Capitolul 20-Familia Cullen

BPOV

De aproape trei ore eram acasă pierdută între cărţi de matematică, istorie, geografie, pregătindu-mă pe cât posibil pentru examenele de final de liceu. Îmi era greu să recuperez totul din urmă, dar nu imposibil. Schimbarea mea, aducea cu ea şi consecinţe, dar vorbeam în sensul bun al cuvântului. Leah mă ajutase şi ea cu tot ceea ce era nevoie, aşa că nu mai depindea totul decât de mine. Pentru prima dată, după atâta timp, totul depindea încă o dată de mine, iar de dragul meu, dar mai ales al lui Edward, eram în stare de absolut orice. Pentru că nu mai eram acum singura care conta, nu îmi mai puteam permite ca persoana mea să monopolizeze întreaga situaţie. Am continuat cu acest mic supliciu, pentru încă două ore, la sfârşit, fiind de-a dreptul obosită, şi cu degetele uşor pătate de mina de la pix, din cauza numeroaselor însemnări pe care le-am scris.

Pe jumătate amorţită, m-am ridicat de la birou, întinzându-mă leneş, în camera mea mititică. Hotărâsem ca de dimineaţă să mă apuc de învăţat, pentru că atunci aveam mintea limpede, iar tot atunci Charlie era plecat la secţia de poliţie, făcând implicit lucrurile şi mai uşoare pentru mine. Uitându-mă la ceasul de pe etajera veche de lângă patul meu, nu mare mi-a fost mirarea când am văzut că era deja ora 14.00 . Prima parte a zilei, trecuse parcă atât de repede, iar eu nu mai vorbisem cu Edward de dimineaţă, şi deja îmi era dor de el, dar în acelaşi timp nu vroiam să îl presez.

Încercând să îmi caut o ocupaţie pentru a-mi putea distrage gândurile şi pentru a mă mai relaxa un pic, mi-am luat o pătură şi am ieşit afară, la leagănul mare, pe care îl aveam în spatele casei. Aproape instinctiv, am luat cu mine şi aceeaşi carte, de acum, aproape ruptă, la capete, cu cotorul desprins, La răscruce de vânturi, al lui Emily Bronte, şi cu ea în mână, am păşit afară în curte, în căldura soarelui văratec, care îmi alinta uşor, trupul uşor înfrigurat, creându-mi o senzaţie mai mult decât plăcută.

La o temperatură potrivită de aproape 25de grade, una din temperaturile maxime, în perioada asta, pentru micul orăşel Forks, am început să citesc în continuare, acolo de unde rămăsesem cu câteva seri în urmă. În bătaia uşoară a vântului, care îmi alinta părul drept, şi în uşorul legănat, pe care îl dirijam acum cu un picior de pământ, m-am afundat încă o dată, în povestea de dragoste frumoasă, cum se putea altfel, dar în acelaşi timp tragică, a celor două personaje preferate ale mele. Aveam senzaţia că mă regăsesc într-o oarecare măsură dar în acelaşi timp, încercam pe cât posibil să îmi distrag gândurile de la Edward. Pentru că, în orice moment din zi şi din noapte, mă gândeam la el şi chiar şi acum, după ce îmi demonstrase cât de mult însemnam pentru el, chiar şi acum, tindeam să mă întristez la gândul că nu mai vorbisem cu el de atâta timp.

Pueril, ştiu, dar era mai mult decât atât. De ce? Poate pentru că, în adâncul sufletului meu, îmi era frică de multe ori, că el ar dori să renunţe la tot, să renunţe la noi, din cauza posibilelor presiuni, ce ar putea veni pe viitor la adresa noastră. Şi mai era ceva. Nu avusesem niciodată atât de multă încredere în mine, încât să fiu pe deplin convinsă că Edward m-ar putea iubi cu adevărat pentru ceea ce eram eu acum, o fată cu probleme mari şi cu răni adânci, a cărui trecut, încă o ţinea strâns legată cu cătuşe şi departe, de tot ceea ce însemna dragoste. Şi totuşi, îl iubeam enorm. Simplele cuvinte, oricare ar fi ele, nu aveau măsura, de a exprima destul de bine, puterea atât de mare a acestui sentiment, a cărui profunzime mă speria chiar şi pe mine. Eram atât de complicată, dar în acelaşi timp, pierdută în amintirea acelor ochi verzi, care noapte de noapte, aveau puterea să îmi alunge coşmarurile din mintea mea.

