Capitolul 9-Detenţia

EPOV

Mergeam pe holurile şcolii spre următoarea clasă, unde aveam ultima oră a acestei zile de vineri, când am trecut zâmbind pe lângă sala unde erau elevii pedepsiţi cu detenţie. Îmi aminteam de câte ori fusesem chiar eu la şcoală în această sală, mai mult pentru faptul că în liceu nici eu nu fusesem uşă de biserică şi mai mult decât atât, ajunsesem să fac vizite constante într-un timp la direcţiune, pentru ţigările pe care le fumam pe furiş în spatele sălii de sport, pentru orele chiulite şi actele minore de rebeliune, dar şi pentru grupul de fete pe care le ameţeam oră de oră. Fuseseră nişte ani care nu lipseau din viaţa niciunui adolescent şi care aveau, implicit o influenţă mult mai mare asupra vieţii în sine decât se credea iniţial. Erau nişte ani răspunzători de conturarea personalităţii unui individ, de trasarea unor defecte dar şi de potenţarea unor trăsături. Nişte ani, fără griji, dar încărcaţi de adrenalină şi de emoţii neîmplinite, nişte ani cărora, sincer, le duceam dorul. O perioadă unde cel mai mic necaz ţi se pare o tragedie, unde ai impresia că eşti un mare neînţeles de părinţi, şi mai ales, că nu ai parte de o aşa-zisă libertate, de care eşti convins că ţi se cuvine, chiar dacă lucururile nu stau tocmai aşa.

Am scanat în mers încăperea, zâmbind în continuare afectat la atât de multele amintiri ce mă invadaseră, gândindu-mă că poate aveam chiar şi acum nevoie de o ţigară, până ce vederea unei figuri atât de cunoscute mie m-a făcut să mă opresc în loc frustrat. Nu… din nou… Bella…

Mă oprisem din mers, uitându-mă prin geam la silueta celei care în ultimul timp îmi ocupase mintea în mod constant. M-am uitat din nou la catedră, încercând să dau de profesorul ce îi aplicase pedeapsa, şi m-am enervat instantaneu la vederea lui… Tanya… trebuia să îmi dau seama… pentru că vreau să cred că Bella, se schimbase în ultimul timp în bine şi renunţase la rebeliunile gratuite, dar cu Tanya… în nici un caz nu avea de câştigat în faţa ochilor albaştri de gheaţă şi sufletului gol şi plin de răutate, ce nu se dădea în lături niciodată de la a-şi desconsidera elevii… La naiba… Strângându-mi mai mult decât era necesar, cartea pe care o aveam în mână, am încercat din răsputeri să-mi înfrânez impulsurile de a intra în sală şi de a o scoate de acolo. La naiba… nu puteam… nu din nou… Te implici prea mult Edward, mult prea mult, mergi mai departe şi uită de toate, aşa este cel mai bine…

Vocea conştiinţei mă ameţea din nou, forţându-mă să plec: într-adevăr, toate astea scăpaseră de sub control, implicările mele în viaţa Bellei, fiind tot mai numeroase, implicări agreate atât de mine cât şi de ea. De fiecare dată, când ne apropiasem în ultimul timp, nu am putut să nu observ cum ea îşi schimba tristeţea ochilor în favoarea luminozităţii ce îi lua locul şi a roşeţii ce îi acapara tenul uşor palid, nu reuşisem să îmi ascund eu însumi încântarea de fiecare dată când eram aproape de ea. Iar în legătură cu apropierea asta, chiar şi atât de nevinovată aparent, nu puteam să fiu în totalitate de acord, nu aveam cum, pentru că ştiam în adâncul sufletului că nu va duce la lucruri bune. NU ERA BINE! Dar încă nu era prea târziu, încă mai putea fi totul oprit… trebuia să fie aşa, nu? Nu, Edward?!?!? Răspunde, blestematule!!! Fă ceva şi pleacă naibii de aici!!! Lasă toate, prefă-te că nu ai văzut nimic şi continuă-ţi drumul ca şi până acum. Ştiu că poţi…

