Capitolul 7-Opinii diferite

BPOV

Tamplele imi pulsau dureros. Inima imi batea nebuneste, dar nu de emotie ci de durere. Nu imi imaginasem vreodata in adolescenta, cand il intalnisem pe Jake prima data, ca lucrurile vor ajunge vreodata asa cum erau acum. Acel baiat usor zdrentaros si neglijent, dar plin de viata, ce imi batea cu pietricele in geam, pentru a scapa de privirea dezaprobatoare a tatalui meu, acel tanar care ma invatase sa merg pe motocicleta cand aveam numai 17 ani; atat de bine incat dupa numai 2zile de lectii am ajuns la spital cu o rana la cap serioasa si cu doar 2coaste fisurate, spre disperarea lui Charlie. Acel tanar care ma facuse femeie 2ani mai tarziu si care in fata altarului imi promisese o eternitate de fericire. Sustinea in adolescenta ca eu as fi soarele lui si ca el doar o mica planeta pierduta, ce si-ar fi gasit in sfarsit orbita; succesul insa, banii, si multe altele il schimbasera pe Jake, dintr-un om simplu intr-unul arogant, greu de inteles si suportat, de nerescunoscut si rece.

Daca in trecut, sperasem la o cale de impacare, Jake parca se incapatana sa imi spuna cu fiecare zi trecuta in plus, cat de putin contam in viata lui si cat de normala chiar, parea intreaga lui viata fara mine. Oricat de rau imi parea sa spun asta, eu si Jake traiam de mult prea mult timp, niste vieti separate. Sincer nu mai vedeam nici o rezolvare pentru toate astea. Era groaznic. Simteam ca sunt la marginea unei prapastii adanci si ca usor-usor, ma pregateam pentru prabusire. Cel mai dureros era faptul ca ma simteam singura. Nimeni nu avea sa imi atenueze caderea, nimeni nu merita sa treaca impreuna cu mine prin asa ceva.

-Doamna, am ajuns… ma trezi din visare vocea mohorata a taximetristului de vreo 50 de ani, cu o fata blanda si cu un par usor incaruntit.

Confuza si aeriana am ridicat usor privirea asupra lui, in acelasi timp in care cautam bani potriviti pentru calatorie. Oare el era fericit? Imi trecu un gand timid prin cap, ca nu dupa mult timp sa vad atarnata langa aparatul de taxat o poza mica, de familie: el, cu o femeie de varsta apropiata si cu o fetita in mijlocul lor, o imagine ce oglindea un zambet ascuns si o legatura puternica. Raspunsul il aveam deja. Debusolata, am iesit din taxi, oprindu-ma cu durere in fata casei goale, mari, cufundata in intuneric si pustietate. Totul aici era pustiu si fara viata: mare, vast, luxos, dar fara temei. Deodata, intunericul mi se paru prea infricosator, iar singuratatea prea dureroasa. Plamanii imi ramasera fara aer, pregatiti parca pentru o rafala de plans care insa intarzia sa apara. Nu!!! La naiba, nu!!! Mi-am promis ca nu o sa mai plang, inca de la sfarsitul serii, asa ca sfarsita, mi-am luat mana de la cap pentru a cauta telefonul. In seara asta nu vroiam sa fiu singura.

EPOV

 

          Seara trecuta fusese o reusita. De la mica prezentare realizata de Alice pana la strangerea unui fond consistent din donatii, donatii ce aveau sa fie plasate in contul orfelinatului pentru care luptasem sa ajungem pana aici, toate acestea la un loc si nu numai, constituiau pentru mine o reala reusita. Chiar daca banii proveneau de la niste persoane care nu intelegeau catusi de putin importanta unui astfel de gest caritabil, rezultatul era cel mai important, asa ca multumit, am intrat in apartamentul meu, departe inca o data, de tot luxul debordant si de toate fitele lumii in care traiam. Si totusi asta era viata mea si ceea ce faceam in prezent, nu reusea altceva decat sa ma mentina in niste cercuri mondene, carora eram dator sa le inghit toate mofturile. Daca asta era ceea ce trebuia sa fac pentru a fi in continuare un pianist de renume, atunci pretul de sacrificiu era unul mic pentru mine. Eram in stare sa indur orice, atata timp cat puteam sa practic ceea ce imi placea. Concluzia: nu as putea renunta niciodata la muzica.

