Capitolul 3-Ignoranţă vs. Neaşteptat

BPOV

Primii zori ai dimineţii se arătau timid, razele încă slabe ale soarelui matinal, luminând dormitorul principal. Îmi era frig. Deschizând ochii cu greutate, am observat că eram descoperită şi că pătura era aşezată acum, probabil încă din timpul nopţii, pe trupul perfect al lui Jake. Fără să mă mai gândesc prea mult, m-am apropiat de soţul meu, cu intenţia de a mă lipi uşor de căldura corpului său.

-Bella!!! Eşti rece, ce Dumnezeu?!?!? mormăi foarte iritat în somnul lui paşnic, îndepărtându-mă hotărât.

-Dar îmi era frig, am răspuns încet, după care am oftat şi m-am ridicat din pat dezamăgită.

Nu mai avea nici un rost să mai încerc să adorm acum, din moment ce mai aveam un pic şi începeau să îmi clănţăne dinţii la propriu. Soluţia: un duş fierbinte, era ceea ce aveam nevoie. Stupid, pur şi simplu stupid.

Înafara momentelor de intimitate, lui Jake nu îi făcea plăcere să fim prea apropiaţi, sau chiar îmbrăţişaţi în patul conjugal. Pe timpul verii, susţinea faptul că nu suportă căldura trupului meu pentru că îl sufoc, în timp ce în anotimpurile răcoroase, era convins că îl răcesc mai mult. Concluzia: îmbrăţişările nu îşi prea aveau rostul, decât probabil, la numeroasele dineuri de afaceri, unde trebuia să părem cuplul perfect şi veşnic îndrăgostit. Jake susţinea că el este un om mult prea raţional şi matur şi că dulcegăriile mele nu au prea mult sens. Adevărul era însă altul. Nu eram o fire romantică, cel puţin nu mă consideram astfel. Şi totuşi îmi lipsea ceva, dar nu eram încă în stare să îmi dau seama ce anume. De ce? Poate pentru că întreaga mea căsnicie părea atât de atipică, încât aveam impresia că nu mai văd deloc esenţialul. Aşa să fie?

Se spune că atunci când faci un pas ca acesta, importanţa lui te maturizează, te face să realizezi importanţa unui cămin, a unei familii, unitatea unui întreg, ce ar trebui să poată fi capabil să îţi ofere stabilitate, încredere emoţională, şi poate mai mult decât orice, FERICIRE, concretizată bineînţeles în iubire şi mai târziu în copii. Ce aveam eu din toate astea, după aproape 5ani de căsnicie? Greu de spus… Mai nimic… Când mă gândeam , mă loveam de un gol nesfârşit, adăpostit cu siguranţă în mintea mea. Şi totuşi, nu vroiam să accept… Aveam iubirea lui Jake, nu? Doar că el nu era genul care să-şi manifeste acest sentiment, dar chiar şi aşa, îl aveam pe el, nu? Cu toate astea, în drumul spre baia comună, uitându-mă la soţul meu relaxat între cearceafuri, nu mă puteam convinge de nimic, iar această realizare era poate pentru prima dată cu adevărat dureroasă.

