Capitolul 8-Mica raza de speranta

BPOV

 

          Nu era prea greu sa imi dau seama de ce capul ma durea in continuu. Simplele mele migrene erau insa nimic pe langa cearta primita de la Rosalie. Cuibarita in siguranta pe canapeaua ei de piele neagra din living-ul principal, incercam, fara rezultat sa uit putin cate putin evenimentele petrecute cu o seara in urma. Jake nici macar nu mai catacdise sa vina acasa, dar cu toate astea eram ferm convinsa ca acum era pe undeva prin L.A., cufundat in continuare in rutina vietii lui, rutina la care eu nu aveam acces. Sa afirm ca nu mai vorbisem cu el de atunci era doar o banala constatare. Il cunosteam prea bine pe sotul meu, incat sa imi dau seama ca in dura batalie cu orgoliul lui, eu eram cea care pierdea aproape rusinos.

Cu o seara in urma, speriata si obosita sa mai indur aceste suplicii de una singura, am venit acasa la Rosalie, cea mai buna prietena, incercand sa gasesc o primire calda, o siguranta si o buna-dispozitie, de care nu mai avusesem parte de mult prea mult timp. Imi era dor de simpla situatie de a veni linistita acasa si de a fi primita de cineva cu un simplu zambet linistit intiparit pe fata si o mica imbratisare. Singuratatea, ce odata mi se paruse banala, acum ma sufoca, ma epuiza, facandu-ma sa ma inchid mult prea mult in mine. Eram renumita pentru felul meu de a fi, mai exact unul introvertit, dar chiar si asa, cu o seara in urma, i-am spus lui Rosalie, tot adevarul, satula de a ma mai ascunde in spatele unor aparente inselatoare. Casnicia mea avea probleme si asta era ceva ce nu mai putea fi ascuns cu una cu doua. Reactia lui Rosalie nu se lasase prea mult timp asteptata. Era suparata si avea si de ce. Tinea la mine prea mult si nu intelegea pur si simplu de ce o mintisem cu privire la viata mea personala.

O intelegeam dar ce puteam face? Nu am putut sa ii spun ca unul dintre motivele principale pentru care tinusem aceasta masca de fericire, pentru atatea luni, chiar si fata de ea, era de fapt rusinea. Da… Rusine… Rusine de a face o comparatie intre viata ei ce in curand, avea sa devina completa, datorita copilului si a mea, viata ce se indrepta fara dar si poate in jos, lipsita de peripetii, dar incarcata de necazuri. Rusine fata de felul ei de a fi, vulcanic si competitiv, increzator, si al meu, slab, lipsit de initiativa, usor anemic. Rusine fata de simpla ei infatisare fizica, ce, chiar si acum, fiind insarcinata in luna a 4-a, era in continuare o aparitie izbitor de frumoasa, cu parul ei lung de un blond viu, si ochii ei albastri, imbinati cu un corp mai mult decat atragator si persoana mea, ce isi pastrase aceleasi forme inca din liceu, titulatura de sotie, nerealizand prea multe modificari pe parcurs. Cu toate astea eram totusi aici, la ea acasa, la adapost si in siguranta, dar tot sub stricta supraveghere dezaprobatoare a lui Rosalie.

-Serios Bella, chiar nu inteleg de ce nu mi-ai spus nimic din toate astea pana acum??? incepu pentru a mia oara, monologul ei dispus probabil sa ma trezeasca din dulcea amorteala in care cazusem de aproape 5minute. Inteleg ca ti-a fost greu, dar ceea ce nu inteleg este de ce ai vrut sa induri toate astea de una singura?

-Am crezut ca asa este mai bine… am inceput slab numai pentru ca Rosalie sa inceapa si mai vulcanic.

-Mai bine?!?!? Mai bine, pentru cine, Bella? Stii ce??? Pentru o persoana atat de incapatanata ca tine, ai un simt al conservarii de sine, al naibii de dezvoltat!

-Credeam ca lucrurile se vor schimba…

-Ei bine, dupa cate am auzit in seara trecuta, lucrurile s-au schimbat intr-adevar, daca se poate spune asa, dar s-au achimbat in rau… continua ea la fel de sigura, dezarmandu-ma total.

