Capitolul 6- Egalitate

BPOV

Luni dimineaţa, din nou, dar hei, azi eram chiar bine-dispusă… un lucru foarte ciudat, ştiu… Noaptea trecută, spre deosebire de alte dăţi însă, am reuşit să dorm şi chiar destul de bine; dimineaţă m-am trezit şi m-am ascuns în baie numai pentru a vedea că părul meu nu arată ca o căpiţă de fân şi că aveam chiar şi culoare în obraji. Am coborât la parter şi observând că Charlie era plecat, mi-am luat micul-dejun în linişte. Pe bufetul de bucătărie am găsit şi nişte bancnote lăsate tot de Charlie pentru cheltuieli personale se pare. În doi timpi şi trei mişcări, am ajuns şi la maşină, şi nu am putut să nu observ şi soarele timid care azi îşi făcea apariţia. Maşina, spre surprinderea mea, a pornit de la prima încercare, fapt care mă asigura că voi ajunge la timp la şcoală. Ce mai, azi cu siguranţă era o zi bună. Ce altceva mai putea să se întâmple?

Parcarea şcolii nu era nici ea aglomerată, fapt care mi-a permis să îmi găsesc un loc exact pe gustul meu. Mi-am adunat lucrurile şi punându-mi ghiozdanul ponosit pe un umăr, am coborât din maşină, fiind luată cu asalt de răcoarea dimineţii. Ajunsesem să iubesc mirosul de rouă, mirosul pădurii care împrejmuia Forks-ul şi mai ales soarele care de obicei se ascundea după norii întunecaţi şi grei, plini de apă.

Nu am putut să nu zâmbesc la imaginea lui Leah, care veni grăbită în direcţia mea, dar zâmbetul mi s-a şters rapid de pe faţă, la expresia ei îngrijorată. Oare ce se mai întâmplase? Mă gândeam eu că ar fi fost mult prea frumos ca azi să fie o zi normală.

-Bella… în sfârşit ai ajuns!!! Era şi timpul…

-Buna dimineaţa şi ţie Leah, bucuroasă să mă vezi? am deschis discuţia sarcastică ca de obicei. Ea nu făcu decât să îşi dea ochii peste cap, alegând să mă ignore total. Acum începeam să intru cu adevărat în panică.

-Nu avem timp de asta, Bella, serios, ceilalţi sunt deja la direcţiune…

-Ce??? Cum?

-Nu ştiu, habar nu am… dar cert este faptul că toţi ceilalţi, mai exact Jake, Mike, Jessica şi chiar şi Tyler sunt acolo pentru incidentul de vineri. Nu ştiu de unde s-a aflat, ceea ce mă face să mă întreb de ce nu eşti şi tu cu ei… a continuat ea la fel de îngrijorată.

-Eu??? De ce? Eu nu am făcut nimic…

-Cum? Nu trebuia să mergi cu ei?

-Ba da, dar m-am răzgândit şi am plecat acasă. Nu mai vreau probleme. Leah se uită la mine curioasă de parcă aş fi avut 7capete. Mă observa în continuare atent, făcându-mă să mă înroşesc fără voia mea.

-Ok… Cine eşti tu şi ce-ai făcut cu Bella Swan? termină ea şoptit făcându-mă să chicotesc nervos. M-a luat de braţ ca de obicei, pentru a merge liniştite amândouă la ora de biologie a dl. Masen.

La intrarea în clădirea 3 în schimb, silueta graţioasă a Angelei Weber ne-a tăiat calea. Chiar o plăceam pe fata asta: era cuminte, silitoare, plăcută, şi extrem de inocentă, cu părul ei negru ca abanosul şi lung până la jumătatea spatelui, lăsat liber, şi ochii căprui ca de ciocolată topită, umbriţi de nişte gene lungi şi frumoase şi ascunşi în spatele unei perechi de ochelari cu ramă metalică. Era tot ceea ce eu nu eram în prezent. Îmi amintea de trecut, mai bine zis de Bella din trecut.

