Capitolul 7-Compromis

BPOV

Am ieşit din biroul lui Cullen cu mintea vraişte. Plănuisem să fiu irascibilă, dificilă ca de obicei şi uite ce a ieşit. Mai aveam oleacă şi îmi ceream scuze pentru ceva ce n-am făcut. Ce Dumnezeu era cu el? Sau mai bine zis ce era la el de mă făcea de fiecare dată să mă gândesc de două ori înainte de a spune ceva? Era ca şi cum în preajma lui îmi pierdeam uşor din siguranţa mea, devenind mult mai abordabilă, poate chiar şi mai fragilă, iar eu mi-am promis, nu… şterge asta… mi-am jurat să nu mai dau voie nici unui bărbat să mai intre aşa în viaţa mea… şi să îmi câştige simpatia. Asta trebuia de acum să fac şi cu Cullen… şi cel mai bine pentru a face toate astea… este să stau cât mai departe de el posibil şi să îl evit cu tot dinadinsul. Pot face asta… doar vorbim de Bella aici… voi face asta cât încă nu e prea târziu… Trebuie să meargă…nu?

Mai presus de toate însă, ce se întâmplase cu mine… Îi spusesem că nu îl urăsc pe el ci mă urăsc cel mai mult pe mine. Era adevărat? Tind să cred că da… Înclinam să mă urăsc pe mine, pentru că îmi permiteam ca atunci când eram în preajma lui să fiu uşor intimidată. Încă din prima zi în care îl întâlnisem, avusese asupra mea… chiar şi indirect o oarecare influenţă… şi simplul gând mă făcea să devin agitată. Din nu ştiu ce motive, cuvintele lui, avuseseră asupra mea un ecou.. chiar şi uşor dureros. De ce? Pentru că avea într-o oarecare măsură dreptate.

Mi-a reproşat că micile mele acte de rebeliune nu aveau efect decât asupra unui public dar nu şi al lui. Şi din nou avea perfectă dreptate. Acest lucru mă frustra peste măsură. De ce mă citise atât de uşor, de ce? De ce nu mă judecase şi el ca atâţia alţi oameni înaintea lui, de ce nu mă aruncase la zid încă din prima zi când l-am sfidat în faţa tuturor sau de ce nu îmi aplicase chiar şi acum o pedeapsă? Nu eram obişnuită să primesc atenţie din partea cuiva şi lipsa ei mă făcuse să detest orice semn de afecţiune din partea oricui în ultimii ani. Era chiar atât de al naibii de dificil să rămân invizibilă? Oare făcea toate astea din milă pentru mine? M-am zguduit mental… nu… în nici un caz… asta nu aş accepta niciodată. Orice numai asta nu; să mi se plângă de milă. Dar atunci… ce era… atât de intrigant la mine… încât el se interesase să îmi afle până şi vârsta? Dacă aflase asta, cu siguranţă se interesase şi de trecutul meu în Forks. Oare cât de mult ştia deja? Şi totuşi nu puteam să scap de aceeaşi întrebare ce ajungea să mă tortureze acum în mod repetat. De ce interesul ăsta neaşteptat al lui pentru mine?

Da, într-adevăr, mă uram… acum îmi dădeam seama de asta… mă uram pentru că deşi aflasem, că indirect, lui îi pasă cu adevărat de mine, simplul gând mă bucura, mă uram în continuare, pentru că deşi întreaga conştiinţă îmi ţipa în urechi, să mă depărtez pe viitor pe cât posibil de el, nu eram în stare să fac asta, mai exact să îl resping, şi mai mult decât atât, mă uram de-a dreptul pentru că acum îmi era de-a dreptul imposibil să fiu cu el la fel de sfidătoare şi nepăsătoare ca şi la început, prima dată când ne-am întâlnit. Gândul că cineva din exterior ar putea fi interesat de viaţa mea chiar şi într-o mică măsură, mă făcea să am o serie de sentimente contradictorii, dificil de înţeles, în propriul haos nedesluşit al  minţii mele.

-Neata iubito, răsună vocea care venea acum poate în cel mai nepotrivit moment posibil. Mergeam pe holurile şcolii, absentă, uitând de lumea ce trecea la câţiva paşi de mine.

