Capitolul 4-Necunoscuta

EPOV

Relaxat şi satisfăcut pe moment, mi-am luat o mult prea dorită ţigară şi am ieşit pe balcon, pentru a-mi umple plămânii cu aerul mult prea poluat din centrul Seattle-ului. Deşi eram gol până la jumătate, mai bine-zis, îmbrăcat doar într-o pereche de blugi lejeri de culoare neagră, asta nu mi-a creat nici un fel de discomfort când am ieşit afară, poate şi datorită faptului că era o temperatură destul de ridicată, de peste 25de grade. Cum era de aşteptat, nici peisajul care mi se înşira în faţa ochilor, nu era unul mai “ecologic” ba chiar din contră: un cartier în toată regula suprapopulat, claxoane asurzitoare de maşini, rotofee de fum de la carburant, zgomotul nelipsit al unei mulţimi de oameni aparent năuce şi lista acestui haos, arhicunoscut pentru un oraş important ca acesta, nu se sfârşea aici.

Acest haos în schimb, contrar altor opinii, pe mine mă intriga, mă însufleţea, mă scotea din propria stare de letargie, cauzată probabil de stilul meu de viaţa uşor dezordonat: nopţi nedormite, plăceri ocazionale, tutun în exces, băutură pe alocuri şi nu numai. Dar nu mă plângeam: pe moment eram mulţumit, satisfăcut chiar, în ciuda plângerilor primite în mod constant de la Alice, surioara mea mai mică, groaznic de încăpăţânată şi ambiţioasă câteodată, dar şi de la Esme, mama mea, pe care o credeam un adevărat înger. Ele erau cu siguranţă singurele femei pe care le respectăm cu adevărat în prezent. De ce? Greu de spus, dar restul pentru mine nu contau, toate erau la fel: pentru distracţie sau poate… cine ştie? Nu se născuse încă femeia care să mă facă să renunţ la propriile opinii, ce-i drept misogine, la adresa reprezentantelor sexului frumos. Mai mult decât atât, când vedeam de multe ori falsitatea şi perversitatea din jurul meu, din cercurile pe care le frecventam de obicei mai mult din cauza carierei mele, aveam tendinţa să cred că femeia perfectă este un mit. Cum aşa? Simplu…

Eram pianist, participam deseori la diferite întruniri, petreceri private organizate de oamenii din lumea bună, iar în rest frecventam localul pe care ajunsesem să îl apreciez destul de mult din centrul oraşului, denumit Endymion. Îmi iubeam meseria şi eram foarte bun în ceea ce făceam, motiv pentru care, pe moment, eram cel mai căutat în domeniu, în aria de vest şi nu numai a New York-ului. În timpul liber compuneam, şi plănuiam ca pe viitor să îmi lansez primul album cu propriile compoziţii. Competiţia era acerbă, dar nu aveam de gând să mă las bătut, poate şi pentru că asta făceam cel mai bine, deoarece cântam la acest instrument de la vârsta de 10 ani, şi dacă oamenii mă considerau talentat, eu nu aveam de gând să îi dezamgesc.

Frecventarea de cele mai multe ori a cercurilor înalte, nu avea în schimb prea multe avantaje. În afară de presupusa etichetă ce o întâlneai aici, mă loveam zi de zi şi de snobismul şi răutatea multora dintre oamenii care făceau parte din aşa-zisă elită a Americii. În timp ce alţi oameni sau chiar copii se chinuiau pe străzile New York-ului pentru o bucată de pâine, neîngrijiţi şi înfriguraţi, aici capetele încoronate îşi etalau ultimele creaţii de modă, ultimele afaceri ce puneau în joc sume exorbitante de bani sau chiar şi hobby-urile personale, la standarde la fel de înalte, ce le înfrumuseţau viaţa şi aşa “plicticoasă”. Nu ştiau să trăiască, nu ştiau să preţuiască ceea ce aveau în faţa ochilor, iar femeile lor, cum era de aşteptat, erau la fel: prefăcute, ambiţioase pentru bani şi faimă, şi nu numai… Şi astfel ajungeam de unde am plecat.