Aşa eram şi eu odată, visătoare, emotivă, inocentă, fără nici o grijă în lume, cu mintea încărcată de vise referitoare la prinţul din poveşti, care venea să-şi salveze prinţesa mult iubită pe un cal alb. Aşa eram şi eu odată: cu vise adânc întipărite în suflet că voi deveni odată o scriitoare, chiar şi una de mâna a doua, şi că alături de un EL, voi îmbătrâni fericită. Totul era trecut. Uitat, îngropat şi pătat cu sânge în suferinţă şi coşmar. Bella din trecut murise, pentru simplul fapt că prinţul din poveste, inexistent de altfel, nu a venit să-şi salveze iubita la timp, din ghearele călăului fără chip. Nu fusese un happy-end, ceea ce demonstra încă o dată, că viaţa mea nu fusese nicicând un basm, ci o crudă realitate, iar sfârşitul era altfel în prezent: prinţul nu exista, sau dacă exista venise mult prea târziu, pentru că prinţesa lui mult iubită, era deja moartă. Romeo şi Julieta. Iar eu mă consideram într-adevăr moartă. M-am cutremurat dureros, încercând să mă desprind din reverie.

-Bella… ăăă… eşti chemată în biroului Dl. Cullen… a terminat ea ezitant, lăsându-mă cu ochii mari şi gura căscată. Leah se întoarse şi ea uimită la mine, alăturându-se Angelei, iar împreună se uitau amândouă la mine, ca un judecător la inculpatul vinovat. La naiba! De ce luni, nu este niciodată o zi bună pentru mine… de ce???

-Bella… ce-ai mai făcut? continuă Leah disperată…

-Dar nu am făcut nimic!!! Ce are toată lumea cu mine azi??? De ce întotdeauna se dă vina pe mine… am continuat frustrată…

-Hmm… oare de ce? Cumva pentru că eşti Bella Swan?!?!? termină Angela chicotind. I-am răspuns cu o privire urâtă, oprindu-i instantaneu zâmbetul. Se aliaseră amândouă împotriva mea? Asta-i bună… în fine nu mai contează… aşa că în următoarea secundă, mi-am îndreptat spatele, şi punându-mi mai bine rucsacul pe umeri, m-am îndreptat spăsită către biroul lui Cullen. Ce dorea de la mine? Singură cu el în birou… hmm… oare chiar a fost atât de deranjat de sceneta mea de săptămâna trecută? Niciodată să nu spui niciodată…

EPOV

Week-end-ul a trecut mai repede decât mă aşteptam, dar nu lipsit de evenimente. În primul rând, Esme şi Carlisle împliniseră 25de ani de căsătorie, motiv pentru care Alice, bineînţeles că ea, a organizat o petrecere surpriză, unde ne-am adunat toţi, printre care şi fraţii Hale. Deşi aveau atâţia ani împreună, ei arătau mai îndrăgostiţi ca oricând, iar necazurile din urmă nu păreau să-i atingă nici măcar la fizic. Carlisle, deşi avea aproape 50 de ani, arăta în continuare mult mai tânăr pentru vârsta lui, generând în continuare suspine în urma lui, în rândul asistentelor din spitalul oraşului Forks şi nu numai, iar Esme, care avea 48de ani, nu înceta să farmece prin graţia şi bunătatea ei pe oricine întâlnea. Arătau în continuare împreună, ca un cuplu în primii ani ai căsătoriei, fericiţi unul alături de celălalt şi absorbiţi intr-u totul de dragostea de lângă el. Era aproape dureros să-i priveşti. Nu mă înţelegeţi greşit, eram bucuros pentru ei, ba chiar mai mult şi pentru faptul că, tot împreună, ei îmi oferiseră o copilărie de neuitat, încărcată de momente emoţionante, de dragoste şi înţelegere. Dar văzându-i, realizam pe zi ce trece, că eu nu trăisem niciodată dragostea pe care ei o experimentau deja de peste 2decenii, şi nu ştiam dacă voi întâlni asta vreodată în viaţa mea, sau îmi era frică de faptul că dacă într-adevăr voi întâlni pe cineva, nu o voi iubi la o intensitate la fel de mare ca şi cea întâlnită la părinţii mei. Asta mă durea. Iar eu nu vroiam doar puţină dragoste. Eu acum vroiam totul, vroiam absolutul, pentru că numai absolutul m-ar putea face să uit de toate rănile mele. Nunai EA.

