Capitolul 9-Suri (prima parte)

Capitolul 9-Suri

 

EPOV

 

          Imi simteam trupul transpirat, iar visul nu mai inceta. Desi imi dadeam seama ca totul este doar o iluzie dureroasa, subconstientul cred… nu imi dadea voie sa ma trezesc. Era ca si cum, eram prins fara voia mea, intr-un somn care se dovedise de acum obositor dar mai ales terifiant. Da… eram speriat… speriat de halucinatiile din capul meu, ce luasera fara dar si poate controlul imediat, dar asta nu era tot… cel mai tare imi era frica de flacarile uriase ce le vedeam pretutindeni si care pareau sa nu se mai sfarseasca… de fumul inecacios ce imi deranja vederea si al carui gust salciu, il simteam adanc pana in strafundul plamanilor… Ba chiar aveam impresia ca ma sufoc, incapabil de a ma impotrivi avalansei de foc ce ma coplesea… oricat de aiurea ar suna… Fierbinteala trupului meu era si ea prezenta… ma intorsesem in timp… mult prea in urma… mult prea departe… cu o extrem de mare panica. Tremuram…

Aveam din nou 4ani… eram din nou in vechea mea camera iar mama nu era nicaieri. Simteam din nou puternic in oase frica de foc, vazuta prin ochii unui copil de-o schioapa. Am cazut din pat buimac de somn si am inceput sa plang… unde e mami??? Mamiiii!!!!

Nimic… tot ce se auzea era trosnetul focului care mistuia totul in jur… Venea de undeva de pe hol si incepuse sa mistuie usa care imi despartea camera de restul casei. Fumul totusi recupera incetineala incendiului si luase cu asalt atmosfera linistita a incaperii. Nu imi puteam reveni iar toate astea erau mult prea mult pentru mine. Eram doar un copil. Cu ce gresisem si de ce ma simteam atat de singur? Frica imi paralizase simturile intr-u totul, iar eu nu eram acum decat o simpla papusa fara vlaga, incapabila de a se apara.

-Edward!!! se auzi vocea disperata si chinuita a mamei mele din spatele usii cuprinse de foc, facandu-ma sa reactionez pentru prima data. Edward!!!

-Mamiiii!!!! am tipat plangand puternic, dar ameteala ma cuprinse mult prea repede, facandu-mi miscarile din ce in ce mai incete. Plamanii imi erau fierbinti si plini de fum. Respiratul devenise o adevarata provocare, iar creierul meu nu mai raspundea corespunzator, datorita lipsei de oxigen. Chiar si asa eu tipam dupa un singur lucru, desi intunericul nu era dispus sa ma mai lase constient.

-Mamii!!! Mamiii!!! am tipat iar, dar de aceasta data, nu m-am cufundat in intuneric ca si atunci, ci am reusit sa scap de el, subconstientul trezindu-ma la realitate. Sa spun ca eram usurat ca scapasem din infern, era lesne de inteles. Nicicand nu fusesem mai fericit ca m-am trezit din somn. Pleoapele au inceput sa mi se zbata ritmic, in cautarea unei eliberari de mult asteptata, iar lumina, atat de linistitoare, fata de intuneric, imi iesea in intampinare. Eram treaz… in sfarsit… Cosmarul luase sfarsit…

 

Buimacit, dar in continuare somnoros, am deschis ochii repede, incercand in zadar sa ma plasez in spatiu. Decorul mult prea simplu mi se paru necunoscut, dar in cateva secunde, evenimentele de cu o seara in urma, imi revenisera in minte, unul cate unul. Usor panicat ca ceva lipseste, m-am uitat in dreapta mea, dar m-am linistit imediat la vederea lui Suri, cuibarita in siguranta langa mine, cu capul rezemat de umarul meu, dormind adanc, cu buzele usor intredeschise, atat de micuta si atat de inocenta. Pentru o clipa, aproape ca uitasem de intregul episod de cu o seara in urma, unde frica si teroarea pusesera stapanire din nou pe mintea ei. O vedeam si nu puteam sa trec cu vederea peste cat de mult semanam cu Suri. Doua firi complicate, dar totusi antrenate de dorinta de a merge mai departe; niste luptatori si atat. Chiar daca era doar un copil, Suri trecuse in ultimii ani peste niste praguri de maturitate mult prea dure. Copilaria ei nu era cea a unui copil normal si cu toate astea ea se lupta in continuare cu proprii demoni, refuzand sa se predea. Grijuliu, i-am mangaiat usor fruntea, cu intentia de a verifica daca are temperatura, dar imediat am rasuflat usurat. Totul era bine… pe moment cel putin.

