Capitolul 7-Punct si de la capat… sau virgula?

EPOV

Am ramas paralizat la vederea Bellei, care iesea grabita pe usa, fara ca macar sa apuc sa ii explic. In scurt timp, am auzit motorul unei masini, si scartaitul cauciucurilor care anuntau ca a demarat in tromba. A plecat, Bella mea, ma parasea, mi-am spus in gand, simtind cum durerea, incepea sa se acomodeze, sfarmandu-ma in mii de bucati. Imi venea sa izbesc, sa trantesc, orice era nevoie, ca sa reusesc sa inlocuiesc durerea pe care o simteam cu o durere fizica. Orice mi se parea mai suportabil decat ceea ce simteam acum. M-am rezemat de peretele bucatariei in incercarea de a-mi gasi echilibrul. Simteam ca ma prabusesc, din nou, la fel ca acum doi ani.

-Domnule, ai niste explicatii de dat, spuse Alice cu tunete si fulgere in priviri.

-Alice, lasa-l in pace un pic, continua Emmett, traversand incaperea spre mine. Edward, calmeaza-te, si hai sa discutam. Sunt sigur ca nu este atat de grav pe cat pare si ca totul este doar o mare confuzie. Eu am incredere in tine, termina el, uitandu-se cu repros la ceilalti din camera.

-Da, fetelor, hai sa ne calmam un pic, si ne gandim dupa si la solutii, continua Jasper, fixandu-ma incurajator cu privirea.

Mi-am ridicat capul dintre maini, fericit fiind la gandul ca de data asta nu eram singur. Eram in familie, intre prieteni si stiam ca totul se va rezolva mai devreme sau mai tarziu. Ma durea totusi, faptul ca nu am apucat sa ii explic nimic Bellei, dar si acest lucru isi va gasi rezolvarea cat de curand. Acum aveam nevoie amandoi, doar de un pic de liniste.

Cum se ajunsese aici? La dracu, Desiree, iti jur ca ai sa mi-o platesti scump, taratura. Cine era ea? O fosta colega de facultate, de inaltime medie, blonda, cu un corp, atragator, ce-i drept, dar falsa, prefacuta si fara suflet. Ne intalnisem la o petrecere si facuse tot posibilul sa se apropie de mine, dar am respins-o din start. Nu ma atragea catusi de putin pentru ca avea o frumusete vulgara, si in plus, auzisem destule lucruri despre ea, nu tocmai onorabile. Era exact genul de femeie cu care nu vroiam sub nici un chip sa am de-a face. O usuratica!

Presupun ca totusi avea o fixatie pentru mine, si asta ma enerva la culme. Ma exaspera cu telefoane, mesaje, facandu-si aparitia in locurile din Seattle pe care le frecventam. Am respins-o de nenumarate ori, incercand sa o fac sa inteleaga dar fara rezultat. Eram un barbat integru totusi, si invatasem de acasa, sa tratez toate femeile cu respectul cuvenit. Asta eram eu, nu ma puteam schimba, si poate ca asta era lucrul care o facea sa continue. Acum insa, jur ca eram in stare sa uit de toate principiile morale, si i-as fi dat o lectie zdravana, daca o aveam in fata. A mers mult prea departe. “Iubita mea”? Cat tupeu putea sa aiba…

Le-am explicat si celorlalti toata povestea, sperand din suflet sa ma inteleaga. Nu mai aveam nevoie acum de alte reprosuri. Imi ajungeau cele ale Bellei, pe care le auzeam in continuu in minte.

-Incurcata situatia fratioare, incepu Emmett, uitandu-se la mine, cu o expresie confuza.

-Spune-mi ceva ce nu stiu, i-am raspuns sarcastic. Si acum ce dracului fac ? Nu cred ca Bella vrea sa ma mai vada prea curand…

-Stai linistit, Edward, nu e chiar asa. Bella te iubeste, sunt sigura de asta. S-a pierdut cu firea doar, si pe buna dreptate. Dupa ce va gandi la rece lucrurile, totul va fi ok, nu Alice? continua Rosalie impaciuitor.

-Alice, ajuta-ma te rog, am spus eu rugator, intorcandu-ma spre dansa. Tu esti cea mai apropiata de ea.

-Uuufff, Edward, am sa incerc, dar nu iti promit nimic. Bella parea destul de ravasita. Trebuie sa ai foarte multa rabdare cu ea, eventual sa o lasi pe ea sa vina la tine, cand va fi pregatita. Intelegi?

-Multumesc, Alice, si iti jur ca am sa incerc sa fiu rabdator. O iubesc mai mult decat orice. Nu imi pot permite sa o pierd dintr-o prostie, am raspuns eu, scotand un oftat chinuit.