În al doilea rând, tot în week-end-ul ăsta, probabil copleşiţi la rândul lor de toată atmosfera din casă, Jasper şi Alice au cedat presiunilor şi mărturisindu-şi sentimentele, s-au evaporat imediat după petrecere. Da, aţi auzit bine. Erau plecaţi de vineri seara, şi până şi astăzi, luni dimineaţa, nu dăduseră nici un semn de viaţă, spre amuzamentul de-a dreptul morbid al lui Emmett, spre exasperarea lui Rosalie, şi spre încântarea nerecunoscută de altfel a părinţilor mei, care ştiau dintotdeauna că ei vor sfârşi împreună. Ce mai: sunt mândru de surioara mea şi de escapadele ei amoroase, dar şi de temperamentul ei vulcanic şi imprevizibil. Speram doar, pentru sănătatea mintală a părinţilor mei, să nu revină peste o săptămână, ca proaspătă doamnă Hale, la braţul lui Jasper, căsătoriţi eventual la Vegas, de unul din preoţii de ocazie de acolo. Am zâmbit afectat la simplul gând, fiind acum la volanul maşinii mele, care bineînţeles, din cauza domnişoarei Swan, a trebuit să fie vopsită din nou.

Ameţit încă de mirosul puternic de vopsea, am păşit în biroul meu un sfert de oră mai târziu şi am deschis geamurile larg, pentru a lăsa aerul curat al dimineţii să pătrundă în încăpere. Mi-am lăsat haina în cuier, după care m-am aşezat la masa mea, sortând nişte lucrări care trebuiau corectate. Venisem mai devreme cu o oră la şcoală pentru a rezolva tot ceea ce trebuia rezolvat în legătură cu “incidentul” asupra maşinii mele. Vorbisem deja cu directorul liceului, să se ocupe el de pedepsele băieţilor care se implicaseră, dar nu am menţionat nimic de Bella. Sincer, nu mă interesa ce se întâmplă cu ceilalţi, din punctul meu de vedere puteau să rămână şi nepedepsiţi, eu aveam treabă cu Bella, doar atât.

Mi-am făcut liniştit o cafea, a doua pe ziua de astăzi, pe lângă cea de acasă, după care am luat ziarul de dimineaţă şi m-am afundat comod în fotoliul meu, cu spatele la uşă, şi cu faţa la fereastră şi la peisajul de afară. Nu ştiu cât timp a trecut, dar o bătaie uşoară în uşă mă făcu să întrerup cititul pentru câteva secunde, numai pentru a răspunde cu “INTRĂ”, după care mi-am reluat cititul preocupat în continuare de articolul din ziar. Cu siguranţă, atât de dimineaţă, nu putea fi altcineva decât Tanya, deci chiar nu merită efortul de a mă întoarce efectiv. Mai putea aştepta câteva minute. Am auzit uşa deschizându-se, după care un miros extrem de plăcut a inundat întreaga cameră, făcându-mă să-l inhalez cu plăcere.

-M-ati chemat? sună o voce atât de familiară, făcându-mă să mă plesnesc mental şi încă tare. Idiotule… Mi-am reţinut respiraţia câteva secunde, pentru ai ignora aroma, deşi mă minţeam singur, după care am lăsat ziarul şi m-am întors încet, reluându-mi poziţia la birou şi masca de serviciu. Nu m-am putut abţine să nu o studiez cu atenţie din cap în picioare şi să nu îi observ tenul uşor îmbujorat, ochii căprui preocupaţi, dar care nu mai erau obosiţi ca alte dăţi, şi aceleaşi mâini care începuseră să şi le frământe nervos, făcându-mă să zâmbesc, dar m-am abţinut. Probleme, domnişoară Swan? Nu mai suntem curajoase?

