Capitolul 9-Suri (ultima parte)

BPOV

 

Aveam impresia ca timpul sta pe loc, speriat parca de orice interventie inofensiva din exterior, menita sa ii dea un impuls de activitate. Plictisita si partial obosita, ma uitam pierduta prin fereastra bucatariei de la parter, fereastra in care lumina un soare puternic de iulie. Desi era inca dimineata, caldura devenise innabusitoare, neavand mila cu trupul meu. In preajma mea, d-na Tracy, muncea de zor, curatind ce era nevoie, spaland si dezinfectand. O prezenta placuta, nelipsita din rutina mea, Tracy, venea la fiecare doua zile sa faca curat desi nu prea avea ce. Dar ea nu era o simpla femeie de curatenie ci mult mai mult si ea stia asta. Inca de acum trei ani de cand ma casatorisem cu Jacob, ea fusese angajata pentru micile mele capricii. Impropriu spus; nu tratasem pe nimeni vreodata ca un servitor asa cum obisnuia deseori sa faca Jake, iar eu nu am inceput atunci. Anii au trecut iar eu vedeam in aceasta doamna binevoitoare, o nelipsita mama, iar ea fiica de care nu avusese parte. O legatura ce depasea cu mult atributiile banale de servici si cu atat mai mult superioritatea fara rost.

Plictisita, am luat inca o gura de cafea, a doua din dimineata asta, in ciuda reprosurilor asteptate. Incapatanarea mea, castigase insa, ca de fiecare data. Nici nu am bagat de seama cand a sunat telefonul, motiv pentru care mi-am vazut in continuare de moleseala matinala.

-Bella, te cauta Jake la telefon. Insista sa vorbeasca cu tine, incepu mieros discutia Tracy, ignorandu-mi vaditul dezgust.

-Nu vreau sa vorbesc cu el, inventeaza ceva, am raspuns gales, intorcandu-ma spre fereastra, concentrandu-ma teribil de mult asupra canii din mana mea, refuzand cu tot dinadinsul sa dau o explicatie.

-Doamna nu este acasa, revine in cateva ore. Sa ii transmit un mesaj? se auzi in continuare vocea ei, dupa care intr-un final inchise receptorul, dar nu tocmai imediat. Era vizibil ca nu avea sa se dea batut, lucru care il demonstra de aproape o saptamana de cand ma batea practic la cap sa ii mai sau o sansa.

Insistentele lui telefoane din ultimul timp, apeluri pe care le ignoram sau sumele considerabile de bani ce aparusera din intamplare in conturile mele din banca destinate cumparaturilor, erau doar cateva incercari prin care Jake incerca sa-si faca simtita prezenta in viata mea, ignorand cele 3saptamani care trecusera de cand ma parasise fara urma. Daca nu l-as fi cunoscut prea bine, as fi putut spune ca in inima lui exista o cat de mica urma de regret, dar eu stiam mai bine. Atentiile financiare, florile livrate la domiciliu de un angajat sec si plictisit de propriul lui serviciu si nu in ultimul rand, mesajele in care isi cerea iertare spunand pentru a mia oara ca s-a lasat purtat de val datorita faptului ca eu eram cea care i-a provocat temperamentul vulcanic, erau niste metode care, pe mine personal, ma lasau rece dupa aproape 5ani de casnicie. Eram prea incapatanata ca sa mai cedez acum, si desi eram constienta ca mai devreme sau mai tarziu nu se va ajunge la nimic bun, nu ma puteam opri aici.