Mă uitam acum atentă la reflexia mea din oglinda din baie şi nu îmi plăcea ceea ce vedeam. Nu am fost niciodată considerată o frumuseţe şi chiar nu eram. Pielea mult prea albă, în contrast cu ochii căprui şi parcă stinşi, de statură mică, slăbuţă, firavă, cu părul şaten, drept, nici prea lung nici prea scurt, cu buzele uşor inegale, cea de sus, vizibil mai subţire decât cea de jos, şi lista mea de mici imperfecţiuni putea continua. Încă din copilărie, fusesem declarată o fetiţă băieţoasă, iar simplul fapt că eram singură la părinţi, m-a făcut poate să mă apropii tot mai mult de familia Black şi de fraţii lui, ei devenind practic partenerii mei de joacă. De aici probabil, şi comportamentul ce de multe ori, era considerat de părinţii mei, predominant masculin. Mai târziu, în adolescenţă la liceul din Forks, în timp ce fraţii Black deveniseră cu o extrem de mare uşurinţă vedetele liceului, eu rămăsesem aceeaşi fată singuratică şi ciudăţică, aproape invizibilă. Jake însă era singurul care mă trata diferit, iar acest simplu fapt, mă făcuse întotdeauna să cred că sunt specială pentru el. Aşa a şi fost pentru o perioadă, şi să spun acum că relaţia cu el din trecut nu a fost una frumoasă, ar fi o minciună. La timpul respectiv, Jake reprezenta tot ceea ce doream eu de la un bărbat, dar mai mult decât oricând şi comportamentul lui era unul uşor diferit. Eram îndrăgostiţi, aşa îmi plăcea să cred, dar uitându-mă acum la prezentul ce mă înghiţea şi mă sufoca cu o putere mult prea mare, aveam tendinţa să cred că în relaţia noastră, eu am iubit cât pentru amândoi, în timp ce el se manifesta la fel ca acum. Pe moment, tindeam să cred de fapt că eram oarbă de iubire, şi îndrăgostită de simpla idee de dragoste, fapt pentru care nu vedeam limpede ceea ce se întâmpla de fapt. Eram mai mult decât confuză, şi chiar şi acum nu puteam să afirm cu precizie, de unde porneau toate diferenţele dintre noi. Mult prea multe întrebări, dar şi mai multe goluri de răspunsuri ce nu mă ajutau cu absolut nimic.

În trecut mama mea îmi spunea că întotdeauna am fost o persoană mult prea îngăduitoare, ce are tendinţa de a se sacrifica mereu, pentru a-i face fericiţi pe ceilalţi din jur, dar nu am vrut să o cred niciodată. Acum însă lucrurile păreau să se schimbe. Cât de dor îmi era acum de mama mea Rennee rămasă în Forks, cât de mult mi-aş dori acum să fiu din nou copil, pentru ca după orice necaz, să vin fugind în braţele mamei, şi să-mi plâng amarul, iar dulcea alinare maternă să mă îmbărbăteze. Să o aud din nou şoptindu-mi în ureche, că totul va fi bine, să-mi mângâie creştetul, să-mi sărute fruntea şi să râdă de stângăcia mea. Totul părea ca un vis frumos mult prea departe de realizare. De ce?

Poate pentru că în prezent, nu mai eram o copilă, iar necazurile mele nu mai puteau fi soluţionate cu o vorbă bună din partea mamei, şi mai mult decât atât, cum puteam să mă duc acum la părinţii mei, care erau atât de mândri de mine şi care erau convinşi că duc o viaţă perfectă, şi să le spun adevărul? Să le spun cum brusc, simţeam că mariajul meu se duce de râpă, să le spun cum rolul de soţie casnică mă oripilează, sau cum Jake pare să se fi schimbat total, nemaifiind interesat decât de ceea ce este definit şi se măsoară în etalon monetar, mai exact în bani. Nu puteam face asta, îmi era mult prea greu. Deşi ştiam că părinţii m-ar susţine oricum, nu aş fi suportat ideea de a mă întoarce acasă, recunoscându-mă ÎNFRÂNTĂ. Uram să par slabă, iar educaţia tatălui meu, ofiţer de poliţie, mă ajutase mult în acest sens. Ce rost ar fi avut să recunosc înfrângerea? Nici una. Tocmai din această cauză, chiar şi acum, făceam ceea ce mă învăţase tatăl meu în copilărie, după ce mă lovisem la un genunchi. M-am ridicat de jos, mi-am scuturat hainele de praf, mi-am şters lacrimile, şi am mers mai departe dar cu o mai mare grijă pentru viitor. Exact asta încercam să fac şi acum, numai că de cele mai multe ori nu îmi mai ieşea deloc, nu mai reuşeam să mă prefac şi să mă mulţumesc cu viaţa mea, nu mai reuşeam să ignor durerea ce îmi controla tot mai mult zilele nu mai puteam să tac sau să îl tot iert pe Jake. Îmi era prea greu să mă mint pe mine cu bună-ştiinţă.