Plictisit si distras, mi-am dat jos cravata de la gat si mi-am descheiat primii nasturi ai camasii, dupa care m-am indreptat inspre barul personal. Un pahar de whisky, de asta aveam nevoie, asa ca fara a mai trage de timp, am luat sticla cu pricina si mi-am umplut un pahar. Gustul de tarie imi pisca limba intr-un mod mai mult decat placut, asa ca satisfacut, m-am asezat pe canapeaua din living, hotarat sa uit de toate. Nu eram cine stie ce bautor, dar devenise un obicei ca seara sa ma relaxez la un pahar in propriul meu apartament. Imi iubeam apartamentul, si cu riscul de a suna egoist, nimeni nu intra aici, in afara familiei mele si a menajerei care facea curat de 2ori pe saptamana. Era spatiul meu personal, in care nici o femeie nu avea acces. Cuceririle de o noapte, nu le consumam nici in spatele masinii si nici in dormitorul meu. Pentru asta erau hotelurile de lux sau… de ce nu… petrecerile de fite la care eram deseori invitat si la care participam numai pentru a-mi mentine o parte din notorietate.

Spatiul in care imi duceam existenta nu era neaparat unul modest. Locuiam la etajul 12 al unui bloc din cartierul principal al orasului. Apartamentul meu era unul extra large cu doua dormitoare, living, sala de jocuri, bucatarie destul de placut amenajata si nu in ultimul rand o camera de recreatie, ii spuneam eu, cu biblioteca, pian, si tot ceea ce imi atragea atentia cand aveam un pic de timp liber. Totul era al meu, castigat cu forte proprii si ori de cate ori aveam nevoie de liniste, ma refugiam fara dar si poate in camera pianului, cum ii spuneam eu. Pentru unii un loc prea simplu, dar pentru mine o oaza de libertate in care ma afundam de cate ori aveam ocazia. O camera mare, cu pereti de sticla, ce oferea peisajul orasului incarcat si cu pianul meu negru asezat in mijloc, constituia pentru mine, un loc special cu o istorie aparte. De mult prea multe ori, am compus aici melodii proprii si nu numai, reusind ca macar pentru cateva ore, sa fiu capabil sa uit de toate si sa dau drumul inspiratiei mele.

Abandonand paharul pe jumatate consumat pe masa de sticla din living, am pasit inca o data langa pian si tacticos, ca de fiecare data m-am asezat pe taburetele special creat. Simteam din nou nevoia sa cant, fara a avea vreun motiv anume. Mintea imi era pustie si totusi simteam o usoara tristete careia nu ii stiam motivul. Degetele mele lungi au inceput sa atinga clapele pianului usor mai intai, dupa care din ce in ce mai apasat. Cantam, desi sincer nu constientizam prea bine ce. Mintea imi era pierduta, inima incepuse sa imi bata tot mai tare, iar unele amintiri au inceput sa ma invadeze incet. Melodia, melodia pe care o cantam acum, era credeam eu, motivul pentru toata durerea mea. Ma facea sa imi amintesc mult prea mult. Si totusi ea continua: lina, suava, chinuitoare si istovitoare, iar eu nu puteam sa o opresc. De ce faceam asta? Eram fericit, nu? Aveam o cariera in continua ascendenta, si o famile care ma iubea. Ce imi puteam dori mai mult? Nimic si totusi…