Pierdută fiind în povestea cu iz istoric, m-am trezit că am început să recit cu voce tare, nişte rânduri, în care mă regăseam acum, şi a căror intensitate nu credeam vreodată că le voi înţelege, sau câtuşi de puţin trăi. Mă înşelasem.

“În această lume, marile mele suferinţe au fost suferinţele lui Heathcliff:le-am văzut şi simţit pe toate de la început. Unicul gând al vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, eu aş continua să exist; şi dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa…”

….am continuat cu vocea uşor slabă, dominând uşor liniştea din jurul meu cu timbrul vocii mele. Mă regăseam, mă regăseam întru totul, dar până să îmi dau bine seama, o voce atât de plăcută mie, continuă într-un mod sublim, ceea ce eu începusem.

“Iubirea mea pentru Heathcliff însă e asemeni stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. Eu sunt Heathcliff! El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, aşa cum nici eu nu sunt intotdeauana o plăcere pentru mine însămi, ci ca propia mea fiinţă… “

…termină Edward venind acum din spatele meu, sărutându-mi uşor obrazul, acum din cale afară de îmbujorat. Toate grijile mele dispăruseră la fel de repede pe cât au apărut, la senzaţia obrazului lui uşor aspru, lipit de al meu, şi al mirosului parfumului său care îmi inunda nările, atât de dulce. Lăsând cartea deoparte, mi-am ridicat mâna şi i-am dezmierdat cu adoraţie, obrazul şi pomeţii bine lucraţi, întorcându-mă acum înspre el.

Îşi închise ochii verzi şi mari, atât de frumoşi, şi se lăsă uşor în palma mea, bucurându-se de apropiere. Profitând de asemenea de prezenţa lui, mi-am pus uşor cealaltă mână în părul lui cu nuanţe roşcate, ce strălucea şi mai tare în razele vii ale soarelui, şi fără să mai ezit mi-am lipit uşor buzele de ale lui. Ştiam că de cele mai multe ori el era rezervat, pentru a-mi da mie posibilitatea să controlez totul, dar aveam nevoie de el mai mult decât oricând, mai bine zis, întotdeauna aveam nevoie de el, oricât de egoist ar suna. Aşa cum şi intenţionasem, îmi răspunse mai mult decât dornic la sărut şi pentru câteva minute, am uitat de tot şi de toate. Eram numai eu cu el şi din nou, sentimentul de siguranţă, reveni imediat, luându-şi binemeritatul loc. Era atât de bine, atât de paşnic. Am întrerupt sărutul cu un uşor oftat, dar nu mi-am luat mâinile de pe faţa lui simetrică.

-Să înţeleg că ţi-a fost dor de mine? deschise Edward discuţia, cu un zâmbet afectat până la urechi.

-Credeam că m-ai uitat… am continuat mai mult pentru mine, lăsând uşor capul în jos.

Expresia lui, se înăspri brusc, dar nu îşi pierdu din intensitate şi îşi puse mâna sub bărbia mea, ridicând-o încet, forţându-mă să îl înfrunt.

-Bella, nu fă asta…

-Să nu fac ce?

-Nu îţi pierde încrederea în tine, te rog. Sunt aici, cu tine, te iubesc, poţi să înţelegi asta?

-Dar înţeleg, chiar înţeleg, îmi pare rău… nu o să mai… am început panicată nedorind să îl supăr, pentru că nu merita sub nici o formă lucrul ăsta… dar imediat mă sărută din nou, reducându-mă la tăcere.

