Capitolul 12-Sfaturi

DO YOU BELIEVE IN DREAMS?

THAT’S HOW I FOUND YOU…

I’M CAUGHT BETWEEN TWO DIFFERENT WORLDS…

***

BPOV

Camera mea goală, nu părea mai îmbietoare decât atunci când o părăsisem cu aproximativ câteva ore în urmă. Petrecerea fusese un dezastru, iar venirea lui Edward m-a umplut de bucurie; plecarea lui în schimb, cu dezamăgirea ce i se citea pe chip, a fost o tortură. Tortura era cu atât mai mare cu cât ştiam foarte bine, că eu am provocat totul. La simplul gând, pur şi simplu nu mă mai puteam suporta, agonia făcându-mă să mă simt groaznic. Se presupune că de la început fugisem de Edward, încercasem prin orice mijloace să îl îndepărtez de mine, cu încăpăţânare, cu cuvinte goale, fără noimă, cu aproape orice, şi acum că reuşisem practic să fac asta, mai exact să îl fac să plece de lângă mine, acest lucru mă făcea să îmi pierd orice urmă de sănătate mintală şi coerenţă pe care o mai aveam în ultimele luni, de când coşmarurile mele începuseră să se rărească în apariţie. O teamă ciudată mă cuprinse acum, o senzaţie pe care nu o prevăzusem înainte, ca o paralizie dureroasă a gândurilor şi simţurilor, o durere sfâşietoare la gândul că rămâneam singură.

Cum am ajuns să îmi schimb atât de mult concepţiile? Mai exact, de când ajunsesem să simt nevoia unei persoane lângă mine? Răspunsul era unul inevitabil poate: de când îl cunoscusem pe Edward. Nu mai vroiam să fiu singură ca în trecut, nu mai vroiam să trec neobservată, nu vroiam cu nici un chip să mă mai simt abandonată din nou. Concluzia: aveam nevoie de cineva, poate pentru prima dată după atâţia ani, şi problema esenţială era faptul că nu aveam nevoie de oricine ci mai exact de o singură persoană… Gândurile îmi erau groaznic de înceţoşate, confuze, şi pline de subînţelesuri. Conştiinţa, pe de altă parte, mă certa mereu, şi nu aveam de această dată puterea să o mai ignor… nu aveam cum… evenimentele de la petrecere, din bucătăria lui Sam erau grăitoare, vorbeau de la sine.

De ce îmi pasă atât de mult de ce credea EL despre mine? De când? Până la urmă era doar un simplu profesor… La naiba… pe cine păcăleam? Cât de ignorantă poţi să fii Bella? Un simplu profesor nu te ajută de fiecare dată, în situaţiile critice, unui simplu profesor nu îi pasă de tine atât de mult, şi o simplă elevă sub nici o formă nu îl urăşte pe singurul om care s-a implicat atât de mult în viaţa ei în ultimul timp. Şi atunci, dacă această simplă elevă, cu siguranţă nu-l urăşte, atunci ce simte pentru el? Recunoştinţă… nu? Asta ar trebui să simţi  Bella, asta ar fi normal… şi totuşi… recunoştinţa era un simplu cuvânt ce nu reda deloc sentimentele mele adevărate. Era ceva mai mult… mult mai mult… mult mai intens… ştiam asta… dar nu vroiam să ştiu… nu vroiam să îmi dau seama… să mai gândesc.. nimic… pur şi simplu nimic… Panica creată de conştiinţă, m-a făcut să mă chircesc uşor în cuverturile moi de pe patul meu vechi. Mi-am dat seama că vroiam mai mult decât orice, să reînvii trecutul, să reînvii clipele cu el… lângă el… în braţele lui… în pieptul lui… lângă buzele lui… mâinile din părul lui… vroiam să reînvii momentele când respiraţia lui răcoroasă îmi străbăteau buzele uşor, când ochii lui mi-au captivat definitiv emoţiile în zbor, când cu nişte simple atingeri, m-a făcut să fiu altă persoană, să simt lucruri pe care nu credeam că voi mai fi în stare vreodată să le simt. Mintea mea epuizată a găsit, într-un final un răspuns pentru toate astea, dar simpla realizare a lui m-a făcut să îmi dau seama că am intrat într-un mare necaz. Nu era bine, ceea ce gândeam, ceea ce simţeam şi totuşi nu mă puteam abţine să nu îmi doresc. PENTRU CĂ EU ÎL DOREAM PE EL, oricât de stupid, imatur şi egoist ar suna. Mai greu de crezut decât atât, era faptul că inima mea moartă de trei ani de zile, dorea să simtă acum din nou, să trăiască cu adevărat. Mintea mea, în schimb, în acord cu trupul meu, nu erau încă pregătite pentru asta. Cum aş putea să îl vreau pe el, dacă eu nu mai sunt în stare să iubesc? Cum aş putea să îl iubesc, dacă eu sunt goală pe dinăuntru? Cum???

