb ce s-ar fi putut intampla cu prietena Bellei, din moment ce Cullen-ii se feresc sa impartaseasca ceva legat de ea.

-Ok… spune Bella incurcata.

Discutii fara insemnatate ruleaza inca ceva timp, apoi cina e gata si continuam asa si la masa. Nu contribui aproape cu nimic la conversatie. Mancarea este prea buna, gatita bine si cu atentie. Eu doar mananc si ii las pe ei sa discute.

-Edward… incepe Esme. Ridic privirea, dar sunt constient ca gura mea este plina de mancare. De unde esti tu draguta? intreaba cu un zambet dulce. Inghit mancarea cat de repede pot, inecandu-ma in proces. Incerc sa imi aduc aminte de maniere si sa nu ma fac de ras.

-Bend.

-Oregon? intreaba ea iar eu aprob.

-Este atat de frumos acolo. Intotdeauna mi-a placut. Obisnuiam sa mergem acolo la SISTERS, in fiecare an.

-DA…si noi mergeam acolo des, spun incet. Nu vreau sa vorbesc despre asta; despre trecutul meu. Nu vreau sa imi amintesc ceva acum sau sa le impartasesc lor.

-Un orasel foarte frumos… continua dar eu nu mai stiu ce sa spun. Nu sunt prea bun la discutii marunte.

-Deci… cum v-ati cunoscut voi doi? V-ati intalnit in Bend? intreaba Carlisle, dorind evident sa afle ceva despre Bella.

-Nu… ne-am intalnit in Portland… incepe Bella.

-Si asta este un oras frumos… spune Carlisle. Blazers nu o mai duc anul asta la fel de bine, nu? Dupa ce Brandon Roy si Oden s-au accidentat, mai au de lucrat.

-Aaa… nu stiu… nu ma uit la sport, spun incet si ma simt incomod. Probabil ca suna ciudat sa nu stiu ce face echipa orasului in care locuiesc, dar Carlisle nu este nevoie sa stie cate nopti am fost nevoit sa dorm sub arena stadionului principal, nicidecum sa ma bucur de spectacol.

-Ei bine, ai scapat de un stres atunci, rade Carlisle incet. Il apreciez pentru faptul ca incearca sa ma destinda, dar nu reuseste.

-Acolo ati pana acum? In Portland? La naiba… asta devine ciudat.

Stiu ca Bella nu vrea sa le spuna nimic, dar trebuie totusi sa le spuna ceva. Nu poti sa dispari de acasa de copil si sa apari 5ani mai tarziu, comportandu-te ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Bella nu raspunde asa ca o fac eu.

-Da… acolo locuim… spun, motiv pentru care ochii lui Carlisle se maresc. Locuim impreuna.

Da… locuim impreuna iar ea este a mea, am tendinta de a adauga dar nu o fac. Gura Bellei se deschide larg si incepe sa imi justifice repede afirmatia.

-Stau acolo de o perioada. Edward m-a ajutat foarte mult.

-Te-a ajutat cu ce? intreaba Carlisle pe un ton prietenos, dar mie nu imi place. Nu este treaba lui. Bella ma ia de mana hotarat in vazul lor, si asta ma face sa ma simt bine. Nu este rusinata de mine, inca. Oamenii acestia sunt de clasa totusi si nu stiu ca eu sunt om al strazii.

-Cu toate, spune simplu, iar ei nu mai insista pe restul cinei. Dupa cina, insista sa ne instalam in sufragerie cat ei strang masa. Profit de timp, pentru a vorbi cu Bella.

-Bella… trebuie sa le spui ceva…

-Stiu… stiu… doar ca… ce sa le spun? spune, aratand ravasita. Incepe sa isi muste unghiile, devenind nervoasa.

-Poate doar ceva in mare?

-Chiar si asa e prea mult… spune si ii dau dreptate.

-Pune-le intrebari. Vezi ce raspund si asa vei hotari cat de mult le vei spune, ii sugerez dar inainte de a-mi raspunde ei intra in sufragerie.

Discutiile marunte incep iar. Toata lumea se invarte in jurul subiectului. Bella nu face nici un efort de a spune mai multe, iar eu ii vad pe oamenii din fata mea, cum mai au un pic si tremura de curiozitate. Nu mai rezist nici macar un minut.

-Asta e stupid…. incep precaut.

-Asa este, raspunde Carlisle.

-Bella… suntem extrem de curiosi in a afla ce ti s-a intamplat, unde ai fost, dar in acelasi timp nu dorim sa te facem sa te simti prost.

-Eu nu pot…

-Inteleg ca ti-ar putea fi greu… inteleg… spune Carlisle, tragandu-si scaunul mai aproape de ea. In mod normal mi-as face griji de reactia Bellei, dar am incredere in omul asta. Imi pun totusi umarul in jurul Bellei. Niciodata sa nu spui niciodata.

-Multi oameni te-au cautat Bella- oameni, politie…

-Politia? intreaba surprinsa.