Încă o dată, m-am lăsat pradă farmecelor propriului meu Adonis, gustând din savoarea buzelor lui, uşor amăruie datorită profunzimii fructului interzis, pe care amândoi îl mâncam, nesocotind părerea celorlalţi. O istorie nu cu mult diferită de cea a lui Adam şi a Eva, care au luat asupra lor astfel, păcatul strămoşesc. Dar orice act are consecinţele lui, asta o ştiam de mult.

Ultimele lui cuvinte în schimb, îmi reveniseră în minte cu un zgomot asurzitor, făcându-mă să întrerup sărutul cu uimire. Reacţia mea, îl opri şi pe Edward, care acum mă fixa cu o vădită curiozitate.

-Mă iubeşti??? l-am întrebat uimită în continuare, bucurându-mă astfel, de faptul că devenea atât de personal. Era prima dată când îşi declară sentimentele, iar venind de la Edward, însemna pentru mine mai mult decât orice.

-Bella, tu eşti viaţa mea acum, pentru tine fac tot ceea ce fac în prezent, cum se poate altfel? îmi răspunse el, cu o privire ce exprima clar extrem de multă hotărâre. Tu m-ai adus la lumina zilelor noastre, ţie îţi datorez ceea ce sunt acum, şi cu toate astea, nu îţi pot spune decât atât: TE IUBESC… deşi nici asta nu exprimă destul de bine sentimentele mele… Dar eu am fost întotdeauna, un tip complicat chiar şi pentru propria mea existenţă… dar cu tine sunt altfel, sunt mai bun…

-Şi eu te iubesc, atât de mult… am şoptit mai emoţionată ca oricând, abţinându-mă să nu plâng.

Tindeam să cred faptul că în ultimul timp devenisem o plângăcioasă, dar nu era ceva ce puteam să controlez prea bine… şi nici nu prea vroiam. De ce? Pentru că în ultimii ani, ţinusem toate necazurile şi supărările în mine, refuzasem să mă descarc în orice fel, şi tocmai din această cauză, mă izolasem atât de tare. Acum în schimb, nu mai vroiam să fiu aşa.

-Am venit la tine, cu gândul să bat la uşă… dar ţi-am auzit glasul, şi te-am găsit aici, deschise din nou discuţia, după care veni lângă mine pe leagăn, şi mă trase în braţele lui.

M-am cuibărit fără ezitare la pieptul lui, bucurându-mă pentru prima dată, că eram ascunşi în spatele casei, departe de văzul lumii curioase. În orice caz, casa mea era uşor izolată de restul orăşelului, aşa că nu ar fi fost o prea mare problemă. Reala problemă era la şcoală.

-Vreau să îi cunoşti pe ai mei Bella, continuă Edward, ignorând complet faptul că am înţepenit în braţele lui… şi nu accept un refuz, ok? Pe băieţi îi cunoşti deja, pe Alice la fel, deci nu o să fie o problemă, bine?

-Dar…

-Nici un dar, Bella, în plus, surpriza mea, nu mai poate aştepta prea mult…

-Poftim??? Ce surpriză???

***

După un efort considerabil, Edward reuşise într-un final să mă convingă să vin la el. Tăcerea care se lăsase în maşină, nu ajuta cu absolut nimic sentimentului meu de panică crescândă, iar zâmbetul ştrengar al lui Edward, nici atât. În faţa peisajului perfect, al pădurii verzi şi atât de frumoase, a drumului izolat ce ducea la casa lui, nu puteam rezista, era mult prea special. În mai puţin de 5minute, am ajuns în faţa unei case extrem de moderne, ce parcă nu se potrivea deloc în acest decor rustic, din mijlocul pădurii, şi imediat, la fel de galant ca întotdeauna, iubitul meu îmi deschise portiera, dar eu parcă nu mă mai puteam mişca.

-Bella… linişteşte-te… o să fie bine… spuse el, întinzând mâna după a mea şi strângând-o încurajator, dar imediat o altă voce cunoscută, interveni, spărgând bula noastră de aer.

