CAPITOLUL 12

Timpul pare ca s-a oprit in loc. Barbatul si Bella se holbeaza practic unul la celalalt. Nimeni nu se misca; nimeni nu spune nimic. Asta pana ce ea incepe sa planga si iese in viteza afara din restaurant, prin iesirea de urgenta din spate. Ma mai uit o data la barbat, inainte de a fugi si eu dupa ea.

-Bella, opreste-te!!! tip cu putere, urmarind-o. Se opreste si imi da voie sa o ajung din urma.

-Cine era? O intreb, imbratisand-o strans, si strangand-o la piept, pentru a o impiedica sa mai fuga. Picioarele ei sunt ca gelatina; se muta de pe un picior pe altul si respira cu dificultate. Nu poate vorbi, asa ca doar stam in strada, asteptand-o pe ea sa se calmeze.

-Nu pot face asta… imi pare rau, Edward… pur si simplu nu pot… spune cu un sughit de plans. Nu stiu ce sa mai spun asa ca o las doar sa planga.

-Ma uraste… o aud spunand in tricoul meu.

-Cine este, Bella? Cine a fost ala? Chiar cand este pe cale sa imi raspunda, vad acelasi barbat, apropiindu-se de noi. Bella observa asta si incearca sa fuga, dar eu imi intaresc stransoarea in jurul ei. Stiu acum ca o pot proteja de jigodia asta de barbat care a speriat-o intr-atat.

-Stai naibii la locul tau! tip la barbat. Se opreste uimit. Pare confuz si ingrijorat, sprancenele lui devenind unite. Inainteaza cu un pas, dar eu o pun pe Bella in spatele meu.

-Am spus sa stai naibii la locul tau!!!

Nu imi pasa cine este omul acesta. Daca Bella nu il vrea aproape, atunci el nu se apropie. Isi ridica mainile intr-un semn de predare, si nu mai incearca sa se apropie. Ma uit mai bine la el. Este bine imbracat, si pare a avea vreo patruzeci si ceva de ani. Toti 3 suntem in continuare zbuciumati. Barbatul incearca de cateva ori sa deschida gura pentru a vorbi, dar o inchide inapoi. Fata Bellei este ingropata in continuare in tricoul meu.

-Isabella, spune el in soapta. Atunci cand isi aude numele intreg un sughit de plans izvoraste din ea.

-Isabella… putem vorbi?

Ea nu face nici un efort sa ii raspunda.

-Isabella… noi toti… adica fiecare… te cautam de atata…

Incepe sa planga mai tare asa ca eu il intrerup.

-Taci naibii din gura!!! O superi! tip intrigat.

-Nu… este ok… Ed.. Edward… sopteste greoi in tricoul meu.

-Cine esti tu? ma intreaba el, sunand confuz si curios.

-Nu este treaba ta! Cine naiba esti tu? raspund inapoi. La auzul vocii mele reci se retrage putin.

-Numele meu este CARLISLE CULLEN. O stiu pe Isabella… foarte bine, adauga confuz.

Deci el este. Doctorul, si tatal prietenilor Bellei, dar si singurul tata de care Bella a avut parte. Omul despre care ea crede ca o uraste, pentru cum a reactionat atunci cand a murit mama ei. Ma relaxez un pic acum, cand stiu toate astea.

-Isabella, putem vorbi? intreaba din nou. Ma dau la o parte si ma uit la Bella pentru a vedea daca are de gand sa vorbeasca.

-Nu, Edward. El ma uraste, sopteste incet dar este auzita.

-Nimeni nu te uraste… nimeni nu este suparat pe tine… vreau doar sa vorbim… implora.

Auzind ce tocmai a spus, ea se da din spatele meu pentru a se uita mai bine.

-Te rog, spune el din nou. Ii ia o secunda, pana ce sa se hotarasca. Fata ei si stransoarea de pe tricoul meu se relaxeaza. Dupa un timp, da din cap, in semn ca va discuta cu el.

-Dute inapoi in restaurant; vom veni si noi imediat, spun iar el aproba, dar mai sta inca un moment incurcat de situatie, reticient in a ma crede pe cuvant. Cu un oftat, se intoarce si intra inapoi in restaurant.

