Capitolul 13-Coşmarul meu

EPOV

Prin fereastra din camera mea, mă uitam la peisajul care mi se înşira în faţa ochilor, un peisaj total diferit faţă de cel cu care convieţuisem practic, în ultimii câţiva ani. În Seattle, totul era de un cărămiziu cald, aveam de suportat o căldură înăbuşitoare indiferent de anotimp, aici în schimb, în Forks, copacii şi întreaga natură era definită de un verde crud care îţi lua ochii, atmosfera era predominant una răcoroasă, ce nu depăşea ca temperatură 20de grade, iar ploaia şi vremea în care predomina ceaţa făceau propria lor regulă. Cu toate astea, însă, puteam să spun că îi dusesem dorul ţinutului meu natal, dusesem dorul acestui orăşel rupt parcă de lume, care trăia parcă în alt univers, diferit de tot ceea ce îl înconjura, deşi ocupa, ca şi localizare, partea de mijloc a Washington-ului. Să fie oare pădurile de o frumuseţe unică şi legendele care circulau printre bătrânii locului, cele care scoteau acest ţinut din banal, sau era ceva tipic Forks?

Găsisem aici, acasă de altfel, liniştea pe care o căutasem în ultimul timp, linişte care mie îmi lipsise considerabil în Seattle, deşi crezusem exact contrariul la început. Poate că nu eram făcut să depăşesc graniţele acestui ţinut, poate că rădăcinile locului se întipăriseră atât de pregnant în mine încât, oriunde altundeva m-aş stabili, nu aş putea fi pe deplin fericit. Convieţuisem cu această certitudine şi în Seattle şi în New York şi în Boston, unde petrecusem ultimii ani iar faptul că venisem înapoi acasă şi mai ales că tot aici, în Forks o întâlnisem pe EA, îmi întărea convingerile.

Gândul îmi zbură rapid la eleva mea Isabella Swan, fapt ce mă rupse din bula mea de meditaţie, făcându-mă mai degrabă agitat. De când întâlnisem această fată, nu reuşisem să scap de starea asta cu privire la ea. Chipul ei, aproape mereu trist, aerul ei misterios, masca de nepăsare pe care o afişa, deşi îmi dădusem seama că este o fată extrem de inteligentă şi sensibilă, ochii ei de un căprui curat, încărcaţi cu atâta emoţie mă intrigau peste măsură. Totul la fata asta, părea atât de interesant, cel puţin pentru mine; îmi venea întotdeauna să o întreb la ce se gândeşte, ce se derulează în mintisoara ei, mai exact ce o face să fie atât de pasivă, atât de tristă. Îmi dădeam seama că ajunsesem să vreau mai mult decât orice, să intru, măcar pentru o secundă în sufletul ei, pentru a găsi măcar un răspuns, la tainele pe care le avea, la secretele pe care le avea şi care, poate, o făceau să fie aşa. Ajunsesem să îmi doresc să o fac să zâmbească, măcar puţin în fiecare zi. La realizarea acestora, m-am plesnit mental năucit, luându-mi capul în mâini. Eram deja obosit, mult prea obosit să mai lupt cu mine şi totuşi încăpăţânarea şi ambiţia de a nu-mi încălca propriile reguli mă ţineau în continuare pe loc, deşi ştiam că nu va fi pentru mult timp. Ea nu era o simplă elevă, nu fusese niciodată pentru mine, ci o enigmă care mă intriga şi care mă făcea să o vreau să o rezolv. Ştiam că nu era bine, dar în acelaşi timp, mă simţeam atât de atras în acest joc periculos, chiar şi fără voia mea. Mă simţeam ca un marinar pierdut în larg, atras şi hipnotizat de frumuseţea unei sirene, ce îl va duce sigur la pieire. Oare asta devenise Dra Swan pentru mine? Nu, ea devenise o sirenă cu numele de Bella, (un nume perfect pentru o sirenă de altfel), şi care avea să mă ducă la pieire în această lume în care compromisurile, nu-şi găsesc locul, pentru simplul fapt că mă făcuse să-mi încalc limitele cu atâta uşurinţă. Dar dacă asta nu era cea mai dulce moarte, atunci care alta ar putea fi?