-Da, domnişoară, luaţi un loc… i-am răspuns, privind-o cum îmi ascultă îndemnul şi studiind-o din nou cu atenţie. Îşi dădu joc rucscasul de pe umăr, după care se aşeză ezitant în scaunul din faţa masei mele, aruncându-şi bagajul la picioare. Purta o pereche de blugi închişi la culoare şi o bluziţă albastră cu decolteu în V, ce îi contura perfect corpul tânăr. Luând o poziţie ascultătoare, ridică din nou privirea asupra mea, aşteptând, iar eu aşteptam şi eu. Ce aşteptam? Să îmi vină nervii… şi ei… nu veneau… Ţi-a distrus maşina Cullen ce naiba, preţiosul tău Volvo, asta îţi spune ceva? ţipă conştiinţa mea de-a dreptul nedreptăţită, te-a sfidat încă din prima zi… te urăşte probabil… şi totuşi… când o vedeam aici în faţa mea, la câţiva centimetri distanţă, şi observându-i trăsăturile liniştite, nu mă puteam convinge să fiu nervos, să ţip la ea. De ce? Pentru că acum ea nu mai avea un public care să o asculte şi prin urmare, sfidarea ei nu mai avea loc. Acum era doar ea… iar eu eram supărat pe masca ei… nu pe ea… Enervat de propria mea reacţie paşnică, m-am ridicat mult prea repede de la masă, făcând-o să tresară uşor în locul ei, crezând probabil că eram nervos şi aşa şi era, dar eram supărat de fapt pe mine, că nu puteam să fiu nervos pe ea… ?!?!? M-am întors la fereastră, căutând parcă o scăpare, şi mi-am pus mâinile în buzunar şi uitându-mă în gol, am început să vorbesc, dând glasului meu o uşoară notă de autoritate.

-Ai putea să îmi spui şi mie de ce ai simţit nevoia să-mi distrugi maşina? Am aşteptat răspunsul, dar în locul lui se lăsă liniştea. Mă aşteptasem să fie sarcastică sau obraznică, dar nu primisem de la ea nici o reacţie. Ce Dumnezeu? Contrariat, m-am întors, hotărând că venise vremea să o înfrunt. În schimbul ironiei însă, m-am lovit de expresia ei confuză. Se juca cumva cu mine? M-am întors la birou, fiind însă în picioare.

-Era maşina ta? întrebă ea şoptit, uitându-se cu regret la mine.

-Da, Bella, era maşina mea. Şi nu mai juca teatru, am izbucnit, rezemându-mă cu pumnii de birou şi aplecându-mă uşor înspre scaunul ei în proces. Izbucni şi ea contrariată, cu o voce plină de nervi.

-Eu nu am făcut nimic…

-Pe naiba nu ai făcut…

-Am ştiut într-adevăr de ideea băieţilor, dar nu am participat… am plecat acasă. În plus, de unde să ştiu că este vorba de maşina ta? termină ea ridicându-se în picioare.

-Nu ştiai? Puteai atunci să eviţi totul, să împiedici toate. Dă-mi voie să-ţi spun Bella, că toate lucrurile astea nu au efect decât în faţa unui public, dar nu şi în faţa mea. De ce faci toate astea, de ce? În plus, ştim amândoi foarte bine că tu NU EŞTI UN COPIL. La auzul meu, rămase cu gura uşor întredeschisă, vizibil uimită.

-Nu sunt eu cea mai rea de acolo. Ce motiv aş fi avut să îţi fac asta? întrebă ea, recăpătându-şi controlul, înfruntându-mă.

-Motive nu sunt? Nu este de ajuns că mă urăşti? am continuat în continuare răzvrătit şi fără preaviz, vorbele Tanyei îmi veniseră din nou în gând. Eram frustrat, nervos, dar nervos acum, pentru că ea nu era un copil, ci o femeie. Eram nervos pentru că în clasă părea adolescenta perfectă şi parţial inocentă, iar aici în biroul meu, îşi lăsase masca revenind la ceea ce era: o femeie. O femeie frumoasă aş putea adăuga, ce vorbea, se comportă şi se certă că o femeie. Nu era corect. Plănuise asta? Poate că da… sau poate că nu… dar cu siguranţă eu nu fusesem pregătit pentru această schimbare. Nu mă puteam certa coerent cu o femeie, când mă pregătisem să cert o aşa-zisă adolescentă problematică. De ce? Simplu… pentru că acum raporturile de subordonare se schimbau în favoarea celui de egalitate. În situaţiile astea nu mă mai puteam manifesta ca un profesor cu ea, ci ca un bărbat cu o femeie. O egalitate.