Adevarul spus atat de precis de Rosalie capata in urechile mele un ecou extrem de dur si implacabil. Avea dreptate… avea atat de multa dreptate… Lucrurile din viata mea, mergeau din rau in mai rau, cu sau fara voia mea. o noua avalansa de emotii aproape ca ma dobori, facandu-ma sa imi cufund capul prea greu in propriile maini. Greutatea unui alt corp ce se aseza langa mine pe canapea precum si mana de pe umarul meu, imi atrasera atentia imediat. M-am intors numai pentru a o vedea pe Rosalie la cativa centimetri de mine, privirea ei vulcanica si increzatoare de inainte, fiind inlocuita acum de una calda si ingrijorata. Incepu sa vorbeasca rar si apasat ca unui copil.

-Bella… te-ai gandit ca poate Jake… te-ai gandit ca poate Jake nu este barbatul vietii tale? Poate ca va agatati amandoi unul de celalalt in amintirea unei iubiri de mult apuse… Poate ca… asa a fost sa fie…poate…

-Ce imi lipseste Rosalie? am inceput usor, vocea tradandu-ma dureros la orice pas. Ce nu am eu, motiv care il face pe Jake sa nu mai vina acasa?… De ce nu…

-Ia asculta aici Bella!!! incepu Rosalie din nou, de data asta, dispozitia sa schimbandu-se la 180 grade. Doar pentru ca Jake nu a fost in stare sa te pretuiasca asa cum ar fi trebuit, asta nu inseamna ca tu trebuie sa te crezi vinovata de ceva!!!

-Nu stiu daca ma simt in stare sa incep totul de una singura… Nu stiu daca…

-Ba sigur ca ai sa fii… si ai sa reusesti… mai mult decat atat nu vei fi singura… continua ea, strangandu-ma acum in brate protector.

-Ma intreb oare de cate ori… de cate ori m-a inselat pana acum cu buna stiinta? De cate ori l-am sunat, dorind sa vad ce mai face si de cate ori m-a mintit, spunandu-mi ca trebuie sa se duca la o alta discutie de afaceri? am continuat slabita de frustrare, in bratele lui Rosalie, motiv pentru care ea ma stranse si mai tare, lasand loc intre noi unei linisti binevoitoare.

Sentimentele de tristete si neimplinirea sufleteasca din trecut, ascunse de mine cu atata precizie, ieseau acum la suprafata prin toti porii. Cu toate astea, pentru prima data dupa atata timp, acum ma simteam libera. Acest nou sentiment, aparut deodata, se instala in mine, aproape ciudat, inviorandu-ma si descretindu-mi fruntea totodata. Rosalie avea dreptate. Puteam trece mai departe si stiam acum ca aveam puterea sa ma despart de Jake mai devreme sau mai tarziu. Era doar o chestiune de timp. In tot acest rastimp, Jake ma tratase mereu cu superioritate, considerandu-ma un copil, motiv pentru care increderea mea de sine scazuse considerabil. El ma credea slaba si ma facuse si pe mine sa cred asta, desi stiam ca nu este asa. Ma subestimase inca din start si asta o stiam prea bine…

Nu trecu mult timp insa, pana ce usa de la intrare se deschise, vocea inconfundabila a lui Emmett, rasunand pana la noi in living, schimband atmosfera grava ce se lasase intre noi, intr-una mai degraba incarcata de voiosie. Uitandu-ma la ceas, nu mi-a luat mult sa imi dau seama ca Emmett tocmai terminase tura sa de la spitalul de copii, si ca in mai putin de 8ore, se va intoarce inapoi la lucru. Pentru prima data incepeam sa ma simt in plus, in casa prietenilor mei, care, desi ma primisera cu inima deschisa, aveau si ei propria viata.

-Hello, Bells, te simti mai bine? intra Emmett voios ca de obicei, dar cu ochii incercanati de oboseala, neuitand in schimb sa isi stranga in brate sotia, simplul gest intim, facandu-ma sa imi feresc privirea.

-Buna, Emmett, da… chiar ma simt mai bine… vreau sa va multumesc ca m-ati suportat pana acum… astea fiind spuse… cred ca ar fi cazul sa plec acasa… m-am ridicat zorita, cu gandul de a-i lasa pe cei doi impreuna. Rosalie in schimb avea alte planuri.

-Prostii Bella… Asta nu este o seara potrivita de stat acasa si plans in pumni… Daca sotul tau se distreaza in particular, nu vad de ce tu la randul tau… nu ti-ai trai viata? Ai fost vreodata la Queens?

-Unde?

-Stii care este problema ta Bella? Ai facut pana acum numai ceea ce trebuia sa faci, dar te-ai gandit vreodata cum ar fi daca ti-ai asculta macar o data, propria constiinta? continua Rosalie fara a da vreun semn ca ma asculta.