-Esti in regula? o intreb, trecandu-mi o mana prin parul ei, pentru a i-l da de pe fata.

-Da, cred ca da. Nu ma asteptam sa il intalnesc, spune stergandu-si ochii.

-Daca nu vrei sa vorbesti cu el, atunci nu vei face asta. Vom pleca chiar acum, daca asta vrei, ii raspund oferindu-i o scapare. I-am promis ca nu va trebui sa faca nimic din ce ea nu va vrea sa faca, si am de gand sa respect aceasta promisiune.

-Nu… trebuie sa fac asta… trebuie sa… imi cer iertare… Nu il pot lasa sa ma urasca pentru totdeauna, spune afisand o fata curajoasa.

Vreau sa ii spun din nou ca el nu are cum sa o urasca, dar cred ca este mai bine sa auda asta de la el. dupa ce respira adanc, se retrage din bratele mele si porneste inspre restaurant, iar eu o urmez. Prea devreme insa, se opreste, se intoarce, si merge repede inapoi.

-Hei.. hei… unde fugi asa, vitezomano? o opresc din nou, tinand-o de umar.

-Nu… pot… Sa aud asta de la el, ma va distruge. Am tinut prea mult la el, Edward.

-Ei bine, atunci ii datorezi asta… si mai ales tie, sa il asculti mai intai. Da-i o sansa, pentru ca sincer, mie nu mi se parea ca ar fi suparat, ii spun usor, dupa care o sarut pe frunte pentru a o calma si mai mult.

-Vei sta cu mine?

-Desigur.

-Tot timpul conversatiei?

-In fiecare secunda. Nici macar nu voi merge la baie… pe cuvant de cercetas. Incepe sa rada si da din cap amuzata.

-Ei bine, nu stiu eu prea multe despre trecutul tau, dar sunt aproape sigura ca nu ai fost cercetas vreodata, spune razand.

-Ba am fost, raspund devenind din nou serios. Mama mea… m-a… indrumat sa fac asta cand eram mic. Ea si cu bunica erau de parere ca arat bine in costumas, recunosc, incercand sa o distrag pe ea de la toate cu confesiuea mea. Merge. Incepe sa rada si spune chiar si ea asta, dar eu imi rotesc ochii ironic.

-Mi-ar placea sa aud mai multe atunci, continua incet, dar eu nu raspund. Nimeni nu stie povestea mea, cu exceptia persoanelor care au fost acolo in noaptea aceea, si a asistentilor sociali, care aveau dosarul meu. Simt o intepatura dureroasa in piept. Ma simt singur si pentru prima data, mi-as dori ca cineva nou sa stie povestea mea. Dau toate aceste ganduri la o parte, stiind ca nu voi vorbi, asa ca incercand sa ma concentrez din nou la motivul pentru care suntem aici, o iau pe Bella de mana si o duc in restaurant.

-Acorda-i 5minute. Asculta-l. Cand esti gata sa pleci, ne ridicam si gata, ok?

-Ok… si… vei sta… cu mine?

-Daaa… Bella… spun rabdator.

-Bine.

De data asta incepe sa mearga, si ajungem intr-adevar pana la usile restaurantului. Intram, numai ca sa il vedem pe Carlisle la masa noastra, cina noastra de acum rece, ne asteapta, desi ne-am pierdut amandoi apetitul. Se ridica atunci cand ne vede. Incepe sa mearga inspre noi dar Bella ingheata si imi strange mana instinctiv. El vede asta si se opreste. Curajoasa, ea inainteaza impreuna cu mine, si se aseaza pe locul ei; imi strange mana dureros.

Carlisle se aseaza jos la masa, in fata noastra. Pare a fi de obicei, un om calm, cumpatat, dar acum isi frange nervos mainile pe masa. Poti simti tensiunea ce pluteste in aer, atunci cand el incepe sa vorbeasca.

-Isabella…

-Bella, raspunde precauta, in soapta.

-Poftim?