Şi atunci am început să plâng. Tare. Îmi lăsasem masca deoparte pentru prima dată după trei ani de zile, şi pentru prima dată după trei ani de zile lacrimile mele au răbufnit cu adevărat, aproape violent. Plângeam şi ciudat era faptul că nu ştiam sigur de ce plângeam, sau poate că ştiam dar era ceva de care încercasem din răsputeri să fug până acum, sau ceva de care nu eram încă pregătită să recunosc… Vroiam şi nu vroiam… aveam nevoie sau nu aveam… vroiam… aveam nevoie… îl doream… dar nu eram pregătită să îi răspund la fel. Suferinţa mea fusese prea mare în trecut. Naiba să-l ia pe Edward Cullen… naiba să-l ia… am gândit mental, după care mi-am trântit capul pe pernă, încercând să adorm, în speranţa că lacrimile se vor opri într-un final… Nu s-au oprit, gândurile de neputinţă nu au dispărut, iar dezgustul pentru propria mea persoană nu s-a risipit. Eram exact ceea ce Edward ar trebui să evite… simplu şi clar… Am avut şi am atâtea probleme încât era greu de închipuit că aş putea fi apropiată de cineva acum. Iar el merita, merita mult mai mult… atât de mult…

Merita ceva mai bun decât o cochilie goală a unui suflet pustiu, merita mai mult decât alte probleme în plus, merita o femeie frumoasă, plină de viaţă, încântătoare, într-un cuvânt NORMALĂ. Iar eu nu mă mai puteam considera aşa de mult prea mult timp. De fiecare dată când mă uitam în oglindă dimineaţa, nu vedeam altceva decât o imitaţie slabă a unei persoane ce odată a fost o fată plină de viaţă, încrezătoare, îndrăgostită de ideea de iubire, încântată de adolescenţă, de viaţă, de orice mă scotea din anonimat. Dar acum? Ce mai rămăsese din vechea Bella? Nimic… aproape nimic… Speranţele au dispărut, încrederea în sine aproape că nu existase vreodată, iar de iubire nici că mai putea fi vorba de aşa ceva. Cine mă mai putea iubi pe mine aşa cum sunt eu acum? Mai era ceva de iubit? Nu îl sfidasem pe Edward la început pentru că îl desconsiderasem… nu nicidecum… ci pentru că văzusem de la început în el… o persoană de o valoare mult mai mare decât a mea… iar simpla realizare a acestui fapt mă făcuse să îmi dau sema de cât de neînsemnată devenisem în ultimul timp, de cât de slabă din cauza propriilor probleme, de cât de neinteresantă. Iar simplul gând… adevărul mai bine-zis, durea de fiecare dată când îl recunoşteam. De asta îl sfidasem, de asta îl desconsiderasem la început, deşi în spatele aparenţelor îl admirasem dintotdeauna, îi respectasem gândurile şi concepţiile atât de mature şi de la locul lor. El în schimb, într-un mod încăpăţânat aproape, se apropiase de mine în continuare, nu renunţase nici o clipă să pătrundă în lumea mea întunecoasă, făcându-mă în consecinţă să îl evit mai mult. Nu pentru că îl uram, aşa cum am spus, nicidecum, ci pentru că îmi fusese frică şi îmi era şi acum frică, de ceea ce ar genera ÎN MINE toate astea, de ce ar putea genera simpla lui prezenţă în viaţa mea. Conştiinţa mea, cea mai trădătoare de altfel şi care îmi era în prezent un duşman de temut, ştiuse asta din prima zi când îl întâlnisem. Ştiuse totul, ştiuse ce ar putea însemna EL pentru mine, iar acum îmi râdea în faţă triumfătoare: “Ţi-am spus să stai departe de el…”. Dar acum era deja prea târziu, jocurile erau deja făcute, pentru că din punctul meu de vedere eram implicată până peste cap, şi nu mai aveam pe moment o soluţie pentru toate astea. Într-un final, am adormit.