Notele pianului imi adusera lacrimi neimplinite in ochi… nu aveam nevoie de asta… acum… Frustrat, m-am oprit deodata, pentru ca dupa sa trantesc capacul pianului, un pic prea dur, sunetul auzindu-se cu ecou in intreaga incapere. M-am ridicat brusc, taburetele rasturnandu-se in urma mea, dar nici ca imi pasa. Am ajuns inapoi in living, numai pentru a-mi a-mi cauta tigarile. Telefonul imi sunase deja de 2ori. Un mesaj de la Jessica, o satena prostuta de la petrecere, mereu cu gura pana la urechi, convinsa ca este mult prea interesanta pentru mine si nu in ultimul rand un apel pierdut de la Alice. Nu mi-a luat mult sa iau o decizie. Nu aveam disperata nevoie de sex azi asa ca asta mai putea astepta. La al 2-lea sunet, Jasper raspunse calm ca de fiecare data.

-Buna Jasper, amator de Queens, in seara asta? am inceput deodata, cu o invitatie la un club cunoscut noua, mai linistit de la periferia orasului.

-Nu stiu ce sa spun… eu…

-Tu… ar trebui sa mai scoti capul din sanii surorii mele dragi Alice si sa te mai delectezi si cu altceva, nu crezi? am intrebat un pic acid, rascolit de trairile anterioare. In adancul inimii, stiam ca Jasper este obisnuit cu iesirile mele, asa ca scuzele nu isi aveau rostul.

-S-a intamplat ceva, Edward? intreba un pic ingrijorat dar asta nu facu decat sa ma intarate si mai mult. Nu suportam ca cineva sa imi poarte de grija sau sa arate compasiune la adresa mea. Stapanindu-mi un val de furie, am inghitit in sec si am adaugat cat de calm am putut, dorindu-mi totusi ca din start sa fi ales mai degraba serviciile sexuale ale Jessicai.

-Ne vedem in 20minute… am adaugat rece si impersonal, inchizand telefonul, fara prea multe complicatii.

***

            Cum era de asteptat, parcarea din fata localului Queens nu era aglomerata. Distractia in acest loc, usor mai retras, incepea de abia odata cu ora 12. Pana atunci aveam la dispozitie 2ore de relaxare. Uitandu-ma atent, am observat ca masina lui Jasper nu era inca aici, dar asta nu m-a impiedicat sa ma apropii de intrare si sa caut un loc la bar mai intai. Chiar si aici totusi, nu scapam de cunostintele vechi.

-Buna seara, James, am salutat voios, paznicul localului ce ma cunostea destul de bine, scapandu-ma astfel de stupidul protocol de la intrare, unde fiecare persoana trebuia verificata. Ma cunostea indeajuns de bine incat sa imi acorde un titlu stupid de client fidel, motiv pentru care eram tratat preferential. Era un om apropiat de varsta cu mine, zvelt, mai scund decat mine, cu parul de un blond murdar, cu o privire dura si patrunzatoare. Nu il cunosteam intru totul, dar eram destul de rezervat cu privire la persoana lui.

-Buna, Edward, in cautare de ceva proaspat? intreba cu un suras bolnav si cu ochii sclipind de intensitate.

-Nu neaparat… Riley este aici? am intrebat, incercand sa scap de prezenta lui, si sa reamintesc de patronul localului, pe care il cunosteam de mult.