-Bella… doar Bella… Nu imi mai place Isabella acum, explica, pastrandu-si privirea in jos, la masa. Nu am mai auzit-o spunand asta pana acum; imi fac o nota mentala sa imi amintesc sa o intreb mai tarziu de ce gandeste asa, de ce nu ii mai place numele ei intreg.

-Bine atunci, raspunde cu un mic zambet. Inainte ca el sa inceapa totusi sa vorbeasca, Bella incepe sa respire panicata, vorbind fara incetare.

-Imi pare rau, Carlisle. Imi pare atat de rau!!! Stiu ca tu, Alice, Emmett si Esme, ma urati… Dar eu nu am vrut… eu…eu… Incepe sa se panicheze, asa ca eu imi pun mana usor pe genunchiul ei si incep sa il masez.

Carlisle pare de-a dreptul socat dar isi revine repede din asta. Impinge un pahar de apa catre Bella si face un zgomot usor de “shhh” pentru a o linisti. Isi intinde mana incet si o pune peste cea a Bellei. Sunt gata sa tip la el pentru ca ii va declansa un atac de panica. Spre completa mea surprindere totusi, reactioneaza pozitiv. Ridica privirea la el si pentru un moment se privesc fata in fata.

-Linisteste-te. Respira adanc, spune el incet. Ea il asculta intocmai, respirand apasat. Vad la el dragostea paterna ce o are fata de Bella, iar inima mea incepe sa se scufunde putin cate putin. Temerile mele de dinainte revin la suprafata. Ma autodirectionez din propriile ganduri egoiste, si ma fac prezent pe moment. Bella isi ia mana cealalta libera si o pune intr-a mea, lasandu-se in continuare dezmierdata si de Carlisle. Respira de cateva ori si se calmeaza, inainte ca el sa inceapa sa vorbeasca.

-Am atat de multe intrebari… Atat de multe, dar ma intai, trebuie sa intelegi ceva. Se opreste si ii strange mana afectuos. Bella, te poti uita la mine? cere incet. Ochii ei se ridica incet si un mic zambet apare pe fata lui.

-Indiferent cum se va termina aceasta seara, indiferent cum va decurge conversatia noastra, trebuie sa intelegi ca nimeni, absolut nimeni, nu a fost vreodata suparat pe tine. Nici macar pentru o secunda, spune cu multa convingere in vocea lui.

-Dar… dar ceea ce am spus in seara aia… lucrurile oribile pe care ti le-am spus… Bella se lupta sa isi gaseasca cuvntele.

-Bella… ai trecut atunci prin ceva teribil. Reactia ta a fost pe deplin inteleasa.

-Dar Alice, Em… nu mi-am luat ramas-bun de la ei…

-Stiu… spune precaut. Au fost tristi, poate un pic raniti, dar mai mult decat orice au fost ingrijorati. Dar ei te iubesc, toti te iubim. Nimeni nu te uraste, Bella.

Nici macar un strain nu s-ar putea indoi de sinceritatea lui. Sper ca Bella il crede acum.

-Nu stiu ce ti s-a intamplat Bella. Nu stiu daca ai plecat tu, sau daca ai fost luata, dar nu mai conteaza asta acum. Te-am cautat mereu, in fiecare secunda. Noi toti. Intregul oras, Esme, Alice, Emmett, tatal tau…

-Charlie?1?!? Capul Bellei tasneste in sus, socata.

-Da… Chiar si Charlie… confirma. Se uita la mine si ii vad socul din privire. Incepe sa tremure si imi dau seama ca totul este prea mult pentru ea.

-Am terminat, Edward, spune incet, ochii ei implorandu-ma. Asta este tot ce am nevoie sa aud. I-am promis ca vom pleca atunci cand va vrea.

-Imi pare rau, doctore, dar cred ca pana acum este de ajuns, spun ridicandu-ma. Ma uit la Carlisle si arata socat.