***

Dacă noaptea a fost grea, nici ziua nu se anunţă a fi mai uşoară. M-am trezit cu o durere de cap destul de supărătoare iar ochii îmi erau umflaţi de la plânsul din timpul nopţii. Oglinda din baie nu îmi făcu nici ea un mai mare bine, dezvăluindu-mi încă o dată, o faţă extrem de obosită, tenul groaznic de palid şi cearcănele adânci şi închise la culoare, din jurul ochilor, afişate ostentativ. Am avut impactul să sparg oglinda cu pumnul, ca în filmele de Hollywood, dar mă gândeam că mâna mea şi aşa mică, s-ar rupe sau s-ar fisura, provocându-mi o durere şi mai mare. Nu avea nici un rost.

Diferit de alte dăţi, am coborât în bucătărie, la parter mult mai devreme decât de obicei, îmbrăcată şi urând la propriu faptul că era duminică, şi trebuia să îmi petrec ziua, nefăcând în mare parte nimic. Zilele de repaos nu îmi priau, ci din contră, mă demoralizau mai mult. Charlie era la masa din bucătărie, cu o cană de cafea aburindă şi cu ziarul de dimineaţă. Când mă văzu intrând, se uită uimit la mine, după care se uită, la ceasul de la mână, după care din nou la mine, dar nu scoase nici un cuvânt. Ştiam ce gândeşte, iar simpul fapt că eram atât de devreme în picioare, şi mai mult decât atât cu el singură în aceeaşi încăpere, era o noutate atât pentru el cât şi pentru mine.

-Neaţa… tată… am deschis discuţia şoptit, uitându-mă ruşinată în jos. Nu mă puteam abţine; de mult nu îl mai strigasem aşa (ci doar Charlie) şi mi-am dat seama că îmi fusese dor el.

-Neaţa… iubito… ăăă… micul dejun nu este făcut… nu credeam că te vei trezi atât de dimineaţă iar eu plec cu Harry la pescuit. E în regulă?

-Da… sigur… nici o problemă… dacă vrei îţi gătesc eu ceva?… am ridicat privirea încă discretă la ochii încă uimiţi ai lui Charlie.

Tot felul de emoţii îi străbăteau expresia, dar nu îmi puteam da seama cu exactitate despre ce era vorba şi sincer nici nu vroiam să ştiu, pentru că îmi era frică de faptul că mă voi simţi iar vinovată. Nu fusesem oarbă în ultima perioadă şi ştiu că purtarea mea în general îl supărase atâta timp. Am închis ochii în negare, încercând să alung gândurile negre, dorindu-mi din tot sufletul, să nu fi dezamăgit atât persoanele de lângă mine în trecut, din cauza propriilor coşmaruri. Dacă eu eram nebună pe alocuri, asta nu însemna că ceilalţi trebuiau să sufere şi ei din cauza mea. Era totuşi deja prea târziu. Vocea calmă a lui Charlie mă scoase în schimb din visare.

-Nu, Bells, e ok… trebuie să plec oricum… Te descurci singură? mormăi în acelaşi timp în care se ridică de la masă.

-Da… tată… sigur… mă descurc ca de obicei… am şoptit, durerea invadându-mă din nou la amintirea zilei de ieri cu Edward.

