Capitolul 8-Eseul

EPOV

Era miercuri, iar eu eram acasă, în camera mea la birou, înconjurat de eseele elevilor mei pregătite să le corectez. Pentru a mă apropia uşor de ei, şi de a-i face să se simtă uşor mai confortabil, i-am rugat să îmi scrie un simplu eseu în care să îmi povestească despre cartea lor preferată. Vroiam astfel să intru un pic în mintea lor, să le înţeleg preferinţele şi să încerc să îi sprijin în continuare şi chiar să îi încurajez, să îi ajut să citească alte cărţi, asemănătoare celor favorite. Era mai mult un exerciţiu, pe care îl aplicam la fiecare nouă generaţie care îmi intra în mână, tocmai pentru a-mi dezinhiba elevii, pentru ai face într-un fel sau altul să comunice cu mine, chiar şi prin scris. Ca de fiecare dată, această încercare nu dădea greş iar rezultatele nu încetau să apară.

De exemplu, una dintre elevele mele mai timide ce cu greu reuşea să îşi formuleze din cauza emoţiilor un răspuns bun la ore, Angela Weber, îmi scrisese un eseu foarte bun, făcându-mă să o apreciez mult mai mult, şi nu era singurul caz. Pe de altă parte Jessica Stanley nu reuşise să înregistreze aceeaşi performanţă, eseul ei despre “Amantul Doamnei Chatterley”, de D.H. Lawrence, fiind unul destul de… picant să spunem… cu destule obrăznicii şi glume piperate. Cu siguranţă vroia să îmi atragă atenţia, alegerea unei asemenea cărţi, nefiind una întâmplătoare, dar nu reuşise altceva decât să îmi facă o părere şi mai interesantă, decât cea care mi-o făcusem deja la adresa ei. Oare ce altceva mai puteam găsi înafară de pornografiile lui Stanley, de perlele de-a dreptul hilare ale altora şi de greşelile grave de gramatică ale lui Mike Newton, care efectiv nu avea nici o treabă cu obiectul pe care îl predam? Răspunsul era acum vizibil: eseul Bellei…

Ca şi cum ar fi fost un obiect de preţ, am luat în mâini cu grijă mica lucrare, străbătând cu privirea întreaga primă foaie, observând fiecare curbură şi constituţie a fiecărei litere, neputând să îmi scot din minte faptul că, cu nu mai puţin de câteva ore în urmă, mâna ei dezmierdase această foaie, dându-i un aspect lucrat şi îngrijit. Am început să citesc cu un interes ce creştea odată cu fiecare rând terminat, pierzându-mă complet în lumea secolelor apuse , datorită romanului ei favorit, unul din alegerile mele de asemenea “La răscruce de vânturi” de Emily Bronte. Nu am putut să nu observ patima cu care îşi spusese aici cele mai sincere păreri, cu o plăcere molipsitoare, dar şi faptul că reuşise să-şi pună sufletul pe nişte simple pagini. Micul eseu era unul excepţional, lucru demonstrat de măiestria cu care stăpânea un vocabular extrem de bogat, punându-l în valoare până în ultimul punct, dar şi a opiniilor mature şi logice şi a observaţiilor de pe parcurs cu citate clare din carte, interpretate la rândul lor cu pricepere. Bella nu înceta să mă uimească în mod plăcut, arătând încă o dată, că măcar în scris, era mult mai matură decât vârsta pe care o avea, şi nu era numai părerea mea ce avea tendinţa de a deveni tot mai subiectivă, ci faptele o demonstrau încă o dată iar dovada o ţineam acum în mână fascinat.

Eram cât pe ce să îmi exprim şi eu laudele la adresa lucrării, când un mic mesaj de la sfârşit îmi atrase atenţia pe loc. Într-un mic chenar, ce delimita clar conţinutul de restul lucrării, era un mic mesaj, ce îmi făcu ochii mari, curioşi.