M-am uitat in jur, numai ca sa observ cu stupoare ca primele raze timide ale diminetii lumineaza deja slab mica incapere amenajata la primul etaj al orfelinatului…. Am dormit toata noaptea aici. Mult prea devreme durerea de gat provocata de pozitia in incomoda in care am dormit dar si senzatia de transpiratie, isi fac simtita prezenta. Distras, masez locul dureros, fara un rezultat prea incurajator in schimb. Intr-un final, decid sa ma trezesc, atent in schimb sa nu trezesc ingerasul de langa mine. Sacoul imi este botit din cale afara, camasa la fel, dar parul, in mod surprinzator, doar usor ravasit. Astea insa nu consista o prea mare problema, nicidecum.

Sunt mai obosit si mai agitat decat atunci cand m-am culcat. Iritabilitatea si agitatia de mai inainte, imi fac capul sa pulseze de durere, iar senzatia nu este blanda deloc. Respiratia imi este in continuare agitata, asa ca hotarat ma ridic din pat, cu intentia de a ajunge la baia aferenta salonului. Picioarele imi sunt mai intepenite decat ma asteptam, dar asta nu ma opreste din mers la destinatie. Aprind lumina din baie, si incep sa devin cat mai practic cu imbracamintea mea sifonata, aranjandu-ma cat de cat si pregatindu-ma pentru ziua de azi: duminica, mai exact ziua in care eu si suri suntem nedespartiti, indiferent de situatie.

Considerand ca nu mai are rost sa ma intorc acasa, pentru a ma schimba, deoarece as pierde prea mult timp, imi dau sacoul jos, si deschizandu-mi primii doi nasturi de la camasa, ma fac mai comod. Imediat urmeaza si nasturii de la maneca, ce merg suflecate pana la cot, dupa care imi clatesc fata cu apa, in incercarea de a-mi alunga ultima urma de somn de pe gene. Ma uit din nou in oglinda, pentru a-mi observa schimbarile facute, dupa care multumit de rezultat, parasesc baia pentru a ma intoarce in camera.

Suri, cufundata in continuare in cearceafuri, incepe sa se miste usor, semn ca nu mai are mult pana ce se trezeste. Emotionat, ma apropii din nou de pat, urmarindu-i atent fiecare miscare. Cum am prevazut, pleoapele ei incep sa se zbata ritmic, dupa care tematoare, infrang intunericul inca o data. Cu ochii deschisi, incepe sa cerceteze camera grabit, privirea panicata nelipsindu-i nici o clipa, dupa care ochii ei ii intalnesc pe ai mei si totul se opreste in loc. Frica ii paraseste vizibil, putin cate putin expresia, lasand loc unei binevenite bucurii nedisimulate. Ma apropii si mai mult de ea, in acelasi timp in care, fericirea ii copleseste expresia inocenta de copil. Inima mi se strange instantaneu la ideea ca prezenta mea aici, o face sa se simta implinita. Ma simt folositor, capabil de iubire si mai ales… uman. Suri ma face sa ma simt asa, motiv pentru care fara preaviz, o iau din pat, si o ridic in brate, bucuros. Nerabdatoare, se prinde de gatul meu, cu vioiciunea caracteristica unui copil, chicotind fericita.

-Neata ingeras… ii soptesc usor in ureche, mangaind-o usor pe spate si asezandu-i pijamaluta usor botita. Desi stiu ca nu imi poate raspunde, sunt constient ca ii place sa ii vorbesc si ca simpla mea voce o linisteste, motiv pentru care nu ma opresc aici. Ai dormit bine? spun iar, moment in care ea aproba, dand din cap in pieptul meu. Nu imi dai un pupic de buna dimineata? spun din nou rugator, hotarat sa o fac sa nu mai fie morocanoasa. Stiu foarte bine ca psihicul ii este in continuare obosit, motiv pentru care, ea nu este inca bine, desi sustine contrariul.

Cum ma asteptam, se desprinde usor din imbratisare, uitandu-se la mine cu dragoste, dupa care se napusteste asupra mea, sarutandu-ma zgomotos pe obraz, facandu-ma sa zambesc gales.

