Capitolul 1-Asta sunt eu???

BPOV

7 mai 2005

-Dacă se împotriveşte cineva acestei căsătorii, să vorbească acum sau să tacă pe vecie… se auzi vocea preotului în bisericuţa mititică a Forks-ului, care la momentul ăsta era umplută până la refuz… De ce? Simplu…

– În acest caz, vă declar soţ şi soţie. Poţi săruta mireasa… îşi termină predica, la fel de liniştit cum începuse.

D-na Bella Black… aşa mă numeam acum… iar sentimentele pe care le trăiam în acest moment erau atât de greu de descris. Cum s-ar simţi o mireasă, în ziua propriei nunţi? Radiam… pur şi simplu radiam… inima îmi bătea nebuneşte.. aveam lacrimi în colţul ochilor, tremuram până la refuz, dar cel mai important… ERAM FERICITĂ…. Cum se putea altfel?

Soarele meu, Jake, mă făcea fericită, atât de simplu, iar eu îl iubeam mai mult decât orice.  Aveam impresia că visez, iar în momentul în care mi-a dat la o parte vălul de un alb imaculat de pe cap, lacrimi de bucurie au început să-mi inunde obrajii împotriva voinţei mele. Nu realizam parcă ceea ce mi se întâmplă, iar în colţul minţii mele, căutam panicată, un răspuns. Încet, încet, amintiri ale copilăriei dar şi a adolescenţei mele au început să mi se deruleze în minte cu o viteză greu de stăpânit. Eram fiica şerifului din Forks, Charlie Swan şi a lui Rennee, mă născusem acum 22de ani, în acest orăşel mic, aproape nevăzut de pe suprafaţa Washingtonului, într-o zi frumoasă de toamnă, după spusele mamei mele, şi copilărisem aici cu Jacob de când mă ştiu. Copilăria mea a fost una frumoasă, iar adolescenţa, a fost una încărcată de fiorii primei iubiri, atât de simplu, dar în acelaşi timp, atât de normal.

Toată viaţa mea de altfel, se pliase perfect cu destinul lui Jacob. M-am îndrăgostit de el încă de când aveam 16ani şi până la momentul de faţă, nu experimentasem nimic mai frumos. M-am dăruit lui pentru prima dată când aveam 18ani, iar, spre dezacordul tatălui meu, la vârsta de 20ani, am părăsit micul orăşel natal, şi m-am mutat cu Jake în New York, în propriul nostru apartament, departe de ochii critici ai rudelor noastre. Tot aici, i-am cunoscut şi pe Rosalie Halle şi soţul ei Emmett McCarthy, nişte oameni extraordinari, care îmi deveniseră nişte prieteni extrem de apropiaţi. Eu am urmat facultatea de literatură iar Jacob pe cea de afaceri, iar lucrurile mergeau cum nu se mai poate mai bine, păşeam amândoi cu speranţe mari spre viitorul, necunoscut încă.

Şi acum eram aici, amândoi, legându-ne sufletele în faţa lui Dumnezeu, pentru totdeauna. Mă ceruse în căsătorie cu câteva luni în urmă şi hotărâsem de comun acord, ca mica ceremonie să o facem în bisericuţa ţinutului nostru natal, alături de toţi cunoscuţii noştri.

Buzele lui calde şi moi apăsară ferm peste ale mele, făcându-mă să mă trezesc din nou la realitate, şi m-am trezit că i-am răspuns din cale afară de nerăbdătoare. În scurt timp, s-a retras, lăsându-mă bucuroasă şi îmbujorată şi strângându-mi mâna ferm, ne-am întors spre mulţimea din spatele nostru, care acum ne aplauda bucuroasă. Toţi apropiaţii noştri erau aici. Tatăl meu, mama mea Rennee şi cu soţul ei, Phil, pe care îl cunoscuse la câteva luni după divorţul cu Charlie, de acum 10ani, Rosalie Hale şi Emmett, prietenii mei din New York, foştii mei colegi de liceu şi implicit şi ai lui Jacob, şi toată familia lui, care locuia momentan, în LaPush, o insuliţă nu foarte depărtată de Oraşul Forks. Emoţiile se amplificau de la un moment la altul şi mai mult cu cât, mama mea plângea de bucurie în braţele lui Phil, tatăl meu de abia se abţinea să nu răbufnească, în timp ce ceilalţi radiau de satisfacţie.

Era ziua noastră specială; a mea şi a lui Jacob, iar timpul se oprise parcă în loc, pentru această dată atât de importantă. Mă aştepta o nouă viaţă, noi vise, noi aspiraţii, dar eram încrezătoare, pentru că eram alături de el. Trebuia să fie bine, nu? m-am întrebat mental, în timp ce păşeam cu el de mână, în rochia albă imaculată în afara bisericii, spre viitorul neştiut, şi implicit, spre noul meu destin.