-Buna, Jake, i-am răspuns plictisită, dar ignorându-mi reacţia el îşi puse încrezător mâna în jurul taliei mele. Nu m-am mai împotrivit.

-Ai scăpat de detenţie Bella, cum aşa?

-Oare pentru că nu am făcut nimic??? am răspuns sarcastic şi răutăcios. La ieşirea mea, Jake râse sănătos şi strângându-mă în braţe mă rezemă de perete.

-Bella, Bella, de când ai devenit tu aşa de irascibilă? Mi-e dor de vechea Bella, de iubita mea, care cu un singur sărut îmi suceşte minţile, continuă el, apropiindu-se tot mai mult de mine, ajungând într-un final rezemat cu fruntea de fruntea mea. Mirosul lui puternic de parfum îmi invadă nările şi aproape fără să îmi dau seama mi-am pus mâinile în părul lui. Zâmbi încrezător în sinea lui şi nu am putut să nu mă gândesc la faptul că dacă Jake ar fi fost cu adevărat un băiat bun, poate că şi-ar fi găsit un loc şi în inima mea, pentru că la aspectul fizic nu dădea greş, dar orgoliul şi rebeliunea de care nu vroia să se despartă trasa o graniţă inimaginabilă între noi. Este o petrecere în week-end-ul ăsta, la Sam acasă. Vino cu mine…Bella, continuă el după care îmi ridică bărbia cu mâna pentru a-l înfrunta.

Nu ştiu ce a văzut în ochii mei, dar fără preaviz, se apropie uşor şi mă săruta. Mă presă mai tare de perete, când corpul lui se lipi de al meu, şi luându-mi talia în stăpânire, adânci sărutul. Deşi i-am răspuns mecanic, eram cu gândurile departe. Diferit ca alte dăţi, nu simţeam repulsie la atingerile lui ci mai degrabă mintea mea era acum ocupată. Mă gândeam la ce se întâmplase mai devreme, mă gândeam la schimbarea mea de atitudine în general, din ultimele săptămâni, schimbare pe care şi Jacob o observase, dar poate cel mai curios era faptul că gândul îmi zbura la el, la Edward Cullen. Nu puteam să nu mă întreb ce se derula cu adevărat în mintea lui? Corpul meu făcu legătura cu gândurile mele, şi dadu-mi seama că în timp ce sărutam un alt bărbat mă gândeam la el, m-am desprins speriată din sărut, uitându-mă acum cu ochii mari la Jacob. El păru să nu observe nimic, dar în schimb mă fixă la rândul cu cu ochii lui negri ca taciunile, încărcaţi de dorinţă.

-Chiar mi-a fost dor de tine Bella. Ne vedem la petrecere sâmbătă, ok? termină el după care mă sărută încă o dată uşor şi plecă la ora lui. Rămăsesem încremenită de propriile reacţii dar şi ameţită de schimbările de atitudine din partea lui Jake, şi totuşi nu reuşisem să scap de un sentiment ciudat. Mă simţeam urmărită. Zgomotul unei uşi trântite, mă făcu să-mi întorc capul în direcţia zgomotului, dar nu am mai apucat să văd decât trupul lui Edward, întors cu spatele, care plecă grăbit în direcţia opusă, probabil la o nouă oră de predat. M-am zguduit mental în neputinţă şi vinovăţie la propriile mele gesturi din ultima perioadă. Mă văzuse cu siguranţă alături de Jake. La naiba. Fusesem atât de iresponsabilă din nou, şi mai mult decât atât, îmi părea rău că tocmai el fusese cel care mă observase acum. Nu mă mai înţelegeam deloc şi cert era că nici nu vroiam să-mi descifrez mintea îngândurată, pentru că îmi era frică de ceea ce aş fi putut descoperi acolo. Un lucru era cert: trebuia să încep, uşor, uşor, să îl evit pe Edward Cullen, speram doar să fiu capabilă să fac asta…

