Capitolul 11-Te urăsc pentru că te iubesc

EPOV

Noaptea părea mai neagră ca niciodată, umbrele ei hâde şi goale şi reci, bântuindu-mă fără milă. Liniile de pe şosea dansau şi ele trist, încărcate de întuneric, şi mai mult întuneric, atât de mult… întuneric, sau doar asta vedeam eu? Am oprit la câţiva metri de casa mea, încă pe şosea, refuzând să bag maşina în garaj, obosit, împovărat, trist. Casa era cufundată şi ea în întuneric, semn ca nimeni nu se întorsese. Băieţii se pare că nu terminaseră nici acum intervenţia de la casa lui Sam Black, iar fetele cu siguranţă mai întârziau. Rămăsesem iar singur, dar până la urmă, nu asta îmi dorisem încă de la începutul serii? Poate că da, dar acum nu mai eram deloc sigur, pentru că simpla senzaţie mă făcea să mă dau cu capul de pereţi în frustrare. Am deschis uşa, păşind alene în holul mic de la intrare, având grijă la covoraşul de culoare verde din faţă, pus de Esme, pentru musafirii speciali, aşa cum îi plăcea ei să spună, dar care îi puteai număra pe degete, şi descălţându-mă am mers în sufragerie. Am scăpat şi de geacă în proces, dar şi de cheile de la maşină pe care le-am trântit pe măsuţa de cafea, după care am deschis lumina care mă făcu să închid ochii neobişnuiţi încă, involuntar pe moment, ajungând într-un sfârşit la canapea. Mi-am pus din nou capul în mâini, dorindu-mi pentru moment atât de mult, să îl pot pur şi simplu sfărâma, pentru a împiedica gândurile să mă asalte, pentru a scăpa de conştiinţa ce nu îmi dădea pace, şi pentru a scăpa de toate acele sentimente de tristeţe şi amărăciune.

Mintea era prima care mă trăda cu neruşinare. Ea mă trădase încă din prima zi în care o vasuzem pe Bella. Ochii ei căprui speriaţi, îmi atraseră atenţia, fără voia mea, purtându-mă fără nici o ţintă în lumea ei tăcută şi misterioasă. Întreaga ei persoană era un mister pentru mine, de la atitudinea de respingere ce o afişa pretudindeni dar mai ales la şcoală, până la emoţiile vizibile ce cu greu şi le masca în preajma mea. Ce să mai înţeleg?

Pe lângă mintea mea înceţoşată, trupul mă trădase şi el la fiecare pas. Încălcasem limitele cu Bella azi, iar în consecinţă, simţeam şi acum, o ciudată frustrare. Mă uitam la mâinile mele şi simţeam cum îmi ard şi acum, la simpla amintire, că numai cu o oră în urmă cu ele o atinsesem pe Bella. Îi simţisem fiecare centimetru de piele, îi simţisem fiecare fior, mă răcorisem cu fiecare respiraţie agitată a ei, aproape că îi auzisem bătaia neregulată a inimii. Fusesem atât de aproape de ea, într-un mod în care nici nu mă aşteptam, iar mâinile îmi ardeau şi acum în intensitate. Trădătoarele. Mă uitam la ele în gol, căutând un răspuns clar, dar nu reuşeau altceva decât să mă facă să mă urăsc mai mult. Mă uram, pentru că mi-aş fi dorit să nu îi mai dau drumul niciodată. Cât de stupid putea să sune? Foarte stupid şi cliseistic, dar atunci de ce aş fi vrut ca braţele mele să se transforme în nişte cătuşe pentru a o lega de mine? Mâinile mele, şi acum palpitau, şi acum doreau ceva nu aveau voie să dorească, mângâiaseră ceva ce nu era al lor, iar mai rău decât atât, buzele mele, alte trădătoare, au vrut să sărute, pe cea care nu ar trebui să fie sărutată. O distanţă de numai câţiva centrimetri m-a despărţit de ea, dar dacă aş fi făcut asta, aş fi distrus totul. M-am plesnit mental în neputinţă şi dezgust la propria mea persoană. Mă simţeam ca un boşorog care profită de o tânără femeie, fermecat chipurile de frumuseţea ei. Dar nu, lucrurile nu stăteau aşa. Nu o priveam pe Bella în felul ăsta, nu o privisem aşa niciodată, în sensul sexual. Din contră, aveam tendinţa să fiu protector, să fiu lângă ea, oricând ea îşi doreşte, pur şi simplu, să o văd, să vorbesc cu ea, dar să fiu în acelaşi timp nelipsit din rutina ei zilnică. Mi-am dat seama că îmi doream să fac parte din viaţa ei. Pe lângă toate astea, mă simţeam şi atras de ea, din punct de vedere fizic, dar sub nici o formă, într-un sens urât şi bolnav. Nu aş putea face niciodată asta, nu eram eu aşa, şi  nu îmi stătuse niciodată în caracter, deşi avusesem numeroase femei la viaţa mea.