-O sa fie bine, fratioare, continua Emmett, batandu-ma usor peste umar. O scoate-ti voi la capat. Si totusi, nu pot sa cred : Teddy-Eddy si-a gasit nasul, si mai mult, in persoana Bellei Swan, continua el, intr-o nota ironica, facandu-i pe ceilalti sa rada, si degajand vizibil atmosfera. Tipic lui ! Trebuia sa recunosc ca asta era o calitate de-a lui pe care o apreciam mult. Optimismul. Deeeci… Bella, fata care l-a pus pe cuceritorul Edward Cullen cu botul pe labe… Cine ar fi crezut? continua el printre hohote de ras… Mi-e mila de tine Eddy!!!… dar nu apuca sa termine, pentru ca Rosalie il rasplati cu o palma sanatoasa dupa cap.

-Aaaauuu, pentru ce a fost asta? se planse el, masandu-si agitat locul dureros.

-Ai spus ceva ? intreba Rosalie, amenintator.

-Nu, iubito, nu, ai dreptate, am exagerat, continua el, iscand la noi toti rafale de ras incontrolabile.

-Cine vorbea, Emmett, de pus cu botul pe labe? Multumesc din suflet Rosalie, apreciez, am terminat facandu-i din ochi in semn de recunostinta.

BPOV

In timp record, am ajuns acasa, desculta si infrigurata. Bravo Bella, inteligenta miscare… Din fericire, tatal meu era plecat asa ca, m-am indreptat fara probleme in camera mea. Nu aveam nevoie de spectatori, la propria suferinta. Constiinta mea era de ajuns pe moment. M-am indreptat spre baie si am dat drumul la apa fierbinte. Aveam nevoie de o baie sanatoasa, aveam nevoie de relaxare.

M-am dezbracat incet de haine, impaturind cu grija tricoul lui Edward si cautand in dulap alte haine de schimb, mai comode.

M-am pus in cada plina cu apa, lasandu-ma prada senzatiei placute pe care o genera apa fierbinte pe trupul meu. Simteam cum fiecare fibra a corpului, mi se dezmortea, relaxandu-se vizibil, era exact ceea ce aveam nevoie pe moment.

Ma gandeam cu frica la momentele trecute, si constiinta nu imi dadea pace. Simteam ca am dat-o in bara, si nu stiam de ce. Oooff… Ce naiba, Bella? Ti-ai pierdut mintile? Edward, te-a inselat si gata… Si atunci de ce nu puteam sa cred deloc asa ceva ? Am plecat fara sa il las sa imi dea o explicatie si acum simteam ca am gresit teribil facand asta. M-am pierdut cu firea si am exagerat lucrurile mai mult decat era necesar. Stiam asta, desi nu imi facea deloc placere sa o recunosc. Nu trebuia sa il judec, si sa il proclam vinovat, fara drept de apel, fara macar sa aud ce are de spus in aparare. A fost aiurea si de abia acum vedeam absurditatea situatiei.

Intr-adevar, situatia parea mult mai grava, dar inima imi spunea altceva. Daca nu l-as fi cunoscut, as fi avut o scuza pentru comportamentul meu, dar dat fiindca il cunosteam atat de bine, am inceput sa ma simt vinovata de stangacia mea. Edward al meu nu era un afemeiat, si sub nici o forma nu era un nesimtit si un om fara suflet, si stiam sigur ca, macar de dragul prieteniei noastre, nu era in stare sa imi faca ceva rau. Comportamentul lui fusese ireprosabil atatia ani pana acum, si era putin probabil, ca lucrurile sa se fi schimbat radical in ceea ce il priveste.

Intr-o permanenta batalie cu propria constiinta, am oftat indelung si m-am ridicat lenesa din cada. M-am infasurat intr-un prosop, si am iesit din baie, ajungand in camera. M-am trantit pe pat cu intentia de a ma linisti. Eram acasa de aproape doua ore si deja imi era foarte dor de el. Dumnezeule, si ce dor imi era de el! Imi era dor sa ii aud vocea de catifea, sa ii admir zambetul care facea victime constant, sa ma las hipnotizata de puterea naucitoare a ochilor lui. La dracu! Il iubeam si stiam ca nu pot sta suparata pe el prea mult timp, cel putin nu fara un motiv serios. Trebuia sa purtam o discutie serioasa, sa-i aud explicatiile, pentru a vedea ce este de facut. In plus, nu puteam fugi de el la nesfarsit. Nici nu aveam puterea sa fac asta. Asta insemna ca, pentru o vara intreaga, sa ii ignor pe cat posibil si pe ceilalti, si aceasta idee nici nu intra in discutie. Nu trebuia cu nici un chip ca si alte persoane sa fie afectate de faptul ca eu si Edward ne-am certat. Certat, despartiti, am fost impreuna; ufff, nici eu nu mai stiam, eram prea confuza.