-Mmmm… ce dulce!!! Asta necesita o inghetata… continui binedispus, antrenat si de reactia lui Suri care la auzul vestii, chiuie de bucurie, sorbindu-ma din priviri. O inghetata mare de capsuni si cu multa multa glazura de ciocolata… termin articuland cuvintele mai mult decat este necesar. Am ghicit? intreb teatral, facand-o pe Suri sa dea voioasa din cap.

Momentele de tandrete nu se opresc aici si inainte sa imi dau seama sunt atras din nou in lumea frumoasa dar extrem de fragila a fetitei din bratele mele. Cum am ajuns aici? Daca imi spunea cineva acum un an ca azi, as fi aici, in aceasta situatie, atasat extraordinar de mult de o fetita de 5anisori, i-as fi spus ca a innebunit sau ca din contra, este o gluma proasta. Este uimitor cum o simpla fiinta din viata ta, indiferent de varsta, iti poate zdruncina complet propriile conceptii solide asupra vietii, criticandu-le sau schimbandu-le in favoarea unor idei complet diferite. Asa eram eu acum: schimbat, fragil, temator de propriile sentimente aparute, dar cu dorinta de a o proteja pe Suri, fara dar si poate. Multe ganduri, putine explicatii, numeroase intrebari, putine incertitudini.

Nu trece mult timp si tacerea din incapere este intrerupta de o alta infirmiera, cu siguranta schimbul lui Caitlin, dinainte. Kate se linisteste la vederea mea, cunoscandu-ma ca un apropiat al orfelinatului, motiv pentru care zambeste binevoitoare, nu inainte de a vorbi.

-Buna dimineata, Suri. Este timpul mesei. Mergem? Dl. Cullen este chemat in biroul directoarei, spune ea, facandu-ma atent.

Suri se uita la mine trista, dar imediat ii afisez zambetul meu strengar cu gandul de a o linisti.

-Kate are dreptate. Fii fetita cuminte, da? Eu nu plec nicaieri. Dupa ce termini, iesim in oras bine? ii spun, dar ea se uita neincrezatoare la mine. Promit! ii spun amuzat, zburlindu-i parul usor, dupa care am coborat-o la pamant, pentru a pleca cu Kate.

De indata ce dispar amandoua din raza mea vizuala, in inima mea se aseaza incertitudinea. Ce se intampla? Aproape nerabdator, colind holurile binecunoscute ale cladirii, iar dupa ce urc scarile pana la etajul 1, ajung la usa cu pricina dupa care bat de 3ori, in speranta ca ma va auzi cineva.

-Intra! aud vocea doamnei Summers, si facand intocmai, intru in biroul dumneaei. Nu s-a schimbat aproape deloc de cand am intrat aici prima data. Acelasi sentiment de pace si de liniste, aceeasi mobila moderna si ordonata, predominanta in alb si gri, aceeasi pereti, incarcati de desene si diplome ale copiilor de aici si nu in ultimul rand poze, reprezentand-o pe doamna Summers, mai tanara, dar inconjurata la fel de o sumedenie de copiii ca si pana acum.

Lydia, cum ii place sa o numesc,  este o femeie la vreo 50 de ani, cu o cariera stralucita in spate, dar manata mai ales de dorinta de a aduce ceva bun in viata copiilor orfani sau traumatizati, ale caror destine le indruma chiar si in ziua de azi, in orfelinatul din Queens, de aproape 20de ani. Desi a inceput sa lucreze aici ca invatatoare, mai tarziu dedicarea ei pentru copii a dat roade, motiv care a dus la numirea ei ca directoare cativa ani mai tarziu. Sufletul bun mascat intr-o expresie severa, nu a trecut neobservat printre copii, iar multi dintre ei o considerau ca o mama. Suri nu era nici ea o exceptie, iar simplul gand ma aduse la realitate, intrebandu-ma acum de ce am fost chemat.

-Buna, Edward, te asteptam, ia loc te rog, incepu ea formala.

-Buna Lydia, i-am raspuns, facand intocmai, ocupand canapeaua din fata biroului ei, punand picior peste picior. Speram sa arat cat de cat prezentabil, dar totusi acum asta nu mai parea sa aiba o prea mare importanta. Anticipatia si curiozitatea nu imi dadeau pace, motiv pentru care, trecandu-mi mana prin par agitat, mi-am facut curaj sa incep discutia. Mi s-a spus ca m-ai chemat… S-a intamplat ceva?