Venind aproape ca o încăpăţânată confirmare la propriile gânduri, frumoasa roscata, pe nume Annie, cu care făcusem sex, cu nu mult timp în urmă, mi se alătură, înfăşurată numai într-un cearceaf. Tânără pe care o agăţasem într-un local din apropiere, de numai 22 de ani, fapt care o făcea să fie cu opt ani mai mică decât mine, dar în acelaşi timp şi mult mai uşor de cucerit, se dovedise a fi o adevărată pisică sălbatică în pat. Curajoasă, într-o încercare total eşuată de a-mi etrage atenţia, veni lângă mine şi luându-mi ţigara din gură, trase un fum sănătos. Acest act, care nu stârnise nici o reacţie din partea mea, mă făcea să fiu şi mai frustrat. Nu apreciam supremaţia unei femei. Suna probabil dur, dar aşa eram învăţat, şi de cele mai multe ori eram obişnuit să controlez totul din jurul meu. Eram un maniac al controlului probabil, pornind de la viaţa personală, până la cuceririle de care mă plictiseam mult prea repede. Eram obişnuit ca lucrurile să se deruleze aşa cum vreau eu şi această regulă se aplică şi la femeile ce îşi intersectau drumul cu al meu. Cu persoanele ce se dovedeau a fi mai dificile din acest punct de vedere, nu îmi băteam capul, dar cum am mai spus, nu se născuse încă femeia care să mă subjuge întru totul. Era de-a dreptul absurd şi cu siguranţă imposibil.

Sunetul telefonului din buzunarul drept de la blugi îmi atrase atenţia aşa că având un motiv în plus de a ignora persoana de lângă mine, am răspuns imediat. Nu mare mi-a fost mirarea când vocea uşor acidă a surorii mele ţiui în receptor.

-Bună Edward, ocupat?

-Ca de obicei… am răspuns la fel de obraznic, cu un surâs afectat pe faţă.

-Uuuf… nu fi idiot… oricât ai fi de îngâmfat, propriile tale aventuri cu diverse… femei, spuse Alice cu un oarecare dezgust, chiar nu mă interesează.

-Perfect, atunci cărui fapt îi datorez această onoare?

-Diseara mergem la Stephany’s, sper că nu ai uitat.

-Oare simplul fapt că sunt invitatul de onoare la petrecere, crezi că mă ajută cu ceva?

-Ha, ha, ha, cât de amuzant… Atunci dacă ai acest privilegiu, continuă Alice nu prea impresionată, mă poţi duce şi pe mine cu maşina, nu?

-Dar ce sunt eu? Şoferul tău? Jasper nu poate face asta? am răspuns răutăcios dar peste măsură de amuzat, făcând referire la iubitul perfect al surorii mele.

Jasper Withlock, se înscria cu uşurinţă în lista iubiţilor perfecţi, şi deşi aveam o aversiune pentru acest tip de bărbaţi, pe el îl respectam destul de mult, numai pentru faptul că o făcea din cale afară de fericită pe Alice. Pentru mine asta era de ajuns. Faptul că era un doctor stomatolog renumit, sau că era pe gustul surorii mele, fiind blond cu ochii albaştri, de statură medie, nu mă interesa. Reacţia mult aşteptată de la Alice, nu numai că mă făcu să râd cu poftă dar mă şi binedispuse peste măsură.

-Mamăăă, Edward nu vrea să mă ducă la petrecerea de diseară, se plânse ea serioasă, fapt care generă de la mama mea, o reacţie normală, ce se auzea cu claritate în receptor.

-Sunteţi imposibili… Oare cât timp o să vă mai purtaţi ca nişte copii? Încetaţi… se auzi vocea lui Esme amuzată, mult prea obişnuită cu ieşirile noastre.