De ce totuşi, omul este atras în viaţa să mai mult de ceea ce nu poate avea, de ceea ce nu poate stăpâni? Aşa mi se întâmplase şi mie cu Bella. Oare faptul că nu îmi era permis să visez la o relaţie cu ea, o făcea o ispită atât de mare pentru mine? Oare faptul că simţisem că se topeşte în braţele mele, mă făcuseră şi mai slab ca de obicei, dorind-o şi mai mult? Poate că da, deşi era un răspuns dezamăgitor pentru mine, dar ce alt răspuns putea fi atunci când fusesem atât de apropiaţi? Nu era greu să îmi dau seama, că acolo, în acea cameră, scăpasem amândoi de limite, şi nu mai eram eu profesorul şi ea eleva mea, ci fusesem, bărbatul şi ea tânăra femeie, atraşi unul de celălalt, pierduţi într-o îmbrăţişare strânsă. Nu fuseseră limite ci pur şi simplu legile naturii, EU şi EA… simplu… încă de la Creaţie…. eu Adam şi ea Eva ispita mea… Groaznic de cliseistic… Şi totuşi dacă Adam ar fi ştiut dinainte că este păcălit de femeie, s-ar mai fi lăsat ispitit? Lumea tinde să spună că nu, dar eu eram convins, că Adam s-ar fi lăsat ispitit cu bună ştiinţă, nu numai o dată, ci şi de mai multe ori, numai pentru faptul că era fermecat de frumuseţea femeii, şi de dulceaţa fructului interzis. Ar fi căzut în păcatul divin oricum.

De când devenisem atât de slab? De când ajunsesem să mă frământ atât din pricina unei femei? Ce avea Bella în plus şi nu aveau alte fete care au trecut prin viaţa mea? Nimic poate şi totuşi, totul, din moment ce ajunsese să mă fascineze într-atât încât să îmi fie atât de greu acum să mă întorc la şcoală şi să pretind că nu s-a întâmplat nimic. Trebuia să o fac în schimb. Nu mă puteam pierde în cercul ăsta vicios, să uit de regulile mele, de princpiile mele atât de solide. Dar cum? Atât de uşor de exprimat în cuvinte, dar atât de greu de realizat. Voi începe probabil să o ignor, puţin câte puţin să ies din viaţa ei. Presupun că nu va fi greu, mai ales că ea probabil asta îşi doreşte, nu? A fost destul de clară în privinţa asta, chiar dacă nu eram înclinat să o cred în totalitate, cunoscându-i firea rebelă şi încăpăţânată.