-In prima instanta nu vroiam sa te chem astazi aici, Edward, dar… incepu ea, ezitanta, dupa se opri aratand ganditoare, frangandu-si manile ritmic… cu privirea pierduta, la o hartie neinsemnata de pe birou.

-Te rog, Lydia, spune-mi… ma tii ca pe ghimpi… am dat glas nerabdarii, plictisit sa ma mai ascund dupa deget. La reactia mea, ea ridica privirea, dupa care zambi atotstiutoare, anticipandu-mi cu siguranta agitatia.

-Cat timp a trecut de cand ne cunoastem, Edward… 6 luni, nu? Ei bine, in numai 6luni, te-am cunoscut, te-am observat, te-am criticat cand era nevoie si te-am laudat atunci cand aveam de ce sa fac asta. Te-ai apropiat de copiii mei, i-ai rasfatat, ajutat, dar nu am putut sa nu observ ca dintre toti acestia, Suri ti-a fost cea mai draga. Ma insel? spuse ea meditativa, fixandu-ma cu privirea, dupa care isi continua discursul, stiind cu siguranta, deja, raspunsul meu. Spre uimirea mea, desi este un copil cu probleme si nu a dat semne intr-un an de zile de cand este la noi, ca s-ar putea apropia de cineva afectiv, acum o vad total schimbata. De cand ai aparut tu in viata ei, Edward, Suri a dat semne pentru prima data, ca isi poate reveni… Nu mai este inchisa mereu in propria lume, mananca mult mai bine, doarme mai mult, chiar daca anevoios, reactioneaza la ce este in jur, dar mai ales, a inceput din nou sa comunice, chiar daca extrem de putin, desi nici un doctor nu ii mai dadea sanse.

-Problema este ca doctorii pe care dumneavoastra ii ridicati in slavi, au tratat-o pe Suri, ca pe un experiment esuat, am raspuns impasibil, incercand sa imi tin nervii sub control. Dar este de fapt, la fel ca oricare copil, sanatos fizic si capabil psihic. Este doar traumatizata, dar isi va reveni, stiu ca se va intampla asta mai devreme sau mai tarziu…

-Poate ca ai dreptate, Edward, si sunt mai mult decat convinsa ca tu ai avut si ai un mare rol in refacerea ei. Dar totusi nu pot sa nu ma ingrijorez la ce se va intampla, atunci cand intr-o buna zi, te vei hotari poate sa pleci din viata ei. Nu este un animalut de companie pe care sa il iei la plimbare duminica de duminica, si sa il rasfeti din cale afara. Este un om, cu sentimente, stari confuze si nevoie de iubire.

-Nu as putea sa o parasesc niciodata… Lydia!!! am intrerupt-o zorit si panicat. Stiu ca nu sunt cea mai perfecta persoana din lume, cea mai ordonata, sau cea mai stabila din punct de vedere social, dar singurul lucru pe care pot sa ti-l spun este ca nu as putea cu nici un chip sa renunt la ea, intelege-ma!!!

-Am citit cererea ta de acum 2saptamani, Edward… Desi trebuia sa ma astept la asta, vestea tot m-a luat prin surprindere, continua ea, luand dosarul meu din biblioteca, si rasfoindu-l absenta. Desi esti un candidat bun din punct de vedere financiar stii ca ma intereseaza mai presus de toate, bunastarea copiilor mei dar mai ales recuperarea lor si integrarea intr-un mediu social adecvat. Suri mai are nevoie de multa recuperare, stii asta nu?

-Desigur… sunt pe deplin constient…

-Nu este o sarcina deloc usoara, esti sigur ca vrei sa faci asta, Edward?

-Absolut… O iubesc pe Suri…

-Asta vroiam sa aud, termina, zambind siret la mine. In acest caz, daca lucrurile merg bine in continuare iar Suri se arata dispusa sa treaca mai departe, iti dau acordul sa o adopti, Edward. Imi poti promite ca vei avea grija de ea?

-Da… iti promit, am terminat agitat, dar teribil de fericit, la gandul ca pentru prima data, aveam o confirmare a faptului ca intr-o zi, Suri va putea purta numele meu, devenind oficial fiica mea.

-Sa nu uiti ce ai spus astazi, am asteptari mari de la tine…

-Iti multumesc pentru incredere Lydia, nu stii cat de mult inseamna pentru mine toate astea, i-am raspuns bucuros, luandu-i mana intr-a mea. Nu te voi dezamagi, am adaugat, dupa care coplesit am parasit biroul, cu intentia de a ma intoarce la motivul pentru care venisem aici din start.