Desi ii simteam lipsa, eram totodata si mai mult decat constienta de faptul ca trebuie sa fiu pregatita pentru orice s-ar intampla pe viitor intre noi doi, de bine sau de rau. Oftand, am luat tricoul lui Edward in maini, inhaland usor mirosul emanat de finul material, mirosul lui. Imi amintea si mai mult de el, simteam ca il am mai aproape.

Atipisem usor cu tricoul lui Edward in continuare in brate, cand am auzit trei batai in usa. Am paralizat. Daca era Edward, ce ma fac? Nu ma simteam pregatita sa discut cu el acum. Am coborat scarile incet, indreptandu-ma spre usa.

-Bellaaa, deschide!!! Nu plec pana ce nu deschizi…

-Vin acum, Alice !!! am fugit eu grabita sa ii deschid usa.

-In sfarsit! Nu te superi daca ma autoinvit inauntru, nu? Cum am mai spus, fata asta era un vulcan de energie si de ce nu si de o buna dispozitie molipsitoare. Eram mai mult decat norocoasa ca aveam asa o prietena.

-Buna si tie, Alice, ce s-a intamplat?

-Aaaa… pai… am venit dupa masina??? Pentru ce credeai?

-N-nuu… nu credeam… m-am fastacit eu… imi pare rau… pentru masina… eu…

-Bella, stii ce… hai sa lasam teatrul deoparte. Tu stii foarte bine ca eu nu am venit aici pentru masina, asa cum si eu stiu foarte bine, ca tu esti o mincinoasa teribila… Cum te simti? Spune tot… Prietena ta, este aici, prezenta.

-Oooff… Alice, daca am exagerat? Daca am pierdut tot? m-am plans eu. El ce face?

-E si el destul de nelinistit, si mi-a povestit, de fapt ne-a povestit tuturor, despre Desiree, asa-zisa iubita a lui…. Si crede-ma ca totul este o mare greseala. Mai bine zis, daca o sa ma intalnesc vreodata cu respectiva, iti jur ca o sa o fac sa plateasca cu varf si indesat pentru raul facut. La spusele lui Alice, incepuse sa imi sara inima de bucurie. Deci inseamna ca nu e adevarat, totul era…

-Uite, Bella, nu am nici o intentie sa ii iau apararea fratelui meu, dar chiar cred ca ar trebui sa ii auzi explicatiile. El te iubeste, sunt sigura de asta, am vazut cum te priveste, si e de nedescris expresia lui, atunci cand te vede. E atat de intensa, ca ma face sa sar pe Jasper si sa il duc direct in dormitor, continua Alice cu un chicot. Daca acum cateva minute, eram in continuare trista, acum imi schimbasem starea radical, ba mai mult, ma inrosisem toata la fata, la vorbele ei. Spiridus nebun… Nu se va schimba niciodata… Apropo, Bella diseara mergem in club in Port Angeles, continua Alice entuziasmata.

-O nu, nu pot Alice, nu pot sa dau ochii cu Edward deocamdata, am facut-o de oaie. Intelege-ma te rog, am baiguit eu, cu o expresie rugatoare.

-Bella, Bella, dar eu inteleg perfect. A gresit si el, ai gresit si tu, dar astazi mergem in club, si hello, HAPPY END. Simplu… Amandoua stim, ca nu puteti sta mult despartiti. Uuufff.. simplu pentru tine poate… nu si pentru mine…

-Alice!!!

-Nu accept un refuz, clar? Ne vedem diseara, Bells, spuse Alice, indreptandu-se spre usa. Aaah, si era sa uit… ti-am adus si niste haine potrivite pentru seara asta, spuse ea, inmanandu-mi o sacosa, care statuse pana acum in cuier in holul de la intrare. Asa ca sa fii pregatita pana la ora 18.00 cand venim sa te luam… ok?

-Daaar… daar… uuuf… cat putea sa ma enerveze. Era imposibil sa ii refuzi ceva.

-Pa, pa, ne vedem diseara, a spus Alice, cu o privire victorioasa, si disparand dupa usa…

Se pare ca aveam deja aranjat programul pentru diseara si eu am fost ultima care a aflat. Great!!!

Un gând despre „Capitolul 7-Punct si de la capat… sau virgula?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s