Două mâini mari şi calde dar blânde aşezate acum posesiv pe şoldurile mele, m-au scos din visare, făcându-mă să îmi ridic privirea din nou asupra oglinzii. Lângă silueta mea firavă, într-un vizibil contrast, se afla acum trupul bine proporţionat al lui Jake, definit de o masă musculară sănătoasă, laolaltă cu o faţă tânără şi veşnic copilăroasă, proaspăt bărbierită şi nişte ochi negri, senini şi jucăuşi pe de o parte, dar de cele mai multe ori vicleni pe de altă parte. Părul tuns scurt dar la fel de negru ca şi ochii, era acum uşor răvăşit, dar asta nu părea să îl deranjeze deloc, aşa că în continuare, se apropie şi mai mult de mine, muşcându-mi uşor şi plin de insinuare lobul urechii, în acelaşi timp în care mâinile lui se mişcau în continuu pe cămaşa mea de noapte dantelată.

După noaptea trecută, în care m-am lovit din nou de aceeaşi neputinţă a lui, de aceleaşi răspunsuri, şi de aceleaşi scuze învăţate parcă pe de rost, am hotărât să o las baltă din nou şi m-am dus în pat. Ca de fiecare altă dată, îşi cerea scuze pentru că a uitat, iar încă o dată mi-a spus cât de importantă era pentru el noua afacere în care activa ca acţionar majoritar. Îmi vorbise încă o dată de cât de important era lanţul lui de hoteluri şi încă o dată mă certase că eram mult prea încăpăţânată şi că din nou, nu îl înţelegeam deloc. Cine să ne mai înţeleagă, din moment ce aveam impresia că duc o bătălie cu morile de vânt?

Întorcându-mă înspre el, m-a sărutat apăsat, după care m-a aşezat pe bufetul din baie, aducându-mă la acelaşi nivel cu el şi poziţionându-se atât de natural între picioarele mele. Şi-a continuat săruturile adânci, ajungând pe gâtul meu, apoi pe umăr, dând la o parte breteaua subţire, şi mângâind semnul lăsat de aceasta pe trupul meu. Aş fi minţit acum dacă aş spune că nu îmi făcea plăcere, dar încă o dată ajungeam la alte frustrări de ale mele. Din punct de vedere sexual, mă înţelesesem dintotdeauna cu Jake, dar asta nu diminua cu nimic problemele deja existente. Sexul era bun pe moment, dar imediat după lăsa un gol care nu mai putea fi umplut, iar eu mă simţeam din nou ca o persoană folosită pentru o posibilă descărcare. Obosită să mai lupt cu mine însumi, şi mult prea obosită să mai lupt cu el, mai ales în acest moment, i-am cuprins faţa în mâini şi am dat glas primului gând care mi-a venit în minte, aproape fără voia mea conştientă.

-Jake, ţi se pare că sunt frumoasă?

Ochii lui încărcaţi de dorinţă, nu au reuşit să-mi tulbure hotărârea din glas, aşa că ignorându-i încercarea de a mă săruta din nou, am aşteptat încăpăţânată un răspuns care întârzia să vină.

-Bella, întotdeauna te-am considerat cea mai drăguţă şi tu ştii asta, răspunse aproape plictisit, după care mă lipi din nou de el, fericit parcă de faptul că a scăpat, şi continuându-şi asaltul asupra trupului meu. Răspunsul lui însă mă lăsase nemişcată şi rece.

-Drăguţă? Oare numai atât sunt pentru tine, Jake? Aşa am fost dintotdeauna??? Nimic mai mult??? Drăguţă este şi o floare, drăguţă este şi o pisică, sau o blestemată de faţă de masă Jake, am răbufnit, împingându-l hotărât de lângă mine, şi trăgându-mi maieul de mătase înapoi pe corp, am trecut pe lângă el, fugind practic înapoi în dormitor.

-Iar începi, Bella, iar??? Ce vrei de fapt? Sau mai bine zis de ce de fiecare dată reuşeşti să strici totul când mă apropii de tine? se auzi răspunsul lui iritat, dominând camera mare.

-De ce pretinzi întotdeauna că la mine ar fi ceva în neregulă? Că eu sunt cea nevinovată?