Pe Riley Watkins, cel care tinea practic barul Queens in picioare, il cunosteam inca din facultate, adica de mai bine de 8ani de zile. Pornisem amandoi, inca de la varsta frageda de 20ani, cu visuri inalte si cu sperante mari, in cautatea unei celebritati, atat de greu de descoperit. Amandoi provenind din familii bune si ajunsi la facultate, nu faceam altceva decat sa cheltuim banii parintilor, cu impresia ca totul ni se cuvine. Nu a trecut mult pana ce sa intram in probleme, dar si in gratiile profesorilor oarecum. Eu, cunoscator de pian, el de chitara, ne facusem un obicei din a intretine atmosfera la asa zise petreceri ilegale. Cercurile in care reusisem impreuna sa ne infiltram fara probleme, nu faceau altceva decat sa ne afunde in jos, si totusi ceea ce vedeam nu ne speriase catusi de putin la inceput. Dezmat total, droguri, debandada si nu in ultimul rand politia, care de fiecare data sosea mult prea tarziu, pentru a prinde pe cine trebuia cu adevarat sa prinda. Pana la 22de ani, ajunsesem practic sa pierdem controlul aproape total. Realizand ca toate aceste lucruri nu vor face altceva decat sa imi inabuse practic visul de a deveni artist, am parasit aceasta lume, un an mai tarziu, dupa cateva nopti la politie, pentru o asa zisa implicare intr-un trafic de drofuri, trafic la care eu nu participasem de fapt, dar de a carui prezenta stiam.

Hotarat sa imi vad de viata in continuare si sa incerc sa repar ceea ce de unul singur zdruncinasem serios din temelii, inclusiv relatia cu parintii mei, am parasit cercurile dubioase, si am incercat sa imi construiesc viitorul, pornind de unul singur la drum, de aceasta data, departe de toti si de toate, fara nici un ajutor financiar. Lupta grea de mai tarziu, multiplele job-uri pe care le aveam din nevoia de bani, bani pe care Carlisle nu mi-i mai dadea acum, si multe alte greutati, au constituit practic pragul maturitatii mele, un prag ce venea mult mai tarziu decat de obicei. Muncind de unul singur, luptandu-ma pentru o bucata de paine si in acelasi timp, agatandu-ma de talentul meu, pentru a putea participa la o preselectie in plus, am ajuns sa inteleg importanta responsabilitatii, dar si a nevoii de afirmare. Am terminat facultatea dupa care mi-am construit un nume singur, prin forte proprii, m-am schimbat in bine si de atunci am castigat cu adevarat si respectul propriei familii, respect care la inceput, nu ii vedeam importanta, dar care acum insemna pentru mine enorm.

Destinul lui Riley in schimb nu se pliase dupa al meu. Parasit oarecum de parinti, pierdut intr-o lume, in care fiecare lupta numai pentru el, si in care te foloseai de celalalt la maxim numai pentru interese proprii, a ajuns mai rau decat mine. A ajuns mai tarziu dependent de droguri, substante de care eu nu ma atinsesem, si-a pierdut la un moment dat controlul total asupra vietii lui. Simtindu-se tradat, s-a instrainat de mine, a refuzat ajutorul meu si in scurt timp a renuntat si la muzica, viata lui luand o intorsatura destul de periculoasa. Nu a trecut mult timp insa, pana ce organismul lui a cedat, ajungand la spital in stare grava, zbatandu-se intre viata si moarte.

Dupa o revenire miraculoasa din ghearele mortii, revenire ce a fost cheia refacerii lui, si-a dat seama, prea tarziu insa, ca numai el este responsabil de propria viata. Fiind bineinteles parasit si de vechii prieteni din anturaj, a realizat curand, ca el nu fusese altceva decat o veriga neinsemnata dintr-un lant vicios, dominat de intentii ascunse, intr-o lume pierduta de sub control. I-a luat aproape 2ani refacerea fizica de la dependenta de narcotice, dar cu greu a reusit. Prea tarziu pentru a mai face ceva cu talentul lui, a facut tot posibilul si a pus mai tarziu bazele acestui bar retras, dar totusi profitabil, de la periferia New York-ului. Tineam legatura chiar si acum, desi prietenia noastra nu mai fusese niciodata la fel. Mai mult decat atat, el ramasese oarecum legat de trecutul lui, nereusind niciodata sa isi depaseasca limitele. Condamnat oarecum de propriul destin, nu isi gasise nici acum linistea, tentatiile abordandu-l la orice pas. Ramasese in continuare un baietas rau, avand practic in sange asta, desi sincer speram la o maturizare chiar si tarzie a lui si o realizare a faptului ca intotdeauna se poate mai bine decat atat. Succesul meu nu il determinase sa se ambitioneze sa faca ceva din contra. Credea ca asa ii este scris, prin urmare cine este el, sa lupte impotriva firii. Raspunsul mecanic al lui James, ma trezi totusi din visare, facandu-ma sa imi amintesc de vremurile cand nu eram nici pe departe un sfant.