-Asta ar insemna sa…

-Sa uiti de toate… macar pentru o seara si doar sa te distrezi. Suna bine nu?

***

            Era o idee proasta si oricat de entuziasmata parea Rosalie, nu reusea sa-mi transfere si mie aceasta stare cu una cu doua. Rochitica mult prea stramta de pe mine ce lasa ochiului mult prea multe de vazut nu imi oferea nici ea mai multa incredere. Ciudat… Cu o seara in urma, fusesem mult mai curajoasa. Bautura era oare de vina?

Inca de la intrarea in local, impreuna cu Rosalie, simteam cum barbatii ma mananca din priviri, asa ca mai repede decat ma asteptam, am gasit o masa mai retrasa. Sentimentul de siguranta disparu insa destul de repede, atunci cand Emmett impreuna cu Rosalie disparura fara urma pe ringul de dans. Tipic lor. Inca din timpul facultatii, nu se dadusera inapoi de la nici o distractie si vedeam ca nici in prezent, casatoria nu le schimbase prea mult felul de a fi. Ii invidiam cu siguranta.

In scurt timp, ringul de dans se umplu cu perechi, asa ca fara ai mai avea pe bunii mei prietenii in raza mea vizuala, am profitat pentru a ma duce un pic la baie. Chelnerul cu siguranta uitase de cocktail-ul meu cu gheata, asa ca asteptarea nu isi prea avea rostul. Incercand sa ma feresc de cat mai multe perechi, dar si de mesele de pe margine, am fost luata cu totul prin surprindere, atunci cand doua maini puternice, m-au tras inapoi, izbindu-ma de un piept mare si dur. O duhoare de alcool imi inunda simturile, atunci cand am ridicat panicata ochii pentru a vedea cine ma acosta fara drept. Un barbat la vreo 30si ceva de ani, cu parul blond si cu ochii sticlosi, ma lipise de el intr-o vadita incercare de a ma convinge sa dansez.

-Lasa-ma in pace… am inceput incercand sa ma zbat din stransoare, dar totul era in van.

-Iubito… linisteste-te… esti prea frumoasa ca sa strici o distractie buna…Nu e pacat? continua el, fara a ma lua in seama, speriindu-ma la propriu si facandu-ma sa o injur mental pe Rosalie, pentru ca ma adusese aici.

Prea curand insa, din spatele meu, alte 2brate la fel de hotarate, dar mult mai tandre, mi-au cuprins mijlocul, indepartandu-ma usor de agresorul meu, si lipindu-ma de un piept lucrat, mirosind a colonie scumpa si a tigari de calitate.

-Este de ajuns James, doamna este cu mine… incepu o voce atat de cunoscuta. Intorcandu-ma, m-am lovit de aceeasi ochi de un verde pur, care acum ii tintuiau pe ai mei si desi ar fi trebuit sa ma impotrivesc mainilor lui care ma tineau in continuare lipita de corpul lui, nu reuseam sa gasesc aceasta determinare.

-Ciudat… nu v-am vazut impreuna… pana acum… raspunse strainul ce acum avea un nume, facandu-ma sa inteleg ca cei doi se cunosteau deja.

-O asteptam de mult timp… nu-i asa Bella? continua el extrem de natural, zambind gales.

-D-da… Edward… am terminat fastacita, moment in care James parasi ringul de dans vizibil deranjat, nu inainte de a-mi mai zambi o ultima data rautacios.

-Daca nu este de vanzare… atunci de ce mai expui marfa? adauga el, facandu-ma sa ma infior de indignare.

Bratele lui Edward in schimb, m-au tinut in loc, prevazand parca avalansa mea de nervi. Respiratia lui rece imi dezmierda urechea, facandu-ma sa revin la realitate mult prea devreme, asa ca panicata m-am departat usor de el pentru a-mi limpezi propriile ganduri. Imbracat ca de obicei elegant, cu o camasa si un sacou de culoare neagra, arata mai bine ca de obicei, eleganta lui avand de aceasta data un aer dezordonat, incredibil de natural. Nu eram atat de oarba sau atat de pudica, incat sa nu recunosc un barbat mai mult decat atragator atunci cand il vedeam. Cu parul mai ravasit de obicei, in nuante inchise de roscat, in vadit contrast cu ochii verzi patrunzatori, Edward ma privea atent acum, din cap pana in picioare, admirandu-mi costumatia, fara nici o rusine sau ezitare.

-Iti multumesc pentru ajutor… am inceput deodata, hotarata sa ii atrag atentia inspre fata mea si nu cu cativa centimetri mai in jos.