-Nu!!! Vorbesc serios, Bella, imi pare rau daca am facut sau am spus ceva care sa te supere, dar te rog… incepe sa vorbeasca naucit. Ea da din cap deznadajduita, cu lacrimi curgandu-i din ochi. Vd determinare in ochii lui si se ridica pentru a ne taia alea. Putinii oameni care mai sunt in local, se uita acum la noi. Nu stiu ce are de gand sa mai spuna, dar presimt ca o sa ma enerveze.

-Bella, opreste-te!!! Nu esti obligata sa mergi cu el!!! Daca te-a fortat pana acum sau orice s-a intamplat, este ok. Stii bine ca te voi ajuta. Nu trebuie sa pleci cu EL!

Asta este. Crede ca eu sunt dementul care i-a facut toate astea si care o controleaza chiar si acum. Apreciez pe oricine vrea sa o protejeze pe Bella, dar acum sunt furios.

-Ia asculta aici… spun, inaintand inspre el. Rmane pe pozitii, nicidecum intimidat. Inainte sa ii spun sa isi vada de treaba lui, Bella ma socheaza si intervine ea.

-Carlisle, nu! Edward m-a ajutat… atat de mult. Nu as fi fost aici, daca nu era el. Tin la el si nu voi lasa pe absolut nimeni sa il invinuiasca sau sa creada rau despre el!!! spune cu mai multa forta si siguranta, decat am mai vazut la ea vreodata. Carlisle si eu suntem de-a dreptul socati.

-Imi pare rau atunci Bella, Edward… pentru facut presupuneri, raspunde uitandu-se la noi doi. Dar pur si simplu nu te pot lasa sa dispari din nou, fara ca macar sa stiu ca esti in regula. Bella, iubito, nu pari a fi in regula,… spune infrant.

Lacrimile ii invadeaza obrajii dar nu face nici o incercare de a-i raspunde. Atmosfera este tensionata, si imi pot da seama ca el nu o sa ne lase in pace cu una cu doua.

-Trebuie sa ma gandesc… am nevoie de un pic de timp… vocea ei se transforma intr-o ruga sincera. Imi dau seama ca vrea ca acest om sa ii inteleaga situatia.

-E in regula atunci. Ai de gand sa stai in oras pentru o perioada? intreaba, dar imi stau seama ca Bella a ajuns la limita, asa ca intervin.

-Nu suntem siguri cat stam.

-Ok, ne mai putem intalni? Poate veti putea veni la noi acasa… cere, disperarea citindu-i-se in voce. Bella nu raspunde si aerul devine inespirabil.

-Te rog, Bella.

-Carlisle… nu spune nimic de toate astea deocamdata… te rog… la nimeni…

-Bella… dar trebuie. Sunt atat de multe persoane care vor sa afle!!!

-Te rog… il intrerupe. El ofteaza greu, resemnat.

-Bine, spune amarat.

Vad ca ea se chinuie sa isi tina emotiile sub control si imi spune ca vrea sa se duca la baie. Pleaca lasandu-ma cu Carlisle, in mijlocul restaurantului.

-Cum mai putem lua legatura cu tine? intreb si Carlisle scoate grabit din buzunar o carte de vizita, pe care noteaza mai multe numere de telefon.

-Suna oricand, la oricare din aceste numere, imi spune mie. Se pare ca si-a dat seama si el, ca Bella a ajuns la limita, si este gata sa ne lase in pace. Imi scot portofelul pentru a plati cina, dar el ma opreste.

-Este in regula; m-am ocupat eu de asta. Ma veti suna, da?

-Singurul lucru pe care il pot promite este ca vei auzi atunci cand ne vom hotari sa plecam din oras. Nu vorbesc in numele Bellei, dar ai cuvantul meu de onoare ca iti voi spune macar daca ea mai vrea sa mai vorbeasca cu voi, ii spun, desi ma simt rau. Nu imi pot decat imagina cum este sa pierzi pe cineva in acest fel; sa dispara, iar apoi peste cinci ani sa il intalnesti intamplator- complet schimbat- numai ca sa te lase intr-un rstaurant, cu o sumedie de intrebari inca, neelucidate.

-Iti multumesc, Edward. raspunde intelegator. Ne strangem mainile iar eu ma duc sa o caut pe Bella, pentru a o lua acasa.