-Te iubesc Jake… i-am şoptit cu dragoste, punându-mi uşor capul pe umărul lui.

-Si eu te iubesc, Bella… pentru totdeauna…

7 mai 2010 ora 20.00

-Jake? Alo… eu…

-Aţi sunat la numărul lui Jacob Black. După mesajul sonor…

-Ohh… la naiba…

Mă uitam în gol la tacâmurile de pe masă, la desertul care pentru a mia oară îmi ieşise perfect, la lumânările care acum mai aveau un pic şi se stingeau, la faţa de masă imaculată, fără nici o cută, perfectă. Totul era perfect, totul în casa asta era perfect, căsnicia mea era perfectă, nu? Atunci de ce mă plângeam? Frustrată, am aruncat telefonul, în încercarea de a-mi domoli furia. Numai că ea nu făcea altceva decât să crească. Continuându-mi elanul, am luat farfuriile cu mâncarea, de acum rece, şi am aruncat la gunoi toate resturile, după care am trântit farfuriile murdare cu zgomot în chiuvetă. Epuizată, m-am întors încet, şi rezemându-mă de bufet, am încercat să mă calmez. Ironic sau nu, Jake îşi făcuse aproape un obicei, din a lipsi de acasă cu zilele, din cauza job-ului său, la momentul respectiv, deţinând o linie întreagă de hoteluri, pe coasta vestică a New York-ului. Duceam împreună, o viaţă lipsită de griji, din punct de vedere financiar, dar preţul plătit în schimb pentru acest lucru, era unul destul de mare. Eram separaţi tot mai mult, dar nu asta era adevarata problemă, cel puţin nu şi pentru el, ci mai mult faptul că numai eu păream să îmi dau seama de ceea ce se întâmplă, numai eu sufeream în toată chestia asta. De ce? Pur şi simplu de ce? De ce eu îi simţeam lipsa atât de mult, în timp ce el, părea împăcat cu serviciul, renunţând astfel să se mai îngrijoreze cu privire la povestea noastră? De ce eu îmi făceam griji pentru noi, iar el doar pentru viaţa lui? Eu nu mai contam?

Conştiinţa mea trădătoare a început în schimb să mă certe ca de fiecare dată. Cu siguranţă am exagerat din nou: Jake este peste măsură de ocupat, cu siguranţa lui nu îi place să fie departe de casă, departe de mine, dar totuşi, nici un telefon, de atâtea zile? Azi împlineam 5ani de la căsătorie dar parcă trecuseră 100, iar eu mă simţeam ca o bătrânică, ce nu mai are prea multe de aşteptat de la viaţă. O bătrânică, ce în schimb, nu este înconjurată de nepoţi, trăindu-şi fericită, ultimele zile ale apusului vieţii ei, ci mai mult, o femeie singură, ce îşi plânge probabil puţin câte puţin soarta din trecut. Aveam impresia, că, în numai 5ani, nu trăisem aproape nimic. Cu încăpăţânare, incercam să mă uit în urmă la istoria noastră, dar nu îmi venea în minte acum,un moment cu adevărat memorabil. Tindeam să fiu totuşi subiectivă aici, iar subiectivitatea diferea atât de mult la amândoi.

Dacă era să îl întreb pe Jake, el mi-ar fi spus, că în ultimii 5ani, a realizat o mulţime de lucruri… şi atunci ar începe să vorbească câte în lună şi în stele de propria afacere, pe care a dezvoltat-o din nimic, ajungând la ceea ce era în prezent. Dar totuşi, dacă mă întrebam pe mine, ce am realizat în ultimii ani, aş răspunde simplu, cu inima împânzită până la refuz de regretele ce îmi mistuiau sufletul: NIMIC. De ce? Pentru că nu realizasem nimic pentru NOI DOI, pentru mariajul nostru.

Aveam tendinţa să cred că întreaga mea viaţă, rutina zilelor mele era aceeaşi, de o cadenţă repetitivă. Mă trezeam dimineaţa, îmi verificam corespondenţa, mă îngrijeam de casă, sau mai bine zis de vila perfectă, din punct de vedere arhitectonic, din centrul New York-ului, încercam să îmi continui puţin câte puţin al treilea meu roman de literatură, încercam să vorbesc cu Jake la telefon, şi seara venea rapid, aducând cu ea totodată, o altă zi, aproape identică. În principiu, nu îmi lipsea nimic, dar de fapt, toată această perfecţiune care mă înconjura, începuse să mă sufoce la propriu. Câteodată aveam impresia, că nu ocupam în viaţa lui Jake, decât un simplu rol de decor, fapt pentru care, în puţinul timp când eram împreună, nu făceam altceva decât să mergem la diverse cine de afaceri, unde intram încă o dată, în rolul soţiei perfecte şi din cale afară de fericite, Bella Black. Dar oare… Asta sunt eu?