Şi totuşi… ea mă ura…

O înţeleg perfect… pentru că şi eu o uram… o uram pentru că ea fusese cea care mă împinse la limită, pentru că ea fusese cea care îmi răsturnase lumea pe dos în doar câteva săptămâni, pornind de la concepţiile solide şi de la propriile mele reguli impuse care acum fuseseră încălcate cu uşurinţă… o uram… şi totuşi… o uram pentru că înclinam să o… iubesc…

Alice POV

-Ne întoarcem în oraş iubito? Am terminat aici şi Charlie se va ocupa de restul. Îmi pare rău că s-a stricat mica noastră ieşire în oraş, spuse Jasper, în timp ce se apropiase de maşina lui. Hotărâsem să stau în maşină şi să îl aştept chiar dacă Emmett şi Rosalie plecaseră, mai mult şi pentru a vedea dacă Edward reuşeşte să o scape pe Bella la timp. Imaginea celor doi ieşind prin spate şi ţinându-se de mână mă făcuse să fiu extrem de entuziasmată. Poate că lucrurile se terminaseră bine între ei, sau poate că nu?

Un sărut dulce pe obraz, mă trezi din visare şi întorcându-mă, m-am pierdut în albastrul ochilor lui Jasper. Îl iubeam atât de mult, mai exact încă din copilărie, când aflasem că băieţii nu erau întotdeauna îngrozitor de enervanţi şi înnebuniţi după joaca cu maşinuţe. Am chicotit în sinea mea, la amintirile din copilăria şi adolescenţa mea care mă asaltau. Familia Cullen şi familia Hale fuseseră dintotdeauna destul de apropiate. De când mama lui Rosalie şi a lui Jasper, Heidi, murise de leucemie, când ei erau încă mici, rămânând astfel în grija lui Marcus, tatăl lor, Esme şi Carlisle îi “adoptaseră” chiar şi neoficial. Astfel, verile noastre deveniseră şi verile lor, casa noastră şi a lor, Esme încercând pe cât posibil, şi cu acordul lui Marcus fireşte, să se apropie de ei, şi să îi trateze cu câtă dragostea putea ea, îndrumându-i de acolo de unde Heidi nu mai putea şi încercând să fie ca o a doua mamă pentru ei. Fusese greu la început, dar nu imposibil. Credeau iniţial că dacă o vor lăsa pe Esme să intre în viaţa lor, vor trăda amintirea mamei, dar cu timpul, deveniseră conştienţi că ea nu le vroia decât binele. Aveau nevoie de dragostea unei femei în viaţa lor, şi chiar şi acum, o priveau amândoi pe Esme, ca pe o adevărată mamă. Anii au trecut iar cei doi şi-au văzut de şcoală, formându-şi un viitor. Mai târziu, Jasper s-a angajat în poliţie, iar eu am plecat la facultate, iar atunci ne-am despărţit pentru prima dată după atâţia ani petrecuţi împreună. La început, nici eu dar nici el, nu am vrut să recunoaştem cu adevărat cât de afectaţi eram de această despărţire, cât de greu ne era unul fără celălalt şi cum nutream pentru celălalt nişte sentimente greu de descifrat.

Când acea tragedie s-a abătut acum 4ani asupra familiei noastre, nu am mai ştiut de nimeni şi de nimic. M-am întors acasă, la suferinţă şi durere, la un Edward care era epuizat fizic şi internat în spital, la nişte părinţi care erau de-a dreptul distruşi, şi la nişte prieteni buni care erau acum neputincioşi. Fiind distrusă emoţional, nici atunci nu m-am putut apropia de Jasper. Cu Edward care era încă în stare de inconştienţă la spital, neştiindu-se dacă îşi va reveni complet, înmormântarea a fost una mai mult sinistră. Esme nu mai avea lacrimi să plângă, în timp ce Carlisle îşi frângea nervos mâinile, uitându-se la sicriul acoperit de flori. O parte din inima lui a rămas acolo, pe aleea principală a cimitirului din Forks, cu regretele eterne, ce erau chiar şi gravate pe mormânt.