Drumul pana la motel inapoi este tacut. Bella isi tine bratele infasurate in jurul mijlocului si nu face nici o incercare in a se apropia de mine. Vreau atat de mult sa o iau in brate si sa o strang la pieptul meu, dar incerc pe cat posibil sa ii las un spatiu pentru ea.

Intram in camera, iar Bella pleaca direct in baie, lasandu-ma pe dinafara. Ma duc la pat si ma arunc pe spate cu un geamat. Poate ca ea si-a pierdut apetitul dar eu nu. Sun la prima pizzerie pe care o gasesc in cartea de telefoane, si comand cina noastra.

Cand Bella iese din baie, se aseaza incet langa mine. Ma joc cu cartea de vizita a lui Carlisle si se uita la ea, cum trece prin fiecare deget de-al meu.

-Ti-e foame? intreb, iar ea doar aproba absenta.

-Ei bine, am comandat pizza cu… pepperoni si ananas, ii spun, amintindu-mi de felul preferat al mamei ei.

-Iti multumesc, raspunde incet. Nu mai spun nimic si continui sa ma joc cu cartea de vizita, asteptand-o pe ea sa reactioneze. Am invatat pana acum, ca daca ii las spatiul necesar, ea se va deschide fata de mine. Ma simt murdar de la drumul lung al voiajului, asa ca decid sa fac un dus, cat timp stam si asteptam pizza.

-Unde pleci? intreaba panicata, cand vede ca ma ridic.

-Sa fac un dus, ii spun, asteptand un pic sa vad daca vrea sa imi vorbeasca. Cand nu mai spune nimic, ii arat unde sunt banii pentru pizza si plec la baie.

Stau mai mult in dus, obosit nu numai de la lunga calatorie, ci si de la neasteptata calatorie cu Carlisle. Ies intr-un final de sub jetul de apa si incep sa ma usuc. Incerc pe cat posibil sa imi alung starea proasta pe care o am acum. prosoapele sunt moi si miros atat de bine, dar imi dau seama dupa ce ma usuc, ca toate hainele mele au ramas in camera. Cand ies din baie aud voci.

-Nu! o aud pe Bella spunand.

Fac coltul si vad un barbat incercand sa intre in camera.

-Ce naiba? spun, tragand-o pe Bella de la usa, pregatit pentru a-l da afara pe idiotul care intra in alta camera.

-Linisteste, omule, spune confuz tipul, dandu-se inapoi. Se impiedica in propriile lui picioare si cade in prag. Imi tin prosopul cu o mana, dar sunt gata sa il bat cu cealalta daca este nevoie.

-Edward, opreste-te!!! tipa Bella, tragandu-ma inapoi cu toata puterea ei. Il cunosc; este in regula, spune, atragandu-mi din nou atentia. O ascult, dar ma uit in continuare la tipul care se culege de pe jos.

-daca te cunoaste, atunci de ce incerca sa intre in camera fara voia ta? intreb, uitandu-ma la baiatul care acum tremura in usa. Bella care este obisnuita de acum cu temperamentul meu, isi roteste ochii si incepe sa explice.

-Numele lui e Marcus. Am mers la scoala impreuna, explica, aratand inspre pizza de pe masa.

-Bine atunci, livreaz-o si iesi naibii afara. Nu ai nici un motiv sa intri, spun cu venin in voce. Stiu ca exagerez, dar nu ma conteaza.

-Imi pare rau. Am fost doar socat sa o vad. Am foat doar… doar… poate este ceva infricosator pentru el din moment ce se balbaie. Voi pleca, spune, retragandu-se.

-Este o idee buna, ii spun, trantindu-i usa in nas.

-Edward! Nici macar nu am platit! Bella reactioneaza aratand inspre usa.

-Pizza este la negru in seara asta… ii spun, tinand usa inchisa. Ea doar ofteaza si merge la masa. Da drumul iar la un oftat cand se aseaza?

-Ce este? O intreb, iar ea isi ridica privirea, cu un zambet afectat.