EPOV

Lucrările necorectate ale elevilor mei nu reuşiseră să mă distragă atât de mult, încât să-mi scot din minte toate gândurile învălmăşite ce îmi înceţoşau raţiunea. Orele de azi trecuseră cu greutate şi căutând liniştea mult dorită, m-am refugiat în biroul meu, cu intenţia de a-mi găsi de treabă. Ziua de azi fusese un fiasco. De dimineaţă mă apropiasem de Bella, devenisem mai abordabil în preajma ei, numai ca după ce am ieşit din biroul meu să o văd în braţele neisprăvitului de Jacob Black. Jur că nu o mai înţelegeam; acum era în preajma mea persoana matură şi serioasă de 21 de ani, plăcută şi frumoasă, şi în următoarea clipă era adolescentă fără minte, pierdută în braţele cuiva oarecare. Simplul gând mă făcea să tremur de indignare şi în acelaşi timp, avusesem nevoie de toată stăpânirea din lume, pentru a trece mai departe şi a încerca să o ignor după incidentul cu Black. M-am plesnit mental, la realizarea asta. Ce idiot eşti Cullen… ce puteai să faci? Să o iei de mână şi să o iei cu tine? Sună absurd ştiu… dar chiar asta am vrut să fac în momentul meu de rătăcire.

De ce avea nevoie de el în viaţa lui? Chiar nu îşi dădea seama că el nu era bun pentru ea? Simplul gând mă chinuia, fără să-mi dau seama bine de ce; mi-ar fi plăcut să aibă pe cineva alături care să o protejeze cu adevărat, mi-ar fi plăcut să aibă pe cineva de încredere în viaţa ei, nu doar nişte figuranţi. Nimeni nu era îndeajuns de bun pentru ea… nici măcar…

-Eddie? Ce-i cu tine aici? Nu ai plecat încă? se auzi vocea îngrijorată, dar în acelaşi timp încântată a Tanyei. Nu am băgat-o în seamă, deşi eram cu spatele la ea, atent din nou la fereastră. Îmi abandonasem lucrările necorectate şi lăsasem gândurile să mă asalte, neavând grija timpului, care se scurgea mai repede decât părea. Veni din spatele meu şi îmi cuprinse umerii începând să îi maseze uşor. Nu am mai făcut nici un gest să o resping, deşi ştiam că aşa ar fi fost mai bine. Eram egoist ştiu, dar în ultima vreme mă simţisem atât de singur, încât mă durea. Nu acordasem niciodată prea multă atenţie vieţii mele personale, alegând în schimb să mă afund în muncă, dar acum se pare, mai exact de gând venisem în Forks, singurătatea mă chinuia. Nu era o nevoie carnală, nu nicidecum, ci era o nevoie de simplă apropiere afectivă de cineva, o nevoie pură de înţelegere, lucru care acum pentru mine, era puţin probabil, foarte puţin probabil.

Profitând se pare de pasivitatea mea, îşi transformă masajul într-unul uşor mai intim, mutându-şi încet mâinile spre pieptul meu, făcându-mă să mă zgudui puţin. Corpul meu răspundea ca cel al unui bărbat activ sexual la avansurile unei femei. Coborî uşor şi presându-şi sânii în proces de spatele meu, îmi sărută uşor gâtul. Am întors puţin privirea numai pentru a-i vedea piciorul drept puţin acoperit de fustă scurtă de un roşu aprins. Clar se juca cu focul, ştiam bine ce făcea, ce vroia, aşa că, fără preaviz, m-am trezit că am cuprins-o cu braţele, şi am tras-o repezit din spatele meu, în faţă, la mine în poală, iar ea mă încălecă la propriu fără ruşine.

-Ce vrei de la mine Tanya? am întrebat gâtuit, cu ochii pierduţi.

Ea însă nu răspunse, ci numai se aplecă să mă sărute, în acelaşi timp în care se frecă mai tare de mine, de membrul meu, făcându-mă să respir uşor zgomotos. Sânii ei îmi presau pieptul, iar eu rămăsesem cu mâinile încleştate pe şoldurile ei, refuzând să tec mai departe, deşi ar fi fost atât de uşor. Ca de fiecare dată atât de uşor, când o femeie ţi se oferă pe tavă, fără pic de regret. Ce naiba făceam? Mi-am promis să nu mai fac asta, măcar în Forks, de dragul părinţilor mei. Încă mai puteam împiedica asta. Gândul îmi zbură rapid din nou la Bella Swan, în braţele lui Jake, iar sentimentul de excitare mi-a perit instantaneu în favoarea celui de furie necontrolată. Cum reuşea un neisprăvit ca el să pună mâna pe ea, sau mai bine zis de ce ea se lăsa pradă atingerilor lui? Nervos am întrerupt sărutul la care oricum nu participasem, după care am dat-o pe Tanya jos de pe mine, mai brutal decât era nevoie.