“Cu ce să încep? Ăăă… Dacă ai ajuns până aici, înseamnă că eseul meu nu a fost chiar atât de prost. Asta e bine. Deci… acum vine a doua problemă: probabil te întrebi ce mai am de spus? Sincer… nici eu nu prea ştiu… Sau de fapt ştiu… dar îmi este greu să îmi găsesc cuvintele. Nu în fiecare zi încerc să vorbesc unui om căruia i-am “lăudat” aspectul fizic încă din prima zi când l-am văzut sau l-am scos uşor din pepeni, la fiecare întâlnire. În orice caz…

ÎMI PARE RĂU…

Oare asta va face ca data viitoare să fie mai bine? Cine ştie?”

Înainte să îmi dau seama, am început să râd sănătos, bine-dispus dintr-o dată şi cu mintea departe. Bella, Bella, Bella, câte surprize voi mai avea oare din partea ta pe viitor? “Oare asta va face ca data viitoare să fie mai bine?” cu alte cuvinte, poate data viitoare nu ne vom mai trage de păr, sau vopsi maşinile în roz, sau… “Cine ştie?”. Simplul gest mă făcuse să uit oarecum de propriile griji, să mă destind, dar şi mai important să mă gândesc din nou la EA, la cât de mult începuse să îmi intre sub piele întreaga ei fiinţă, ochii ei căprui, şi tupeul afişat încă o dată cu orice ocazie apărută.

Nu trecu mult, fiind în continuare cu zâmbetul pe buze până la urechi, când Alice intră în toată splendoarea ei, mai exact ca un uragan în camera mea, copleşind întreaga cameră cu un parfum fresh floral. Arăta fericită, îndrăgostită, mai frumoasă ca niciodată cu ochii ei albaştri sclipind de satisfacţie. Mă bucuram enorm pentru ea.

-Wow… bună Alice… mai dai şi pe acasă??? Să înţeleg că nu ai găsit un preot de ocazie în Vegas?… am întrebat chicotind, după care m-am ridicat de la birou şi mi-am îmbrăţişat sora mai mică cu căldură, învârtind-o uşor în mijlocul camerei.

-Uuufff… Edward… ai înnebunit? Lucrul ăsta este deja atât de demodat… răspunse ea râzând, cu ochii sclipind de emoţie împlinită, şi retrăgându-se din îmbrăţişarea mea. I-am luat mâna şi ridicând-o deasupra capului ei, am învârtit-o într-o piruetă, admirând-o încă o dată.

-Alice… Alice… străluceşti de-a dreptul… SEX?

-Nu prostuţule, DRAGOSTE… a răspuns la fel de bine-dispusă, lovindu-mi umărul în joacă în semn de tachinare. Ţi-ar face şi ţie bine, ştii? continuă ea, schimbându-mi brusc dispoziţia într-una îngândurată. M-am întors, alegând o scăpare în fereastra din faţa mea şi în peisajul care îl oferea ochilor mei. Ignorându-mi schimbarea, se apropie de biroul meu, cercetând lucrările.

-De ce râdeai adineaori… vreau şi eu să râd… vreo perlă interesantă la elevii din ziua de astăzi cumva… au cuplat-o cumva pe Julieta cu Mercutio? Continuă ea bine-dispusă, făcându-mă să mă plesnesc mental pentru faptul că lăsasem eseul Bellei la vedere. M-am întors grăbit, dar Alice prinzându-mi mişcarea, înhăţă eseul de prima dată.

-Ce e asta? întrebă ea curioasă la eseul care era împăturit cu grijă. La naiba… nu aveam nevoie de asta acum.

-Dă-l încoace, Alice, nu e treaba ta… am răspuns încercând să îl sustrag, dar se retrase la timp. Am încercat din nou, dar la fel, fără nici un rezultat. Soră mică, rapidă şi enervantă ce eşti tu…

-Isabella Swan… hmm… nu e cumva??? continuă ea, ignorându-mi total ieşirile.

-Da… este fiica şerifului Swan… îmi dai acum eseul te rog?