-Edward… ai incercat sa omori baiatul cu pizza, purtand un singur… prosop…

Ma uit in jos la mine si ma simt deodata aiurea sa stau in fata ei aproape gol, dupa ce am facut o scena; nu vreau totusi sa recunosc asta.

-Ei bine, nu ar fi trebuit sa incerce sa intre in camera cu forta, spun cu un ranjet pe fata, incercand sa dau un spirit de gluma situatiei. Pare sa ma cunoasca prea bine pentru a crede ceea ce spun. Scot o pereche de pantaloni scurti din bagajul meu, si ii pun, pe sub prosop, lasandu-l apoi sa cada la pamant, si asigurandu-ma ca nu imi vede spatele. Ma uit la Bella dar ea roseste violent.

-S-a intamplat ceva? intreb, dar ea da din cap, rosind si mai tare. Ajung la masa si ma asez jos, nemaipunand un tricou pe mine. Sunt lihnit; mancam o perioada in liniste, asta pana ce ea vorbeste.

-Le-am dus dorul mai mult decat am crezut… spune incet, uitandu-se in farfurie.

-Lui Marcus? intreb confuz, dar ea isi roteste ochii.

-Nu lui Marcus, spune exasperata. Ci Cullen-ilor.

-Imi inchipui. Cand mai ai de gand sa vorbesti cu ei? Ea ingheata si ridica privirea pentru a ma infrunta.

-Oh…nu stiu…adica nu cred ca o sa mai fac asta… o lacrima i se scurge pe obraz in mijlocul mormaielii ei fara sens. Ma apropii de ea, si ii iau mana intr-a mea, trasandu-i cerculete in palma, pentru a o calma.

-Nu te deranjeaza atunci cand el te atinge. Stie la ce ma refer. De cand am intalnit-o a fost ingrozita de barbati. Nu am mai vazut-o atat de normala in prezenta altui barbat.

-El este in regula; am incredere in Culleni; nu mi-ar face rau niciodata, explica ea si are logica. In orasul asta, ea a dus o viata normala, asta inainte ca acel dement sa o distruga.

-De ce nu l-ai lasat sa iti spuna Isabella?

-Pentru ca nu imi place, spune incet.

-Am observat, spun cu un ras. Ma intrebam doar care este motivul?

-Pentru ca asa… imi spunea Alec. Nu imi spunea niciodata Bella ci doar Isabella. Mainile mele se strang in pumni. Nu mai raspund la ceea ce mi-a spus ea pentru ca sunt deja intr-o stare proasta si nu vreau sa o supar cu prostii ce ar putea iesi din gura mea. Dupa un timp continua sa vorbeasca de Culleni.

-Chiar imi este dor de Alice. nici macar nu am intrebat ce ma face… ea sau Emmett… Chiar sunt curioasa, spune cu un zambet timid.

-Ar trebui sa afli atunci. Suna-l. Nu ai crezut ce ti-a spus?

-Ca nu ma uraste?

Dau din cap afirmativ.

-Este un om mult mai pasnic decat am crezut.

-Deci? intreb curios, asteptand de la ea un raspuns.

-Ei bine, cred ca ii voi mai vedea. Imi este dor de ei.

-Perfect, raspund fericit ca isi va vedea prietenii din nou.

Un zambet misterios apare pe buzele ei si ma face sa cred ca am facut alegerea potrivita atunci cand am hotarat sa o aduc aici. Am terminat de mancat pizza si ma ridic pentru a lua farfuriile. De indata ce ma intorc cu spatele o aud pe Bella gemand.

Simtindu-ma ca un idiot, iau tricoul cel mai apropiat de mine si il imbrac repede. Stiu ca m-a mai vazut pana acum, dar am avut de fiecare data grija sa nu vada bine trupul meu. Ma simt umilit. Nu vreau sa vada numeroasele cicatrici care si-au facut o casa din spatele meu. As vrea sa o infrunt, dar o simt prea aproape de mine.

-Oh Edward, cine ti-a facut asta?!?!? intreaba, punandu-si mana incet pe spatele meu. Aud mila din vocea ei si urasc asta. Merit ceea ce am si inca mult mai multe. Am dat-o in bara la singurul lucru pe care trebuia sa il fac cum trebuie. Ii dau mana la o parte si ma indepartez de ea.