Nu puteam sa il iert pentru a nu stia cata oara, sa inchid ochii la raceala si indiferenta lui fata de propria mea viata sau chiar sa ii accept insultele indirecte. Nu puteam sa ma prefac ca sunt fericita in conditiile in care el nu contribuia cu absolut nimic la asta. Nu puteam sa trec cu vederea peste faptul ca, indirect, ma indepartase de toti prietenii mei si chiar si de familie, atunci cand luase hotararea sa ne mutam in New York, pentru propriul lui serviciu, numai ca peste un singur an de casnicie, el sa isi faca un obicei din a parasi caminul conjugal in favoarea oricaror atributii de munca. Desi afirma cu orice pret ca lucrurile nu vor dura o vesnicie si ca situatia noastra se va imbunatati vizibil pe parcurs, vedeam cu ochii mei cum casnicia noastra se ducea de rapa. Cel mai rau era si faptul ca, Jake nu parea prea afectat, demonstrandu-mi asta in aproape fiecare zi. Sa spun acum ca ma puteam obisnui cu ideea de viitor impreuna era o pura fantezie. Nu credeam in existenta acestuia, ba chiar visam la un trai mult mai ok de una singura.

Tracy reveni langa mine, cu o expresie sceptica pe chip. Din privirea ei stiam deja ce avea de gand sa spuna. Desi vedea si dezabropa comportamentul lui Jake fata de mine, cauta o cale de impacare pentru amandoi. Era de parere ca Jake mai are multe de invatat dar si ca eu eram incapatanata. Poate ca avea dreptate, dar pur si simplu ma saturasem. Intr-un final, ea era manata de intentii bune si nu suporta sa ma vada suparata.

-Bella, poate ca ar trebui si tu sa mai renunti o clipa la incapatanare. In fond, sunteti amandoi niste firi extrem de orgolioase, dar cred ca o discutie serioasa, v-ar prinde bine. De cele mai multe ori nu reusiti decat sa va scoateti ochii, dar nu sa si discutati… incepu ea dar am intrerupt-o imediat.

-Intr-adevar… nu discutam… ultima data la petrecere era atat de preocupat sa-i  atinga sanii roscatei de langa el, incat nimic altceva nu mai conta. Ba mai mult, la sfarsitul serii, tot eu am fost cea acuzata ca ar fi patetica. Ti se pare putin, sau tot eu sunt cea care exagereaza?

-Bella…

-Chiar nu mai vreau sa aud nimic, Tracy… am continuat brusc plictisita la culme de un subiect ce nu parea sa-si gaseasca rezolvarea prea curand. Iti promit ca voi vorbi cu el, daca asta te face fericita, bine? Dar nu-mi cere sa mai fac pe-a sotia rabdatoare pentru ca asta nu ai sa vezi, am terminat agitata, lasandu-mi si cafea si tot pe masa mult prea curata din bucatarie.

Pornind inspre living mi-am luat geanta si cheile masinii in mers, dupa care m-am uitat la Tracy pentru o ultima data, inainte de a parasi casa. Partial socata de izbucnirea mea, dar si cu un pic de vinovatie intiparita in expresie, am lasat-o vorbind in living, dupa care am pasit in caldura sufocanta de afara, bucurandu-ma de efectele soarelui pe corpul meu. Adoram caldura si sincer nu as fi refuzat in veci o baie solara, indiferent de ocazie. Partea proasta este ca locuiam intr-o parte a tarii destul de departata de ocean dar chiar si asa, ideea unei calatorii inspre mare in viitor, cu Rosalie si Emmett, imi incolti in minte instantaneu, asa ca atunci cand ajunsesem la masina, planurile erau deja facute. Din moment ce Jake imi incarcase conturile bancare personale. pentru a-si rascumpara multiplele greseli fata de mine, de ce nu puteam sa profit?

O idee absurda de a face niste cheltuieli uriase, numai pentru a-i intarata temperamentul lui Jake, ma facu sa zambesc amar, odata ajunsa la volan, dar chiar si asa, firea mea si asa cumpatata, ignora ideea la fel de repede cum venise. Eram cu siguranta cumpatata, dar nu si aeriana sau copilaroasa. Principiul razbunarii reciproce nu conta la mine si oricat as fi incercat, nu aveam de gand sa ma schimb acum numai pentru a  juca cu Jake jocul de “care este mai tare?”… In ultimii ani, obosisem considerabil sa mai fac asta.