NU. Eu sunt aceeaşi Bella Swan, fiica şerifului Charlie Swan, din micuţul orăşel Forks, ascuns în inima Washington-ului, aceeaşi fată, acum femeie, ce plânge de fiecare dată, când citeşte, cartea ei preferată, La răscruce de vânturi, sau când, urmăreşte cu sufletul la gură, pentru a mia oară, filmul ce oglindeşte povestea Julietei şi a lui Romeo; aceeaşi femeie, care şi acum, de multe ori, încă din adolescenţă, tinde să fie cu adevărat o împiedicată, şi un adevărat pericol la adresa celorlati, mai ales atunci când poartă tocuri, şi totodată, aceeaşi femeie, care roşeşte şi acum, la o remarcă mai deochiată, a lui Rosalie. Eram aceeaşi Bella Swan? Aşa să fie? Sau de fapt cât de mult îşi lăsase amprenta numele de Black asupra mea? Îmi era frică să văd adevărul, ascuns, atât de bine, în străfundul inimii mele. Mă plângeam, că nu îmi trăisem ultimii ani de viaţă, dar oare ştiam de fapt ceea ce îmi lipseşte cu adevărat? Nu, adevărul era că nu ştiam. Vroiam, dar nu ştiam ce vroiam, iar acest lucru, mă făcea să fiu şi mai confuză, pe zi ce trece, iar viaţa mea, se derula în continuare, la fel de cufundată în obişnuinţa şi în mecanismul cotidian. Câteodată aveam impresia, că ăsta îmi era de fapt destinul, prin urmare, nu trebuia să îmi stea în caracter să mă plâng. Poate eram o persoană slabă, dar adevărul îl ţineam numai pentru mine şi nici chiar Rosalie, nu ştia de fapt ce se întâmplă.

Sunetul telefonului, mă scoase în schimb din visare, şi fără să mai ezit, am răspuns cu adevărat nerăbdătoare. Ştiam eu că nu a uitat!!!, mi-a şoptit inima împăcată, dar surprinderea mi s-a transformat brusc în pură dezamăgire, când în receptor, se auzi o altă voce.

-Buna, Bella… la mulţi ani!!!

-Buna Rosalie, ăăă, … mulţumesc…

-Cinci ani, Bella, cinci ani, parcă mai ieri, ne-am întâlnit, pentru prima dată…

-Aşa este, într-adevăr… am răspuns, încercând pe cât posibil să simulez fericirea.

-Am o veste iubito, sunt atât de fericită… de abia am aflat… nici măcar Emmett nu ştie încă… sunt însărcinată Bella, în sfârşit!!! mi-a tunat Rosalie în receptor, cu o voce încărcată de emoţie, iar lumea mea parcă s-a prăbuşit puţin câte puţin.

-Mă bucur atât de mult pentru tine… am şoptit uşor…

-O, Dumnezeule, de abia aştept să îi spun lui Emmett… în orice caz….. continuă ea, peste măsură de entuziasmată discuţia, dar eu deja nu mai auzeam nimic.

Mă bucuram enorm pentru ea, dar uitându-mă la mariajul ei perfect, vedeam atât de multe imperfecţiuni la propria mea stare, şi asta era dureros. Emmett era cu adevărat un bărbat extraordinar, şi îşi iubea aproape obsesiv soţia, dar în ciuda job-ului său, care îi ocupa la fel de mult timp, reuşea să aibă grijă în continuare şi de celelalte lucruri. Emmett era medic pediatru, şi pe cât de bun era în ceea ce făcea, pe atât de copilăros, vesel şi jucăuş, era în preajma copiilor, ce îi erau şi pacienţi. De multe ori, într-o cameră plină de copii, în care se afla şi Emmett, nu îţi mai dădeai seama că acolo era şi un adult. Tipic Emmett, iar dintre toţi bărbaţii, el era cu siguranţă, unul dintre cei mai potriviţi, pentru a îndeplini rolul de tată. Vestea, cu siguranţă, îl va face fericit.

-Am atât de multe făcut!!! începu Rosalie din nou, făcându-mă atentă. Poţi să mă ajuţi, Bella? Eşti singura mea prietenă adevărată.