Eu şi Alice eram de cele mai multe ori, exact aşa cum declara şi mama noastră, imposibili. Eram cei mai ATIPICI fraţi întâlniţi vreodată. Deşi eu aveam 30 de ani şi ea 25, asta nu ne oprea de la a ne certa de multe ori ca nişte simpli copii. Ǎsta era felul nostru de a glumi unul de altul, de a ne critica, sau de a ne tolera într-o oarecare măsură defectele, deşi asta nu afecta sau schimba deloc faptul că ţineam mult unul la celălalt. Cu alte cuvinte, ea îmi reproşa în continuare cât de misogin, înfumurat şi arogant eram, în timp ce eu, o ironizam pentru orice îmi venea în minte, oricât de ciudat sunau toate astea. Astfel, eu eram în continuare pentru ea un idiot, iar ea pentru mine o persoană groaznic de enervantă şi sâcâitoare. Ce mai… Ne înţelegeam excelent…

-La 5 vin să te iau, ok? am înştiinţat-o pe Alice, dar bineînţeles că răspunsul ei în dezacord, nu mă uimi.

-Imposibil, nu am destul timp să aranjez!!!

-Ei atunci, bănuiesc că vei fi nevoită să te grăbeşti, nu? am răspuns, ironizând-o în continuare, cu răutate prefăcută.

-Uuufff… am să mă răzbun, ai să vezi tu… răspunse Alice imediat, stăpânindu-şi cu greu imboldul de a râde, după care închise frustrată telefonul.

Vizibil neglijată în tot acest timp, Annie, ultima mea cucerire, se lipi de mine, şi punându-şi mâinile pe pieptul meu,  se ridică uşor pentru a ajunge cât de cât la nivelul meu, după care mă sărută apăsat. Dorinţa începea să-mi umble din nou în vene, dar am ignorat pe cât posibil senzaţia, ştiind că aveam treabă pentru restul dupa-amiezei.

-Annie, trebuie să plec, am un recital diseară, am deschis discuţia uşor plictisit, retrăgându-mă din îmbrăţişarea ei. Trebuie să mă pregătesc.

-Ooo… ce păcat… Nu te pot însoţi? întrebă ea cu speranţă, pisicindu-se în adevăratul sens al cuvântului, fapt care mă făcu să am şi mai multe reţineri la adresa ei.

-Nu, din păcate, nu… dar promit să te sun… ok? Imediat ce voi putea… am încheiat, nemaiavând răbdare să îi ascult răspunsul, după care am intrat înapoi în camera de hotel, pentru a-mi culege şi restul de haine.

Luând tot ceea ce îmi aparţinea, am părăsit încăperea, grăbit, la gândul că aveam mai puţin de o oră pentru a mă pregăti, dar şi cu un uşor amuzament în minte. Nu mai aveam de gând să o sun pe Annie… asta era clar… nu obişnuiam să marchez acelaşi teren de două ori, poate doar un cazul unei excepţii. Care ar fi aceea? Greu de zis, pentru că nu o întâlnisem încă.

***

O oră jumătate mai târziu eram deja în faţa casei părinţilor mei, aranjat şi pregătit pentru evenimentul la care urma să particip. Uitându-mă în oglinda retrovizoare, mi-am analizat încă o dată aspectul fizic, fiind mai mult decât mulţumit că arătam prezentabil după numai un duş rapid. Nici nu era greu, şi cu riscul de a fi lipsit de orice urmă de modestie, trebuia să recunosc că arătam mai mult decât bine. Din motive încă neînţelese bine de mine, eram apreciat peste măsură de reprezentantele sexului frumos, pentru ochii de un verde viu, pentru părul bogat şi ciufulit cu tente roşcate, pentru înălţimea mea, deloc de neglijat şi presupun că lista putea continua.