-Bella, termin-o… vorbi Jake din nou, tot mai aproape de mine, dar pe măsură ce el încerca să mă oprească, pe măsură deveneam şi mai încăpăţânată, refuzând să renunţ aşa de uşor.

-Cât timp  a trecut de când nu am mai făcut ceva pentru NOI?

-Ei bine, dacă m-ai fi lăsat, am fi făcut lucrul ăsta chiar acum, Bella nu crezi? continuă cu vocea lui, acum răutăcioasă, fapt care m-a înfuriat şi mai mult.

-Nu  mă refer la SEX, Jake, mă refer la ceva cu adevărat important, la ceva pentru noi.

-Sa nu-mi spui că aduci din nou în discuţie un copil. Este mult prea devreme pentru mine!!! Înţelege, mai ai răbdare… Nu este o limită de vârstă pentru asta, ştii? Aşa că nu te speria că atingi peste ceva timp vârsta de 30 de ani, şi nu eşti încă mamă…

-Cât de insensibil poţi să fii? Crezi că la mine este numai nevoia de a participa la un experiment biologic??? Asta crezi tu???

-Uite, Bella, îmi pare rău, nu asta am vrut să spun… eu…

-Ba exact, asta ai vrut să spui… am terminat discuţia cu lacrimi în ochi şi am încercat să ies din cameră, dar chiar înainte de a face asta, braţele lui Jake, m-au prins şi în ciuda încercărilor mele de a mă elibera, m-a apropiat de el.

-De ce trebuie să fii mereu atât de dificilă? Poate dacă ai fi acceptat din start să te muţi cu mine la New York, nu s-ar fi întâmplat toate astea.

-Chiar crezi că dacă aş fi stat acolo cu tine, nu ai fi la fel de pierdut în propria ta lume? am continuat curajoasă, uitându-mă în ochii lui reci.

-Bella, trebuie să înţelegi că…

-De ce TREBUIE să înţeleg? Este obligaţia mea de soţie să fac asta? Dacă da, atunci care sunt obligaţiile tale?

-Cred că mi le-am îndeplinit destul de bine, mulţumesc, răspunse furios după care îmi dădu drumul şi se întoarse să se îmbrace. Casa în care îţi duci traiul de toate zilele, piscina din spatele casei în care te scalzi de câte ori ai chef, partidele de shopping la care refuzi cu încăpăţânare să asişti, toate, TOATE BELLA, SUNT PLĂTITE DE MINE. Să nu uiţi asta… a terminat acuzator şi victorios probabil, moment în care mi-am dat seama că din punctul lui de vedere discuţia în contradictoriu luase sfârşit.

Concluzia: nu ajunsesem la nici un rezultat. Eu eram în continuare acea soţie dificilă şi veşnic nemulţumită de statultul ei iar el era eroul nemuritor ce se sacrifica pentru binele meu. Cât de convenabil… Cu toate astea, ştergându-mi lacrimile de pe obraji şi încercând să salvez ceea ce nu prea mai avea salvare, m-am apropiat de el, într-o ultimă încercare de a îndrepta lucrurile. Ignorându-mă vizibil, în timp ce îşi puse un tricou negru, l-am apucat de umeri cu blândeţe, schimbând total tactica.

-Uite, ce ai spune dacă astăzi, am ieşi în oraş, împreună, să ne plimbăm în parcul central, doar noi doi?

-Mi-ar face plăcere doar că în câteva minute voi avea o şedinţă telefonică cu Aro Volturi, partenerul meu de afaceri din New York. Acum trebuia să fiu acolo, dar am zis să fac un sacrificiu şi să ajung acasă pentru aniversarea noastră. Am treabă, Bella, aşa că în următoarele ore, mă vei găsi în biroul mei, dacă vei avea nevoie de mine, termină iritat şi rece, după care părăsi camera lăsându-mă singură ca de obicei. Încă ceva Bella, vorbi din nou, Jake prin uşă, întorcându-se din drum. Diseară trebuie să participăm la o cină de afaceri la Stephany’s, aşa că până la ora 18, trebuie să fii gata, ok?