Am pornit Volvo-ul meu micut de culoare neagra, hotarat sa il scot din anonimat dupa cateva saptamani de abandon, nestiind in schimb prea bine destinatia. Rosalie era plecata momentan din oras, iar Emmett era in continuare la spital, luptandu-se cu turele lui inepuizabile. Aveam de gand sa ajung totusi la niste librarii cunoscute din oras, stiind ca o lectura comoda, ma relaxa mai tot timpul.

Multumita de idee, am turat motorul mai mult, moment in care soneria telefonului ma facu atenta, un numar necunoscut de mine aparandu-mi pe ecran. O voce cunoscuta, intrerupse moleaseala matinala, aducandu-mi aminte de evenimentul la care participasem in trecut cu Jake, licitatia.

-Buna Bella, Alice Cullen la telefon… Ai avea cateva minute libere? incepu cu vocea ei usor pitigaiata, dar extrem de placuta, aducandu-mi un zambet involuntar pe expresie.

Desi o cunoscusem foarte putin, nu puteam sa nu imi dau seama cat de deschisa si sincera parea in intreaga ei fiinta. O aparitie mereu asteptata, mult prea diferita, fata de fratele ei… Edward. Simpla amintire ma facea sa imi pun intrebari nebanuite: oare el unde era, ce facea? Simpla realizare a interesului meu inocent la adresa lui ma aduse la realitate mult prea violent, speriindu-ma de-a dreptul, asa ca i-am raspuns lui Alice de indata, pentru a narui orice alte ganduri inutile.

-Buna, Alice… Desigur… De ce ai avea nevoie?

EPOV

 

          Desi era aproape ora 12, iesirea mea cu Suri in oras era de abia la inceput. Mic-dejunul celor mici de dimineata, se dovedise o adevarata provocare. Stapanirea a aproape 40de suflete cu varste sub 6ani, in timpul mesei, se dovedise o misiune aproape imposibila. Mai mult decat atat, o banala bataie cu mancare nu era nici ea exclusa, in conditiile in care baieteii incercau cu tot dinadinsul sa atraga interesul fetitelor, in momentele in care educatoarele nu erau atente desigur. Joaca vesnic prezenta in atitudine dar si o doza de stangacie specifica varstei in ceea ce priveste activitatea de mancat, toate astea m-au silit sa o schimb pe Suri de hainele cumparate de mine cu o saptamana in urma. Fustita closata de culoare roz si bluzita de culoare alba cu floricele aplicate, suferisera la un loc o redecorare culinara, deloc in trend.

Relaxat, am oprit masina in fata parcului principal al orasului, dupa care am coborat si i-am deschis portiera din spate lui Suri. Scapand si de centura de siguranta, am luat-o in brate, neuitand de nelipsita ei papusa de carpa dar si de mingea pe care o luasem, special pentru venirea in parc. Desi tindea sa fie un pic solitara, vroiam cu tot dinadinsul sa o fac sa se apropie cat mai mult de copiii de varsta ei si sa interactioneze cat mai mult, poate chiar sa si vorbeasca. Deasemenea, desi ceream deodata mult prea mult, pur si simplu nu ma puteam obisnui cu ideea dureroasa a unei Suri tacuta si partial speriata, pana la adolescenta. Poate ca ambitia ma facuse sa ma iau la intrecere chiar si cu Dumnezeu, dar pur si simplu nu vroiam sa renunt; nici la Suri si nici la insanatosirea ei.

Probabil ca imi simtise ratacirea, pentru ca Suri ma apuca usor de nas, facandu-ma atent. I-am raspuns cu un zambet afectat, nedorind sub nici o forma, sa ii transmit si ei starea mea de confuzie. Ca raspuns, imi zambi si ea usurata, dupa care se lipi si mai mult de pieptul meu, explicand o fericirire nedisimulata.

-Am ajuns in parc, printeso… Ce vrei sa facem astazi? Ne jucam cu mingea, ne plimbam, sau mancam o extra-mega- super mare-vata de zahar? Hmm?

Suri reactiona imediat, privindu-ma cu neincredere, dar si cu speranta.