Uitându-mă încă o dată în oglindă, am încercat să mă adun şi să îmi analizez activităţile din seara asta. La Stephany’s avea loc o petrecere, unde erau invitaţi poate cei mai influenţi oameni de afaceri de pe coasta de nord a Americii, aşa că un recital de pian, pentru nişte persoane care nu ştiam sincer, cât apreciau acest stil de muzică, era imperios necesar. De ce? Probabil, pentru a păstra o riguroasă etichetă, de care toţi aceşti oameni păreau dependenţi. Dar nu acesta era singurul şi realul motiv pentru care în această seară hotărâsem să mă prezint în acest cadru, nicidecum, ci mai mult pentru faptul că părinţii mei, Carlisle şi Esme Cullen, organizaseră, la sfârşitul acestui dineu de afaceri, o acţiune de caritate, destinată unui grup de copii din orfelinatul “St. Peter”, aflat la marginea oraşului Seattle. Mica reprezentaţie, ce urma să fie prezentată de nimeni alta decât Alice, avea în primul rând scopul de a strânge nişte fonduri, pentru renovarea şi modernizarea acestui locaş, dar şi de a oferi unor copii, un program întreg de activităţi variate, menite de a le aduce zâmbetul pe buze, de la lecţii gratuite de pian, oferite de mine, bineînţeles, până la plimbări la cele mai frumoase magazine de jucării din oraş şi nu numai. Cum era de înţeles, nu vizam numai o atragere de fonduri ci şi o posibilă implicare a unor persoane, cu rolul de a însoţi aceşti copii, în activităţile la care aveau să participe şi care făceau parte din întreaga organizare. Întreaga acţiune nu era cine ştie ce, dar era totuşi o mică acţiune umanitară pentru nişte copii sărmani, acţiune care beneficia momentan de întreaga mea atenţie şi interes.

Nu era prima dată când părinţii mei, organizau astfel de binefaceri, dar era cu siguranţă pentru prima dată, când cei care se implicau direct în eveniment, erau Alice şi cu mine. Cum aşa? De-a lungul anilor, tatăl meu, ce deţinea un faimos birou de avocatură în New York, şi mama mea Esme, un artist plastic renumit pentru picturile ei, ce aveau un real succes în prezent, se ocupaseră cu aceste acţiuni în mod repetat în ultimii ani. Umanitate sau nu, spre deosebire de alţii, familia Cullen punea preţ şi suflet cu adevărat în gesturile umanitare în care se implica, aşa că acum, venise şi rândul nostru să arătăm ce putem.

Cu o întârziere de 5minute, Alice sosi în sfârşit, aşa că i-am deschis uşa, pentru a ne pregăti de plecare. Rochia de un mov închis, mulată, până la genunchi, i se potrivea perfect staturii ei minione, feţei mici dominate de nişte ochi albaştri electrizanţi, şi a părului scurt, negru ca abanosul. Era o femeie frumoasă, plină de energie, cu o inteligenţă şi o intuitivitate ieşită din comun, fapt pentru care o apreciam enorm, bineînţeles în secret, amuzamentul propriilor gânduri, formându-mi un surâs încrezut pe faţă, pe care m-am chinuit în schimb să îl ascund. Fără a mai trage prea mult de timp, am pornit şi abuzând un pic mai mult de acceleraţie în ciuda protestelor lui Alice, am ajuns la destinaţie în mai puţin de un sfert de oră.