-A plecat acum cateva ore? Sa ii transmit ceva?

-Nu e nevoie… Il astept pe Jasper… am adaugat repede, intrant in local, lasand in spate aerul rece de tigara, in favoarea fumului de tigara si mirosului inchis din incaperea vasta a localului.

Aici nu se schimbase cu nimic. Aceeasi atmosfera intima, usor intoxicanta, aceleasi mese de biliard intr-o parte, acelasi bar cu scaune inalte in partea opusa, aceleasi mese mai retrase in capat. Am scanat cu plictiseala incaperea numai ca sa gasesc fetele comune ale angajatilor, cateva femei mai usoare, asezate la o masa, animand 2oameni de afaceri cu siguranta, dupa eticheta solemna afisata de imbracaminte, si nu in ultimul rand alte cupluri afisandu-se pe ringul de dans din centru, dansand lasciv. Oricat de linistit si banal cateodata parea acest loc, nu puteam sa nu imi dau seama cum aici, multe din fetele tinere cu dorinta de afirmare precoce, veneau aici numai pentru a seduce barbati din cercuri importante. Numeroase amante ale oamenilor influenti din ziua de azi, femei, pe care le vedeam la petreceri de fite, mascate in doamne onorabile, isi faceau debutul aici, asta era adevarul. Realitatea era cruda, dar in ceea ce ma privea, anii de incercari ce imi marcasera trecutul, ma invatasera sa imi vad de treaba mea, ignorandu-i pe altii, fara a avea pornirea de a-i judeca. Doar atat stiam; in aceasta lume a opulentei, nimic nu era ceea ce parea. Totul era mascat de o realitate machiata de interese.

M-am asezat la bar ingandurat, sperand ca macar in seara asta sa nu atrag atentia nici unei persoane de sex opus. Cu riscul de a fi un narcisist complet, succesul la femei era parte din mine, desi marturisesc ca, de multe ori, nici macar nu imi dadeam interesul. Nu aveam ganduri prea serioase, prin urmare, bataia de cap nu isi avea rostul. Un cocktail oferit unei persoane pe care de obicei o aveam in pat, inainte de a-i afla macar numele, o conversatie marunta si seaca si cam asta era de ajuns pentru cateva ore de sex. Traiam cu impresia ca pot avea pe cine doresc, desi sincer nu intalnisem pana acum, o femeie care sa-mi suceasca mintile, pentru a-mi schimba comportamentul de burlac convins de 30de ani, imbatat de succesul propriu, si mult prea interesat de cariera dar si de placere.

Ajunsesem deja la a doua tigara, dar tot la primul pahar de whisky, asezat la bar, cand o mana ma batu usor pe umar, atragandu-mi atentia.

-Ia-o mai usor cu tigarile Edward… Ai sa faci cancer pulmonar mult prea devreme… Esti prea tanar ca sa mori, incepu Jasper amuzat, asezandu-se langa mine si comandand barmanului o bere englezeasca.

-Poate ti-as face o favoare… Ai scapa de mine usor… i-am raspuns intrand in jocul lui de cuvinte.

-Poate ca ai dreptate. Nu cred ca atunci cand voi deveni tata, voi dori sa am ca si cumnat o personalitate ca tine. Esti nociv, chiar si pentru copii…

-Dute naibii… Nu sunt unul din pacientii tai de la spital… Ai noroc ca sora mea te place, desi sincer nu stiu ce a vazut la tine, am terminat razand acum distrat.