Fericirea ma inunda prin toti porii, si nu imi puteam explica prea bine reactia. Nu mai simtisem niciodata asa ceva, atat de multa pace, atat de multa satisfactie. Era ca si cum mi luase o piatra de pe inima si acum puteam respira in voie. Ajungand din nou la parter, m-am indreptat in spre sala de mese a copiilor, ce putea fi insa usor de recunoscut, dupa zarva ce se auzea de departe, usa fiind deschisa. Cu un zambet ce era cu siguranta intiparit pe expresie, m-am oprit in pragul incaperii spatioase, dupa care m-am rezemat de peretele atasat, respirand usurat si privind gales la sufletele din sala.

Era o adevarata cantina; zeci de scaunele mici vernil, tot atatea mese de lemn mititele si multi copiii, mancau intr-o atmosfera zgomotoasa si antrenanta, ajutati de asistentele ce ii supravegheau aproape permanent. Undeva in stanga se afla si Suri, in continuare in grija lui Kate, ce manca cu pofta, dintr-un bol de lapte cu cereale.

Simtindu-mi parca prezenta, capul ei se intoarse incet inspre usa, zarindu-ma pe mine, moment in care intreaga ei expresie se inblanzi vizibil. Imi facu vesela din mana, facandu-ma sa chicotesc, si indemnandu-ma sa merg la ea. Uitandu-ma in ochii ei, studiindu-i expresiile si anticipandu-i reactiile, imi dadeam seama cu fiecare minut ce trecea, ca luasem decizia corecta. Nu avea sa fie usor, dar totusi stiam ca totul va fi bine. Eram un barbat fericit…

Anunțuri

9 gânduri despre „Capitolul 9-Suri (prima parte)

  1. Hey chica,mortala surpriza mi-ai facut….
    Emotionant capitol din mai multe puncte de vedere.
    La inceput aveam impresia ca Edward e doar un Don Juan si atata tot,nimic special.
    But now…in aceasta lumina pare a fi un tata minunat.Un om care a suferit enorm in copilaria lui si totusi poate darui atata dragoste unui copil la fel de bantuit ca el.Cererea de adoptie nu m-a luat prin suprindere,dar ma gandesc ca stilul lui de viata e putin haotic pt o fetita.Dar in acelasi timp stiu ca noul Edward o sa si-l schimbe pentru micul ingeras.
    Ma gandesc la Bella,stiu ca isi doreste un copil si pe langa asta e la fel de ranita ca cei doi.Sper sa se intalneasca intr-un parc,magazin,etc…ca sa descopere si ea cealalta parte a lui Ed.
    Speram sa revii asupra deciziei tale,cand ai un asemenea dar,e pacat sa pui stop,pur si simplu…I love your writing, the words just flow so..right.

    „Uitandu-ma in ochii ei, studiindu-i expresiile si anticipandu-i reactiile, imi dadeam seama cu fiecare minut ce trecea, ca luasem decizia corecta. Nu avea sa fie usor, dar totusi stiam ca totul va fi bine. Eram un barbat fericit…” Fraza asta e atat de perfecta,la naiba!

    Sa ai un inceput de sapt frumos!

  2. Plang si Rad..,multumesc pentru un capitol dulce-amarui. Copiii sunt cei care sufera cel mai mult in experientele de viata, e de inteles ca ajung niste adulti singuri, tristi si aparent egoisti.

    Sa ai parte de o saptamana linistita.

    Imbratisari

  3. un capitol extraordinar de emotionant, impresionant, incredibil, minunat, etc :))
    ne-ai aratat o alta latura a lui Edward, pe care nu credeam k o are, una care m-a emotionant profund
    cele mai sincere felicitari ale mele :X:X:X >:d< :-*
    astept cu o incredibila nerabdare urmatorul capitol. :-*:-*:-*

  4. un capitol impresionant de profunt :X:X:X
    meriti sincerele mele felicitari pentru acest capitol, a fost incredibil k am avut oportunitatea de a vedea si alta fata de-a lui Edward, una neasteptata si foarte bine ascunsa.
    Asteptam su foarte mare nerabdare urmatorul capitol.
    Pupiciiiii

  5. a fost un capitol minumat :X:X

    L-am citit imediat ce l-ai postat dar acum am observat ca nu am lasat nici un com :)) cred ca eram prea fascinata de capitol si am uitat …

    Spor la scris!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s