-Halal aniversare… am răspuns şoptit, muşcându-mi limba pentru a nu plânge din nou, în timp ce îl auzeam cum se îndeparta de mine, coborând scările de la etaj. Nu avea nici un rost.

Deşi lupta părea de mult timp pierdută, nu aveam totuşi curajul să mă desprind total de toate astea. Eram o laşă ştiu, dar în viaţa mea nu mai cunoscusem pe nimeni în afară de Jake, toată viaţa mea se pliase numai în jurul lui, iar prin urmare acum îmi era extrem de greu să ies şi să îmi fac un rost de una singură. Trebuia practic să fiu capabilă să îmi construies un nou început, o nouă viaţă şi ştiam foarte bine că acum nu eram încă pregătită de aşa ceva, sau mai mult decât atât, destul de puternică emoţional pentru a mă detaşa de toate. Trebuia luptat cu tact şi diplomaţie, trebuia totul pregătit din timp şi bineînţeles, trebuia să mă aştept la tot felul de necazuri pe viitor. Puteam face toatea astea de una singură? Puteam… ştiam asta, numai că trebuia să am răbdare.

Obosită să mai reflectez asupra propriilor probleme, m-am îndreptat spre cabina de duş, pentru a face duşul fierbinte ce îl amânasem atât, iar în timp ce stropii fierbinţi îmi mângâiau pielea extrem de rece, punându-mi sângele în mişcare aproape violent, mi-am dat seama de principalul lucru care îmi lipsise încă de la începutul relaţiei mele cu Jacob. Era ca şi cum de abia acum, vedeam după o ceaţă groasă ce se depărtase de pe ochii mei, lăsând loc unui cer senin, lipsit de nori. ÎMI LIPSEA AFECŢIUNEA, şi cu toate astea în gând, mă întrebam acum cu groază, dacă vreodată voi avea ocazia să trăiesc aşa ceva, alături de cineva. Părea aproape imposibil, părea totul pierdut.

***

Cum era de aşteptat, aşa-zisa cină de afaceri, era de fapt o adunare în toată regulă, la poate cel mai luxos restaurant din Seattle, dar ca de atâtea alte dăţi, nu reuşeam sub nici o formă să mă simt în largul meu. Aşa că încă de când am coborât din limuzină, la braţul lui Jacob, ştiam foarte bine că este o noapte pierdută pentru mine. În adâncul sufletului, rămăsesem aceeaşi fată simplă şi educată din Forks, mulţumită să petreacă o zi normală şi frumoasă în parc cu cea mai bună prietenă a ei Rosalie, sau de ce nu, o seară plăcută în faţa şemineului cu o carte bună în mână. La braţul soţului meu în schimb, totul părea de prisos, cu atât mai mult cu cât, el se simţea cel mai bine în această ipostază. Astfel, imediat ce am intrat în sala mare a localului, în care se găseau multe mese, iar în mijloc un mare pian de culoare neagră, ce dădea un aer de distincţie, oameni tot mai influenţi la braţ cu soţiile sau de ce nu, amantele lor, dădeau viaţă acestei aşa-zise petreceri. Rând pe rând, am făcut cunoştinţă cu zeci de persoane necunoscute  numai pentru a îndeplini un protocol idiot, sau mai bine zis de a îndeplini rolul de soţie ascultătoare şi încântătoare aşa cum îi plăcea lui Jacob să afirme. Deşi eram mai mult decât aranjată, cu rochia mea favorită de culoare neagră, cu părul lung lăsat liber pe spate, machiată, şi poate la fel de frumoasă ca şi celelalte femei de aici, nu mă consideram deloc aşa. Sau poate că mă consideram, dar ce rost avea să mai fiu frumoasă, dacă aveam pe cineva lângă mine care nu părea să vadă asta?

-Bella? Ce ar fi să te faci comodă, cât timp voi vorbi cu magnatul Paul Samson. În scurt timp va fi şi un recital de pian. Dacă te indispune atmosfera te poţi aşeza la masa noastră, îmi şopti Jake în ureche aproape mecanic, punându-mă la curent cu propriul lui program din această seară, în care bineînţeles eu nu eram inclusă.