Jasper ma urma si el, ignorandu-mi replicile taioase. Ma cunostea prea bine ca sa le ia in serios, asa ca voios, lua prima gura de bere, strambandu-se usor de la taria ei. Scana si el incaperea, copiindu-mi gestul de mai inainte, atentia lui fiind atrasa de o figura, pe care eu vroiam sa o evit momentan.

-Nu este aia blonda, cu care umblai saptamana trecuta? intreba el nedumerit, fixand acum cu interes, femeia, prinsa intr-o discutie animata cu alt barbat, de la o masa in celalalt capat al salii.

-Corectie, Jasper, eu nu “umblu” cu femei ci petrec ore in compania lor… i-am raspuns usor deranjat de felul cum devia discutia, nu inainte de a da pe gat restul de continut al paharului, ce imi statea in fata, cu mult timp inainte ca prietenul meu sa fi venit.

-Aaa da… bineinteles, adauga Jasper, dandu-si ochii peste cap teatral dupa care isi indrepta atentia asupra mea. Tu… vesnicul Casanova… pus pe robirea sufletelor slabe…

-Ce bei acum? Efectele bauturii vad ca sunt vizibile cu mult inaine de vreme…

-Serios acum, Edward. Ti-ar fi chiar atat de greu sa renunti la masca asta de barbat fatal si pentru prima data sa intri intr-o relatie, macar de curiozitate? se uita la mine usor ingrijorat.

-Serios acum, Jasper. Vrei sa imi vorbesti din nou de rahatul asta in care tu esti bagat pana peste cap, numit dragoste? am adaugat sarcastic, simplul cuvant facandu-ma sa imi pun semne de intrebare.

Nu dezvoltasem niciodata acest sentiment fata de cineva, desi aveam o varsta si nici nu imi doream. Credeam ca fiecare inceput era frumos, pentru ca mai apoi soarta sa se intoarca si totul sa se transforme in dezamagire. Mai mult decat atat, in stilul de viata pe care il aveam in prezent, implicarea era minima deci si esecul exclus. Ieseam de multe ori din ceva fara a mi se cere socoteala si eram multumit. Faptul ca ceilalti nu imi impartaseau punctul de vedere ma lasa de multe ori rece. In seara asta totusi, Jasper parea ca nu vrea sa o lase balta cu una cu doua.

-Numai gandeste-te… nu ai mai fi singur…

-Dar nu sunt singur, Jasper, din contra…

-De asta ai cerut sa ne vedem acum? adauga Jasper, hotarat sa castige.

-Nu te crede atat de important sa stii, agenda imi este, plina, i-am raspuns facand o mica pauza si aruncand capatul de tigara intr-o scrumiera improvizata langa mine. Am renuntat doar la o partida de sex, dintre multe altele. Vroiam sa ma odihnesc in seara asta.

-Poti sa ma minti cat vrei, dar stiu ca nu te simti bine…

Replica lui ma lasa fara raspuns. Cateodata era groaznic de enervant si asta numai pentru ca ma punea in niste situatii ca cea de acum. Ma lasa in aer, usor fara aparare si nu imi placea acest sentiment catusi de putin. Si totusi el continua, facandu-ma sa imi amintesc de trecutul meu si de melodia sfasietoare pe care o cantasem mai devreme in apartament si care imi adusese lacrimi in ochi.

-Ia gandeste-te Edward… Poate ca pur si simplu… dragostea pe care tu o condamni din start… trece pe langa tine, fara ca tu sa o observi, schimba Jasper sensul discutiei, observandu-mi probabil schimbarea de atitudine intr-una mohorata.

Desi nu imi placea sa recunosc, discutiile avute cu el, de multe ori ma linisteau. Avea ca un dar in a linisti oamenii. Din punctul meu de vedere isi gresise clar meseria, cand el de fapt avea o pregatire de psiholog. A mers si de aceasta data, asa ca inveselit, i-am raspuns la aluzie.