Cum era de aşteptat, încă de la intrare, întregul restaurant era împodobit pentru evenimentul ce stătea să înceapă: buchete sofisticate de flori, beculeţe aprinse ce luminau un amurg obosit şi nu în cele din urmă un covor roşu fastuos, aşezat strategic. Oferindu-i braţul meu lui Alice, am intrat în restaurant, fiind conduşi de un chelner amabil, în sala principală, dominată de nuanţe de roşu şi negru. Nu era prima dată când veneam aici, fapt pentru care, în cunoştinţă de cauză, am înaintat cu sora mea la masa care ne era destinată, a invitaţilor de onoare, dar nu înainte de a admira, la propriu, femeile care “încălzeau” în această seară atmosfera regizată de plicticoşii şi apaticii oameni de afaceri prezenţi. În aceste cercuri, rar vedeai cupluri de aceeaşi vârstă sau măcar vârste apropiate. Predominau bărbaţii peste 40 de ani, cu partenerele lor de maxim 25 de ani, fapt care nu ştiam dacă mă deranjează sau îmi place mai mult, dar era ceva care mă făcea să văd altfel rolul acestor femei, aşa zise dame de companie, cum îmi plăcea mie să le spun. Cât de perversă putea fi oare dragostea unei puştoaice de 20 şi ceva de ani, pentru un bărbat de 45? Greu de spus… În acel moment în schimb, Alice mă trezi la realitate, strângându-mi braţul mai tare.

-Admiri priveliştea Edward? îmi şopti acuzator în ureche, observând probabil cum făcusem din ochi unei brunete sexy, ce tocmai trecuse pe lângă noi. Trebuie cumva să îţi reamintesc că avem ceva important de realizat în această seară, mult mai important decât un one-night stand cu o necunoscută???

-Geloasă Alice?

-Nu fi absurd frăţioare, doar că atunci când va fi spectacolul de pian, nu vreau ca tocmai pianistul să lipsească, ocupat fiind cu o pipiţă, în baia restaurantului, termină în glumă, făcându-mă să izbucnesc într-un râs sănătos.

-Mă subestimezi Alice…

-De ce? Nu ai merge atât de departe?

-O… ba da… dar NU ÎNTR-O BAIE PUBLICĂ… am terminat, râzând din nou la faţa şocată a surorii mele. Era adorabilă.

-Îmi promiţi că în seara asta, te abţii de la orice tentativă de a suci minţile cuiva, Romeo? întrebă surioara mea, făcând adorabila ei figură de căţeluş, căreia cu greu îi puteam rezista.

-Da, Julieta, am să încerc, dar nu promit nimic, am terminat râzând şi mai tare, la micul ei ghiont, menit să îmi rănească probabil coastele.

În scurt timp, întreaga festivitate a început, aşa că atât Alice cât şi eu ne-am făcut datoria socială. Am dat astfel mâna, cu numeroşi oameni, dar şi cu foşti colegi de facultate, am ascultat ultimele glume expirate mondene, dar nu înainte de a mă folosi de propriul şarm personal, pentru a mă face plăcut şi a mă integra automat în unele discuţii, la care nu mă încânta prea mult faptul că particip, dar trebuia să fac asta oricum în această seară. Era ca o obligaţie. Într-un final, plictisit peste măsură de marea de oameni din încăpere, şi conştient că mai aveam aproape jumătate de oră până la propriul recital, am părăsit sala, îndreptându-mă spre balcon, dar nu înainte de a renunţa pe drum la sacou şi la cravata, care mă incomodase în ultima oră. Aveam nevoie din nou de o ţigară, aşa că de îndată ce am inhalat prima gura de aer curat, mulţumit să pot scăpa de aerul sufocant ce îl lăsasem în spatele meu, am aprins ţigara, flacăra pală a brichetei, dansând uşor pentru câteva secunde.