Prins asupra faptului, ochii lui verzi, scanteira cu nerusinare, un zambet incarcat de amuzament intiparindu-i-se pe fata. Mangaindu-si barba absent cu mana stanga, se uita din nou la mine, hotarat sa raspunda.

-Nu este absolut nici o problema. Imi place sa joc rolul salvatorului domnitelor aflate la ananghie… este stimulator… incepu tachinator, reusind sa ma enerveze inca de la inceput.

-Stimulator… de ce ma rog?

-Pentru ca el este coplesit de recompense…

-Tocmai ti-am multumit… este de ajuns… am terminat victorioasa, cu gandul de a ma retrage.

-Probabil… dar nu si pentru mine… continua Edward la fel de direct, asa ca fara nici o ezitare, ma aduse iar la pieptul lui, apucandu-ma la timp de mijloc, pentru a nu ma impiedica din cauza pantofilor mei cu platforma. Danseaza cu mine, imi sopti in ureche, exprimand clar faptul ca nu avea de gand sa imi dea drumul prea curand.

-Nu vreau… in plus nu sunt singura in seara asta…

-Am observat si totusi… ti-e frica de mine? continua el sicanarea, nepierzandu-si deloc din siguranta.

-Sub nici o forma… am cedat usor, uitandu-ma razbunatoare in ochii lui, observand ca acum, datorita incaltamintei, ii ajungeam pana aproape de obraz.

Pe deplin satisfacut, imi apuca talia si mai increzator, dupa care ne misca pe amandoi in ritmul muzicii, apropiindu-ma de el si mai mult. Castigase pe moment si el stia asta.

-Aratati bine in seara asta doamna Black. Destul de bine pentru…

-Pentru o femeie maritata? am intrebat usor dezamagita.

-Nu asta am vrut sa spun… in plus… verigheta iti lipseste.. deci intreaga situatia se schimba… este ca si cum ai fi singura si disponibila… continua el, afundat in parul meu, neavand intentia de a se dezlipi de mine prea curand. Intreaga apropiere dintre noi, nu reusea in schimb sa ma faca sa ma simt incomod ba din contra, totul era diferit.

-Dar nu sunt singura… am continuat incet… furioasa ca propria voce ma trada, lipsita fiind de hotarare, intorcandu-ma inspre el, facandu-l si pe el sa ma urmeze.

-Trupul te tradeaza Bella. Oare chiar asa este? raspunse el, ochii intunecandu-i-se brusc, facandu-ma sa revin la realitate mult prea repede.

Ce faceam? Aici, in acest local, in bratele lui Edward? Mai mult decat atat, jocul lui de cuvinte luase o cu totul alta intorsatura, iar eu paream singura vinovata. Jucase cartile lui cele mai bune inca de la inceput, iar eu paream acum fraiera ce pierduse controlul imediat. Indignata, dar si furioasa mai mult pe propria mea purtare, m-am desprins din bratele lui cu putere, tintuindu-l cu o privire ostila, fapt care il facu sa zambeasca si mai mult.

-La revedere, Edward… l-am salutat rece, indepartandu-ma imediat, incercand sa scap de siguranta lui ce pe moment pe dobora.

-Pe curand, Bella, raspunse vesel din spatele meu, facandu-ma sa imi strang pumnii de nervi.

Un lucru era clar. Prima batalie o castigase el, dar nu si razboiul. Pana acolo mai avea de asteptat.

 

 

EPOV

 

          -Ce-a fost asta? intreba Jasper uimit atunci cand revenii la bar, ridicandu-si o spranceana intrebator. O cunosteai?

-Da… este… Bella… am cunoscut-o la licitatie… am raspuns incercand sa evit pe cat posibil o detaliere a intregii situatii. Jasper paru ca isi da seama de situatie asa ca nu mai insista.

-Inteleg… bine atunci… mi-a parut bine… incepu el dupa care se ridica linistit… eu am plecat… ma asteapta Alice acasa… cu o cina doar pentru noi doi… termina, facandu-mi din ochi jucaus, facandu-ma sa imi dau ochii peste cap plictisit.

-Alte chestii romantice? am intrebat rautacios, dar rautatea mea nu ajunse pana la el.

-Ar trebui sa le incerci si tu… In plus… chiar iti statea bine cu Bella… curios… ai folosit o noua tactica de cucerire? Una care chiar sa mearga? termina el razand la expresia mea ostila, dupa care se indeparta, iesind intr-un final din local.