Soneria telefonului meu mă rupse din visare, făcându-mă să mă întorc de la fereastra biroului meu. Am luat telefonul de pe masă, uitându-mă curios la numărul necunoscut care îmi apărea pe ecran.

-Alo…

-Profesor Cullen??? Sunt Leah Clearwather, se auzi vocea cunoscută, dar încărcată de groază. Am înlemnit. Cu siguranţă era vorba de Bella.

-Leah??? Ce s-a întâmplat???

-Vă rog, veniţi repede!!! Este grav!!!

***
True love is a fairy tale
I’m damaged, so how would I know?

I’m scared and I’m alone

HEALING COMES SO PAINFULLY
AND IT CHILLS TO THE BONE
WILL ANYONE GET CLOSE TO ME???
I’M DAMAGED, AS I’M SURE YOU KNOW…

I… MUST… GO… ON…

***

BPOV

Eram cu Jake, într-unul din spaţiile mai retrase din LaPush, într-o curte puţin vizitată. Ajunsesem la el cu jumătate de oră în urmă, iar Jacob insistase să venim aici. Vroia să discutăm şi presupun că avea şi dreptate; era timpul să ne dăm amândoi arama de pe faţă. Aveam cu el o relaţie mai mult platonică, neîntrecând niciodată măsura, mai bine zis limitele mele. Nu îl iubeam, mai bine spus, eu nu puteam iubi pe nimeni şi chiar dacă aş mai fi putut face asta, cu siguranţă Jake nu era alesul. Era egocentric, încrezut şi egoist, crezând că orice fată îi va cădea negreşit la picioare. În viaţa lui, nu ocupam altceva decât un simplu loc de trofeu, iar eu eram cu el, pentru a mai scăpa de răutăţile celorlalţi. Puteam însă să îi fac faţă lui Jake, eram în siguranţă cu el? Nu mă gândisem niciodată la asta. Îmi era frică de faptul că niciodată nu m-aş mai putea apropia cu adevărat de cineva. Simplul gând mă îngrozea, făcându-mă să mă înfior de panică. Oare chiar eram pierdută? Nu mai era nici o şansă pentru mine?

-Hei, Bells, unde naiba te gândeşti? Eşti chiar plictisitoare… M-am uitat la el urât fără să mă mai ascund. Cum era de aşteptat, se gândea numai la el, eu nu contam câtuşi de puţin, iar eu, ei bine, mă săturasem să mai joc rolul de victimă. Trebuia să termin cu asta cât mai repede, rapid, ca o tăietură curată, cu mai puţină durere.

-Jake, eu… eu… vreau să ne despărţim, am început uşor panicată, văzând cum din rânjetul încrezut, îşi schimbase expresia feţei la 180 de grade.

Furia din ochii lui, dispreţul şi mai presus de toate puterea ce părea gata-gata să izbucnească din trupul lui mă paraliza. Demonii trecutului, latenţi până acum câteva săptămâni, îmi reveniseră în minte, mai puternici ca niciodată. Se apropie de mine, cu nările fumegând, privindu-mă ca pe un gândac pe care avea de gând să îl strivească. Toate aceste imagini însă, mi se derulau în cap cu o repeziciune dureros de familiară. Mai trăisem aşa ceva. Exact ca acum trei ani; aşa începe totul; aşa începe calvarul… Tremurând, instinctiv, m-am tras înapoi mult mai speriată decât ar fi trebuit să fiu, luptându-mă să-mi păstrez psihicul în siguranţă. Răni pe care le credeam vindecate, cicatrizate,  răni, pe care mă chinuisem atât de mult să le ascund până acum, riscau să iasă la suprafaţă şi totul din cauza lui.