Luptându-mă în continuare cu propria conştiinţă m-am uitat pentru încă o dată prin fereastra sălii. Ca şi cum mă simţise acolo, dovedindu-se a fi la fel de intuitivă ca de fiecare altă dată, ochii ei căprui se întoarseră înspre mine, observându-mă pentru prima dată. Toate gândurile mele s-au dus naibii, când i-am văzut din nou lumina din ochii ei atât de puri ce lua încă o dată locul tristeţii adânc înrădăcinate în sufletul ei. Mă făcea să cred că eu am efectul ăsta asupra ei, să îi aduc un simplu zâmbet pe faţă chiar şi unul din cale afară de sfios, şi simplul gând a făcut monstrul din mine, să urle în încântare. Da, un monstru, pentru că exact asta eram: un monstru de egoism în primul rând, pentru că deşi ştiam că fac un rău considerabil, atât mie, dar mai ales ei, prin simpla mea apropiere, în acelaşi timp, nu aveam puterea să stau departe de ea, eram mult prea egoist pentru a face asta, deoarece mă gândeam prea mult la mine şi nu la ea din moment ce participam la toate astea cu bună ştiinţă. Dar ce puteam să fac? Oricât de stupid ar suna ea… ea era ca un drog pentru mine, drogul meu, propria mea marcă de heroină. Devenise fără dar şi poate o obişnuinţă, iar zâmbetul ei la vederea mea un viciu uşor periculos. Iar eu cădeam în plasă, dar ideea cu adevărat morbidă este că acest lucru nu îmi displăcea. Dependenţa îmi făcea bine… Mă puteam considera cu adevărat dependent, oare? Nu Edward, nu!!! Încă se mai pot schimba lucrurile, înţelege mizerabilule, încă se mai poate face ceva!!! Pleacă, doar pleacă, pentru binele tău, dar mai ales al ei.

Eram cum am mai spus: un monstru, un mizerabil, nu aveam altă explicaţie. M-am trezit că i-am răspuns la zâmbet şi totul s-a şters din mintea mea. Monstrul din mine a câştigat, ochii lui de demon jucându-se cu mintea mea şi zâmbind triumfător, dovedindu-mi încă o dată, cât de slab eram, şi tot atunci am renunţat la a merge mai departe la ora mea şi a o lăsa pe Bella singură. Naiba să te ia Cullen, nu vei reuşi altceva decât să ne aduci la pierzanie pe amândoi. Mulţumit? Facem cunoştinţă? Edward Cullen, ziua profesor la liceul din Forks, noaptea un monstru fără milă, sau mai uşor, în viaţa publică un om exemplar, în viaţa privată un mizerabil… Ăsta eram eu… Încântat…

În următoarea secundă, am intrat în încăpere, fiind întâmpinat la propriu de două perechi de ochi: o pereche de ochi albaştri, insensibili, care acum sclipeau în schimb de încântare, şi a doua pereche, nişte oceane dulci de ciocolată topită, care, fără ştirea lor, se jucau de multe ori cu sănătatea mea mintală, făcându-mă să-i văd pretutindeni, acum încărcaţi de pură curiozitate, în acord cu o nuanţa trandafirie adorabilă a obrajilor.

-Bună, Tanya…

BPOV

Încă o zi şi începe week-end-ul… Nu că aş avea un program stabilit, dar simpla lipsă a orelor mă făcea să fiu destul de optimistă. Mai mult decât atât, nu mai aveam alte ore captivante, mai exact literatura cu Edward, ceea ce mă făcea… ca exact acum la final, să fiu de-a dreptul morocănoasă.

-Bella… mergi la franceză? întrebă Leah din spatele meu, ajungându-mă cu paşi grăbiţi.