Ramas singur din nou pentru seara asta, am scanat din nou localul pentru a o vedea pe Bella, dar am constatat ca masa la care statea era deja goala. Ea si cu prietenii ei plecasera deja. Pacat si totusi in timp ce gandeam asta, nu imi puteam da seama, de ce Isabella Black imi staruia inca in minte. Era absurd, cu siguranta, lipsit de sens, asa ca plictisit am aprins inca o tigara, hotarat ca imediat dupa sa ma intorc in apartamentul meu. Oboseala evenimentelor din ultima perioada si lipsa evidenta de somn, incepea sa ma doboare putin cate putin.

***

In scurt timp, soneria telefonului meu ma facu atent asa ca fara sa ezit, am raspuns imediat. Nu era un numar cunoscut de mine, dar gandul ca poate cineva ma solicita pentru un recital intr-un viitor apropiat, imi suradea oricand.

-Domnule Cullen… este vorba despre Suri… incepu vocea grava din telefon, dar nu fu nevoie de mai mult… pentru ca in numai cateva secunde am tasnit de pe scaun si lasand un bacsis generos chelnerului, am iesit in viteza din local cu gandul de a ajunge la masina cat mai repede.

Desi era deja 11.30 seara, traficul pe strada principala era in continuare aglomerat, fapt care nu reusea decat sa imi sporeasca starea de agitatie si mai mult. Farurile masinilor de pe banda opusa aproape ca ma orbeau dar asta nu ma determina sa renunt la viteza vizibil marita cu care circulam acum. Cu putin efort, am ajuns in fata institutiei de la periferia orasului in aproape 20de minute. Mergand hotarat prin holurile slab luminate pe timp de noapte, holuri pe care ajunsesem sa le cunosc ca in palma, nu a trecut mult pana ce am zarit-o pe Caitlin, asistenta de serviciu in acest loc.

-Domnule Cullen… este bine… totul a trecut… este la infirmerie acum… va ramane acolo peste noapte, dupa care va fi mutata inapoi in dormitorul ei.

-Vreau sa o vad!!!

-Nu stiu daca este cea mai buna idee… A fost extrem de agitata, motiv pentru care i-am administrat un calmant. Trebuie sa se odihneasca… continua asistenta, dar eu deja nu o mai ascultam, pentru ca din vointa proprie, am trecut pe langa ea, cu gandul de a ajunge fara dar si poate la infirmerie.

-Domnule Cullen… asteptati… nu puteti intra… !!! se agita Caitlin in spatele meu, dar fara nici un rezultat, pentru ca in cateva secunde, ajunsesem deja la camera cu pricina, intrand hotarat.

Acolo, pe un pat foarte asemanator cu unul de spital, statea Suri, cu ochii usor inchisi, dar cu pleoapele zbatandu-se ritmic, confirmandu-mi faptul ca nu dormea inca. Covrigita in cearceaful alb ce capata in noapte o nuanta sidefie, cu picioarele ghemuite la piept si trupul mic usor tremurand, nu parea sa aiba habar de ce era in jurul ei. Nervos din cale afara am apasat pe intrerupator, luminand camera cu pricina, dupa care m-am intors la Caitlin, fixand-o cu o privire ostila, fapt care o facu sa se dea usor inapoi.

-Ii este frica sa adoarma pe intuneric!!! Este chiar atat de greu de inteles??? am adaugat in soapta, dar destul de dur, ca sa ma fac inteles. Acum lasa-ne singuri.

-Dar domnule… incepu ea… dar nu am lasat-o sa continuie.

-Inca o greseala ca asta si voi avea grija ca de maine sa nu mai lucrezi aici… am adaugat la fel de rece, dezarmand-o de tot pe Caitlin, care se indeparta precauta, vizibil speriata, inchizand usa dupa ea.

Concentrandu-ma, am incercat sa ma calmez, respirand ritmic, dupa care cu grija m-am intors inspre pat, indreptandu-mi atentia catre motivul principal al vizitei mele. Precaut, m-am asezat in genunchi langa pat, ajungand la acelasi nivel cu trupusorul fraged de copil, ascuns in cearceaf. Cu fata la mine, cu ochii in continuare stransi aproape fortat, chinuindu-se probabil sa scape de niste amintiri nefaste, Suri era cu obrajii usori umezi cu siguranta de la plans, si cu parul ei lungut de culoarea mahonului, usor incalcit, rasfirat haotic pe perna. Mi se rupea sufletul.

Cu grija, pentru a nu o speria si mai mult, i-am dat la o parte o suvita rebela de pe fata, dupa care am inceput sa ii mangai usor crestetul, disperat aproape de a-i atrage atentia intr-un fel sau altul.