Acest lucru nu mă mai miră deloc în schimb, pentru că de fiecare dată era la fel. Ne făceam marea intrare ca soţ şi soţie, dădeam mâna cu tot felul de oameni, după care rămâneam singură până la sfârşitul serii, timp în care Jake, se infiltra în peisaj. Oftând din greu, m-am îndreptat spre masa noastră, gândindu-mă că poate într-un final voi mai reuşi să deschid o conversaţie cu cineva. Nu mare mi-a fost uimirea când, ajungând la destinaţie şi aşezându-mă pe scaun, două dintre femeile pe care le întâlnisem anterior, Jessica, soţia lui Mike Newton şi Lauren Chen, soţia lui Erik, purtau o discuţie aprinsă. Deşi am încercat să mă integrez oarecum în discuţia lor, în ciuda eforturilor mele totul a fost de prisos. Nu aveam nici o idee despre ultimele tendinţe în modă de la Paris, sau mai mult decât atât, nu ştiam care sunt firmele de top producătoare de cosmetice pentru femei în America, fapt pentru care rolul meu în conversaţie s-a diminuat considerabil. Vizibil uimite de cât de aeriană păream în această lume a oamenilor “influenţi”, Jessica şi Lauren m-au evitat voit pe tot restul discuţiei. Concluzia: nu m-aş putea integra niciodată în această lume, unde priotatea principală, este să arăţi şi să te porţi mereu, ca şi cum ai fi la o prezentare de modă, pregătită sa defilezi pe podium.

Mai plictisită decât de obicei, am rămas mereu cu ochii pe ceas, pentru a vedea când va începe recitalul de pian. Surprinzător, eram sigură că tocmai acest lucru mă va scoate din această stare de apatie totală. Adoram muzica de pian, deşi eram ferm convinsă de faptul că 90% din persoanele de aici, nu o înţeleg pe deplin sau nu o apreciază aşa cum ar trebui. Realizând că mai aveam de aşteptat, aproximativ jumătate de oră, am luat un pahar de şampanie, şi m-am ridicat de la masă, în încercarea de a scăpa pe cât posibil de poluarea fonică creată de “prietenele” mele de la masă, şi mergând fără ţintă printre oameni, nu am putut să nu observ cum afară se înnoptase deja, dând întregului loc o atmosferă mai intimă.

Vizibil atrasă de acest lucru, am părăsit sala mare, lăsând în spate tot zumzetul obositor al mulţimii, după care m-am dus pe balconul principal, lăsând noaptea să mă învăluie, şi mai mult decât atât, pierzându-mă în imaginea lunii pline ce părea ca de obicei, extrem de frumoasă. Priveliştea era superbă, şi fiind aici, atât de departe de casă, îmi aduceam aminte din nou de copilăria mea de mult apusă. Îmi aminteam cum la sfârşit de săptămână, plecam cu tatăl meu Charlie la pescuit, sau cum seara, rămâneam cu mama mea, pe terasă, în spatele casei şi ne uitam la cerul liber, bucurându-ne de fiecare dată când aveam ocazia să mai vedem şi stele, într-un ţinut predominant noros şi ploios ca Forks. Îmi era dor de siguranţa de atunci, îmi era dor de fericirea pură pe care o experimentasem de copil, şi poate mai mult decât orice, de natura vie ce mă înconjura în ţinutul meu natal, de care m-am despărţit de fiecare dată cu greutate.

-Frumoasă privelişte, nu? se auzi din spatele meu o voce extrem de plăcută, care mă scoase din reverie, făcându-mă să mă întorc uşor speriată de prezenţa unui musafir nepoftit.