-Nu-i spun nimic doamnei Summers… Ramane secretul nostru bogat in zahar… pana saptamana viitoare, ok? am continuat, zambind cu subinteles. Suri dadu voioasa din cap. Daaar… pentru asta…. trebuie sa facem si un pic de miscare inainte, bine? am terminat, dupa care am coborat-o la pamant, si m-am lasat la nivelul ei pentru a-i netezi hainele usor botite.

Activitatea din ultimul timp, dar si intreaga ei intalnire cu mine ii inrosise obrajii intr-o nuanta sanatoasa, si ii incununa ochii cu o sclipire jucausa si vioaie. Suri se uita la mine cu dragoste, facandu-ma sa vad sufletul ei pur de copil. Ma simteam peste masura de tanar si implinit uitandu-ma la trupusorul ei fragil, usor mai slabut decat normal si la manutele ei ce tineau strans papusa nelipsita, cu o implicatie tulburatoare in viata ei. Mica bucata de carpa, desemna practic, singura ei legatura pe care ea o mai avea cu trecutul, legatura la care ea nu era in stare sa renunte pe moment.

Nerabdatoare, imi lua mingea din mana, dupa care disparu intr-o clipita, jucandu-se, natura ei de copil iesind in cele din urma la suprafata.

-Ai grija Suri!!! Sa nu te impiedici!!! am strigat incet, dar fara prea mare rezultat, in fata vioiciunii de care copila dadea dovada.

Partial obosit, din cauza noptii precedente, m-am asezat pe o banca, nescapand-o din ochi, si masandu-mi tamplele obosite. Trecutul parea istorie, dar totusi nu puteam sa nu observ cu tristete cum Suri trecea cu greu mai departe. Poate ca eu nu eram de ajuns, poate ca prezenta unei femei in viata lui Suri, era necesara. Oare asa sa fie? m-am intrebat confuz, dar imediat un gand absurd de gelozie ma invada. Nu vroiam sa o impart pe Suri cu nimeni momentan. Poate ca dadeam dovada de pur egoism, dar nu credeam ca as putea gasi o femeie in viata mea, potrivita pentru ea. Istoricul meu in materie de relatii, nu era nici el prea incurajator si ca sa pot accepta o femeie in viata lui Suri trebuia sa renunt in primul rand la propriile mele obiceiuri, usor negative. Cu toate astea nu puteam sa uit cum o intalnisem pe Suri si cum, aproape involuntar, ma atasasem de fragilitatea ei infantila. Poate ca asa fusese destinat…

Cu 7 luni in urma …

 

            Nu trecuse mult timp de cand Alice ma rugase sa incepem impreuna actiunile de ajutorare a orfelinatului “St. Peter”. Tot ce era legat de acest orfelinat devenise practic o traditie de familie, traditie nascuta acum peste 25de ani, din dorinta parintilor mei, Esme si Carlisle Cullen, de a da o viata cat mai normala, unor copii batuti de soarta. In prezent, venise randul nostru de a continua acest lant, ce speram sa nu se termine prea devreme.

 

            Desi fusesem initial impotriva implicarii mele directe in aceste actiuni, la insistentele lui Esme, dar mai ales ale lui Alice, cedasem intr-un final, desi imi era destul de greu. Asa ca iata-ma aici, in fata orfelinatului, cu o expresie morbida pe chip, inpins de la spate de Alice, hotarata sa ma scoata din starea de apatie in care eram cufundat de aproape un sfert de ora.

 

            -Haide, Edward, am ajuns, doamna Summers ne asteapta asa ca nu ar fi politicos sa o facem sa astepte, ok? incepu ea voioasa, moment in care veni in partea portierei mele si mi-o deschise, scotandu-ma aproape cu forta de la volan.

 

Aerul rece predominant din atmosfera ce anunta o furtuna la orizont, norii grei si incarcati paleau in fata luminii ce venea din cladirea cu 3etaje, usor scorojita, ce parea mult mai impunatoare decat era de fapt.