-Suri… am inceput sa soptesc, apropiindu-ma de ea si mai mult, neincetand sa o mangai usor. Suri… sunt eu… Edward… am continuat la fel de duios, iar reactia ei nu intarzia sa apara.

Trezita parca dintr-un vis urat, Suri deschise ochii tematoare, fixandu-ma atenta cu privirea, hotarata parca sa se convinga ca eu eram cu adevarat acolo langa ea. Ochii ei de un caprui limpede incepura din nou sa se umezeasca usor, in acelasi timp in care, incepu sa vorbeasca cu greutate.

-TA… TI? sopti neincrezatoare.

-Da… TATI este aici… i-am raspuns zambind din toata inima, fiind peste masura de fericit cand, fara nici o retinere, sari in bratele mele, adapostindu-se la pieptul meu, plangand infundat. Am strans-o si mai tare, luand-o cu totul in bratele mele, trupul ei fiind prea slab pentru o fetita de 5anisori. Cu capsorul cuibarit in curbura gatului meu, de care se prinse cu mainile, si cu piciorusele infasurate in jurul taliei mele, am inceput sa o legan usor, mangaind-o in continuare si incercand sa o linistesc pe cat posibil.

Momente ca acestea cand acest suflet inocent de copil se agata de mine cu disperare, cand ochii ei se inundau de o bucurie imensa la vederea mea, sau in momentele in care imi spunea tata, fara ca eu sa ii cer asta, atunci ma simteam cu adevarat uman. De abia atunci, simteam ca viata mea nu era in van si ca poate pentru prima data aveam un rost pe lume, numai al meu. Niciodata nu crezusem ca un copil m-ar putea subjuga in asa fel cum o facuse Suri, dar cert era faptul ca ea era singura ce avea un mare control asupra mea. Mai mult decat atat, ea constituia mica mea raza de speranta, asa cum imi placea mie sa cred, pentru sufletul meu gol. Mica mea raza de speranta, dar mai ales secretul meu.

Nimeni nu stia de existenta lui Suri in viata mea si nici nu vroiam sa se afle prea curand. Mai exact cine ar fi crezut ca misoginul si vesnicul artist razvratit si dezordonat, Edward Cullen, ar putea iubi si ocroti o fetita de 5ani in secret? Situatia mi se parea chiar si mie ciudata, dar totusi realitatea era alta. Usor, tremurul corpului lui Suri deveni tot mai slab, iar plansul ei doar un farnait. Imi simteam camasa uda, dar chiar nu imi pasa, singurul disconfort creat, fiind cel de la sacoul negru elegant pe care il purtam si care acum ma incalzea prea tare. Cu toate astea, stransoarea mea nu slabise, iar cu mana libera am mangaiat-o usor pe spate, tragand mai in jos, pijamaluta roz, pentru a nu ramane descoperita.

-Un alt cosmar? am inceput in soapta in parul ei, moment in care ea dadu din cap absent in pieptul meu. Vrei sa vorbim despre asta? am continuat la fel de linistit, dar ea nega aproape instantaneu.

Stiam prea bine, chiar si acum, ca lui Suri ii era in continuare greu sa vorbeasca, emotiile fiind singura ei metoda de a comunica, dar chiar si asa, nu ma puteam satura sa o aud vorbind. Pe de alta parte, nici nu o puteam forta, mai ales ca vorbea cel mai mult cu mine. Legatura dintre noi, nu era neaparat inteleasa de cei din jur, dar ea era atat de puternica, incat ma speria chiar si pe mine. Stiind ca in trecut si chiar si acum, fugisem de orice fel de atasament, faptul ca acest suflet era oarecum dependent de mine, ma dadea peste cap total, facandu-ma pentru prima data, direct responsabil pentru o persoana. Simplul gand ma speria. Nu puteam avea grija nici de mine, dar de un copil? Cu toate astea, fetita se lipise in mod iremediabil de sufletul meu, determinandu-ma sa ma schimb usor pentru ea, fortat de situatie. Sentimente pe care nu credeam ca sunt in stare sa le simt, au inflorit atunci cand am cunoscut-o pe Suri. Nimic vulgar, nici indecent, ci doar o conexiune pe care la inceput nu o intelegeam, dar care acum ajunsese sa mi se para cu totul si cu totul fireasca. Si totusi cine poate fi mai sincer decat un copil? Daca ea credea ca sunt in stare sa am grija de ea, atunci probabil ca avea dreptate. In gand, imi promisesem de mult ca ii voi da acestei fetite, copilaria de care eu nu am avut parte, dar chiar si asa, stiam ca mai este mult pana atunci.