-Cum asa? am intrebat, curios fiind sa vad ce mai dezvaluie mintea lui incurcata. Dupa un moment de gandire continua.

-Pai… nu stiu.. gandeste-te poate ca… femeia vietii tale… intra acum pe usa acestui local… numai ca tu nu vrei sa o vezi dupa importanta ei… ci o iei din start ca pe o prada usoara… spuse cu intonatie si cu pauze semnificative ca si cum tinea o lectie importanta de medicina, la niste studenti ahtiati de cunoastere.

-Vorbesti serios? l-am intrebat amuzat, cu o spranceana ridicata, ce imi trada batjocura din glas.

-Bine… bine… poti sa razi cat vrei… dar poate ca asa e… sau asa se poate intampla… dar nu neaparat in decorul asta…

-Ai o imaginatie bogata Jasper, stiai?

-Ai muri daca ai incerca? ma provoca el, stiind cum voi reactiona.

-Nu pot sa cred ca fac asta… dar in fine… m-am intors usor cu tot cu scaun, animat putin de la whisky, avand acum o viziune clara asupra intrarii barului. Jasper ma urma, cu berea in mana, bucuros ca scapa de privirea dubioasa a barmanului, care sincer avea porniri de gay.

Era deja ora 11, asa ca intreaga incapere incepea sa fie tot mai populata. Atent, cu tigara in mana, si amuzat peste masura, de intreaga discutie, am pandit atent intrarea, asteptandu-ma sa rad si mai tare la vederea asa zisei femei perfecte pentru mine, prima ce va intra in viitor in club. Jasper imi facu din ochi ca un copil, comic din cale afara, distrandu-se si el totodata, cu o gura pana la urechi, si cu ochii sclipind de amuzament. Nu trecu mult timp si femeia fatala intra, lasandu-ma cu a devarat fara replica. Era Jane, femeia de servici a localului, o femeie la vreo 40de ani, ce intra zorita, cu umerii incarcati de treaba, si care imi narui aproape indecent orice speranta la o iubire imposibila din viitor. Ca reactie la privirea mea pierduta, Jasper izbucni intr-un ras atat de sanatos, ca aproape cazu de pe scaun cu tot cu bere, contribuind inconstient la declinul meu psihic si la ego-ul meu masculin, ranit din cale afara.

Socat ma intorsei la bar, lasandu-l pe Jasper sa-si traga sufletul, dupa care comandai absent inca un pahar de whisky. Ma intorsei catre camaradul meu, amuzat si in acelasi timp iritat.

-Asa imi trebuie daca ma iau dupa un ignorant ca tine…

-Ei haide, Edward. Nu renunta atat de usor. Ipoteza ramane in continuare valabila pana la proba contrarie, adauga el, ramanand in continuare cu trupul pozitionat inspre usa. Intr-un final, se intoarse la bar, profitand de faptul ca barmanul disparuse in ceata, savurandu-si in continuare bautura.

Cu Jasper langa mine, m-am pierdut iar in ganduri, plictisit de intreaga atmosfera monotona din acest loc. Telefonul lui suna, aratand pe ecran numele lui Alice, asa ca pe moment, am ramas singur, cu un amic de forma, pierdut intr-o discutie cu sora mea. Singuratatea nu imi facea bine cred, asa ca amuzat mi-am amintit inca o data de ideile nastrusnice ale acestui om, care era atat de inversunat in a crede in ceva ce nu putea fi demonstrat si catusi de putin incercat, cel putin de mine.


Aprinzandu-mi inca o tigara careia sincer nu ii mai stiam numarul, profitand de faptul ca Jasper era prea concentrat in discutie si nu cu ochii pe mine, mi-am indreptat inca o data privirea inspre usa localului. Nimic de vazut… nimic de apreciat… totul era banal, dar dintr-o data, printre rotocoalele de fum, o prezenta aparu, facandu-mi ochii mari.