-Las-o balta! spun convins. Nu vreau sa-mi impartasesc slabiciunile si esecul meu. Este ceva mult mai diferit decat toate secretele ei. Ea a avut nevoie sa aiba incredere in mine mai intai si sa stie ca nu ii voi face rau, pentru a-mi povesti secretul ei. Eu nu vreau sa ii spun de mine, pentru a o putea pastra. Odata ce va afla cat de slab am fost in trecut, si ca din vina mea am ajuns in strada, nu va mai vrea sa mai aiba de-a face cu mine.

-Edward… te rog… lasa-ma sa intru in lumea ta; vorbeste cu mine, implora de la distanta.

-Nu este nimic de spus. Las-o balta! spun mai dur de aceasta data. simt ca imi pierd rabdarea, dar nu ma pot abtine. Vrea atat de mult sa afle asta de la mine, dar eu stiu ca va fi sfarsitul nostru, odata ce va sti. Ma uit la ea si vad ca ar vrea sa se retraga iar de mine. Nu i-am mai vorbit niciodata atat de rastit. Totusi nu renunta; curajoasa, inainteaza si merge inspre mine. Imi ia mana intr-a ei si se uita in ochii mei, cu o lacrima stinsa.

-Asa cum ai spus in acea noapte, Edward; nimic din ce mi-ai putea spune, nu m-ar putea face sa cred rau despre tine, tin la mine; lasa-ma sa intru… spune incet.

Imi smulg mana dintr-a ei, pasind inapoi. Sunt nervos, dar nu pe ea. Sunt suparat pe mine, pentru ca vreau atat de mult sa ii spun, dar pur si simplu nu pot. Sunt suparat ca sunt atat de distrus, incat nici nu ii pot arata cat de mult as vrea ca ea sa stie.

Pentru ca asa sunt eu. Reactionez din furie, nestiind ce altceva sa fac.

-De ce naiba iti pasa??? De ce vrei sa stii?

Se uita la mine socata de rabufnirea mea. paseste inainte, cu furie in ochii ei.

-PENTRU CA TE IUBESC!!! DE ASTA IMI PASA SI DE ASTA VREAU SA STIU!!!

Intregul ei trup se opreste. Ingheata in loc si isi pune mainile peste gura, socata ca a recunoscut asa ceva.

Sub nici o forma nu poate fi mai socata decat mine. Ne uitam unul la altul fara a ne putea misca. Chiar daca am vrut sa aud asta de la ea dintotdeauna, mai exact de cand mi-am recunoscut mie ca si eu o iubesc, nu pot totusi sa spun ceva acum. In mintea mea, stiu ca ar trebui sa avem un moment romantic dintr-un film expirat, in care am fugi unul inspre altul si ne-am imbratisa fericiti, in timp ce eu i-as declara dragostea mea nemarginita, dar pur si simplu nu pot. Acum acest moment a venit, dar pur si simplu nu pot scoate cuvintele si ma urasc pentru asta.

Inainte sa imi dau seama bine ce fac, picioarele mele se misca si ma duc la usa din fata. Ies afara, auzindu-i sughiturile de plans, dupa care ma afund in noapte.

………………………………………………………………………………………………………

Gata si capitolul 12 🙂 Cum vi se pare? Dezamagiti cumva de final?

Eu zic sa nu trageti concluzii pripite si sa incercati sa il intelegi pe Edward. Stiu ca fic-ul s-a axat mai mult pe povestea Bellei, dar credeti-ma ca povestea lui Edward este… cutremuratoare si ea.

Un om care a fost privat aproape de peste 8ani de orice forma de afectiune, nu poate reactiona acum atat de bine.

Pe de alta parte, Bella s-a reintalnit cu Carlisle deci… vesti bune la orizont.

Pana atunci insa pregatiti-va rabdarea si psihicul pentru urmatorul capitol. Urmeaza povestea lui Edward.  😦 😦

Kisses 🙂  si… rabdare 🙂