Semn vizibil ca furtuna trecuse, Suri se ridica usor, ochii ei cautandu-i pe ai mei. Expresia mea ingrijorata disparu aproape imediat in favoarea uneia de liniste si pace. I-am zambit usor, moment in care genele ei umede se inchisera si ele, iar obrajii se curbara discret, schitand o incercare de zambet ca raspuns la al meu. Am rasuflat usurat in sinea mea. Ce era mai rau, trecuse, iar sentimentul ca eu contribuisem la asta, nu ma putea face decat multumit.

Stiind ca depasise cu siguranta de mult ora ei de culcare, m-am apropiat cu tot cu ea de pat, in incercarea de a o aseza , dar ea se agata si mai mult de mine refuzand sa imi dea drumul.

-Hei… nu plec nicaieri… Suri… raman aici cu tine… dar trebuie sa dormi, da? i-am spus linistit, vazand cum figura ei speriata dispare putin cate putin, asa ca usor, m-am asezat cu ea in pat, in dorinta de a o adormi cat mai repede.

Linistea se instala in camera mititica a infirmeriei, motiv pentru care am inchis ochii pentru cateva momente, saturat de albeata monotona a tavanului, atent in schimb la respiratiile tot mai linistite ale copilului cuibarit pe pieptul meu, ce se afla acum la limita dintre constienta si somn, cazut intr-o usoara moleseala. Fusese epuizata.

Obosit deodata de toate, am respirat zgomotos, incercand sa uit toate evenimentele din seara asta. Caitlin, persoana de care si uitasem de mult, deschise usa usor, dar la vederea lui Suri care de abia acum dormea cu adevarat, lipsita de griji, se uita la mine, scuzandu-se din priviri, dupa care iesi la fel de incet cum intrase.

Totul avea sa fie bine… m-am gandit uitandu-ma la buclele rebele ale lui Suri, rasfirate pe pieptul meu, dar cu toate astea nu ma simteam indeajuns de sigur, incat sa cred cu adevarat asta. Pe moment insa, totul parea perfect, asa ca sfarsit, am inchis si eu ochii, saturat de realitatea ce ma tinea mult prea treaz la orice pas. Aveam nevoie de o pauza…

……………………………………………………………………………………………………………..

A asteptat cineva acest capitol? Mai prezinta interes fic-ul?… Eu sper ca da… Nu sunt genul care renunta usor…asa ca voi face tot posibilul ca acest fic sa continue pana la sfarsit. 🙂

Un nou personaj… Suri… ce parere aveti? Nu l-am inclus in povestea initiala, dar in week-end… imaginatia mea a cerut acest personaj…

Sper sa va placa… o saptamana frumoasa la fiecare 🙂 Kisses 🙂

Anunțuri

16 gânduri despre „Capitolul 8-Mica raza de speranta

  1. Woww, Edward are o fetita… si este asa de dulce :X :X :X.
    Aparitia lui Suri arata o alta fata a lui Edward, pe care nu am vazut-o pana acum.
    Superb capitol, foarte emotionant.
    P.S-nu sti cat am asteptat acest capitol, iar sincer m-a indoiesc ca ficul nu mai prezinta interes. M-a bucur ca nu esti o persoana care renunta usor si ca dai dovada de ambitie si perseverenta.Faci o treaba extraordinara si spor incontinuare la scris
    Multumin pentru acest minunat capitol.Pupici :-* :-* :-*

  2. suri este fetita lui edward? sau este orfana? sa nu renunti la fic, este foarte interesant ! cand postezi urmatorul capitol? spor la scris ! pupici

  3. Asta da intorstatura de situatie. Imi place mult acest capitol. Ai descris sentimentele lui Bella atit de bine.
    Eu una continui sa astept fiecare capitol. Deci, nu renunta.
    Succese. :*

  4. Mi-a placut cum ai scris acest capitol. frumos si natural.:) felicitari.
    Suri este? nu pare a fi fiica lui Edward, si totusi cine este? un copil bolnav? un copil categoric traumatizat de un trecut nu prea fericit. cum s-au intalnit?

    abia astept sa aflu raspunsul la aceste intrebari, asa ca iti urez bafta la scris in continuare si inspiratie maxima