Nemulţumirea în schimb mi-a rămas în gând, când întorcându-mă brusc, m-am lovit de nişte ochi verzi, pătrunzător de sinceri. Uitându-mă la bărbatul înalt din faţa mea rezemat de peretele exterior al clădirii, la ţigara pe care o fuma absent, la părul răvăşit ce curios poate, îl avantaja din punct de vedere estetic, mi-am dat seama că pentru prima dată în seara asta, nu mă simţeam incomod în compania cuiva şi nu îmi puteam explica acest fapt. Deşi ar fi fost cel mai prudent să plec, nu am putut să îmi stăpânesc curiozitatea, aşa că am rămas, savurând în continuare şampania din mână, şi uitând poate pentru prima dată în această seară de eticheta pe care trebuia să o afişez mereu, de dragul lumii din salonul alăturat. Acum eram eu, iar luna din spatele meu ce înfrumuseţa totul în jurul meu, îmi făcea dreptate. Ce îmi puteam dori mai mult?

…………………………………………………………………………………………………………

Hello… Am revenit cu capitolul 3 din FAlling for You… Cum vi s-a parut? Recunosc ca este un pic tras de par dar inspiratia nu vine intotdeauna cand vreau eu…

Sper totusi sa va placa… si sper ca in scurt timp sa revin si cu cap 24 din „Invata-ma sa iubesc”

Kisses si o saptamana frumoasa la fiecare… 🙂

9 gânduri despre „Capitolul 3-Ignoranţă vs. Neaşteptat

  1. cum mi s-a parut?
    raspuns:il ador(asta este raspunsul meu)
    sa mai scrii din punct de vedere Bella:-x
    mi-ai promis cv:-w
    reo..noroc cu comm de pe blog…ca altfel nu intram:”>
    k is o pierzatoare de ficuri:”>
    minunat cap:X
    abia aspt nextul?
    pe cand e?

  2. Hey you…!

    M-ai lasat in pom…e absolut mortal capitolul,sincer.Nu stiu

    cum poti gandi altfel despre ceea ce ai scris.O inteleg pe

    Bella,si imi dau seama ca e pur si simplu epuizata din punct

    de vedere psihic.Jacob e epuizant.Dupa ce e un asa magar

    si o inseala,macar nu poate sa faca se simta speciala….

    Cat se poate schimba un om sau mai exact un barbat….azi

    esti totul pentru el iar maine decat o „paria”…O marioneta

    pe care o foloseste dupa bunul plac.Sper ca Edward sa o

    faca sa isi de-a seama ca merita mai mult decat ceea ce ii

    ofera Jacob…

    „Daraguta”….hmmm,nu stie sa se poarte cu femeile in

    general,sunt convinsa.El e cel care are probleme.Mi-a

    placut cearta pe care a avut-o Bella cu el,dar merita mult

    mai mult.Dupa cinci ani nu are absolut nimic….decat visele

    unei iubiri de mult apuse.Tind sa cred ca numai din partea

    ei a fost iubire de la inceput.Erau tineri, sunt destul de des

    intalnite asemenea casatori si cred ca stim amandoua la ce

    duce asta: despartire.El e mult prea rece,din cate vad e

    foarte pasional cu „afacerea sa”…si uita de sotia perfecta

    pe care o are.Bella nu mai are foarte mult pana va ajunge

    la concluzia finala.Iar Edward o va ajuta….

    Abea astept nextul…Vreau sa vad cum decurge discutia

    dintre cei doi.

    Nu mai minaliza creatiile tale,ai talen la scris…mult mai mult

    ca mine…cel putin eu asa simt cand iti citesc capitolele….

    Citesc multe ficuri in romana,dar crede-ma cand iti spun ca

    le dai clasa la majoritatea….Tu si Alexa sunteti autoarele

    mele preferate.

    Sa ai o sapt usoara,si frumoasa mai ales ca te poti bucura

    de zapada…

    Kisses&hugs

  3. Hey buna!! Ficul tau este super…imi pare rau pentru Bella.Jacob este un nemernic.Si ma bucur totusi ca s-a intalnit cu Edward.Abia astept sa vad ce se va intampla.
    Spor la scris in continuare.
    Kisses:*:*:*:*:*

  4. superb cap si te rog nu mai spune cumva ca ceva scris de tn e tras de par
    jake este un porc de barbat , oare toti sunt la fel ?ei bine eu cred ca edward e altfel si sper sa nu ma insel
    abia astept cap urmator
    kisess and hugs!
    si apor la tastat in continuare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s