-Nu te mai juca cu mine, Tanya, ok? Eu nu sunt o jucărie în mâinile tale, aşa cum au fost atâţia alţii înaintea mea aşa că ai grijă, ai înţeles? am terminat după care am ieşit grăbit pe uşă, luându-mi şi haină din cuier şi cheile de la maşină pe drum, dar nu am putut să nu aud ultimele ei cuvinte.

-Te vei întoarce la mine, Edward… ştiu că te vei întoarce… voi avea răbdare…

BPOV

Mergeam grăbită pe holuri, cu intenţia de a ajunge în parcarea şcolii şi după acasă. Am ieşit din clădirea trei în care avusesem ultimele ore şi nu am putut să nu observ mulţimea de nori negri ce înconjuraseră întreg Forks-ul de mai puţin de jumătate de oră. Ştiam că în mai puţin de 10minute se va isca o furtună. Deşi nu era mai mult decât ora 16:00 după-amiază, aveai impresia că este seară, din cauza luminii tot mai slabe a soarelui care era ascuns departe după nori iar temperatura scăzuse şi ea considerabil. Terminasem orele la 14, dar din cauza faptului că lucrasem împreună cu un coleg la un proiect, am stat mult peste program, aşa că nu m-a mirat deloc faptul că eram complet singură în parcare acum. Înfrigurată dar şi puţin înfometată, am deschis cu nerăbdare portiera camionului meu antic, ce a lăsat în urmă particule mici de rugină, şi intrând în cabină, am deschis geamul din partea mea, pentru a mai alunga un pic din aerul închis, ce predominase aici. Mi-am frecat uşor mâinile una de alta cu intenţia de a le încălzi, după care am băgat cheia în contact şi am pornit. Nimic, doar un sunet obosit al motorului după aia nimic. Am pornit din nou: aceeaşi poveste, am încercat din nou, numai că acum motorul nu mai dădea nici un hârâit înapoi, în încercarea mea de a-l trezi la viaţa. Oh… nuuu… am continuat mental înfrântă, după care mi-a lăsat capul obosit pe volan, în acelaşi timp în care stomacul meu şi-a cerut şi el drepturile, scoţând un sunet ascuţit, însoţit de o senzaţie de discomfort. Asta nu însemna altceva decât că va trebui să merg pe jos acasă, drum de aproape o oră, dar cu norocul meu, pe o ploaie torenţială, care se ivea de pe acum la orizont. La naiba, de trei ori la naiba!!! am continuat mental, în continuare după care venită parcă de nicăieri, o voce atât de încântătoare şi familiară mă făcu să sar uşor de pe scaun. Edward…


-Probleme cu maşina? întrebă el, făcându-mă să-mi ridic privirea aproape din reflex, ţintuindu-mă cu ochii lui verzi care nu aveau milă pentru nimeni şi tentandu-mă cu un surâs comod. Inima mea mai avea un pic şi făcea un dans al fericirii la vederea lui, la mai puţin de un metru de maşina mea, dar subconştientul îmi dădea semne de alarmă că de fiecare dată când mă aflam în preajma lui. Ştiam că nu va duce la nimic bun; ştia că ar trebui să îmi fie frică într-o oarecare măsură, ştiam că trebuie să fiu precaută, dar acum văzându-l uitam totul, uitam de ce, uitam cu cine.

-Cred că mi-a murit bateria, am răspuns mecanic, uitându-mă în continuare în ochii lui. Zâmbi şi mai afectat, clipind rar din spatele genelor groase, după care respiră adânc şi fără preaviz îmi deschise portiera.

-Te duc eu acasă. Hai, ia-ţi lucrurile şi vino cu mine. La simplul cuvânt, inima mi-a sărit din loc în anticipaţie, dar de data asta, raţiunea şi-a spus cuvântul. Am coborât, iar el închise portiera în spatele meu, iar în mişcarea lui aproape de mine, am fost învăluită de colonia lui, iar trupul lui parcă avea propria lui energie, ieşind la suprafaţă din toţi porii.