-De ce mă urăşti, Bella? m-am trezit întrebând rugător, aproape fără consimţământul minţii mele. Am înlemnit la propriile gânduri, dar mai ales la constatarea că mă apropiasem de ea, tutuind-o, aşa cum făcuse şi ea. Chiar nu-şi  dăduse seama? O strigasem după numele mic şi ea renunţase şi ea la toate astea, creând între noi o legătură vădit mai puternică decât cea de profesor-elev, ce nu era permisă,  cel puţin sub nici o formă la şcoală. Cum ajunsesem aici? Parcă citindu-mi gândurile, se opri şi ea, uitându-se şocată la mine, iar eu nu am mai putut face altceva decât să mă retrag şi să mă întorc din nou la fereastră, lăsând un spaţiu necesar între noi.

-Puteti să plecaţi, domnişoară Swan, şi aş prefera ca că pe viitor, să staţi departe de maşina mea, altfel mă voi simţi nevoit să vă trimit şi pe dumneavoastră la direcţiune, am terminat dialogul, punând între noi din nou distanţa impusă, masca de serviciu. Am simţit paşii ei retrăgându-se, în acelaşi timp în care am auzit uşa deschizându-se.

-Eu nu te urăsc Edward… a terminat ea lăsându-mă năucit. Eu mă urăsc cel mai mult pe mine… termină ea, după care ieşi lăsându-mă în sfârşit singur. Subconştientul meu însă a continuat singur replica ei, într-un mod unic.

-Eu însă te urăsc, Bella. Te urăsc pentru că mă faci să renunţ la masca mea, am continuat uitandu-ma in urma ei ca si cum ea ar mai fi fost inca acolo.

………………………………………………………………………………………………………..

Gata si capitolul 6… Recunosc faptul ca nu este deloc ceea ce imi propusesem sa fie, dar sper totusi sa va placa…

Edward nu este indragostit de Bella, vreau sa intelegeti asta… nu inca… dar amandoi isi dau oarecum seama pe parcurs, ca ei nu pot ramane doar profesor si elev. Varsta, propriile necazuri, si suferintele comune ii vor lega intr-un final, cand Bella isi va da seama ca ea nu este singura care sufera.

Spor la citit si sper sa va placa… 🙂 See you soon… si sper sa nu va pierd pe drum din cauza plictiselii… asa ca … daca nu va place directia in care o ia fic-ul spuneti-mi din timp… o saptamana frumoasa 🙂

Anunțuri

14 gânduri despre „Capitolul 6- Egalitate

  1. Superb!:X
    Situatia se schimba asa repede cand sunt unul langa celalat ;)) Edward isi facuse un plan de atac si uite de ce a dat …de o egaliatate 😀
    Imi place mai mult Bella ca „femeie” stie sa infrunte cu cap situatia,pe cand Bella „adolescenta” se agata de masca ei si rabufneste fara a gandi inainte.
    Probleme o cauta mereu …da uite ca nu a ajuns la directiune ca ceilalti,nu ca ar avea de ce,dar Edward putea sa o trimite acolo 😀 E prea confuz cand e in preajma ei …
    Vietile lor se modifica treptat…isi vor da seama cate au in comun,insa iubirea lor (care se va dezvolta in timp) va fi imposibila din atatea puncte de vedere 😐
    Era de asteptat ca Alice sa inceapa o relatie cu Jazz :)) Nu ii sta in fire sa se gandeasca la o nunta la Vegas,mai bine zis e ceva inexistent in dictionarul ei ,doar petrecerile sunt viata ei :))) asa ca Edward nu are de ce sa se ingrijoreze 😛 :))
    Te asigur ca nu o sa pierzi pe drum ;)) Eu ador fic-ul :X Imi place ca totul e asa imprevizibil 🙂
    De abia astept continuarea:X
    Spor la scris:*