-Cu cea mai mare plăcere, iubito, contează pe mine. În plus, trebuie ca de acum să ai mult mai multă grijă cu propria alimentaţie.

-Mulţumesc mult Bella… ştiam că pot conta pe tine… salută-l pe Jake, din partea mea, ok?

-Sigur… Este pe aici prin casă… îi voi transmite salutările tale… i-am răspuns la fel de încet, iar în câteva secunde am încheiat conversaţia.

Liniştea din casă, începu să îmi ţiuie din nou în urechi, şi uitându-mă cu regret la mâncarea irosită, ce ocupa acum coşul de gunoi, am închis şi celelalte lumini din casă, şi m-am îndreptat, spre piscina din spatele casei. M-am afundat în apa rece, care îmi puse imediat sângele în mişcare, şi fără să mă mai gândesc, am început să înot, într-un ritm alarmant. Corpul obosit de altfel, după o zi întreagă, riposta cu fiecare secundă ce trecea, dar chiar şi aşa, nu am vrut să îi mai dau nici o şansă. Am ignorat durerea, şi am continuat să înot tot mai tare şi tot mai tare, pentru că uram să fiu o persoană slabă, şi încercam pe cât posibil să îmi depăşesc astfel limitele.

După aproximativ zece minute de efort, am ieşit din apă, înfrigurată, tremurând ca varga, şi cu inima bătându-mi nebuneşte, dar nici chiar acum nu mă simţeam mai bine. Efortul fizic, reuşise să îmi obosească peste măsură trupul, dar nu şi mintea, căci ea, era în continuare, mai agilă decât oricând, dureros de agilă, aşa că, fără precedent, am renunţat să mai lupt cu mine însumi. Nu mai avea nici un rost.

Un lucru era sigur. În noaptea asta, aveam să dorm din nou singură, la fel ca şi în alte zeci de nopţi. Am intrat în dormitorul în care predomina întunericul, îndreptându-mă spre dulapul comun. Aproape instinctiv, am luat unul dintre tricourile lui Jake şi l-am strâns uşor la piept, pierzându-mă în mirosul lui, dar, spre surprinderea mea, acest lucru nu m-a făcut să mă simt mai bine, ci dimpotrivă, m-a întristat şi mai mult. Totul părea atât de vechi, de îndepărtat şi fără de speranţă câteodată, iar pumnii mei mici, îi strânsesem acum până la durere din cauza furiei care luase controlul asupra mea. Am închis uşa şifonierului cu zgomot, după care, m-am îndreptat hotărâtă spre pat. Răcoarea acestuia, aproape respingătoare, m-a determinat să mă învelesc cu totul, dar gaura din pieptul meu, provocată de suferinţă, nu vroia să se închidă. Chiar şi aşa… după atâta timp, în minte mi-au venit şi acum, cuvintele de aproape 5ani în urmă.

-Te iubesc Jake…

-Si eu te iubesc, Bella… pentru totdeauna…

Unde dispăruseră toate aceste promisiuni? Când se stricase totul? Cine ştie? Sau poate că ştiam amândoi de fapt, dar fusesem prea orbi ca să ne dăm seama cu adevărat ce se întâmplă cu noi, ce se întâmplă cu Jacob, de ce se schimbase atât în ultimul timp…

A fost prima noapte, când am adormit plângând…

…………………………………………………………………………………………………….

Este primul capitol, din Falling for you… Sper sa va placa…

Cand voi putea, voi posta si urmatorul capitol… 🙂

PS: Multumesc pt ca mi-ati luat in considerare pollul si ati votat, iar pt cei care ar fi vrut o alta idee, nu pot sa le spun decat ca… atunci cand voi avea una… VA VOI COMUNICA…

Kisses…

Anunțuri

13 gânduri despre „Capitolul 1-Asta sunt eu???

  1. Frumos…ma asteptam la asta.
    Imi pare sincer rau pentru situatia Bellei, pentru simplul lucru ca Jake e insurat cu munca lui in momentul de fata; de fapt, imi pare rau pentru toate femeile (si stiu ca sunt multe in aceasta situatie).
    Ce m-a surprins e faptul ca, in ciuda problemelor, ea inca tine la Jake si la asta nu ma asteptam, cel putin nu cand am citit rezumatul. Ma gandeam ca sta cu el din obisnuinta dar citind mi-am dat seama ca inca are sentimente pentru el, nu atat de puternice ca iubirea insa in sufletul ei exista ceva pentru barbatul care teoretic e sotul ei.
    Stiu ca iei actiunile treptat, pentru a avea o logica si imi place asta la stilul tau, insa abia astept sa apara Edward in peisaj dar si Jake pentru ca sunt curioasa de explicatia lui.
    Scena cu mancarea, mi-a amintit de videoclipul piesei Girl interpretata de Destiny’s Child…e acolo o faza asemanatoare si ar fi fost interesant daca Bella proceda la fel; insa stiu ca nu ar fi caracteristic ei.
    Oricum, frumos capitol, sunt sigura ca o sa ma atasez si de acest fic. xoxo