-E ok… chiar nu este nevoie.. pot merge pe jos… am continuat după care m-am întors grăbită cu intenţia de a pleca, dar în următoarea secundă mă apucă de colţul gecii mele de blugi, ţinându-mă pe loc. Am încremenit, uitându-mă la mâna lui, acoperită de pielea extrem de albă, strânsă pumn în jurul materialului hainei mele. Degetele lui erau lungi, subţiri, mâini de artist, cum i-ar fi plăcut mamei mele să spună.

-Pentru a uita toate neînţelegerile petrecute între noi, mă laşi să te duc acasă. Facem un compromis ce spui?

-Asta nu este un compromis, este mai mult o constrângere, am continuat eu încăpăţânată, uşor glumeaţă. Mi-am ridicat privirea de la mâna lui la faţa lui, dar zâmbetul arogant îi dispăruse în favoarea melancoliei. Cedam mai mult cu fiecare clipă ce trecea.

-Nu pot să te las să pleci singură pe vremea asta acasă, înţelege, te rog, vino cu mine, a terminat el aproape rugător, iar în acel moment ştiam că nu-i mai pot refuza nimic. Fie ce o fi…

L-am urmat în tăcere la maşina lui, Volvo-ul lui negru acum, şi ajungând în dreptul ei îmi deschise portiera. Uşor uimită, m-am urcat, după care închise portiera şi plecă în partea lui a maşinii. Oare aşa făcea de fiecare dată? Ignorând gândul, m-am concentrat pe interiorul maşinii lui, extrem de curat de un gri închis, unde parfumul lui, pe care ajunsesem să-l recunosc dintr-o mie, predomina într-o esenţă chiar şi mai concentrată dacă era posibil. Reveni lângă mine şi punându-şi centura de siguranţă, dădu drumul maşinii, care în schimbul huruitului chinuit al rablei mele, scoase un tors uşor, plăcut la auz. Cu siguranţă nu duceam acum dorul maşinii mele. O linişte uşoară se lăsă între noi, dar era o senzaţie binevenită, plăcută. În cele din urmă deschise discuţia, cu ochii în continuare la volan.

-Bella, spune-mi mai multe despre tine, te rog, continuă el şoptit. M-am foit incomod în scaunul meu, încercând să-mi ascult conştiinţa care îmi strigă practic în urechi să nu îi spun mai nimic, să îl resping pe cât posibil. Gura mea în schimb avea propria ei voinţă se pare.

-M-am născut în Phoenix, am avut o copilărie normală, până acum 3ani, când părinţii mei au divorţat, am început cu vocea uşor mai slabă şi cu ochii în jos la mâinile mele care mi le strânsesem în pumni acum. Ăăă, mama a rămas acolo, în câteva luni, logodindu-se deja cu Phil, un jucător de baseball de liga a doua, iar eu şi cu Charlie tatăl meu, ne-am mutat. Lucrurile nu au mai mers prea bine, iar în ultimii ani, am schimbat de două ori locuinţele, ajungând din Seattle aici în Forks. Cam asta este tot, am terminat încercând să scap mai repede, şi ridicându-mi sfioasă privirea în sus, dar expresia lui compătimitoare mă întristă şi pe mine.

-Imi pare rău, şopti el cu privirea chinuitor de sinceră… Şi acum eşti nefericită?

-Conteaza? Sunt bine oricum… nu-ţi face griji pentru mine Ed… domnule Cullen… am continuat bâlbâindu-mă…

-Minti foarte prost Bella, şi… te rog… spune-mi Edward… continuă el după care îşi întoarse privirea în faţă. Acum era momentul meu să mă uit la el curioasă. Nu m-am putut abţine.

-Familia ta?

– M-am născut aici, iar tatăl meu este medicul oraşului, Carlisle Cullen iar mama mea Esme este designer de interior. Am avut o copilărie fericită, am terminat liceul aici, iar facultatea am făcut-o în Washington. Am lucrat câţiva ani departe iar acum am revent aici pentru o perioadă. Nu ştiu cât voi sta, nu mi-am făcut planuri, dar voi vedea pe viitor, a terminat, făcându-mă să regret oarecum faptul că nu va sta aici prea mult timp. Simplul gând mă întristă.