Răsfoind paginile, curioasă în căutarea unui răspuns la nervozitatea mea, se opri asupra mesajului scris cu litere îngroşate, de însăşi autoarea lui. M-am blocat aşteptând o reacţie care întârzia să vină. Alice citi mesajul, scanând parcă foaia cu o încetineală intenţionată, după care reciti din nou şi din nou, uitându-se din când în când pe furiş la mine. Nervozitatea mea s-a transformat în neputinţă, neputinţa în vină, vina în regret, iar regretul nu mă ajuta cu nimic. Îşi ridică asupra mea ochii uimiţi, dar nu reuşeam să citesc în ei prea multe. Orice ar fi fost, îşi masca destul de bine reacţiile, pentru ca eu să nu o pot citi. La naiba, ce fac acum?

-Povesteste-mi totul despre EA… continuă ea cu o voce fără tonalitate, dar ştiam că moare de nerăbdare. Am decis să nu mă mai ascund şi să îi povestesc despre ce era vorba. Până la urmă, nu se întâmplase nimic, nu?

-Bella este… ăăă… eleva mea problemă ca să spun aşa… am continuat şoptit.

-Continua, te rog, spuse ea cu o voce tachinatoare, sunt numai ochi şi urechi… Ascult.

-Deşi este de abia în clasa a 12-a, ea are aproape 21 de ani. A avut cred nişte probleme în trecut, care au făcut-o să renunţe puţin câte puţin la şcoală. Dar acum pare să îşi revină, trebuie să fie aşa. Mai sunt câteva săptămâni până la final, iar mediile ei au crescut considerabil. Dar asta nu înseamnă că nu este un magnet pentru necazuri… am continuat, chicotind acum… Spre fericirea mea, dispoziţia serioasă a lui Alice se evaporă în favoarea uneia de interes total, şi de uşor umor.

-Cum ar fi?

-Pai, ei bine, prima săptămână pentru mine la şcoală a fost o nebunie. Încă din prima zi, am avut o mică altercaţie cu ea în clasă. I-am atras atenţia asupra unui lucru, iar ea mi-a spus că… ăăă… ochii lui Alice deveniseră deja mari, cuprinşi de intensitate. M-am abţinut să nu râd, la gândul că ceea ce voi spune în continuare va fi ceva mai degrabă jenant pentru mine. Ei bine, mi-a spus că nu pricepe de ce majoritatea elevelor salivează la propriu după mine, mă rog… a fost o lovitură sub centură… adică eu… dar nu am mai apucat să termin pentru că Alice izbucni într-un râs isteric, lucru care nu ajuta cu nimic orgoliului meu masculin şi aşa rănit de-a binelea. Mă aşteptam… în fine.

-Adevărul doare, Eddie… nu? continuă ea izbucnind din nou în rafale de râs.

-Mulţumesc Alice… apreciez teribil sarcasmul tău… ajutorul tău este nemaipomenit… ce m-aş face fără tine? am continuat în aceeaşi notă ironică, chinuindu-mă să mă menţin serios în continuare. Cu sora mea mai mică era greu.

-Ooofff… nu ştii de glumă… Ce altceva?

-Am ignorat altercaţia, numai că peste aproximativ o săptămână, maşina mea a ajuns să fie… ei bine… roz… aşa că… am bănuit-o imediat pe ea şi pe gaşca ei…

-Roz??? Maşina ta a fost ROZ???

-Da. Îţi dai seama?

-Nu…. ceea ce îmi dau seama însă… este faptul că EU nu am văzut-o… Dumnezeule, ce nostim!!!… Nu îmi vine să cred câte am pierdut săptămânile astea… continuă Alice începând din nou să râdă cu o poftă molipsitoare.

-Nostim? Nostim Alice? am continuat încercând să par supărat. Am fost nevoit să îmi vopsesc maşina din nou. Ţi se pare puţin?