-Bine…  iubito… ne vedem diseară atunci… termină el după care îşi luase geaca din cuier, şi se îndreptă spre ieşire… dar nu înainte de a veni înapoi la mine şi a mă săruta stângaci pe obraz, lăsându-mă uimită. Mă bucur foarte mult că nu ai avut nimic de-a face cu petrecerea de aseară de la Sam Black, explică el în final după care ieşi din casă. Junghiul de vină, m-a făcut să ameţesc uşor. Trebuia să termin cu toate astea… aşa nu se mai poate…

Micul dejun nu a constat în altceva decât un baton mic de cereale, pe care, m-am forţat practic să-l înghit la gândul că aveam mai mult de o săptămână de când mâncam extrem de puţin. Bucătăria părea pustie şi la o cercetare rapidă a frigiderului mi-am dat seama că trebuiau făcute cumpărături. Încet încet, am simţit nevoia să mă acomodez din nou cu mirosul mâncării pe care o făceam odată, cu petele nelipsite de mâncare de pe şorţurile de bucătărie după ce încercam alte şi alte sosuri pentru diferite reţete, cu mirosul cinei proaspăt scoasă din cuptor. Mi-am dat seama că mi-aş dori, diferit de alte dăţi, să îmi reiau vechile obiceiuri, să încep să gătesc din nou, să mă fac utilă în casă, să îmi găsesc ocupaţii. Îmi lipsea bucătăria, îmi lipseau cărţile din bibliotecă, îmi lipsea jurnalul în care scriam zilnic şi care, laolaltă cu celelalte lucruri, fusese şi el total abandonat acum trei ani de zile. Îmi era dor de toate astea, îmi era dor de vechea Bella… iar mie… pur şi simplu … nu îmi venea să cred. O bătaie hotărâtă în uşă, mă trezi din nou, şi ştiind deja cine era, am luat ceasul pe care Charlie şi-l uitase şi m-am dus să deschid.

-Da, tată… ai venit după… am început eu.. dar vorbele mi s-au oprit în gât la vederea unei tinere femei, brunetă cu părul scurt, de statură medie ca şi mine, de o frumuseţe naturală, cu nişte ochi jucăuşi în cap,  şi cu un zâmbet până la urechi. M-am blocat, cu mâna în aer, după care am retras-o repede, punând ceasul la loc sigur în buzunarul de la blugi, fără să îmi iau privirea de la EA. Deşi era un străin, nu puteam să scap de ciudata senzaţia că am mai văzut-o pe undeva… sau o cunoscusem în trecut… imposibil… şi totuşi întreaga ei expresie mi se părea atât de familiară. Îmi amintea de cineva… până să îmi dau seama de cine, vocea ei cristalină întrerupse tăcerea dintre noi.

-Aici este casa şerifului Swan?

-Da…

-Perfect… Deci tu trebuie să fii Bella atunci… continuă ea la fel de sigură şi bine-dispusă ca la început. Deşi era un străin… nu am putut să nu observ senzaţia de siguranţă pe care o aveam în preajma ei… ca şi până acum… o altă senzaţie familiară… Ciudat?

-Ǎăă… intră… am şoptit iar ochii ei se umplură şi mai mult de bucurie. Ca şi cum ar fi fost la ea acasă, găsi sufrageria din prima şi se aşeză confortabil pe canapea, aşteptându-mă şi pe mine. Eram ca în transă.

-Bella… cred că te întrebi cu siguranţă cine sunt sau de ce am dat buzna aşa… dar răspunsul este mai mult decât simplu… Mă numesc Alice Cullen şi sunt sora lui Edward.

Am rămas şocată, dar mintea mea a făcut repede conexiunile lipsă… expresia ei familiară… semăna cu Edward… aceeaşi senzaţie de siguranţă pe care mi-o genera… ca şi Edward… Se uită răbdătoare la mine, aşteptând parcă să procesez informaţia. Toate emoţiile pe care le simţisem în schimb încă de aseară răbufniseră din nou. Era ciudat, dar ştiam că pot avea încredere în ea, iar simpla ei venire avea de-a face cu el, cu siguranţă. Mi s-a pus un nod în gât… iar lacrimile îmi stăteau în colţul ochilor, dar am refuzat să le dau drumul.

-Edward… e bine? am intrebat, uşor panicată. Deşi se întristă subit, păru mai mult decât bucuroasă de reacţia mea. Nu o înţelegeam pe deplin.