-Da iubito… tatal tau a inceput cautarile inca din acea zi in care nu ai mai venit acasa de la scoala.

-Asa a facut? intreaba Bella cu privirea in jos.

-Charlie si intregul lui colectiv au cautat acolo si ne-au sunat pe noi imediat, crezand ca te-ai intors acasa. Departamentul de politie de aici a inceput si el cautarile, explica Carlisle.

-Bella, a fost ca si cum ai disparut in aer, spune Esme printre lacrimi.

-Asa s-a intamplat, spune Bella, o lacrima izvorand din ochii ei. Toata lumea tace pe moment, revenindu-si in fire.

-Este… este vina mea… am plecat cu el de bunavoie, continua Bella, nu mai tare decat o soapta.

-Cu Edward? intreaba Carlisle.

-Nu!!! ridica capul si neaga vehement. L-am intalnit pe Edward cand… am reusit sa scap.

-Sunt confuz, Bella…

-Este vina mea, Carlisle. Nu trebuia sa plec… spune iar, dar nu mai suport sa o aud cum se invinuieste.

-Nu, Bella. Nu a fost vina ta. Ti-a dat de ales ca sa nu faci o scena, dar el te-ar fi luat oricum, ii spun, ignorand audienta.

Nu suport sa o aud cum se invinuieste. Acel dement este un rapitor si un pedofil. Nu avea cum sa scape de el si trebuie sa inteleaga asta.

-Stati… ce se intampla? se poticneste Carlisle. Se uita pierdut la Esme si ofteaza. Infrant se lasa pe scun. Ascultati- Edward, Bella- stiu ca este greu si e evident Bella, ca nu esti pregatita sa ne spui ce este. Dar daca cineva te-a luat, te-a rapit, te-a tinut ostatec, sau te-a ranit in vreun fel, trebuie sa stim si noi pentru a anunta politia. Pot afla cine este, il pot gasi, ca sa nu te mai poata rani. Pentru ca nu cred ca ai fugit tu pur si simplu.

Nu m-am gandit niciodata la posibilitatea de a spune politiei. Mi-am petrecut mult timp din viata, evitandu-i cum puteam. Are dreptate totusi; ei l-ar putea gasi pe acest Alec, mult mai repede decat as putea eu sa o fac. Pot spune deja de pe acum ca Bellei nu ii surade ideea.

-Bella, iubito, nimeni nu te va condamna de ceva. Te iubim. Stii ca poti avea incredere neconditionata in noi… si este evident ca ai incredere in Edward. Lasa-ne sa te ajutam, implora Esme, dar Bella scutura capul deznadajduita.

-Atunci Bella, trebuie macar sa sun si sa le spun ca nu mai esti disparuta.

-Nu!!! Carlisle, te rog nu!!! incepe Bella, fiind asaltata de panica.

-Bella, Charlie s-a mutat in seattle la 6luni dupa ce ai disparut, sperand ca te vei intoarce acasa. Nu s-a oprit niciodata in a te cauta. Merita sa stie ca esti in siguranta, explica Carlisle un pic mai dur. Ma astept ca Bella sa tresara de la tonul lui, dar nu face asta; este vizibil ca are mare incredere in el.

-S-a mutat? Pana aici? intreaba, socata.

-Bella, doar pentru ca nu a stiut de existenta ta atata timp, asta nu inseamna ca nu te iubeste, spune Esme bland.

Ma bucur sa aflu ca parerea Bellei despre tatal ei este una gresita. Ma bucur ca aude adevarul. Lui i-a pasat de ea, a iubit-o, si a fost cu siguranta distrus cand ea a disparut.

-Nu pot… este prea mult… spune Bela, fugind pe usa din fata. Nu o condamn. Este prea mult pentru ea si nu pot decat sa imi imaginez cat de greu ii este. Toti o urmam afara.

Ma astept sa o vad fugind pe alee dar nu este asa. Merge in spatele casei. Pornesc dupa ea, cand cineva ma apuca de brat. Ma intorc si imi smucesc bratul din stransoarea lui Carlisle.

-Imi pare rau, spune el repede. Doar las-o sa plece; are nevoie de un minut pentru ea…

Cine naiba este el sa imi spuna mie ce sa fac? Ar fi el tatal adoptiv al Bellei, dar e sigur ca nu e si al meu. Il ignor si merg dupa Bella.

    Intru in padurea deasa si o urmez dupa zgomotele facute de ea. Ajung la un luminis. Ma apropii destul ca sa o vad cum se aseaza jos. Ma opresc si fac ceea ce mi-a sugerat si Carlisle; o las un minut.

A mers pe o portiune din jurul casei Cullen-ilor. Sunt flori pretutindeni si atunci cand pasarile se opresc din ciripit se aude un paraias in apropiere. O urmez si ma apropii de ea, copiindu-i miscarile. Ma asez pe pamantul umed fara sa imi pese. O privesc de la departare. Este atat de frumoasa. Nu plange si arata chiar relaxata; poate avea nevoie de un timp pentru a procesa totul.