-Dă-o naibii de maşină!!! Ideea a fost genială, trebuie să recunoşti… răspunse ea la fel de bine-dispusă. Deja o ador pe fata asta şi vreau să o cunosc… Dar cum te ştiu eu pe tine… cu siguranţă… ai fost un nesuferit şi jumătate… şi ai pedepsit-o drastic… nu? întrebă ea, serioasă acum… şi încrucişându-şi mâinile la piept. Vorbele ei în schimb mă reduseră la tăcere. Acum ce aveam să mai spun? Simpla recunoaştere a faptelor mele o va face pe Alice să creadă că eu şi Bella…

Edward? Refuzând să îi mai răspund, m-am întors cu spatele ca un laş, încercând să caut o portiţă de scăpare. Eu şi Bella… Bella… şi eu… Ce puteam să îi spun lui Alice, când nici măcar eu nu aveam o explicaţie pentru asta? Cum aş putea să explic faptul că în preajma ei uit de faptul că eu sunt profesor şi ea este elevă, cum să explic faptul că am tendinţa de a o proteja în permanenţă, că fără să îmi dau seama, lucrurile între noi s-au schimbat? Nu puteam să explic ceva ce nu ştiam cum. Edward? Ai pedepsit-o? continuă Alice venind încet din spatele meu şi punându-mi mâna pe umăr, mă întoarse din nou la ea.

-Nu… nu am putut… adică eu…

-Ce s-a întâmplat Edward? Spune-mi te rog…

-Nimic! Nimic! Am negat aproape disperat cu ochii pierduţi… Nu înafara regulilor… Am dus-o acasă… într-adevăr… dar numai pentru că maşina ei se stricase… Îţi jur Alice! Nu am făcut nimic… Dar crede-mă… este o persoană atât de specială… ştiu asta… dar lumea nu o evaluează corect. Am început să dau drumul cuvintelor ca un condamnat nebun care ştie că mai are doar câteva minute până la moarte. Nu mă puteam abţine. Răbufneam intr-u totul, dădeam glas gândurilor care mă năuciseră pentru atâta timp, şi nu aveam curajul să mă uit încă în ochii surorii mele. Îmi era frică de ce aş putea găsi acolo. Ca de fiecare dată însă, Alice mă luă prin surprindere, când îmi cuprinse faţa cu mâinile ei minuscule şi gingaşe, întorcându-mă înspre ea şi ţintuindu-mă cu ochii ei albaştri vii.

-Îţi place de ea, nu? se auzi vocea senină a surorii mele, ca şi cum ar fi vorbit despre un lucru oarecare. Am încremenit, în şoc, luat vizibil prin surprindere.

-Poftim?!?!? Alice, ai înnebunit? Este eleva mea pentru numele lui Dumnezeu… Alice se uită la mine zâmbind în continuare, cu ochii mari ca de sticlă, neînduplecată de ieşirea mea şi îmi dădu drumul. Începea să mă scoată din minţi pasivitatea ei, dar mai mult decât toate de ce eram eu brusc aşa de nervos?

-Daaaa… Într-adevăr… îţi place de ea… continuă Alice la fel de sigură pe ea. Nervii mi s-au intensificat.

-Discuţia s-a terminat aici, Alice, să fie clar clar… Nu am nimic cu Dra Swan, s-a înţeles? NU ÎMI PLACE DE EA!!!

-Aham… am înţeles… acum nu mai este Bella… este Dra Swan?… ciudată schimbare, nu crezi?… continuă ea cu un rânjet maliţios. Cu siguranţă continua să mă scoată din pepeni.

-Alice!!! am avertizat-o mârâind. Dar ei îi făcea o macabră plăcere se pare, să se joace cu nervii mei. Nu se lăsă bătută.

-Da Edward, cum spuneam… Nu îţi place de ea deşi ţi se luminează ochii atunci când vorbeşti de ea, nu îţi place de ea, deşi are 21de ani şi nu mai este de mult o adolescentă, nu îţi place de ea, deşi este vizibil faptul că te-ai bucurat enorm de micul ei mesaj din eseu, căruia cu siguranţă i-ai răspuns deja… aaahh… şi cu siguranţă… BINEÎNŢELES că nu îţi place de ea, în ciuda faptului că ai un sentiment protector puternic la adresa ei. Adică serios, acum te înţeleg, într-adevăr, ce e de plăcut oare la ea? termină Alice în aceeaşi notă de sarcasm, punându-şi frustrată mâinile la piept.