 

Parterul cladirii nu era din cale afara de primitor, dar chiar si asa agitatia interioara nu-mi dadea pace. Alice parea sa nu imi observe starea de spirit, asa ca in scurt timp am ajuns la etajul unu. Amintiri vagi dar agitate au inceput sa imi rascoleasca mintea. Transpiratii reci au inceput sa imi asude palmele pentru inceput, desi stiam ca este doar inceputul. La naiba! si ii spusesem lui Alice ca nu vreau sa ajung aici.

 

-Surioara, mergi tu la doamna Summers, eu te voi astepta afara… am inceput distras si nervos…

 

-Dar, Edward… continua ea, dar nu am mai ascultat-o ci am luat-o in partea opusa, trecand prin holurile intunecate, pe care din pacate le stiam, mult mai bine decat credeau ceilalti.

 

Nu mi-a fost greu sa gasesc baia in aceste conditii. Lucrurile dureroase nu se uita usor. Am navalit in prima baie, golindu-mi stomacul imediat in closetul cel mai apropiat. Nici nu-mi dadusem seama cat de agitat fusesem decat mult prea tarziu, motiv pentru care dupa ce am tras apa, m-am dus la chiuveta, pentru a-mi spala fata transpirata. Oglinda imi reflecta imaginea alba ca varul in clar contrast cu parul ravasit cu nuante inchise de roscat.

 

De ce mai aveam asa niste reactii, chiar si dupa atata timp? Nu avea logica. Cu toate astea, spasit dar mult mai relaxat pe moment, am parasit micuta incapere, afundandu-ma din nou in intunericul holului. Daca tot eram aici, merita sa fac macar un ocol. Desi era de abia 7seara, cea mai mare parte a claselor erau deja inchise, majoritatea copiilor fiind cu siguranta in spatiile de joaca special amenajate cu un etaj mai sus. Intr-o sala din capat, pe partea stanga a holului, usa era deschisa, o lumina puternica, dorind sa razbeasca intunericul cu orice pret.

 

Manat de curiozitate, am strabatut holul, dupa care apropiindu-ma tot mai mult de lumina, am pasit stingher in camera ce nu avea mai mult de 30m2. Imi puteam da seama instantaneu ca intrasem intr-un cabinet de desen, datorita celor 6 şevalete, asezate strategic. Toate erau libere, cu file curate, cu exceptia unuia singur, din fata clasei, unde o fetita asezata cu spatele la mine, picta pierduta, un desen predominant in negru si galben. Dupa statura miniona si trupul slabut, nu ii dadeam mai mult de 4ani, dar ma puteam insela cu usurinta. In fond si la urma urmei, ce stiam eu despre copii?

 

M-am apropiat tot mai mult de fetita, in acelasi moment in care imi simti probabil miscarea si se intoarse agitata. O fata speriata de ingeras, in forma de inima, incarcata de niste ochi caprui mari, tristi si goi, imi bloca elanul. Parul lungut, pana dupa umeri, era si el de un saten inchis, iar trupul ii era imbracat intr-o rochita usor lalaie, spalata cu siguranta de mult prea multe ori.

 

-Imi pare rau ca te-am speriat… nu am vrut… am simtit nevoia sa explic degraba, pentru a o calma. Eu sunt Edward? Pe tine cum te cheama? am inceput pe vocea cea mai calma posibila, sperand sa o distrag cat de cat.

 

La vederea mea, se mai linisti un pic, dar ma privi in continuare precauta. Incercand sa par relaxat, am abandonat discutia pe moment, numai pentru a ma uita mai bine, la desenele sugestive, lipite pe pereti. M-am oprit in dreptul unui desen ce infatisa o printesa, un desen mult mai vesel, in contrast clar cu desenul fetitei fara nume.

 

-Tu l-ai desenat? am intrebat curios, desi stiam deja raspunsul. M-am uitat inspre ea, dar ea dadu clar  din cap in semn de nu. De ce? Nu iti plac printesele? Din nou acelasi semn de nu, dupa care se intoarse refuzand sa mai “vorbeasca”.

 

M-am apropiat din nou de ea, in acelasi timp in care ea isi continua desenul, ingalbenind din nou, aproape exagerat foaia obosita din fata ei. M-am uitat mai atent la desenul ei, chinuindu-ma sa imi dau seama ce reprezinta. Intr-un final am incercat.