  5. Eu un asteptam capitolul acesta de muuulllttt timp. Este superb :X:X:X:X Ma bucur ca esti genul de persoana care nu renunta usor si chiar cred ca il vei duce la capat.
    Suri…din cate am inteles ar fi o fetita pe care Edward a luato in grija lui dupa un trecut foarte traumatizant?Sau cam asa..?
    Cum a mai zis cineva mai sus: Vedem o fata noua a lui Edward.Atat de grijului cu fetita,la inceput nu ai fi crezut ca poate fi si asa…
    Abia astept sa pui capitolul 9
    Spor la scris
    Kisses:*:*:*:*:*:*:*:*

  6. Mă bucur mult că ai reușit să postezi încă un capitol la povestea ta!
    Ai talent, îmi place mult cum scrii, cum le descrii gândurile și sentimentele personajelor din perspectiva fiecăruia.
    Interesant, și de aceea aștept cu nerăbdare continuarea!
    Cât mai multă inspirație și o vacanță plăcută în continuare! >:D< :*

  7. Un element nou in poveste…interesant..vad o fata noua a lui edward care te-ar putea ajuta sa dezvolti o poveste ceva mai complexa,cat despre intrebarea ta de la sfarsitul capitolului,nu cred ca sa renunti sa postezi este o idee buna .In primul rand tu scrii pentru ca iti place si asta ar trebui sa fie de ajuns,mai ales ca tu ai destula imaginatie pentru a o face;am citit si invata-ma sa iubesc si da-mi voie sa-ti spun ca inceputul mi s-a paru captivant desi pe parcurs a devenit destul de previzibil.Vezi tu,pentru ca munca ta sa fie apreciata trebuie sa surprinda.Atat cartile cat mai ales filmele Twilight au fost apreciate in primul rand pentru suflul nou pe care il aduceau;cu toate ca mai aparusera creatii ce exploatau aceste mituri,plusul lor a fost ca desi prezentau o legenda veche decat lumea au facut-o folosindu-se de o noua abordare…daca pana atunci varcolacii sau vampirii erau prezenti in filmele de groaza ca fapturi diabolice si hidoase de aceasta data vampirii apar ca fiinte umanizate la maxim,capabile sa iubeasca si sa slujeasca binele.Ideea e ca trebuie sa anticipezi ce ar multumii cititorii si sa iti folosesti ideile intr-o maniera inovatore si sa incerci pe cat posibil sa eviti replicile si/sau situatiile cliseu si sa te apropii cat mai mult de adevarata literatura chiar daca e un fic si nu un roman.Speri sa intelegi punctul meu de vedere.

  8. Ola chica….
    O sa incep cu sfarsitul,absolut sfasietor….Suri.
    Nu stiu de ce,dar cred ca micuta e a lui Ed,sau poate ii leaga altceva care imi scapa in acest moment.Asa cum spunea Elena,ai reusit sa ne prezinti si o alta fata al lui Edward,una mult mai complexa decat cea initiala de Don Juan.
    Bella&Edward au nevoie de mai multe intalniri,cel putin ea ca sa devina mai relaxata in preajma lui.Jacob i-a facut mult rau si continua sa ii faca inconstient.
    Faina faza cu James…nu ma asteptam,ma bucur ca printul pe cal alb a aparut la fix cat sa o salveze pe Bell’s de acel sarpe enervant.
    Intodeauna ficurile tale vor reprezenta interes,stii bine.E vara,o pauza e bine venita,cred ca intelegem cu toti….cam asta fac eu acum cu ficul meu…
    T
    hey can say what they want
    But all of its lies.

    They can say she died of a gunshot wound
    But his words tore a hole in her heart.

    They can say she slit her wrists
    But he cut out her heart.

    They can say she hung herself
    But he took her breath away.

    They can say she was hit by a car
    But she was crushed by his „love”.

    They can say she starved to death
    But the only thing she lacked was his affection.

    They can say she poisoned herself
    But his love poisoned her heart.

    They can say she broke her neck falling
    But he pushed her into despair.

    They can say she threw herself off the building
    But he threw her away.

    They can say she died from sleeping pills
    But he killed her with a broken heart.

    Sa ai un weekend minunat!!!!!!!!!!!!!!

    kisses&hugs

    P.S. Scz de intarziere

  9. In ultimul timp am citit numai pe telefon si nu am mai reusit sa dau comentarii dar crede-ma intru aproape zilnic sa vad daca ai mai postat…si voi citi pana la sfarsit[e singurul blog pe care il mai urmarescu cu acelasi interes ca la inceput]
    capitolele sunt din ce in ce mai bune. Felicitari! :*

  10. salut:) eu intru toata ziua pe blog dar vad ca nu postezi nimica…noi asteptammmm…..sper sa postezi cat mai curand.pupici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s