-Poftim??? Tu îţi baţi joc de mine?!?!? întrebă furios, îndreptându-şi toată atenţia asupra mea. Spune-mi că glumeşti… În retragerea mea, m-am lipit de peretele construcţiei, în dreptul căreia ajunsesem în plimbarea noastră, realizând cu groază că nu mai aveam cale de scăpare. Păru să-şi dea seama de teama mea şi profitând, mă încolţi imediat. Mi-am oprit până şi respiraţia, la gândul că îl înţelesesem greşit pe Jacob, mai bine zis de abia acum vedeam adevarata faţă a lui Jacob Black. Cum am putut fi atât de naivă? Tu nu mă poţi părăsi… încheie el şoptit dar cu o voce extrem de dură care semnala clar că nu accepta nici o obiecţie.

-Jake, eu asta vreau, nu te iubesc, înţelege, eu… dar nu am mai apucat să termin, pentru că în numai câteva secunde mă lovise puternic peste faţă, iar de la puterea mişcării, capul mi se trânti imediat de peretele de care mă rezemasem, cu un sunet înfiorător. Nici nu ştiam ce mă doare mai tare: obrazul care îmi ardea acum de la forţa impactului, sau capul care îmi vâjâia dureros de la impactul cu peretele de beton, de care mă sprijineam. Am scos un ţipăt înăbuşit de durere, iar picioarele mele au fost primele care au cedat, făcându-mi spatele să se frece de perete încet până jos, până ce am ajuns cu fundul pe pământ. Lacrimile pe care nu ştiam că le aveam, îmi cutreierau natural obrajii, pătându-mi bluza lălâie. Dar nu durerea era cea mai rea, ci criza psihicului meu pe care o simţeam deja că se apropie. Mă prăbuşeam, şi încet, mi-am cuprins genunchii cu braţele şi am început să mă legăn uşor. Jacob reuşise să-mi reamintească de trecut, iar amintirile dureroase mă loveau ca o suliţă în coastă. Naiba să-l ia… Cuvintele şi panica de atunci îmi reveniseră în minte de parcă ar fi fost ieri, chipul demonului din trecut, care mă nenorocise pe viaţă, ochii lui furioşi, violenţa la care am fost supusă; le simţeam din nou, rememoram totul fără voia mea, eram dărâmată la propriu de amintiri. Vocile din capul meu îşi formau propriul lor discurs, nu foarte diferit de cel al lui Jacob. MI-AM DAT SEAMA ATUNCI CĂ EL NU ERA CU NIMIC MAI BUN DECÂT JAMES.

-Vezi ce mă îndemni să fac? continuă el furios. Numai tu eşti de vină, Bella, eşti de vină pentru că eşti o stricată. Dar ştii ce? Te voi învăţa eu minte să nu te mai pui cu mine…

Spre disperarea mea, vocile din capul meu răsunau din nou, vocea lui James răsunându-mi neîncetat în cap: “Eşti numai a mea”, “Dacă mă părăseşti, vei avea de suferit”, “Te voi face să plăteşti, târâtură…”; mă izolasem în propria mea lume, legănându-mă neîncetat. Când aveau să se termine toate astea, când voi fi din nou normală, când voi putea să merg pe stradă fără să îmi fie frică să mă uit în spate, când?!?!? Ameninţările lui Jacob le auzeam acum în surdină, eram mult prea cufundată în prăbuşirea mea. O luam razna…

-Am avut răbdare cu tine, Bella, dar se pare că nu eşti altceva decât o stricată care a profitat de bunătatea mea, dar lucrurile nu vor rămâne aşa, continuă la fel de nervos, pregătindu-se parcă să mă lovească din nou. Tu chiar crezi că sunt un fraier ca oricare altul, nu? Tu chiar crezi că nu te-am văzut cu Cullen, în noaptea petrecerii Bella? Te-am văzut Bella, ai plecat cu el, la naiba, se pare că nu eşti altceva decât o curvă ca şi Jessica. Ţinteşti sus? Ai ajuns să te f**i cu un profesor? Bună asta… cât de patetică poţi să fii… mi se face greaţă, continuă la fel de nervos, chiar înfricoşător, după care, mă lovi din nou.