 

-Desenezi un foc? am intrebat confuz, moment in care capul ei se intoarse repede inspre mine. Se pare ca ghicisem intocmai. Este un foc destul de mare. Nu ti-e frica de el? am continuat monologul dupa care am observat cum expresia ei s-a schimbat categoric.

 

O lacrima i s-a prelins pe obraz, dupa care incercand parca sa alunge panica interioara, dadu din cap hotarat ca nu, desi se vedea clar contrariul. Era ca si cum se chinuia sa se convinga singura de acest lucru, intreaga scena socandu-ma ls propriu. Din motive neintelese de mine, expresia ei trista si suferinta ei vizibila, ma chinuiau si pe mine. Nu imi placea sa o vad asa. Nestiind ce sa fac, si considerand ca ar fi prea deplasat daca m-as apropia de ea ca sa o imbratisez, am cedat primei idei venite.

 

M-am dus la sevaletul cel mai apropiat de al ei, dupa care, suflecandu-mi mainile, am luat o pensula si am muiat-o in albastrul ce il aveam la dispozitie in paleta. Stingher, am inceput sa umplu foaia de niste asa-zise valuri albastre, uitandu-ma in acelasi timp cu coada ochiului la fetita. Cum era de asteptat, ii captasem interesul, motiv pentru care se apropiase de mine, hotarata sa vada la ce lucram. Asta fusese si intentia mea, asa ca atunci cand ma privi curioasa, am continuat zambind.

 

-Desenez o apa mare, mult mai mare decat focul tau… Daca tie ti-e frica de foc, atunci eu desenez o apa care sa stinga flacarile cat mai repede. Ma ajuti sa sting focul? am intrebat-o incet, vazand cum expresia ei se lumina considerabil, uitandu-se la mine cu speranta. I-am zambit incurajator, dupa care i-am intins pensula din mana mea. Tematoare la inceput, a luat in cele din urma pensula dupa care a inceput sa deseneze din ce in ce mai clar si hotarat, apa care se parea ca avea in ochii ei un efect salvator si spectaculos.

 

Asa am cunoscuta pe fetita a carui nume aveam sa il aflu un pic mai tarziu: Suri si asa i-am aflat povestea. Fusese singura supravietuitoare a unui tragic incendiu in care parintii ei murisera. Speriata de foc, isi luase papusa si iesi din camera ei pe geam, ajungand pe acoperis, unde fusese salvata mai tarziu de pompieri. Nemaiavand nici o ruda in viata, ajunsese la protectia copilului, iar mai apoi la orfelinatul acesta.

 

Si totusi Suri era considerat un caz special. De dupa noaptea incendiului, cand se presupunea ca isi vazuse mama arzand in flacari, Suri nu mai vorbea. Desi era perfect sanatoasa, se pare ca un blocaj emotional, o impiedica sa treaca mai departe.

 

Luni de-a randul am venit in secret fata de familia mea, la aceeasi fetita cu ochi caprui speriata de foc. Nu puteam sa ma opresc, desi la inceput imi fusese frica de afectiune si atasare. Mai tarziu mi-a sarit in brate si mai tarziu, incepuse cu greu sa imi vorbeasca… extrem de rar… dar totusi concis. Suri nu mai era un ca special ci un copil in drum spre vindecare…

***

 

In continuare pe banca din parc, m-am uitat in zare, punandu-mi intrebari si gandindu-ma la solutii. Suri nu avea sa scape de trecut prea usor. Nu era inca pregatita. Dovada era papusa de carpa ce o tinea mereu la ea, singura legatura a ei cu trecutul, inca din noaptea in care scapase din incendiu. Era exact aceeasi papusa, de care se atasase cu disperare, aparent fara nici o logica.