-Uite Bella, Edward aseară… nu a fost prea bine… a terminat şoptit uitându-se în ochii mei. Mă abţineam cu greu de la durerea care mă invada lent. Capul îmi pulsa iar simplul gând că EU l-am făcut să se simtă rău, mă făcea să mă zgudui de neputinţă. Nu mă puteam suporta. Aşa că astăzi am hotărât să vin aici. Vroiam să te văd, să te cunosc, să mă asigur de bănuielile mele, continuă Alice tăcută, tintuindu-mi privirea cu a ei. Trebuia să înţeleg totul, să îl înţeleg pe el Bella… şi acum că te-am cunoscut îl înţeleg perfect… Mai mult decât atât trebuia să văd cu ochii mei dacă tu ţii cu adevărat la Edward… continuă ea mai hotărâtă. În acel moment… am cedat… iar lacrimile mele mi-au străbătut obrajii…

Fără preaviz, veni lângă mine, pe partea mea de canapea, şi mă strânse uşor în braţe. Nu am putut să o ignor şi i-am răspuns la îmbrăţişare, fiind asaltată imediat de o linişte şi siguranţă mult aşteptată.

-Acum înţeleg de ce te iubeşte… continuă ea făcându-mă să mă retrag şocată din îmbrăţişarea ei, crezând că glumeşte, dar ea era la fel de serioasă, de meditativă şi uşor tristă.

-Poftim??? am întrebat, cu vocea slabă de la plâns.

-Uite Bella… el mi-a povestit multe despre voi… despre întreaga voastră “apropiere” să spunem aşa. Acum am văzut că nu este numai din partea lui, ci şi din partea ta. Cu atât mai mult Bella, chiar dacă a fost ceva neaşteptat, îţi spun şi ţie ce i-am spus şi lui… NU RENUNŢA SĂ LUPŢI… PENTRU VOI DOI… Ai înţeles? termină ea, dar cuvintele ei mă speriară de-a dreptul. Cum aş putea face asta? Cu Edward? Şi cum? Dar eu nu sunt bună pentru el, niciodată nu voi fi…

-Dar… Alice… eu… nu sunt ca el… nu sunt bună pentru el…

-Aici greşiţi amândoi!!! strigă ea hotărâtă, sărind de-a dreptul de pe canapea. Voi chiar nu vedeţi? Cum puteţi fi atât de orbi şi de încăpăţânaţi? Sunteţi exact ceea ce aveţi nevoie unul pentru altul… Nu ştiu ce s-a întâmplat în viaţa ta… dar ştiu ce s-a întâmplat în a lui Edward… şi ştiu că tu eşti mai mult decât potrivită pentru el. Dragostea este extrem de ciudată… şi câteodată… durerea se vindecă prin altă durere.

Încet, cuvintele ei începeau să aibă un ecou şi asupra mea şi începeam să îi dau dreptate. Dar stai un pic? Durere cu O ALTA? Edward

-Ce s-a întâmplat cu Edward?!?!? am întrebat panicată, ridicându-mă şi eu. Încăpăţânarea din ochii ei, se schimbă în favoarea unei dureri pure, ce îi schimonosi trăsăturile vizibil. M-am plesnit mental pentru curiozitate, şi pentru amintirile pe care i le ceream.

-Acum câţiva ani… întreaga familie Cullen.. a fost zguduită la propriu de o mare nefericire… a şoptit ea dureros… după care s-a întors cu spatele la mine, refuzând să mă înfrunte. A fost groaznic, iar Edward… a fost printre cei mai afectaţi, dacă nu poate chiar cel mai afectat. El nu a mai fost la fel niciodată. Dar asta nu e povestea mea să o spun Bella… el a trăit-o din plin, a spus ea, întorcându-se din nou la mine.

Imaginea unui Edward cu mari probleme, depresiv poate, suferind m-a făcut să mă chircesc uşor. Cât de egoistă am putut fi să mă gândesc numai la mine? De ce naiba? Numai eu contam? Am fost atât de oarbă, atât de implicată în propriile necazuri, încât să nu văd faptul că nu eram singura suferindă. Dar de ce Edward, de ce el, mă hăituia simplul gând, fără milă. El este atât de… bun… de ce el… de ce… şi el?