În scurt timp, altă voce se auzi, o voce mult mai matură, intervenind se pare şi lansând o ceartă aprinsă, dar era deja prea târziu, nu mai eram în stare să receptez nimic din jur. Nu mai auzeam, nu mai simţeam, eram în propria mea bulă de aer; înnebunisem? Dacă nu, urma oricum o criză, eram sigură şi eram incapabilă să schimb ceva. Eram deja pe marginea prăpastiei şi îmi aşteptam speriată căderea în întuneric, mai exact în abisul minţii mele. Nu mai aveam cale de scăpare.

Brusc nu mai vedeam în faţa ochilor nimic altceva decât chipul lui James, nu mai simţeam decât atingerile lui ferme cum îmi schingiuiau trupul fără putere, abuzând de mine, fără ca eu să mă pot împotrivi, nu mai auzeam decât vocea lui bolnavă cum se juca cu sănătatea mea mintală, terorizandu-mă de-a dreptul, nu mai simţeam decât respiraţia lui dezgustătoare în dreptul urechii, gâfâiturile lui ritmice, din timpul actului sexual, durerea sfâşietoare pe care mi-a provocat-o, infinit mai mică decât cea psihică, marcându-mă pe viaţă. Stomacul mi se strânse foarte tare, năucindu-mă de durere, iar o senzaţie de greaţă mă copleşi imediat, în ton cu starea de rău general. Îmi aminteam totul cu groază de parcă ar fi fost ieri… simţeam… îmi aminteam… VIOLUL… Nuuu…. nuuu… nu din nou… te rog Doamne, ai milă de mine, te rog, te implor, şopteam mental în timp ce mă zbăteam frenetic în legănatul meu care devenise şi mai puternic, de-a dreptul brutal, lovindu-mi spatele de peretele de care mă rezemam, plângând în neştire, speriată; îmi dusesem în proces mâinile la urechi, la cap,  încercând parcă să opresc să mai aud vocea lui, să opresc gândurile care mă năpădeau… să-l scot pe el din capul meu… vroiam pur şi simplu să scap… să scap de toate… nu mai rezistam… Dumnezeule!!! Mintea mea ţipa disperată propriile mele vorbe din trecut: “Te rog, opreşte-te, te implor!!! NUU!!! Opreşte-te, nu mai pot, nu mai suport!!! NUU!!!”

-Bella?!?!?

Nu mai auzeam pe nimeni, mintea mea făcea propriul ei joc, fără voia mea. Eu eram, chiar şi acum, o victimă… Nu aveam în cap decât…. trecutul meu…

VIOLUL… “Te rog opreşte-te!!!”

-Bella, mă auzi, răspunde-mi?!?!?

VIOLUL… “Te implor, James!!!”

VIOLUL… “Opreşte-te, nu mai pot!!!”

VIOLUL…  “Nu mai suport!!!”

NUUU!!!

Retrăiam din nou sentimente de panică, teamă crescândă, dublată de neputinţă, la gândul că el a fost mai puternic, la gândul că a profitat de slăbiciunea ta, doborându-te cu o singură mişcare la pământ, teama de moarte de ce nu, dar mai ales panica creată de faptul că ştii ce va urma, dar nu ai nici o putere, nici o posibilitate de a te împotrivi. Ce faci atunci? Începi, aşa cum am făcut eu, să mă rog de călăul meu, pentru îndurare: l-am implorat, printre valuri de lacrimi ce îmi înceţoşau privirea, l-am rugat imposibilul. Călăul nu are milă însă, pentru nici una din victimele sale, şi totul ia calea inevitabilului. În urma durerii groaznice, se aşează o nepoftită tăcerea înfricoşătoare. El a terminat, se ridică şi pleacă satisfăcut… dar victima lui… A MURIT… în propriul întuneric.