Pentru un moment, am uitat de toate, inhalând mulţumit fumul adânc în plămâni, rezemându-mă de peretele principal al clădirii. Îmi aduceam aminte, cum mă apucasem de fumat în liceu, încercând să dau fiinţei mele un aer rebel, îmi aduceam aminte cum în al doilea an de liceu, am ajuns pentru a nu ştiu câta oară la direcţiune, pentru că bătusem măr un tip care se legase de sora mea Alice, îmi aduceam aminte, cum prima mea iubire Angela, mă înşelase cu căpitanul echipei de fotbal Jeremy, şi multe multe altele. Mă uitam în trecut, la copilăria mea zbuciumată, la adolescenţa încununată de numeroase vizite de ale părinţilor mei la şcoală, la şedinţele de terapie, datorită faptului că eram considerat un copil problemă cu stări de furie uşoară, în ciuda rezultatelor bune la învăţătură şi multe altele. Singurul lucru care mă ajutase în schimb mereu, era pianul. În acest instrument, găsisem alinarea de care aveam nevoie, găsisem pacea interioară pe care poate nu o găsisem până acum la oamenii care mă înconjurau, găsisem o dorinţă de progres, o motivaţie, o dovadă că viaţa mea nu era în van. Ce altceva îmi mai puteam dori? am dat glas gândurilor mele, dar în scurt timp, acestea au fost întrerupte de sunetul strident al unor tocuri pe ciment. Aveam companie, m-am întrebat încet, numai în câteva secunde sunetului din mintea mea să i se asocieze şi o imagine.

O domnişoară cred, a păşit hotărâtă pe balcon, neobservându-mă în întuneric, fapt care mi-a permis să o analizez mai atent, fără riscul de a fi considerat un obsedat. I-am observat astfel buclele de culoare închisă, corpul mlădios, înfrumuseţat de nişte forme frumoase, delicate, accentuate de o rochie de culoare neagră mulată pe corp. Deşi o vedeam acum din întuneric fiind cu spatele la mine, îmi puteam da seama chiar şi aşa că aveam în faţa ochilor o femeie frumoasă. Uitându-mă în continuare la paharul de şampanie pe care îl ţinea cu delicateţe în mână, nu am putut să nu observ cât de feminină părea, curbura gâtului fiind dezvăluită acum de părul care fusese dat uşor la o parte, pielea ei căpătând o nuanţă extrem de atrăgătoare în lumina lunii. A păşit încet până la marginea balconului, sunetul tocurilor estompându-se uşor în noapte, fapt care mi-a atras atenţia asupra picioarelor sale, subţiri, lungi şi delicate, puse în evidenţă de tivul rochiei mulate. Nevoia de a lua un alt fum de ţigară, m-a năpădit brusc, dar nu înainte de a-mi linge buzele satisfascut la priveliştea din faţa mea. La naiba, şi îi promisesem lui Alice că în această seară voi fi cuminte… uuff… chiar îmi părea rău, dar dorinţa de a vedea şi faţa acestei femei fără chip era prea puternică, aşa că înainte de a-mi da seama bine ce fac, am dat glas primului gând ce mi-a venit în minte.

-Frumoasa privelişte, am deschis discuţia încet, dând tonalităţii mele un accent sexy britanic, pe care îl moştenisem din originile familiei mele, şi pe care îl foloseam numai când aveam chef cu adevărat, conştient fiind de efectul pe care îl avea asupra femeilor.

La auzul meu, delicata siluetă, se întoarse brusc, în direcţia mea, fapt pentru care, am zâmbit provocator. Dacă o considerasem frumoasă înainte de a-i studia faţa, acum când o vedeam întru totul, îmi dădeam seama că afirmaţia anterioară nu îi făcea dreptate deloc. Ochii ei căprui ca de ciocolată ce acum îi priveau pe ai mei, vibrau parcă în noapte, trăsăturile feţei erau delicate, simetrice, într-un mod mai mult decât plăcut, buzele naturale şi seducătoare, făceau ca întregul machiaj discret folosit în această seară să nu o ajute cu nimic. De ce? Pentru că frumuseţea ei era una naturală, nu avea nevoie de substanţe colorate şi cremoase pentru a face o impresie. Părea să nu aibă mai mult de 25 de ani, dar chiar şi aşa, îmi puteam da seama că este o femeie în toată firea, diferită de copilele pe care le văzusem până acum la petrecere, ce se chinuiau să pară mult mai mature decât erau.