  2. wow..trist,mult prea trist…de ce nu a sunat-o macar?…nu oo mai iubeste?…ea il mai iubeste?…cand apare edward?…ohh atatea intrebari;));))…abia astept nextu:*:*:*:*:*…

    Felicitari!:*

  3. O,Doamne!Pe cat de frumos e atat de mult tristete si decumpanare emana.Bella are rolul de decor,sotia perfecta care isi astepta sotul in fiecare seara.E atat de neputiincioasa in fata realitatii,din spusele ei, viata lui Jacob Black=meseria sa 😐 E normal ca bula de fericire din trecut sa fie spulberata de incertitudini si de sentimentul de neimplinire.
    Te anunt ca ti-ai castigat un cititor fidel,ador genul asta de povesti.Fara sa vreau mi-am amintit iar de one shot-ul tradus(care e mai mult decat fantastic)si ma gandeam ca situatia e total diferita 😀 Jake nu cred ca va mai avea norocul sa o recastige din nou pe Bella din moment ce in descriere ne ai vorbit de o aparitie a lui Edward in viata Bellei 🙂
    De abia astept continuarea:X
    Multa inspiratie >:D<
    Pupici :*:*:*

  4. wow saraca bella poate si vrea un copil
    mia venit o idee si daca vrei o poti folosii mai incolo sau ficu e tradus cumva?oricum:sa ramana insarcinata de edward la un moment ddat si pls jake si edward sa nu se urasca!!!!!!nu trebuie sa fie prieteni la catarama dar sa se inteleaga si cand edward va fi cu bella sa accepte situatia fara tampenii

  5. Nu am cuvinte….
    Din nou m-ai surprins,e absolut mortal capitolul…
    si sincer m-a facut sa vreau mai mult…de la primul capitol mi-a furat inima…o sa fie un fic exceptional….stiu asta.
    In prima parte ne-ai furat inima si cu frumusetea si profunzimea sent Bellei si a lui Jake ca mai apoi….sa ne readuci cu picioarele pe pamant.Asta imi aduce aminte de propriile relati.Inceputurile erau extrem de promitatoare,dar cu timpul se pierdea putin cate putin din magia care ne reunise,banuiesc ca asta s-a intamplat si la ei,desi nu in cazul Bellei…..astept cu nerabdare si o perspectiva din partea lui Jake dak va exista,asa am intelege mai bine…sper sa nu o insele…asta ar fi de neiertat.nu o sa te presez cu aparitia lui Edward,deoarece asteptarea e preludiul….asa ca i will wait….
    Mult succes cu ambele,nici nu stiu cand iti faci timp ca sa poti scrie la ambele ficuri…
    kisses&hugs

  6. wow…probabil au crezut ca ceea ce erau in fata lor era pur si simplu dragostea…dar se pare ca s-au inselat
    Multi tineri se inseala,dar nu toti isi dau seama de greseala asta.Fatada asta pe care ei o cred dragoste…..se duce cu timpul.(ma apuca sa povestesc…iarta-ma)
    Saraca bella…voi urmari ficul daca imi vei zice cand vei posta cap 2….si da-l mai lung…asa zic la tpata ficurile pe care le ador:x
    imi este greu sa citesc un fic cu multe cap….te rog sa ma anunti personall….k imi este foarte greu.K eu sa-l salvez:X
    superb..bafta la facultate
    si pune nextul mai repede:)

  7. un inceput bun,tipic in ce priveste evolutia relatii ei dintre B siJ,dar hei povestea este si va fi actuala (din pakte)ps:IMI PLACEEE APP:ar trb sa postezi mai des.In felul asta ti-ai castiga mai multi cititori XoXo

  8. cand crezi ca dragostea e inepuizabila asta se intampla , nici macar nu cred ca era cine stie ce dragoste la varsta aia ….. iar Jacob sigur si-a dat seama ca pur si simplu nu mai merge si a hotarat ca e mai bine sa raceasca relatia …pentru ca asa e mereu barbati isi dau seama ca defapt nu simt iubire ci doar pasiunea adolescentina (fara suparare dar eu cred ca la baieti adolescenta tine pana la 20 de ani :D:D , se maturizeaza prea greu saraci) iar femeile se hranesc cu iuluzi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s