Moartea nu este întotdeauna cea pe care o cunoaştem cu toţii, cea fizică, nu… ea poate lua… multe alte forme… Cert este că eu o cunoscusem deja… o trăisem… Ce ironie, nu? Să îţi trăieşti propria moarte… Pare ciudat dar nu este imposibil…

În acele secunde am simţit nistre braţe puternice cum m-au cuprins, ridicându-mă şi atunci m-am prăbuşit psihic. În agonia mea, am început să ţip disperată, de frică că James era cel care mă atingea acum, că mi-ar putea face rău încă o dată; începusem să mă lupt în van cu acel corp care mă ridicase de jos, împingându-l, bătându-l cu pumnii mei mici în piept, încercând cu tot dinadinsul să mă eliberez de el, de James… de mâinile lui, de atingerile lui, de EL… Totul părea în zadar, nu voi putea scăpa niciodată de el. Corpul străin care mă ţinea acum, părea că se luptă şi el cu mine, şi în ciuda încercărilor mele de eliberare, nu slăbi strânsoarea, ba din contră, mă strânse şi mai tare la piept, ignorându-mi se pare şi ţipetele, totodată. De abia atunci mi-am dat seama că acel cineva nu era James, nu avea cum să fie el, ci o persoană care încercase probabil să mă ajute în căderea mea şi epuizată, am încetat să mai lupt cu proprii mei demoni şi m-am afundat în întuneric, lăsându-mă prada oboselii, dar nu înainte de a auzi o şoaptă liniştitoare în urechea mea.

-Esti în regulă, s-a terminat iubito, sunt aici, linişteşte-te, te implor…

Inconştient, am zâmbit în întuneric pentru o ultimă dată, cufundându-mă încet într-o senzaţie de uşurare. Se pare că era CINEVA acolo care nu a vrut nici o clipă ca eu să mă arunc în prăpastia haosului meu mental de prima dată. De ce? Poate pentru că mă iubea… şi eu fusesem prea oarba ca să văd asta. Oare cine? Edward… îngerul meu din întuneric…


……………………………………………………………………………………………………….

Asta este capitolul 13… Sper sa va placa… Era si timpul sa aflati ce s-a intamplat cu Bella… Pana atunci un mic preview din capitolul urmator…

PREVIEW CAPITOLUL 14

***

BPOV

Ma asteptam la respingere, dar inima aproape ca imi planse de fericire, cand imi raspunse favorabil, inlantuindu-mi mana cu amandoua ale lui, mari in comparatie cu ale mele. Mai fusesem cat de cat apropiati pana acum, dar nu si din punct de vedere fizic neaparat, la petrecerea de acum ceva timp, fusese ceva aranjat, nu neaparat din proprie vointa; era un punct de inceput, care ne luase prin surprindere. (…)

Parand in permanenta ca se lupta cu el insusi, isi duse cu greutate una din maini la obrazul meu drept, usor umflat de la lovitura si il mangaie usor cu o extrem de mare delicatete, temandu-se parca sa nu imi faca si mai mult rau, iar cu degetul mare imi sterse usor din lacrimi. (…)

La atingerea lui dragastoasa, m-am trezit ca ii raspundeam si mi-am afundat intreaga fata si mai tare in mana lui, cerand mai mult. S-a apropiat din nou de mine si mi-a sarutat celalalt obraz, cu o extrem de mare delicatete, si nu am putut ignora mirosul coloniei lui, pe care ajunsesem sa o ador. Eram doar noi acum… NOI DOI.