-Da, Leah, chiar acum mă îndreptam spre clădirea 4. Hai să mergem…

Aveam franceza… o limbă melodioasă… o limbă latină… dar cu o profesoară groaznică. Numai două cuvinte: Tanya Denali, spuneau totul. O femeie inuman de frumoasă de aproape 27de ani, cu părul blond, ochi albaştri şi un trup de zeiţă, la exterior. La interior, o scârbă în adevăratul sens al cuvântului, care aştepta să plece din întunecatul Forks cu orice ocazie, pretinzând că îşi iroseşte tinereţea, frumuseţea, dar mai ales capacitatea intelectuală, pe care mă îndoiesc sincer că o avea, cu elevi fără nici un viitor, ca noi. Într-adevăr… o profesoară de excepţie, pe care nu puteai să nu o observi… atunci când te jignea de multe ori, sau când te recompensa cu note pe măsură.

Grăbindu-mă pe holuri… pentru simplul fapt că întârziasem câteva minute, am intrat într-un final în clasa ticsită de elevi, numai pentru a observa că Tanya era deja aici. La naiba… Leah în schimb deschise discuţia, înaintea mea…

-Ne pare rău, că am întârziat, domnişoară Tanya. Nu se va mai întâmpla. Ea în schimb, nu renunţă la figura ei impunătoare şi la expresia indignată, nici acum. Îmi fierbea deja sângele în vine.

-Ce plăcere, fetele rebele ale liceului, au ajuns în sfârşit. La ce să te aştepţi de la nişte tipe ca voi? Nu mă mai miră nimic. Leah rămase încremenită, dar uşor îndurerată plecă capul, pentru a se duce spăşită în bancă. La vederea ei, deşi îmi propusesem să nu îmi mai fac necazuri pe viitor, nu am putut să nu mă abţin şi am cedat. Preferam să se ia de mine, mă ştiam cum sunt, mai exact cum mă lăsam văzută de ceilalţi, dar nu şi Leah… sub nici o formă. Nu merita să fie umilită la rândul ei, doar pentru că îşi petrecea timpul cu mine, factorul problemă al liceului, din punctul de vedere al Tanyei. Ea nu avea nici o vină, sau mai bine zis, singura ei vină, era că ea era alături de mine, necondionat, în tot iadul ăsta, ca o adevărată prietenă.

-Cu tot respectul, domnişoară Tanya, controlaţi-vă limbajul. Leah nu poartă nici o vină. Ce aveţi, aveţi cu mine, nu cu ea, deci lăsaţi-o să plece. Ochii blondei, îngheţară de-a dreptul în albastrul lor, măcinaţi de răutate. Din nu ştiu ce motiv, ea nu mă suportase niciodată.

-Ca de obicei la fel de nesimţită… Ne vedem la detenţie astăzi, Swan…

-Cu plăcere, Denali, am încheiat, cu zâmbetul pe buze, triumfătoare, deşi ştiam că acest sentiment nu va dura prea mult.