Eu mă albisem deja la faţă, iar mâinile îmi tremurau uşor obosite. Înfrânt, m-am întors cu spatele la ea, uitându-mă prin peretele de sticlă al camerei mele, la pădurea care părea că nu se mai termină, la arborii bogaţi, încercând să disting în întunericul misterios al nopţii un răspuns pentru propriile mele gânduri. Luna, ascunsă şi sfioasă în spatele norilor groşi nu îmi făcea nici ea dreptate. De când ajunseseră lucrurile atât de complicate? De când părea noaptea aici în Forks, atât de întunecată? De cât timp, mi se oprise respiraţia? De cât timp nu mai văzusem luna ieşind din spatele norilor? Răspunsul: De mult timp…

Alice veni uşor din spatele meu, şi mă îmbrăţişa, cuprinzându-mi mijlocul cu braţele şi odihnindu-şi capul pe spatele meu. M-am întors şi am tras-o înspre mine, cuibărind-o la pieptul meu, într-o încercare uşoară de a-mi cere scuze pentru ieşirea mea.

-Edward… uite… nu am să te încurajez în chestia asta… pentru că nu este bine, ştim amândoi asta… dar pur şi simplu nu am putut să nu observ schimbarea ta din ultima perioadă… TE SIMŢI MAI BINE…  şi îmi place să cred că schimbarea asta vine de undeva din exterior. Şi dacă ceea ce te face fericit ar fi ceva legat de EA… atunci eu nu te condamn, pur şi simplu nu aş putea, pentru că vreau din suflet să treci peste necazurile care ne-au amărât sufletele în ultimii ani. Te vreau vindecat, fericit şi cu poftă de viaţă, ca şi acum câţiva ani, înainte de accident, înţelegi? Orice ar fi, eu voi fi alături de tine oricând, să nu uiţi asta… termină ea şoptit, făcându-mă să îi strâng şi mai tare la piept, trupul minuscul, şi să-i sărut creştetul capului ce nu îmi ajungea mai sus de umeri. O iubeam atât de mult. Mă uitam absent, pierdut în gânduri la siluetele noastre care se oglindeau clar în peretele de sticlă al camerei, ce ne despărţea de natura de afară. Câteodată totul părea atât de simplu.

Jasper intră tăcut în cameră, venind din spatele nostru, cu siguranţă după Alice. Mi-am lăsat propriile necazuri deoparte şi m-am concentrat asupra lui, întorcându-mă în proces.

-Bună, Edward, şopti uşor intimidat, întinzând mâna în salut. Era perfect conştient că nu avea să scape prea uşor de mine. Deşi îl cunoşteam de mic şi îmi era prieten bun, asta încă nu îi dăduse dreptul să o răpească practic pe surioara mea mai mică. Apucându-i mâna, i-am strâns-o dureros, blocând-o într-a mea. Îşi strânse buzele în durere, dar nu se împotrivi cu nimic.

-Bună şi ţie, Jasper, ce faci, te-ai simţit bine zilele astea cu Alice?

-Ǎăăă…

-Cât mă bucur pentru tine,dar ţine minte campionule, dacă îi atingi surioarei mele un singur fir de păr fără voia ei… eşti mort… Dacă vreodată o faci să sufere… eşti mort… Şi nu în ultimul rând, dacă aud că nu ai respectat-o… ei bine…

-Sunt mort? întrebă Jasper uşor ironic, un pic roşu la faţă de la strângerea mea de mână din cale afară de drăgăstoasă.

-Edward!!! Lasă-l în pace, ce Dumnezeu??? interveni şi Alice panicată, dar nu o băgă nimeni în seamă. Era mult prea mult testosteron în cameră.

-Exact… înveţi repede… i-am răspuns lui Jasper, făcându-i din ochi dar totuşi la fel de serios, după care i-am dat drumul la mână. Respirând uşurat, îşi recăpătă poziţia.

-Edward.. o iubesc pe Alice mai mult decât orice pe lumea asta… îţi promit că voi face tot posibilul să o fac cât mai fericită, îmi răspunse la fel de serios şi îl credeam, doar că nu putuse să scape fără un avertisment din partea mea.