-Bella Black…

…………………………………………………………………………………………………………….

Hello… in primul rand imi cer scuze pentru intarziere, dar problemele serioase de sanatate m-au impiedicat sa mai intru pe blog, rapindu-mi si timpul liber, si dandu-mi peste cap si intreaga rutina.

Capitolul 7 al acestui fic, ofera o viziune mai in ansamblu a personalitatii lui Edward, a trecutului lui si a ceea ce il motiveaza pe el cu adevarat.

Sper sa va placa, si imi cer scuze pentru eventualele greseli, lipsa de inspiratie etc.

PS: Am inceput sa traduc si cap 15 din Runaways… asa ca… stati pe aproape…

Kisses 🙂

Anunțuri

12 gânduri despre „Capitolul 7-Opinii diferite

  1. Wow…..

    Sa iti spun cat de mult am ast acest capitol?

    Acum ca l-am citit mi se pare prea scurt,cel putin pt curiozitatea care ai starnit-o in mine….

    Nu ma asteptam ca pe acea usa sa intre Bell’s.

    Adica….era faina ideea lui Jazz cu femeia vietii lui Ed…..mi-a placut sa aflu mai multe despre viata lui Edward,care din pacate e cam goala…dar de altfel si a Bellei e exact la fel.

    Riley,James….ei,asta e o surpriza placuta….imi era dor de ei….in niciun fic citit de curand nu i-am mai regasit.Cei mai multi scriitori se bazeaza pe Culleni.

    Imi pare rau sa aud ca ai fost bolnava,sper sa fi ok acum…miss you,girl!!!!

    Sa ai un sf de weekend linistit,abea ast next-ul din R.

    kisses&hugs

    by the way,frumoase poze si melodie…

  2. superb, Bea:d..
    abia astept sa se intample mai multe intre ei 2..
    sper ca urmatorul capitol sa nu fie postat dupa atata timp,dar eu iti urez multa inspiratie in continuare>:D<

  3. In primul rand iti urez multa sanatate…daca nu avem sanantate nu avem nimic.
    In al doilea rand, chiar daca imi dau licenta luni, nu am putut sa ma abtin cand am primit mail-ul care ma anunta de acest capitol. Un capitol superb, mi-a placut ca am mai descoperit cate ceva din personalitatea complexa a lui Edward.
    Abia astept urmatorul capitol si ai grija de tine.
    xoxo
    Raluca

  4. DA!!!! Cap 7!!!
    Este superb! Hm..se pare ca Jasper l-a cam pus pe ganduri pe Edward. Foarte amuzanta faza cu usa ,si foarte tare ca a intrat Bella inauntru la sfarsit. :))
    Off..imi pare rau.Sper ca acum esti bine. 😦
    Succes in continuare la scris si la tradus
    Te pup:*:*:*:*>:d<

  5. Offfff,tocmai acum trebuia sa se termine capitolul si sa ramanem noi in suspans. Oricum un super capitol.M-a bucur k ai reusit sa postezi.Super faza cu Jasper si cu usa =)))
    Felicitari si sper k te sinti mai bine.X:X:X:X:X

  6. hey….super capitol…….am citit toate postarile tale si am ramas surprinsa insa erau prea multe ca sa las comentariu la fiecare in parte….vroiam doar sa imi fac simtita prezenta si sa iti spun ca imi place continutul blogului in totalitate…revin pentru celelalte capitole:P

  7. a meritat asteptarea….super capitolul…sper k urmatorul sa vina mai repede pt k deja sunt mult prea curioasa…abia astept sa vad ce se intampla intre ei 2….spor l scris:)

  8. frumos capitol, multumiri pentru el Beatrice.

    E totul in regula cu tine?
    toate cele bune si inspiratie pe mai departe

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s