Aşa că iată-mă la detenţie, reluându-mi oarecum un vechi obicei, de care scăpasem în ultimele săptămâni. Am intrat în încăperea cu pricina şi m-am aşezat într-o bancă, aruncându-mi ghiozdanul în proces, la pământ… Tanya veni şi ea pentru câteva minute, cu o cafea în mână, pentru orele foarte lungi pe care aveam să le petrecem una în compania celeilalte în tăcere, slavă Domnului. Tăcerea ce domina în încăpere, mă făcea în schimb să fiu agitată, pentru că, din lipsa evidentă de ocupaţie, mintea mea o lua razna, şi mă forţa să cad pe gânduri. Un sentiment de regret mă invadă atunci când în mintea mea, îşi făcu locul din nou, ca de fiecare dată, la fel de aşteptat, Edward Cullen. Involuntar, avea asupra mea o influenţă, bună, ce în ultimul timp mă ţinuse departe de necazuri. Mă făcuse să le evit, şi să fiu altfel, dar acum dădusem greş din nou şi nu mă puteam suporta. Nu îmi părea rău că m-am certat cu Tanya, nu nicidecum, eram împăcată cu mine însămi, nu greşisem cu nimic, dar îmi părea rău în schimb de faptul că ajunsesem din nou la detenţie şi că Edward ar putea afla. Nu mai era îngâmfare, era vină, era o părere de rău, era o ruşine; pentru că el mă făcuse să mă schimb, şi să am o altă perspectivă asupra lucrurilor, să fiu mai responsabilă de actele mele, iar acum, simpla mea prezenţă aici, îi demonstra lui contrariul, iar lucrul ăsta nu puteam să îl suport. Nu vroiam sub nici o formă ca el să fie dezamăgit de mine, hotărâsem asta, imediat după ce am plecat din biroul lui, după incidentul cu maşina lui, hotărâsem să nu îl mai supăr, să nu îl mai fac să-şi piardă caldura ochilor, în favoarea neputinţei şi regretului. Nu suportam ca eu să fiu cea care să îi întristeze ochii verzi perfecţi, să fiu eu cea care îl fac să se încrunte în semn de înfrângere, să fiu eu cea care îl supără atunci când nu reuşesc să îmi controlez impulsivitatea, ca acum. Iar eu ce făceam? Exact contrariul, iar acum realizarea acestui lucru mă făcea să mă dau cu capul de toţi pereţii, dar era deja prea târziu.

Un sentiment de discomfort, începu să ia imediat locul celui de vină, atunci când fără preaviz, mă simţeam urmărită. Îmi era frică să mă uit înspre uşă, frică de ceea ce aş putea vedea acolo, dar nu puteam să evit momentul la nesfârşit. Intuiţia mea nu mă dezamăgise nici de această dată când, la nici 10metri, am zărit acelaşi păr ca de bronz, bogat şi dezordonat, ce se juca fără milă cu emoţiile mele. Edward…

Ochii lui ca de smarld, îi încercuiseră pe ai mei fără drept de apel şi timpul parcă s-a oprit în loc, pierdut în urma secundelor şi minutelor care uitau să mai treacă. Uitau să mai treacă, şi uitau să ne mai ia şi pe noi doi cu ele. Ne lăsau împreună într-o bulă de aer, unde timpul nu îşi avea loc, ci doar spaţiul, care acum ne aparţinea şi pe care îl stăpâneam împreună. Inima a început să îmi bată în piept, nevrând parcă să cedeze opririi timpului, şi o bucurie imensă mi-a inundat sufletul la vederea lui. Atât de simplu. Atât de logic. Şi totuşi atât de intens. De fiecare dată era la fel când îl vedeam; mă trezeam zâmbind aşa cum am făcut şi acum, mă trezeam fericită, mă simţeam copilă, fără griji, fără păcate, fără nimic. Doar vederea lui reuşea să îmi inducă o stare de simplu şi pură siguranţă, de care aveam nevoie din ce în ce mai mult. Mi-a răspuns la zâmbet şi am uitat de tot, uitasem ce făceam, cu cine, şi de ce, uitam totul, pentru că în zâmbetul lui, vedeam înţelegere, nu supărare, vedeam amuzament, nu dezamăgire, vedeam ce aş fi vrut să văd dintodeauna la el. Numai mulţumire. Toate grijile mi s-au risipit atunci, şi am început din nou să iau gura de aer, pe care o ţinusem captivă atâta timp. Nu era supărat şi asta era bine. Gestul lui următor, în schimb, m-a şocat. Se desprinse din ochii mei, şi întorcându-se din drumul său, deschise uşa şi intră în încăpere. Inima mi s-a oprit, şi nu m-am putut abţine să nu îl privesc curioasă, în acelaşi timp, în care îmi simţeam obrajii fierbinţi. Ce căuta aici? Ce avea de gând să facă?