-Ştiu Jasper şi am încredere în tine, i-am răspuns şi eu bătându-l pe umăr, vroiam doar să mă asigur, înţelege-mă. Ai mare grijă de ea, este o mică comoară, ea este tot ce mi-a mai rămas, am continuat, uitându-mă acum din nou la sora mea, care la cuvintele mele îşi şterse uşor o lacrimă timidă în colţul ochiului. Am zâmbit, după care am sărutat-o pe frunte, şi am plecat.

Am hotărât să ies pentru a o lua o gură de aer şi pentru a-mi alunga odată cu asta poate şi durerea de cap ce se instalase comod în ultima jumătate de oră. Am lăsat-o pe Alice cu Jasper, în camera mea, după care mi-am luat geaca şi cheile de la maşină, îndreptându-mă spre garaj. Nu ştiam unde mă voi duce exact, probabil voi conduce fără o ţintă anume ca şi alte dăţi, dar de data asta, aproape că mă autosugestionam singur asupra unui simplu gând: NU O PLAC PE BELLA SWAN… NU TREBUIE SĂ O PLAC… NU AM VOIE!!!

………………………………………………………………………………………………………..

Buna… asta este cap8… poate ca v-ati plictisit, dar cei care imi cunosc deja stilul… stiu foarte bine ca nu trec la alta intamplare mai importanta intr-un capitol… pana ce nu am clarificat bine trairile si impresiile personajelor… Cu alte cuvinte era necesar sa scriu mai multe din perspectiva lui Edward… pentru a-l intelege mai bine.

Alice… ei bine… este Alice… care nu se va schimba niciodata a revenit… nu de alta dar mai trebuia si un pic de umor si optimism pe alocuri, nu credeti?

Sper sa va placa si revin in week-end cu capitolul 9… intitulat DETENTIA… Ati citit bine, stiti ce inseamna… deci probabil banuiti ce se va intampla… 🙂

See you soon… Kisses 😉

Anunțuri

19 gânduri despre „Capitolul 8-Eseul

  1. Wow!Pur si simplu ador acest capitol :X
    Felicitari…e minunat >:D<
    Imi place ca ne oferi acces in mintea lui Edward.Gandurile lui ma impresioneaza mereu.
    Alice e asa simpatica,stie sa-l faca pe om sa vada adevarul.Nu evita sa-si spuna direct parerea ei,iar pe langa asta,notele ei sarcastice sunt amuzante ;))
    Edward e un frate chiar protecor :))Cred ca Jazz o sa aiba cosmaruri cu Edward :)))
    Am fost la fel de surprinsa ca Edward sa vad mesajul de la sfarsitul eseului Bellei.Poate ca de acum lucrurile vor fi linistite intre cei doi,dar nu la nivel emotional.Deja Edward lupta cu noua "descoperire" :)) O place :X
    De abia astept continuarea:X
    Spor la scris:*

  2. oho:>:))
    inseamna ca bella va avea o detentie:))
    oare cine i-o da?=))
    se pare ca edward e in faza ne negare:))
    bine ca macar alice i-a mai adus putin mintile in cap..:))

  3. E super cap!
    Si Alice…ca de obicei…sper sa-l ajute pe Edward sa recunoasca ca o place pe Bella…
    Hmm….detentie?…mai facut curioasa…
    Astept nextul!Succes!

  4. Bine ca macar Alice a spus lucrurilor pe nume ! Iar acum Edward se minte singur … :)) . Abia astept next-ul si spor la scris !