-He-he-he, Bellaaa… Cu ce gânduri pe aici? veni Emmett într-o clipă, dându-l la o parte cu totul pe Edward, făcându-mă să chicotesc uşor. Bine ai venit la noi!!! continuă după care, mă ridică hotărât, şi luându-mă de mână, mă luă după el, conducându-mă înspre casă. Un păr blond îmi atrase atenţia, făcându-mă să recunosc următoarea persoană.

-Emmett, ia-o mai încet, sunt sigură, că Bella, mai are nevoie de mâna respectivă şi pe viitor, vorbi dezaprobator către colegul lui mai înalt, după care îşi îndreptă privirea spre a mea, compătimitoare, dar în acelaşi timp extrem de încurajatoare. Ne bucurăm să te avem aici Bella… continuă el în acelaşi timp în care Alice veni cu o viteză greu de urmărit, alăturându-ni-se, dar nu înainte de mă strânge în braţe la rândul ei, după ce mă desprinse din îmbrăţişarea ca de urs a lui Emmett. Părea aici o nebunie generală.

Edward, apăru parcă de nicăieri, şi mă lua din nou de mână, intrând cu mine în casa mai mult decât spaţioasă.

-Este singurul loc, în care nu trebuie să ne ascundem, îmi şopti el la ureche, în timp ce mă uitam curioasă, la camera atât de mare şi atât de plăcută, din interiorul locuinţei familiei Cullen.

Totul era infinit mai scump, mai spaţios, mai frumos, spre deosebire de ce eram eu obişnuită să văd. Charlie, cumpărase casa noastră din Forks, cu nu prea mult timp în urmă, şi deşi era mai mult decât modestă, nu îmi displăcea. Eram obişnuită cu puţin. Atenţia îmi fusese atrasă în schimb, de un tablou mare, din mijlocul sufrageriei, ce părea la prima vedere din nou destul de scump. Oglindea un peisaj neasemuit de frumos, a unor clădiri vechi, din mijlocul unui oraş, unde se ţinea, cred eu o sărbătoare, luând în considerare oamenii care erau îmbrăcaţi în pelerine roşii. O voce plăcută din spatele meu, mă trezi în schimb, făcându-mă să mă întorc, văzând pentru prima dată, un bărbat blond, cu ochii de aceeaşi culoare cu ai lui Edward şi o femeie, extrem de simpatică, cu părul castaniu, şi cu ochii căprui. Cu siguranţă, ei erau părinţii lui, iar în expresia lor se vedea evidenta asemănare, cu proprii copii.

-Este un peisaj din Italia anilor 1900, iar tabloul îl am de la bunicul meu. Mă bucur că îţi place, deschise vorba bărbatul, politicos. Eu sunt Carlisle Cullen şi aceasta este soţia mea Esme.

-Ma bucur atât de mult să te cunosc, Bella, deschise discuţia Esme după care mă îmbrăţişă uşor. Fiul meu are gusturi bune, continuă ea, după ce se desprinse de mine, uitându-se cu dragoste spre Edward.

***

Totul a decurs bine în continuare într-o atmosferă mai mult decât relaxantă, contrar aşteptărilor mele. I-am cunoscut şi mai bine pe părinţii lui, pe care îi respectam deja foarte mult, dar şi pe Rosalie, soţia lui Emmett, orele trecând destul de repede. Casa era de asemenea mai mult decât plăcută, camera lui Edward nefăcând nici ea excepţie de la regulă. Cum mă aşteptam, era umplută până la refuz, de o întreagă serie de cărţi, dar nu în ultimul rând de un număr copleşitor de cd-uri cu muzică, de toate genurile.

-Surpriza mea este gata acum, spuse Edward după un timp, cu un aer enigmatic întipărit pe expresia lui frumoasă. Uitasem complet, aparentul motiv, pentru care el mă adusese aici din start.

-Edward… nu îmi plac cadourile… Chiar nu este nevoie… am început să mă plâng, în timp ce mă conducea din nou spre camera lui.