-Bună, Tanya, bucuroşi de oaspeţi? întrebă el, cu aceeaşi voce melodioasă, fără să îşi ia privirea la mine. Încă nu îmi revenisem din surprindere. Blonda în schimb, parcă se metamorfoză, şi îşi schimbă dispoziţia acră la 180 de grade în favoarea unor chicote exagerate de încântare. Patetic… şi… mai ales… ipocrit… cu siguranţă. Edward îşi desprinse ochii din ai mei, şi se apropie de catedra ei.

-Sigur, Eddie, intră… Ce s-a întâmplat? Poftim?!?!? Cum i-a spus? Eddie?

-Tanya, sper că nu ai pedepsit-o pe Bella din cauza mea, nu? spuse el, lejer, cu aceeaşi voce linistinta, făcându-mi ochii mari. Despre ce vorbea?

-N-nu cred, Eddie, adică… ea a întârziat… şi… ăăă…

-A ÎNTÂRZIAT DIN CAUZA MEA, TANYA… Eu am reţinut-o un pic mai mult din pauză, din cauza unor esee pe care nu terminasem să le corectez. Nu-i aşa, Bella? terminase el, lăsându-mă mască. Eram incapabilă să mai spun ceva, în faţa lui, mai bine zis în faţa minciunii lui, pentru mine. Minţea pentru mine, tot pentru mine, iar eu… ei, bine, eram pur şi simplu depăşită de situaţie. De ce era mereu atât de bun cu mine, de ce mă făcea să simt că am tot mai mare nevoie de el alături de mine?

-Aaaa, da… domnule Cullen… eseul…? am răspuns cu vocea uşor întrebătoare, chinuindu-mă să îmi formulez un răspuns.

-Ţi l-ai uitat la mine, domnişoară Swan, spuse şi el, uitând amândoi complet de Tanya, după care scoase din cartea pe care o ţinea în mână, nişte foi împăturite… ESEUL MEU… Am roşit instantaneu, amintindu-mi de mesajul pe care îl lăsasem acolo… şi am înghiţit în sec. La vederea mea, ochii lui se întunecară vizibil, iar cu ei în faţă… am luat foile tremurând. Păstra eseul meu la el, întreaga zi? Ce căuta în cartea lui atunci? Era evident că nu plănuise să mi-l dea acum, fusese luat pe nepregătite la fel ca şi mine, şi totuşi păstra un lucru de al meu la el? Mi-am ascuns cu greu încântarea ce mi se întipărise în suflet. Şi cum tot ceea ce este frumos are o durată efemeră, diavolul cu părul de foc, îşi băgă coada, vizibil neglijat, spărgând bula noastră de intimitate, şi făcându-mă să mă zgudui uşor pentru a-mi reveni. Nu eram însă pregătită, pentru ceea ce urmă.

-Eddie, iubitule… începu ea, punându-şi un braţ posesiv după gâtul lui, şi cu cealalaltă mângâindu-i obrazul uşor… Hai să mergem la o cafea, vreau să mă revanşez, pentru cearta noastră de acum câteva zile, ce spui? întrebă ea, făcându-mă să mă prăbuşesc instantaneu. Simţeam că se prăbuşeşte pământul sub mine, înghiţindu-mă la propriu. Poftim? Eddie… iubitule… ceartă… Erau împreună?!?!? Dar atunci… cum… Ochii mi s-au împăienjenit, şi am ridicat ochii în aşteptarea unui răspuns, dar el nu se mai uita la mine.

-Sigur, Tanya, mergem imediat… Numai să îmi iau lucrurile… Dute tu înainte şi vin şi eu… începu el, neschiţând nici un gest de a se feri de avansurile ei… Asta m-a durut cel mai mult.

-Te aştept… răspunse blonda încântată, şi mergând provocator, făcându-mă să o urăsc pentru corpul ei perfect, ieşi din cameră. Dezamăgită, revoltată, şi cu lacrimi neîmplinite în ochi, mi-am luat repede ghiozdanul, şi m-am repezit să ies, refuzând să-i întâlnesc privirea. Nu vroiam să vadă în ochii mei cât mă afectase faptul că îl văzusem cu Tanya. Oare fusesem oarbă? O mână, îmi prinse uşor din spate, mâna mea acum rece, dar l-am ignorat.