Mă observă acum la rândul ei. Nu ştiam la ce se gândeşte şi asta era frustant, dar într-un final mi-am dat seama că se decidea dacă să rămână aici cu mine, sau să se retragă. În cele din urmă, expresia feţei i s-a îmblânzit, prima opţiune câştigând, aşa că înfruntându-mă, îmi răspunse, dar nu înainte de a lua o înghiţitură din şampania ei. Simplul gest care devenise pentru mine uşor erotic şi fascinant, mă făcu să îi apreciez şi mai mult frumuseţea gâtului.

-Este într-adevăr o seară frumosa… răspunse ea zâmbitoare, provocându-mă.

-NU LA ASTA MĂ REFEREAM… i-am răspuns, aproape din instinct, aşteptând o reacţie favorabilă de la ea, dar nu eram pregătit pentru ceea ce urmă.

Obrajii ei căpătară o uşoară nuanţă de roz, şi dacă nu ar fi fost întuneric, mi-aş fi dat seama sigur dacă roşise sau nu. Era posibil?

-Mulţumesc… răspunse, uitându-se acum în jos la paharul ei, după care se întoarse cu spatele punând capăt discuţiei, şi lăsându-mă uimit.

Ce naiba? Replica asta mergea întotdeauna, ba mai mult decât atât era pentru prima dată, când chiar credeam ceea ce spuneam. Reacţia trebuia să fie şi ea asemănătoare cu a celor din trecut, făcusem asta de sute de ori, iar răspunsul era acelaşi. Frumoasele femei, plăcut impresionate de faptul că le admirasem aspectul, se pisiceau în răspuns aproape exagerat, iar de aici discuţia începea să se dezvolte. Nu avusesem niciodată probleme în a cuceri o femeie fie ea şi căsătorită, iar acum, pentru prima dată mă simţeam ignorat. Asta era absurd şi de neînţeles. Mai mult decât atât mă intriga peste măsură. Cine se credea? Am decis să schimb tactica, am gândit, aruncându-mi frustrat ţigara, după care am călcat-o uşor în picioare

-Eşti de mult timp aici? Cu siguranţă te-aş fi observat… am deschis din nou discuţia, apropiindu-mă de această dată de ea, aducându-l în joc, pe Edward cel galant.

-Nu… dar de abia acum am ieşit pe balcon… răspunse, zâmbind uşor, şi dându-mi o impresia vagă că se juca cu mine.

-Nu ţi-am reţinut numele…

-Asta pentru că nu ţi l-am comunicat niciodată… termină ea, lăsându-mă din nou fără replică, dar înainte de a mai putea spune ceva, Alice intră şi mă luă de braţ.

M-am uitat la frumoasa necunoscută, simţindu-mă jenat, dar ea zâmbi în continuare, şi privindu-ne pe amândoi, plecă, lăsându-ne singuri.

-Edward… mi-ai promis… acum haide.. mai sunt doar cinci minute până la spectacol… mă certă uşor, dar eu nu mai aveam urechi pentru ea.

Eram distras, supărat. Nu eram obişnuit ca lucrurile să se desfăşoare altfel decât preconizam eu, iar acum totul fusese diferit. Ciudat, absurd, cum vreţi să-i spuneţi, dar acum, urmărind-o cu privirea, cum mergea uşor printre mesele frumos împodobite, îmi dădusem seama că pentru prima dată, EA condusese de fapt întreaga discuţie, iar eu fusesem clar în dezavantaj. Nu puteam lăsa lucrurile aşa sub nici o formă, trebuia să aflu mai multe despre această persoană, dar acum aveam alte priorităţi: CONCERTUL DE PIAN. Aşa că toate la timpul lor, dar mai mult decât pregătit pentru ceea ce avea sa urmeze.

………………………………………………………………………………………………………..