Niste voci stridente de copii mult prea apropiate de urechea mea, imi atrasera atentia, trezindu-ma din visare. Le-am atras atentia zambind, dupa care m-am ridicat, pentru a o gasi pe Suri. M-am uitat in jur dar nimic, o urma de panica asaltandu-ma imediat. M-am uitat in departare, incercand sa o gasesc in multime dupa care am zarit-o intr-un final, langa o femeie, ce ii inmanase mingea.

M-am grabit sa ajung in dreptul lor, pregatindu-ma sa cer scuze femeii pentru deranjul creat de Suri, dar nu am reusit sa mai vorbesc, pentru ca aproape fiind, femeia s-a intors inspre mine, lasandu-ma uimit… Bella… Bella Black…

Suri observand probabil tacerea dintre noi se apropie de mine, tragandu-ma de pantaloni.

-Tati… scanci cu greutate in acelasi moment in care expresia Bellei, exprima soc pur.

Fusesem descoperit… Am inghitit cu greutate, dupa care mi-am indreptat privirea din nou spre Bella, afisand o masca de siguranta, ce cu siguranta nu mi se intiparea si pe expresie.

-Buna Bella… am continuat afisand cel mai convingator zambet…

………………………………………………………………………………………………………….

Buna tuturor… Bine v-am regasit… Ce as putea spune? Am luat o pauza mai lunga, dar necesara pentru mine.  Nu stiu cati cititori au mai ramas la fic-ul meu, dar in orice caz sper sa le placa ce am mai reusit sa scriu. 🙂

Nu stiu exact cand va veni un nou capitol, dar nu va pot spune decat ca daca  veti vizita mai des blogul ve-ti afla negresit, sau, prin subsriere, ati fi informati de orice postare noua.

In rest, ce sa spun, asteptam cu totii Breaking Dawn si speram sa nu ne dezamageasca. 🙂 Toate cele bune.

12 gânduri despre „Capitolul 9-Suri (ultima parte)

  1. Foarte bun capitol, doar ca am devenit si mai curioasa. Ce a patit Edward in trecut??? Bella Black lupta pentru comfortul sau sufletesc. Ceea ce e de admirat. Astept continuarea, spor la scris 😉

  2. Salutare Beatrice,
    bine ai revenit.
    multumiri pentru capitol……mult asteptat:).

    sper sa te intalnim mai des pe blog cu noi capitole.

    toate cele bune si bafta la scris.

  3. Minunat capitol :X:X:X::X:X M-a bucurat enorm faptul k ai postat acest capitol. Este incredibil sa vezi aceasta parte a lui Edward, relatia stransa pe care o are cu Suri.
    Multumim mult pentru acest capitol. Spor la scris:_*:-*:-*

  4. Ola,again chica!

    Pentru Bella,nu am ce spune decat love it! e o femeie hotarata,care stie in ce punct a ajuns casnicia ei.Sper sa nu renunte si sa ii mai dea o sansa acelui netremnic,bun de nimic.Un curvar si atat.
    Nice to see ca Bella are pe cineva apropiat,dar totusi strica in acelasi timp,pt ca cei dragi pot influenta,si cred ca asta s-a intamplat de multe ori din cauza lui T.
    Cat despre povestea lui Suri….sad,sad,sad….But Edward salveaza situatia.
    E fascinant cum aceasta micuta l-a vrajit din prima clipa.Se pare ca micuta noastra a reusit ceea ce nicio femeiusca nu a reusit,sa trezeasca sentimente in acest robot al nostru.
    Cat despre intalnirea celor trei….emotionanta.
    No comment.
    „-Tati… scanci cu greutate in acelasi moment in care expresia Bellei, exprima soc pur.”
    Soc pur si la mine sau noi….Un final pe masura ai creat,toate felicitarile mele pt a doua parte a capitolului.Ma asteptam sa fie bun dar nici atat de bun….:)
    Scuze pt intarziere,ti-am explicat la tel motivele but from my point of view it’s not enough….so,sorry again.
    Spor la scris….
    kisses&hugs

    • Sa inteleg ca limba romana nu mai este de ajuns sa exprime ganduri si impresii…trebuie sa o amestecam cu limba engleza pentru ca intr-adevar, parem mai cultivati

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s