  2. HMMMM…..
    putin ciudat…
    amandoi imi ridica semne de intrebare,intrigant faptul ca nu a trimis-o si pe ea la directiune….impreuna cu ceilalti,oricum ei si-o merita.Ceea ce m-a mirat e ca totusi ea s-a tinut departe de gasca si nu i-a ajutat la vopsirea masinii lui Ed.Saracututl Volvo….nu ai avut mila de el deloc.
    Astia doi sunt mari incapatanati….niciunul nu se scuteste de suferinta,probabil a ajuns sa la placa…Se simt vinovati fiecare pt ce s-a intamplat in trecut si se pedepsesc singurii.
    Anyway….Bella trezeste in el atatea sentimente contradictori,incat e amuzant…si pt ea e la fel….imi aduk aminte ca prima data cand l-a vazut la ora il studia…se pare ca nu a lasat-o rece….Dar na,mastii purtam cu totii,cu timpul vor scapa de ele,si vor fi ei insusi….El o considera o Femeie…dar nu stiu cat din asta e Bella…poate ca s-a maturizat prea devreme,poate nu si-a mai permis sa fie un copil….abea ast nextul….desi o sa il citesc cand o sa ma intorc…(ideea asta ma supara)pt k abea ast nextul….vreau sa stiu parerea Bellei despre izbugnirea profesorului Cullen…
    sa ai un weekend frumos si insorit.
    kisses&hugs

  3. superb capitolul:X mie mi’ar placea ca Bella sa devina in unele momente in preajma lui Edward doar un copil,acel copil la caruia i sa furat fericirea…si ar fi tare k Edward sa o salveze la un moment dat dintr’o situatie primejdioasa.Ar fi o noua sansa sa se apropie pana ce se va intampla inevitabilul…dar oricum super cute ficul…eu doar mi’am spus parerea,sper sa nu te superi si spor la scris,abea astept cap 7,take care:X:*

    • Ca raspuns la Dede… Edward chiar o va salva la un moment dat dintr-o situatie urata si primejdioasa… capitolul respectiv este deja scris… dar mai este pana la el… nu prea mult 🙂
      A fost de altfel primul capitol al ficului pe care l-am scris… si de la el a pornit toata ideea ficului.. dupa el m-am ghidat pentru celelalte capitole 🙂
      Suna ciudat stiu… dar cateodata atunci cand te apuci sa scrii ceva… nu incepi neaparat cu inceputul… ci mai degraba cu esenta 🙂
      See you soon…

  4. wow, i-a spus bella ca pe ea se uraste:)
    si edward se pare k isi pierde din masca:))
    chiar ma bucur ca bella nu a participat la stricarea masinii lui:X

  5. SUUUUUUPER TARE!!! Imi place tare de tot ficul!!! Abia ieri am descoperit blogul tau si am citit cu sufletul la gura tot!!!! Abia astept restul!! Imi place f mult cum descrii sentimentele si emotiile!
    As vrea sa stiu cum postezi de obicei capitolele… Unul pe saptamana? Sau nu exista neaparat o regula?

    Oricum, ai un mare talent!!!
    :*

    • Mersi mult Maya…Ma bucur ca ti-a placut. Nu am o regula in postarea capitolelor… Dar de obicei… daca am inspiratie le postez chiar si numai la cateva zile diferenta. Depinde…
      Sper sa va placa urmatorul capitol… Kisses… 🙂

  6. genial capitolul:X:X:X:X:X:X:X ador felul in care scrii, este minunat:X:X:X:X
    alice si jazz sunt impreunaaaaa!!! dar bella cand ii va cunoaste si pe ceilalti????

  7. Ma pun si eu pe recuperat , vad ca am ceva de citit …:) . Superb capitolul si mi-a placut atitudinea usor ostila a celor doi ,unul fata de celalalt .

    Kisses !!!
    Dyana :*:*>:D:D<

  8. Ultimele doua replici sunt crema capitolului.Bineinteles,conversatia lor deosebita in care Edward a palavragit ca un mosneag fara a se opri..mi-a placut foarte mult.Totusi,cred ca ar fi trebuit sa-i dea Bellei o sansa,sa o lase sa explice.Oricum am incredere in tine ca vei contura viitoarea lor relatie foarte frumos deoarece pana acum,mi-ai captat atentia complet..in timp ce citeam eram hipnotizata.
    Good work!:x

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s