Sunt convinsa ca acest capitol v-a plictisit dar… trebuia intai sa vi-l prezint pe NOUL EDWARD, diferit de cel din celelalte doua ficuri ale mele… Prin urmare… multe descrieri… mai putina actiune… 😦 Sorry

S-au intalnit… s-au placut… mai bine zis, Edward a pus ochii pe Bella, dar lucrurile nu o sa ii iasa niciodata cum se asteapta el cu Bella… pt ca si-a cam gasit nasul…

Bella are si ea temerile ei… dar nu mai este aceeasi fata inocenta si nevinovata care sa poata fi dusa de nas atat de usor… Prin urmare… RAZBOI la orizont… intre un narcisist si o realista…

O saptamana frumoasa la fiecare… Kisses 🙂

Anunțuri

12 gânduri despre „Capitolul 4-Necunoscuta

  1. Hey, nu e plictisitor…..mi-a placut „Edward-ul”… :D.
    Vreau cap urmator!Poate si cu ceva actiune?
    Razboi?
    Astept nextul!
    Kisses!

  2. Oh, dar nu e deloc plictisitor!
    Imi place, imi place, imi place!
    Mereu mi s-au parut mai interesante capitolele care sunt centrate pe personaje decat cele care sunt centrate pe actiunea propriu-zisa….nu stiu de ce, poate pentru ca imi place sa cercetez personalitatile oamenilor in general si astept asta si din ficuri.
    Imi place noul Edward, cu vicii, matur, misogin…e genial. Si Bella, ma astept de la ea de la multe replici oarecum acide.
    Am citit tot ce ai scris pana acum in materie de ficuri si cred ca asta va fi cel mai bun.
    Intotdeauna ai scris bine, inca de la inceput insa din punctul meu de vedere acum ai evoluat si mai mult. Felicitari!
    Ca de obicei, ai facut o treaba buna, mi-a placut mult si astept cu nerabdare urmatorul capitol.
    Pana atunci, toate cele bune, sa ai parte de o saptamana frumoasa! xoxo

  3. Superb capitol.Imi place tare mult cum gandeste Ed. si sunt curioasa cum va derula razboiul dintre ei.Iar cap nu a fost deloc plictisitor.
    ps.Melodiile pe care le alegio sunt absolut perfecte si nu ar fi rau sa faci un playlist cu toate melodiile,cred ca le-as asculta toata ziua:).Cu drag Oana.:)

  4. Love it!!!!

    Noul Edward e atat de atragator…va fi ca cucerirea

    Troiei…nici nu va stii ce la lovit…Chiar vroiam un asemenea

    exemplar…

    Nu o sa iti scriu prea multe,pt ca se aproprie ora de plecare

    acasa,i hate my job!!!! si na,in loc de 2 picioare crede-ma am

    in jur de 50 pt k abea ast sa treaca timpul si sa fiu libera….

    Ficul asta va fi bun….foarte bun….din mai multe motive…

    Imi place de Bella care nu a fost slaba,Edward care e un

    armasar…Jake care de data asta e un diferit de baiatul din

    rezervatia La Push…Lupta care se va da intre Edward si

    Bella cred ca va fi extraordinara…ea nu e genul care sa

    insele,el nu e cel care care ca creada in iubire iar Jake….el

    nu o iubeste pe Bell’s dar nu cred ca ar lasa-o libera….mai

    ales dak o sa afle ca ea se va indragosti.

    Vom Avea Un Tango In Trei…..!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Sa nu mai spui niciodata ca nu stii dak is bune cap….

    Toate cele bune,take care….

    Kisses&Hugs

  5. cum de eu nu am dat comm?:))…oricum…de cand a aparut verific dak ai postat cap 5…pt ca ai reusit din nou sa scrii un fic extraordinar de captivant…kisses:*>:D<

  6. …cat de usor iti este sa treci de la
    simulare la erotic de la
    imprevizibil la ton jucaus ,,, final alert
    si surpriza urmeaza in capitolul urmator sau in celalalt capitol
    bun dar de ce te rezumi doar la ce este aici
    … un cerc literrar , cateva povestiri publicate ….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s