-Ǎsta va trebui să-ţi placă…

-Dar ai dat bani pe mine… Trebuie să îi returnez…

-Pentru numele lui Dumnezeu, Bella!!! Chiar nu cred că el vrea să fie returnat!!! continuă iubitul meu, vizibil amuzat.

-Cum adică el??? am continuat încurcată acum de-a dreptul în faţa ochilor verzi fără cusur ai lui Edward, şi a surâsului lui afectat acum, care mă ameţea de-a dreptul.

Aproape că mă forţă acum să intru în camera lui, încercând să reziste pe cât posibil actului meu de rebeliune. Mă simţeam uşor vinovată. Îmi plăceau cadourile, cui nu i-ar fi plăcut, dar simplul gând că el ar cheltui bani pe mine mă irita. De ce? Probabil pentru faptul că mă simţeam nedemnă de asemenea gesturi de compasiune. Aşa să fie oare? Poate că da, poate că nu, dar ultimii ani, lipsiţi de orice formă de afecţiune mă făcuseră oarecum sălbatică la orice alt tip de ataşament. Gândurile mele au fost reduse în schimb la tăcere, atunci când i-am simţit mâinile puternice, dezmierdându-mi uşor umerii şi spatele implicit, pentru a-mi  calma stările contradictorii. Şi mergea de minune, pentru că Edward avea asupra mea nişte efecte greu de înţeles chiar şi din perspectiva mea.

Nu a trecut mult timp însă, până ce am zărit pe patul lui o cutie mică albă cu buline de mai multe culori, cu mici găuri, ce mi-a atras atenţia imediat, mai mult datorită ambalajului vesel. Ochii aproape că îmi ieşiseră din orbite, măriţi acum de-a dreptul. Ce era? Un animăluţ oare??? O, Dumnezeule, sper să nu-mi fi luat un papagal, pentru că nu îmi plac!!! Te rog!!! Urăsc papagalii!!!

-Nu vrei să deschizi??? îmi şopti Edward la ureche, respiraţia lui răcoroasă dezmierdându-mi urechea, şi transmiţându-mi fiori în tot corpul. Mi-am întors privirea asupra sa, uitându-mă cu nesaţ la ochii lui, care sclipeau acum pur şi simplu.

Într-o secundă, m-am apropiat de patul său, şi, temătoare, am început să dau la o parte hârtia cu buline colorate. Teama mea s-a transformat în curiozitate, curiozitatea în anticipaţie, anticipaţia în încântare, iar încântarea în bucurie extremă la vederea unui căpşor mic şi perfect de pisoi, gri cu dunguliţe negre, care mă privea acum cu ochii mari.

-Edward??? Ce…

-E al tău, iubito… ceva care să-ţi amintească şi de mine… răspunse el, dar nu termină bine, pentru că am sărit imediat în braţele lui chicotind voioasa ca o zi de primăvară.

Mă prinse imediat, vizibil surprins de izbucnirea mea. Eram uşor ruşinată acum, de propria mea reacţie, dar nici că îmi mai păsa.

-Îţi mulţumesc, îţi mulţumesc, îţi mulţumesc… am răspuns extrem de entuziasmată, cuibărită în continuare în braţele lui, şi uitându-mă la micul animăluţ, care rămăsese în continuare cu ochi la noi doi, un mieunat slab, exprimându-i nemulţumirea de a fi lăsat pe dinafară. Ce mai conta faptul că Charlie era alergic la părul de pisică? Neinteresant. EU ADORAM OFICIAL PISICILE.

-Acum îl mai returnezi? mă întrebă Edward, fericit.

-Niciodata.

-Dar pe mine?

-Nici într-o mie de ani… i-am răspuns, după care l-am sărutat fericită, preţuind extrem de mult, fiecare clipă în plus de fericire alături de Edward.

Nu mai vroiam să ratez nimic…

……………………………………………………………………………………………………..