***

Da… cam  asta este… sper ca v-a placut… si saptamana viitoare revin cu un nou capitol… Pana atunci…

Eu particip la un concurs pentru cele mai bune ficuri, de pe blogul Ellei. Daca vreti si va place fic-ul meu… ati putea sa ma votati acolo(pozitia 18)… sau pe oricine doriti si credeti ca merita dintr-o intreaga serie de fic-uri, la adresa…

http://ellaangelofhope.blogspot.com/

See you soon…

Anunțuri

14 gânduri despre „Capitolul 13-Coşmarul meu

  1. Ma asteptam la asta din partea lui Jake…si probabil nu o sa o lase in pace nici acum…app de concurs, te am votat deja 😀 chiar imi place povestea ta. Spor la scris, xoxo

  2. Doamne!Felicitarile mele…esti atat de talentata.Capitolul e impresionat,mi s-a facut pielea de gaina cand am citit acel moment sfasietor 😐 Jacob e atat de crud.Stiu ca m-ai avertizat la inceput ca e un personaj negativ,insa nu ma asteptam sa se poarte asa cu Bella.Saraca cat de mult a suferit in trecut din cauza lui James 😐
    Uf!Preview-ul e uimitor,m-a emotionat,nici nu stii cu cata nerabdare astept continuarea:X
    Poate ca intamplarea cu Bella il va face pe Edward sa iasa din aceasta confuzie care il apasa,si va decide ca locul LUI e langa EA. 🙂
    Spor la scris:*

  3. M-a lasat fara cuvinte….
    Jake cat de idiot poate fi,sper ca Edward a reusit sa ii de-a macar un pumn pt k a adus-o pe Bella in starea asta.Aiurea sa retraiasca ceea ce a patit cu James.Nimeni nu merita sa treaca prin asta,si cu toate astea….sunt multe fete/femei care sunt abuzate,in fine…
    Nu ma asteptam ca Leah sa sune,adik…sper ca vom afla mai multe in cap urmator…ce sa zic….eu sunt sigura ca vei castiga,ficul e prea bun….
    abea ast nextul…
    spor la scris
    kisses&hugs

  4. e prea tare capitolul:X:X:X…abia astept uramatorul…app acum sunt 45 de voturi…al meu si iar al meu…unu de pe pc si celala;t de pe laptop:)):)):))

  5. superb….”-Esti în regulă, s-a terminat iubito, sunt aici, linişteşte-te, te implor…” m-a emotionat c a zis edward…8->…chiar nu stiu cum sa explic mai bine cat de tare mi-a placut….nu gasesc cuvintele potrivite…GENIAL e putin…succes la concurs(fii sigura k te votez;) )…kisses:*>:D<

  6. team votat si eu pe site….. imi place foarte mult povestea pe care o scrii…. Bafta la scris!!!! si abia astept urmatorul capitol….

  7. Mi-e mila de Jacob,este o fiinta atat de josnica..imi provoaca o stare de greata totala..un om ca el traieste degeaba,respira in van..
    Ah..imi pare nespus de bine ca Leah l-a sunat.El o va salva.Stiu asta.Simt asta.Impreuna..se vor salva unul pe celalalt,nu se poate altfel.
    Un fic excelent.Felicitari!!
    Bafta la scris! 😉
    Kisses&hugs,Spider-monkey!>:D<:*:*

  8. Deci te-am votat si eu si vad ca tu cunduci clasamentul…Felicitari,sper ca tu sa castigi,mai sunt doar 5 ore…deci ca intotdeauna eu aflu ultima:concursuri,capitole…sunt atat de aeriana,dar sa lasam asta…
    Referitor la capitol,stiam eu!stiam eu ca preview era din perspectiva lui Bella si eram sigura ca in aceasta confruntare Jacob va deveni violent…niciunui barbat temperamental si cu atitudine periculoasa nu-i place sa i se dea papucii,dar exista si o parte buna in dezvaluirea caracterului violent al lui Jacob-a aparut Edward,cel putin asta este presupunerea mea si am aflat cine a ranit- pe ea,fizic si psihic:James…
    Acum Bella va trebui sa lupte pentru a-si reface viata si va trebui sa lupte cu fantomele trecutului ei si al lui Edward,cu Tania,Jacob(cred?)si cu obstacolele destinului impuse de tine,creatoarea acestui fic extraordinar.Bine deci astept next-ul si sunt curioasa daca vom avea parte de momente romantice intre Bella si Edward…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s