-Ai fraţi sau surori? am continuat, dorind pur şi simplu să îi aud vocea mai mult. Simpul fapt de a sta lângă el îmi aducea extrem de multă siguranţă şi nu mă puteam opri aici. La vorbele mele însă, ochii lui se încărcară de o tristeţe şi o durere pură, iar mâinile lui se încordaseră pe volan. M-am cutremurat, întrebându-mă ce am făcut de l-am supărat aşa. Nu suportam să-l privesc în starea asta şi involuntar mi-am pus mâna peste  a lui, care era pe schimbătorul de viteze. Am încremenit amândoi în şoc, retrăgându-ne amândoi instantaneu, roşind puternic. Mâna îmi ardea parcă, şi am băgat-o în buzunarul de la geacă, încercând să o privez de libertate şi plesnindu-mă mental. Ce naiba era cu mine?

-Am o soră Alice, cu siguranţă dacă ai cunoaşte-o, v-aţi înţelege de minune. Nu mai puteam spune nimic în schimb, mintea fiindu-mi de-a dreptul suprasolicitată de emoţii, trăiri şi gânduri neînţelese. Discuţia părea seacă, dar simpla tensiune dintre noi, ce se lăsase în maşină, era de-a dreptul sufocantă. Era ceva acolo ascuns, în spatele fiecărui cuvânt, fiecărei replici, fiecărui tremur al vocii, al fiecărei şoapte, al fiecărui gest. Conştiinţa mea care mă avertizase în trecut, mă făcea să mă simt vinovată. Deşi nu se întâmplase nimic, parcă se întâmplase totul şi deşi nu îmi înţelegeam pe deplin trăirile eram ferm convinsă că şi el se simţea incomod din nu ştiu ce motiv.

-Aici este casa mea, l-am anunţat, în dreptul aleii mele. Deodată devenisem extrem de agitată, şi îmi doream să plec mai repede. Îţi mulţumesc mult pentru drum, am continuat gâtuită, luându-mi ghiozdanul şi pregătindu-mă să ies. Vocea lui, mă ţinu pe loc.

-Bella? mă chemă el, şi întorcându-mă, am îngheţat când am realizat că era la numai câţiva centimetri de mine, de faţa mea. Am înghiţit în sec. Te rog, Bella, te rog să ai grijă cu Jacob Black… el nu este bun pentru tine… nu va fi niciodată. Încearcă să îl eviţi, pentru binele tău, te implor, continuă el şoptit. Nu aş suporta să păţeşti ceva din cauza unui neisprăvit, nu ar fi corect. Faci asta pentru mine? termină el cu durere în glas şi o seriozitate apăsătoare. Simpla lui expresie mă făcu să dau din cap în acord, neavând puterea să îl refuz. Nu aveam cum, iar simplul lui interes puternic pentru mine, mă făcea să mă pierd de realitate. Era ceva la el, atât de profund şi nu pricepeam ce era. Respirând adânc, se aplecă şi mai tare în partea mea, şi îmi deschise portiera. Am răsuflat ameţită şi uşurată prima gură de aer curat, fericită că pot pleca.

-Pa Edward. Îţi mulţumesc…

-Pa, Bella. Ai grijă de tine. a răspuns după care am închis uşa. M-am împleticit înspre intrarea casei mele, cu mâinile tremurătoare şi când am reuşit să descui într-un final, m-am afundat în intimitatea casei mele, rezemându-mă sfârşită de uşă. De abia atunci, am auzit, motorul lui pornind din nou şi plecând. Conştiinţa mea mă certa de-a dreptul, panincandu-mă: ŢI-AM SPUS SĂ STAI DEPARTE DE EL…

…………………………………………………………………………………………………………

Capitolul 7-Compromis… sper ca v-a placut… si da… am avut ca melodie de inspiratie cea din filmul Eclipse, care mi-a placut enorm… Howard Shore- Bella’s theme (Compromise)

In rest ce sa mai spun? Relatia dintre ei se intensifica chiar fara voia lor, chimia exista, incearca amandoi sa se evite unul pe altul, dar nu prea le iese… ce mai… dificila situatie :). Ce credeti?