Capitolul 20 din „Invata-ma sa iubesc”… Am vrut sa mai prelungesc putin fericirea celor doi pt ca au trecut deja prin prea multe necazuri…

PS: Pt cei interesati… am postat PREFATA… dar si CAPITOLUL 1 din al treilea fic scris de mine, FALLING FOR YOU… pentru ca…

dupa cum ati observat… mi-am adus pe acest site, toate ficurile scrise de mine pana in prezent, printre care si SWEET STORY-primul meu fic de altfel…

Kisses… 🙂

Anunțuri

10 gânduri despre „Capitolul 20-Familia Cullen

  1. Ma bucur ca ai ales sa prelungesti fericirea celor doi pentru ca am impresia ca va veni o perioada de drame pentru ei.
    Imi place mult prima poza cu Edward, pur si simplu am ramas blocata pe acea imagine…superb om.
    Si pisicuta e asa dulce…mie nu imi plac pisicile dar asta e sweet 😀
    Nu am putut sa nu observ acea fraza din Twilight folosita de Edward cand a adus-o acasa la el pe Bella „Este singurul loc, în care nu trebuie să ne ascundem”.
    De asemenea nesiguranta Bellei, o intalnim si in cartile originale insa cred ca asta e farmecul ei 😀
    Un fic superb, ce mi-a atras atentia de la inceput asa ca de abia astept sa vad ce se mai intampla pentru ca sunt convinsa ca lucrurile nu vor ramane asa roz, mai ales ca pe moment e o dragoste interzisa.
    Esti o autoare minunata, mi-a placut mult si „Sweet story”, „Invata-ma sa iubesc” e in top 5 ficuri preferate iar „Falling for you” sunt convinsa ca va fi un real succes.
    Felicitari! xoxo

  2. e atat de romantic capitolul:X::X:X:X…si ce mi s-a parut nemaipomenit, a fost ca ai pus alcele ticiate din La rascruce de vanturi…acum citesc cartea si am frecunoscut fragmentele;));))…felicitarile mele!…un capitol destial;)):*

  3. Oh!E asa frumos si plin de dragoste acest capitol.Ma bucur ca l-ai oferit aceste clipe minunate impreuna.:X
    A fost asa emotionanta partea in care Edward a venit la ea acasa… 🙂 Nu-mi vine sa cred cat de bine merg lucrurile:si-au marturisit iubirea neconditionata,Bella i-a cunoscut familia si Edward i-a daruit acel pisoi absolut dragalasa :X Ah!Pe langa toate asta nu pot uita de existenta lui Jake si a Tanyei,presentimentul acela rau continua sa pluteasca in jurul meu 😐
    Uf!De abia astept continuarea:X
    Pana atunci ma apuc de citit noul fic 😉
    Multa inspiratie.Te-am pupat!:*:*:*

  4. so beautiful:X…deja sunt nerabdatoare sa citesca cap 21:))…desi abia l-am terminat pe acesta;))…adik io’s curioasa sa vad c se mai intampla la sc…mai ales c fac tanya si jake:-L…oricum cap superb…pisicutza extrem de dulce…si iubirea dintre ed si be 8->…kisses:*>:D<

    DyDy

  5. ola chica…
    love it!intr-adevar inca putina fericire in viata lor,sincer mi-e si frica de ce va veni acum…Fiorul primului „te iubesc”,primele promisiuni….ma bucur ca le-ai oferit aceste clipe.
    Cei din familia Cullen se pare ca au adoptat-o deja.E bine ca Ed a adus-o acasa ca Esme si Carlisle sa o cunoasca pe Bella inainte,ma gandesc ca poate va aparea un scandal,din cauza Tanyei si a lui Jake.Nu inteleg de ce Bella nu are inca incredere in Ed,adik cred k i-a demonstrat pana acum ca o iubeste cu adevarat si ca e alaturi de ea.Frumos cadoul Bellei…sant curioasa cum va reactiona Charlie cand o va vedea…ha ha ha….

    Abea ast nextul…
    kisses&hugs

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s