-Nu vreau să intervin între voi, Bella, situaţia voastră este şi aşa destul de complicată, dar atât vă rog… nu renunţaţi din prima… încercaţi măcar să nu vă mai închideţi atât de mult în voi, în propriile dureri, încercaţi să comunicaţi, măcar pentru binele vostru. Dar încercaţi, nu mai fugiţi unul de altul… Pentru că nu suport să te văd pe tine aşa şi nici pe el în starea în care l-am găsit aseară… Nu reuşiţi decât să vă faceţi şi mai mult rău… S-a înţeles? a terminat ea rugătoare, mângâindu-mă uşor pe obraz. Îmi era greu, foarte greu, să fac curat acum în propria minte înceţoşată, dar, vroiam totuşi să încerc, speriată de mine, speriată de rezultate. Dar Alice avea dreptate şi fără să îmi dau seama, m-am aruncat asupra ei recunoscătoare, strângând-o în braţe afectată.

-Mulţumesc Alice.

-Oricând Bella… oricând… răspunse şi ea, după care se retrase din îmbrăţişare. Ai grijă de tine… ok? Ne mai vedem… continuă ea, făcându-mi din ochi, masca de bună-dispoziţie apărând parcă de nicăieri, după care se întoarse şi ieşi pe uşă la fel de repede cum a venit. Încă eram ameţită.

Toate păreau să aibă totuşi un sens acum… spre fericirea mea… “Edward te iubeşte”… îmi rasunau vorbele lui Alice în cap. Nu mă puteam obişnui cu realitatea… Oare chiar aşa stăteau lucrurile? Era timpul să schimb toate astea…  mi-am spus în gând, ştergându-mi furioasă câteva lacrimi… primul lucru… voi scăpa de Jacob… el este principala sursă a necazurilor mele…  mi-am spus în drum spre camionul meu antic de afară. Totul trebuia schimbat şi voi schimba chiar de astăzi… mi-am spus în continuare hotărâtă… după care, am pornit în trombă maşina, lăsând uşoare urme pe asfalt în spatele meu. Era timpul pentru o vizită în LaPush.

………………………………………………………………………………………………………

Sper ca v-a placut capitolul… Va doresc o saptamana frumoasa… Kisses… See you soon… si pentru ca este la moda 🙂 am sa dau si un PREVIEW din capitolul 13. There it is…

“În numai câteva secunde mă lovise puternic peste faţă, iar de la puterea mişcării, capul mi se trânti imediat de peretele de care mă rezemasem, cu un sunet înfiorător. Nici nu ştiam ce mă doare mai tare: obrazul care îmi ardea acum de la forţa impactului, sau capul care îmi vâjâia dureros de la impactul cu peretele de beton, de care mă sprijineam. Am scos un ţipăt înăbuşit de durere, iar picioarele mele au fost primele care au cedat, făcându-mi spatele să se frece de perete încet până jos, până ce am ajuns cu fundul pe pământ. Lacrimile pe care nu ştiam că le aveam, îmi cutreierau natural obrajii, pătându-mi bluza lălâie. Dar nu durerea era cea mai rea, ci criza psihicului meu pe care o simţeam deja că se apropie. Mă prăbuşeam, şi încet, mi-am cuprins genunchii cu braţele şi am început să mă legăn uşor.”


10 gânduri despre „Capitolul 12-Sfaturi

  1. Ola chica….
    senzational capitol,il asteptam de ceva timp.
    uite o sa iti dau 3 cuvinte pt ficul tau pt a-l descrie:Tragic,Romantic,Perfect!!!!!!!!!!!!!!sentimentele Bellei sunt atat de intense….confuzie,durere,regrete,iubire….
    Alice e ca un stop de roua….sper ca a reusit sa ii picure putin curajsi incredere.
    „Dragostea este extrem de ciudată… şi câteodată… durerea se vindecă prin altă durere.” love it!mi-a placut fraza asta…
    azi nu voi scrie prea mult…..nu am cuvinte…i’m so happyyy!
    ABEA AST NEXTUL,MAI ALES CA VA FI DIN PERSPECTIVA LUI EDWARD…..
    SPOR LA SCRIS,SA AI O SAPT USOARA….
    kisses&hugs

  2. hey..,capitolul 12 :X
    ce sa zic, foarte bine structurat, imi place ca in sfarsit vrea sa se schimbe Bella…de abia astept cap 13, desi am impresia ca Jake a lovit-o :-s
    Spor la scris, xoxo

  3. marfa…nu mai am cuvinte:D
    si cum ne-ai dat si acel preview sunt si mai curioasa ce o sa se intample8-)…:-?
    abia astept cap urmator..