-Bella? Te rog… nu pleca… eu… am auzit vocea lui îndurerată acum, dar eu nu vroiam să îi aud explicaţiile. Nu era nici timpul, dar nici locul potrivit.

-Lasa-mă în pace Cullen, întârzii la cafea, i-am răspuns tăios, infrânându-mi lacrimile de nervi, după care am ieşit ca un fulger, îndreptându-mă spre parcare. Săptămâna se sfârşise: şi dacă ea începuse frumos, se terminase prost, extrem de prost. Cu eseul în continuare în mâini, am străbătut parcarea şi mototolindu-l l-am aruncat în primul coş de gunoi. Cât tupeu putea să aibă… Îmi spusese să stau departe de Jake, dar el, ce avea de împărţit cu Tanya? Poate că nu erau împreună, dar chiar dacă nu erau, asta nu justifica nimic. Până la urmă, chiar nu îmi pasă, chiar nu mai contează. Deşi nu plănuisem să merg, acum petrecerea de mâine, care o anunţase Jake, mi se părea tentantă, iar planurile de week-end nu întârziau astfel să apară. Petrecerea…

………………………………………………………………………………………………………

Gata si capitolul 9… Sper sa va placa…

Urmatorul sper sa il postez miercuri….

Capitolul 10-Petrecerea … HOT HOT HOT… Edward si Bella se vor apropia chiar si fara voia lor.

Kisses… See you soon…

PS: Mersi mult Maya787 pt incurajarile tale… inseamna mult pentru mine… ma bucur ca ti-a placut… si sper sa citesti si pe viitor si sa nu te dezamagesc nici eu…

Anunțuri

17 gânduri despre „Capitolul 9-Detenţia

  1. ce tare…titlul capitolului m-a dus in eruare…am crezut ca edward o sa o bage pe bella la detentie,nu m-am gandit nici o clipa ca el o v-a scoate de acolo…aaa si app iubesc capitolul asta:X:X:X:X…si bella a fost cam fariera ca a plecat:)):)):)):))…abia astept sa vad ce se va intampla in continuare…

  2. wow..m-a lasat masca cap asta…si nu din cauza a ceva rau..ci bun:X
    chiar mi-a placut cap..
    imi place cum ai descris ce au simtit amandoi cand s-au uitat unul in ochii celuilalt, si atunci cand edward o privea pe bella..
    totusi nu mi-a placut ca armonia a fost fistrusa de tanya..sau edward..k a acceptat sa iasa cu tanya la cafea
    de ce a trebui sa accepte?
    pana la urma se duce la petrecere..o sa fie si edward acolo?:X

  3. Doamne Dumnzeule si toti Sfintii..ce-mi poti face tu mie.Nu e posibil ca dupa ce ma agatasem si eu de un colt de speranta,si sa sti ca ma chinuiiiisem o gramada,ca Bellisor si Eddysor..sa se apropie ceva mai mult decat simpla relatie de prof-eleva,si sa fie acea focoasa relatie interzisa dar cu atat mai interesanta .De ce Tanya,si ma stramb serios acum,”Iubitule”,imi vine rau,te rooooog,drace,altcumva nu i-a putut spuneee??Colegule,Edward,Cullen,trebuuuiaaa sa-i spun ”Iubitule”.
    Si culmea l-a mai invitat si la o cafeeeaaa.Ca sa cee?Sa-si bage decolteul de un metru in ochii lui.Scarboos!!
    Oh si faza de final,te rooog,mi-ai frant inimioara.Lui ii pare rau,a facut-o pentru binele ei.Bravisimo,dar presupun ca nu ai anticipat asta :Cullen!
    Pf…acum ca m-am descarcat,:)),absolut minunat capitolul.Mi-a placut ”lupta”dintre Edward si monstrul din el.
    Abia astept urm.
    Serios?Miercuri?mai ee o gramadaaa.