In timp ce sta si se gandeste, la fel fac si eu. Urasc sa recunosc, dar Carlisle are dreptate. Dupa ce a lipsit atata timp, trebuie acum sa ii anuntam pe cunoscuti ca este teafara. Nu as vrea totusi sa fie nevoita sa dea rapoarte sau sa fie implicata si in mass-media. Daca politistii au cautat-o atata timp, atunci vor apela si la televiziune pentru a afla cat mai multe detalii. Nu m-am gandit la asta mai inainte si sunt sigur ca nici ea. Totul se sparge acum in capul nostru si este coplesitor.

In plus, nu e vorba doar de Bella. Mai sunt cu siguranta si alte fete implicate in trafic. Sunt sigur ca nici macar nu stie de nivelul periculos la care a ajuns Alec. Tatal ei, va dori sa o vada din nou. Incep sa ma simt si eu coplesit. Sunt bagat in asta, pana peste cap. Chiar daca nu vreau asta, sunt constient ca va trebui sa il primesc pe Carlisle in viata noastra, sa accept ajutorul lui. Nu stiu totusi, cum as putea-o proteja pe ea de toate astea.

Nu stiu cat timp a trecut, dar cred ca aproape o ora, pentru ca soarele a apus. Se ridica si se sperie cand ma observa. Megem unul catre celalalt si ne asezam iar, fara sa ne pese de intuneric si de frig. Este frumos totusi si uscat; noi am dormit si in locuri mai rele.

Dupa cinci minute de tacere, ma intorc inspre ea si o iau de mana.

-Alice si cu mine obisnuiam sa venim aici mereu, spune deodata.

-Este frumos aici, ii raspund iar ea ma aproba.

-In timpul verii, Emmett si prietenii lui dar si noi si alte cateva fete din liceu, obisnuiam sa venim aici cu cortul. In timpul noptii, in schimb, ne speriam mereu si ne intorceam acasa, lasand baietii singuri, spune cu un raset. Zile intregi dupa, faceau gluma pe seama noastra ca eram fricoase. Imi face placere sa ii aud din amintiri. Mai stam un pic si se face deja frig.

Trebuie sa stie ca totusi, lucrurile nu mai stau in puterea mea. Nu pot face acum prea multe si sunt coplesit de multe. Imi este frica ca ma va respinge atunci cand isi va da seama ca nu o pot proteja de lumea ce o asteapta, dar nu am alta optiune. Credeam ca o pot proteja de absolut tot, dar realizez acum ca nu este asa deloc.

-Bella… trebuie sa vorbim…

…………………………………………………………………………………………………………….

Hello… imi cer scuze pentru eventualele greseli de ortografie.

Acesta este capitolul 14 din Runaways… sper ca v-a placut…

See you soon… sper si cu o postare la FALLING FOR YOU…

O saptamana frumoasa la fiecare 🙂

10 gânduri despre „CAPITOLUL 14

  1. m-a bucur ca ai postat
    sper k bella va accepta ajutorul lui Carlisle si impreuna cu politia il vor prinde pa Alec…
    Oricum,foarte emotinant capitolul si interesant mai ales inceputul :))
    Felicitari si de aceasta data si traducere si efortul depus
    Pupiciii

  2. un capitol superb,dar extrem de dificil pentru protaganisti.

    multumiri pentru traducere si bafta in tot mai departe

    o saptamana linistita

  3. sper sa fie totul bn
    si sa accepte ajutorul lui carlisle
    ar fi bn
    saraca,cat a suferit
    defapt,eu suferit ei toti
    sa nu comcva sa plece Edward!!!!!!

  4. Ola chica!

    Am asteptat atat de mult cap asta in care cartiile sunt puse pe masa.Esme e atat de protectoare,se vede ca o iubeste pe Bella mult…
    Sunt curioasa ce s-a intamplat cu Alice….mai ales ca parintii ei nu au dat prea multe detalii despre ea.
    Iar dezvaluirile facute despre Charlie sunt coplesitoare…el nu a renuntat la ea,niciodata.Sper ca Bella sa isi de-a seama cat de mult o iubeste tatal sau chiar daca el nu e o persoana prea deschisa….abea ast sa vad ce se intampla cand Charlie va afla.Sper ca Riley sa primeasca ceea ce merita iar ca Ed sa fie acolo cand il prinde pe nenorocit.
    In timp poate Edward va incepe sa se simta mai relaxat in jurul Culleni-lor pt ca nu cred ca cei doi vor mai pleca din Forks.Stiu ca pt el e greu,din cauza trecutului dar acum nu mai sunt singuri.Lucrurile se vor schimba sper….nu vreau sa plece si sa hoinareasca pe drumuri din nou.
    Again,minunat capitol….traducerea este impecabila asa cum ne-ai obisnuit.
    Sa ai un weekend minunat!
    kisses&hugs

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s