    Kisses !!!
    Dyana :*:*>:D:D<

  5. Mi-a placut cap din perspectiva lui Edward.
    E un profesor bun,adik na….sa cunosti un elev prin un eseu despre cartea favorita….as fi vrut si eu asa ceva in licceu,in ziua de azi profii nu vor sa isi mai de-a interesul pt a vedea intr-adevar ce ascundem….
    Sper sa nu se lase prea rau macinat de sentimentele contradictorii ce le simte.E eleva lui….dar curand o sa termine liceul asa k nu va mai avea aceasta scuza….nu poti impiedica 2 oameni care se iubesc,asta e parerea mea….obstacole avem toata viata noastra….iar daca iubim cu adevarat,pai atunci apare si curajul de a depasi tot….
    Ma bucur ca Alice a aflat si ea de Bella….asa Edward are cu cine vorbi,e greu sa tina totul in el….Si cum Alice e un mic spiridus,poate isi baga si coada,mi-ar place dak ar cunosteo pe Bella,sunt sigura ca ar putea sa o mai schimbe putin….si asa Bella poate ar mai lasa garda jos….
    Edward e protectiv cu sora lui,se vede ca se iubesc enorm…sunt curioasa in privinta accidentului….dar o sa aflam mai tarziu….
    stilul tau,sa stii k provoaca dependenta….
    imi place enorm ideea care sta la baza povestii,personajele ajung sa ne faca sa le indragim prin trairile lor….abea astept sa vina weekendul sa vad ce nazbatie face Bella de ajunge la detentie….sper ca detentia sa ii faca sa se cunoasca mai bine…mai ales ca amandoi vor sa isi nege sentimentele si sa puna distanta intre ei…dar stii doar,cu destinul nu te joci sau sa faci tu regulile,cateodata te supui si atat…
    multa inspiratie….
    kisses&hugs

  6. Ei, da!!
    E primul meu comm. Am descoperit de cateva zile ficurile twilight si pot sa iti spun ca nu mai am somn noaptea!!! Poveste dupa poveste, aventuri, sentimente…
    Faza e ca primul fic pe care l-am citit este Sweet story! 🙂 Pe care mi l-am printat ca sa il pot citi relaxata in pat. 😀 Dupa acel fic, am cautat si altele, in general terminate ca sa nu trec prin prea mult suspans! 😀
    Pot sa iti spun ca sunt foarte pretentioasa dupa primul tau fic! Multe dintre urmatoarele nu trec pragul capitolului 1. Asta pt ca m-a fermecat felul tau de a scrie.
    Toate relatiile, sentimentele si trairile sunt descrise perfect, subiecutl e fff bun si captivant si matur si verosimil!
    Gramatica si scrisul sunt impecabile, nu am gasil o fraza care sa fie plasata aiurea sau care sa mi se para trasa de par. Si ma refer la ambele ficuri!
    Esti extraodinara, pe cuvant! Ar trebui sa te gandesti serios la o cariera de scriitoare!

    Revenind la „Invata-ma sa iubesc”, pot sa iti spun ca e primul fic neterminat pe care il citesc, deoarece nu ma pot desprinde de stilul tau impecabil!

    Multumesc!
    Spor la scris!
    Te pup!

  7. ma bucur ca alice i-a deschis ochii lui edward!!!
    desi el nu vrea sa recunoasca se minte singur.
    cred ca jasper are acum cosmaruri din cauza lui:))
    superb cap:X:X:X

  8. Hehehe..Alice l-a citit din prima:x.Adorabil eseul Bellei:)).Cam crud cu JAsper..dar trebuie sa stie ce-l asteapta..a fost un mic-mare avertisment:)).Ah..el se ataseaza din ce in ce mai mult de Bella..nici nu isi va da seama cand va avea loc minunea:D..deja e pe drum:)).
    Deosebit capitolul:x.

  9. ai un fic grozav in aceasta seara l-am descoperit si nu ma las pana nu il termin pe tot .
    cel mai mult imi place ca Bella nu este o adolescenta ci o femie in toata firea ,
    daca ar fi fost o simpla adolescenta mi s-ar fi parut mai ciudat ….mai nepotrivit sa fie cu Edward din cauza diferentei de varsta ……
    in fine esti geniala sa nu renunti niciodata la scris ficuri …… stii sa descrii foarte frumos si foarte binne sentimentele si trairile personajelor.
    si am observat la nota autorului ca unuii nu iti apreciaza creatiile eu cred ca nu ar trebui sa ii bagi in seama si imi pare foarte bine ca nu te lasi intimidata de ei ……..
    ei sper ca nu te-ai plictisit citindumi „discursul” referitor la cat de bine stii sa scrii si CAT DE BINE STII SA SCRII!!!!!!!!!:)):)):x:x:*:*
    XoXo

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s