  4. ohhh…duamne,e atat de tare capitolul asta…ce bn ca alice ia zis bellei ca edward o iubeste

    siii u chiar eti nebuna,adica dc ai pus acel PREVIEW???…ca sa ma innebunesti si pe mn???aaa???:)):))…sunt ccuriossa sa vad ce o sa fa edward cand o sa afle ca jacob a lovit=o pe bella:-SS:-SS

  5. O,Doamne!E atat de profund capitolul 🙂
    Era de asteptat ca Alice sa se amestece ;)) Ma bucur ca a facut-o,cineva trebuia sa-i deschida ochii Bellei…
    Ah!Mai facut atat de curioasa in legatura cu urmatorul capitol…cred ca vizita in La Push nu o sa aduca nimic bun 😐
    De abia astept continuarea:X
    Spor la scris:*

  6. So…Ador sa citesc mintile celor doua personaje prin intermediul tau,atat Bella,cat si Edward au fost marcati cu fierul inrosit,va fi foarte dificil sa-si recupereze ‘obiceiurile’si vechile eur-i din ghearele durerii si trecutului.Dar se poate observa dorintele amandurora ca vietile lor sa se schimbe:
    „-Da…sigur…nici o problema…daca vrei sa-ti gatesc eu ceva?…am ridicat privirea inca discreta la ochii inca uimiti ai lui Charlie.” Este o dorinta interioara,neconstientizata,o ‘nevoie’ de a fi ‘demna’ de Edward exact cum i-a marturisit lui Alice:
    „-Dar… Alice…eu..nu sunt ca el…nu sunt buna pentru el…”,este prostesc sa se desconsidere in felul acesta,dar avand in vedere,drama care a marcat-o(apropo sper ca ne vei dezvalui curand aceea tragedie,am facut atatea presupuneri,dar nu conteaza voi astepta pana cand vei considera ca este momentul potrivit).Aproape ca pot simti confuzia si frustrarea ei:”De ce imi pasa atat de mult ce credea EL despre mine?….
    Si atunci am inceput sa plang. Tare.Imi lasasem masca pentru prima data dupa trei ani de zile,si pentru prima data dupa trei ani de zile lacrimile mele au rabufnit cu adevarat,aproape violent.”Foarte emotionanta scena,dureroasa si plina de speranta,totodata,pentru prima data de la inceputul povestii,ea este sincera,in totalitate,fata de ea insasi,fara amageli si minciuni ca Edward nu reprezinta nimic pentru ea,doar ei ii faceau mai mult rau…Perfect…
    De asemenea interventia lui Alice, este exact in momentul potrivit,dezvaluindu-i o parte din Edward necunoscut ei,cel traumatizat si indragostit fara speranta de ea:
    „-Acum inteleg de ce te iubeste…”…
    Iar aceasta dezvaluire o va stimula pe Bella sa lupte impotriva demonilor din trecutul ei,care o tortureaza si astazi:Jacob Black:
    „Totul parea sa aiba un sens acum…spre fericirea mea…”Edward te iubeste..”imi rasunau vorbele lui Alice in cap.Era timpul sa schimb toate astea…primul lucru…voi scapa de Jacob…el este principala sursa a necazurilor mele…”
    Si vom vedea in capitolul urmator ce consecinte va avea decizia ei…presupun,ca acel PREVIEW DIN CAP 13 este din perspectiva Bellei,cred…
    Felicitari si astept next-ul….

  7. Alice si-a aratat talentul de spiridus in acest capitol.Prezenta ei ii face bine
    Bellei,abia astept sa vad cum va evolua relatia ei cu Edward.
    Waw..am cativa nervi..oare animalul de Jacob ar indrazni sa o loveasca?.Nu..Edward l-ar omori.
    MAi am putn si ajung la zii:x

  8. waw deci sunt la scoala si ink nu ma pot dezlipi de ficul tau :X:X:X este absolut genial imi place la nebunie :X:X:X:X huh se pare k bateria de la telefon e pe duca :(( ma mir cum de pot sa trimit comm uri de pe telefon 😀 pooop :*:*:* trec la urmatorul cap ;)>:D<

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s