  4. Wow…capitolul trecut m-a surprins incredibil de mult prin profunzimea lui,dar acesta a fost ceva mai intens 🙂
    Bella e constant in gandurile lui Edward si vice versa 🙂
    A…a mintit ca sa o scape de detentie :)) Un lucru revolatator in randul profesorilor,dar pentru relatia dintre ei e ceva mai mult decat bine venit :X
    Ah!Tanya nu are pic de jena…scuza-ma domnisoara Denali care vobesti de Bella ca nerspectuoasa si etc…tu ce ai facut?Iti permiti sa-l numesti pe Edward „iubitule” ? X( Si Edward asta,de ce nu a rispostat X( Cred ca i-a cantat in struna numai ca sa o scape pe Bella,macar daca iar fi oferit si ei o explicatie pentru asta 😐
    Cel mai mult mi-a placut momentul cand cei doi sau uitat unul in ochii celuilalt,a fost asa emotinonat,ai descris asa bine starile :X
    Sunt tare curioasa in legatura cu petrecerea 🙂
    De abia astept continuarea:X
    Cine stie poate iese cu scantei :))) :))
    Spor la scris :*

  5. hey…sper sa ma ierti k am intarziat atat de mult cu commul…
    sper sa nu crezi k am citit acum cap….duminik l-am citit…am vrut sa las comm,dar m-am luat cu altele si am plecat de la pc…iar apoi mi-am luat o mik pauza k na,mai avem nevoie si de pauze,de ceva care sa ne distraga…iar ieri…ca na trebuie sa continui…s-a luat curentul de la 5 dupa-amiaza pana la ora 9….apoi,nu mergea netul…a trebuit sa sun la click net sa rezolve problema….si uite asa s-a facut ora 11….
    dar sa trec la subiect(vorba multa,saracia omului)….
    a fost frumos cum a scapat-o Edward pe Bella de detentie….a trebuit sa se sacrifice el…..pt ca stiu ca nu o suporta pe Tanya,dar nu avea alta cale….iar Bella ca de obicei,a inteles prost….si a trantit usa,practic!neasteptand nicio explicatie,sper ca pe viitor sa se schimbe in privinta asta,cateodata aparentele inseala….ei,mda….dar macar am putut sa vedem ca e geloasa putin….acum vrea sa ii plateasca cu aceeasi moneda ducandu-se la aceea petrecere…abea ast sa vad ce se va intampla,e imposibil sa nu mai faca ea vreo boacana….dar ai spus ca se vor mai apropia,asa ca i can’t wait to read….in legatura cu Tanya….are ceva mai adanc cu Bella…inteleg,nu o suporta,dar totusi…chiar asa?
    Bea,abea ast cap urmator….mai e putin…yupiiiiiii
    sa ai parte de multa inspiratie….
    o saptamana usoara….
    kisses&hugs

  6. am crezut ca edward ii va da detentie bellei ca sa fie mai aproape de ea, nu ca o va scoate de la detentia data de tanya!
    tanya!!! trebuia sa se bage ea!!!
    minunat capitolul:X:X:X:X

  7. Hei..inca un capitol uimitor.Edward o salveaza pe Bella de detentie,dar se baga in gura diavolitei cu par de foc..ce as tunde-o cheliuţă!Ah..sper ca Bella sa nu faca ceva negandit doar pentru a se razbuna pe Edward.Ei trebuie sa discute..:x.trec la urm:x

  8. Auch , asta a durut ! Inceput promintator … mai bine … din ce in ce mai bine … aproape … si …. BUM ! Monologurile lor interioare sunt extrem de interesante , aceasi idee dar privita diferit . Rob este pe de o parte constient si egoist , iar Bella cumva timida … inocenta , total altfel de ceea ce este in fata celorlalti . Sti , daca nu as sti mai bine as zice ca sufera amandoi de dubla personalitate :))) , glumesc desigur :* .

    Kisses !!!
    Dyana :*:*>:D:D<

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s