See you soon… Kisses&Hugs… Peste cateva zile revin cu 8-ul… 😉

Anunțuri

11 gânduri despre „Capitolul 7-Compromis

  1. Categoric astia doi o sa-mi scoata peri albii:)).Nu reuseste stresul de liceu pe cat o fac ei:)):)).
    Bells trebuia neaparat sa-l sarute pe ala,ca altfel nu se numea Isabella Swan:|||.Edward trebuie sa o pipaie pe Tanya ca astfel nu era el =>un punct comun la ei.
    Normal,ca ultima parte,mai exact partea cu adusul Bellei acasa e favorita mea:X:X:X:X.
    Incepe sa-mi placa Chevy-ul Bellei:P
    Ps:multumesc frumos pentru cadou si leapsa:X:X:X
    abia astept nextu:**:*:

  2. wow..chiar ii pasa lui edward de bella:x
    nush de ce dar sunt sigura ca tanya l-a vazut pe edward cu bella..
    se pare ca bella nu poate sta departe de el
    se inteleg destul de bine:X

  3. trebuia bella sa se sarute cu jacob!!!!! k dak nu nu era bella!!!!! bine k nu l-a vazut pe edward cu tanya k nu stiu de ec era in stare!!!!
    devin apropiatiiii!!!uuuuuuu! se incing spiritele!!!!
    abia ast nextu:X:X:X:X:X:X
    bafta la scris:*:*:*>:D<

  4. Ola chica!
    uite ca am reusit sa intru….
    crede-ma,cap asta a avut puterea sa ma relexeze…
    in ultima sapt asa cum stii am fost stresata…si mi-am spus sa imi iau pauza de juma de ora….si a picat la tanc cap asta….
    sa iti mai spun ca mi-a placut la nebunie?
    chiar daca nu vrea Edward i-a intrat putin la inima,inconstient….usor,usor se va schimba complet….
    ce chestie cu sarutul….imipare rau ca ED nu poate sa ii citeasca ganduriile,asa ar fi vazut ca nici makr nu dadea atentia sarutului lui Jake….din cate am obs nu da doi banii pe el,si asta e bine,si stiu ca atunci cand va veni timpulii va face fata,pt k nu cred ca se va da asa usor batut in fata lui Edward…probabil va face echipa cu Tanya….eeee,oricum trebuia putina sare si piper,nu?
    cat despre Edward,e de-a dreptul placut cum ii da Tanyei peste nasucul ala infumurat….ma bucur ca nu lasa garda jos in jurul ei jos….ceea ce m-a enervat este comentarul ei
    „-Te vei întoarce la mine, Edward… ştiu că te vei întoarce… voi avea răbdare…”
    ii doresc asteptare placuta…..
    abea ast next….
    kisses&hugs

  5. Minunat! :X Felicitari >:D<
    Situatia devine din ce in ce mai palpitanta…oricat se chinuie sa stea departe unul de celalalt,cu atat sunt mai atrasi unul de celalalt,ca magnetii 🙂
    Puf!Jacob asta…uite ca a sarutat-o pe Bella.Intr-un fel e bine ca a facut-o,asa a vazut Edward,asta ravacindu-l destul de mult.Sentimentele lui incep sa prinda contur,nici nu o sa stie care a fost momentul cand s-a indragostit de ea.
    Uf!Tanya nici ea nu sta potolita.Avansurile pe care i le face lui Edward prin elan mare,bine ca respins-o 😀
    Nu cred ca Bella va reusi sa stea departe de Edward,deja el i-a patruns in inima:)
    De abia astept continuarea:X
    Spor la scris:*

  6. Buna,recent am gasit ficul tau si vreau sa spun ca din primul capitol am inceput sa-l ador!Este ceva neobisnuit si foarte interesant…..cu fiecare capitol ma faci tot mai curioasa.Iar acest capitol este la fel de minunat ca si celelalte, iar partea aia in care Edward o roaga pe Bella sa stea departe de Jacob mi-a placut le nebunie…..ai redat atat de bine sentimentele celor doi incat cand citesc imi pare ca ma aflu in pielea lor si simt ce simt si ei….Esti geniala si ai un mare talent!Deci…ce pot sa spun…FELICITARI!Astept cu mare nerabdare cap urmator!Spor la scris si multa inspiratie…App piesa este perfecta!
    Kisses!

  7. Chiar ca este dificila situatia:x.Dificil de inedita..de frumoasa.Ah..grija lui pentru Bella este cu adevarat impresionanta.Fara sa-si dea seama,se indragosteste de ea si Bella de el.Esti demna de admirat..ficul tau este superb!!>:D<

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s