Imediat după ce Edward şi-a revenit, am fugit practic cu el la New York, încercând să ne finalizăm studiile şi să ne construim o viaţă departe de suferinţa pe care o lăsasem în urmă. Nu a fost ceva corect, nici faţă de Jasper, pe care l-am părăsit din nou fără prea multe cuvinte, dar nici faţă de părinţii noştri. Deşi erau pustiiţi atunci, au încercat să ne înţeleagă şi ne-au dat voie să plecăm, sperând că ne vom întoarce într-o zi. Aşa s-a şi întâmplat; venisem acum acasă, priveam lucrurile altfel, eram pregătită să trec mai departe, acum alături de Jasper în viaţa mea, dar Edward era în continuare marcat. Era ca şi cum nu putea să iasă, dintr-un mare hău, pe care şi-l construise chiar el, prin intermediul propriilor amintiri şi gânduri. Îl înţelegeam, trebuia să o fac, pentru ca el trăise acel accident, în timp ce eu, m-am întors acasă, direct la un mormânt şi la un pat de spital, dar totuşi vroiam din tot sufletul să văd cum îşi revine, cu orice preţ ar fi. Eu reuşisem să trec peste toate, cu ajutorul dragostei lui Jasper, de-a lungul anilor, şi de aceea credeam în rolul esenţial pe care l-ar putea avea Bella în viaţa lui. Deşi nu o cunoşteam încă, ci doar din spusele băieţilor, eram convinsă de faptul că, într-un fel sau altul, ea îl va ajuta pe Edward, şi poate chiar şi pe sine mai târziu. Dar totul era atât de complicat, şi destinul lupta parcă împotriva lor. Lucrurile erau departe de a fi terminate cu bine şi mă simţeam uşor vinovată.

-Hei, hei, Alice? Ce s-a întâmplat? mă trezi Jasper, cuprinzându-mi delicat faţa cu mâinile. Nu suport să te văd supărată, şopti el, după care mă strânse în braţe uşor. Ochişorii tăi sunt prea frumoşi ca să fie atât de trişti.

-Imi pare rău, m-am pierdut în gânduri, i-am răspuns şi eu, căutând căldura pieptului lui, care mă liniştea de fiecare dată. Chiar şi acum, când îi simţeam braţele în jurul meu, mă simţeam mai în siguranţă ca niciodată. Îl iubeam prea mult.

-E vorba de Edward?

-Sunt chiar atât de uşor de citit?

-Nu neapărat, dar te cunosc perfect şi te înţeleg mai bine decât crezi, continuă el vorbind în părul meu şi mângâindu-mă delicat. Am chicotit uşor în pieptul lui, după care am redevenit serioasă.

-Te superi dacă te rog să mă duci acasă acum? Vreau să mă asigur că Edward e bine…

-Sigur iubito, nu este nici o problemă, spuse el, după care mă strânse şi mai tare în braţe.

-Te iubesc, i-am şoptit fericită şi recunoscătoare. Câteodată aveam impresia că nu îl meritam lângă mine.

-Si eu te iubesc… atât de mult…

***

Aşa cum îl rugasem, iubitul meu Jasper mă lăsase în faţa casei, după care mă sărută de desparţire şi plecase în noapte. Am intrat în holul de la intrare încet, după care am urmărit lumina slabă ce părea că vine din sufragerie, neştiind la ce să mă aştept. Am păşit în încăperea slab luminată de reflexiile slabe ale unor lumânări numai pentru a-l vedea pe Edward cu spatele la mine, pe canapea. Am vrut să îl strig, dar şoaptele mi s-au oprit în gât, atunci când un miros înţepător, fin, mi-a inundat nările aproape violent. Urmărind sursa mirosului, ochii mi s-au oprit pe măsuţa de cafea, mai exact pe sticla de whisky, golită pe jumătate cu dopul dat la o parte. Nuu… Edward… am dat glas gândurilor de amărăciune şi milă, care mă ţintuiseră pe loc. Vocea lui răguşită, mă făcu în schimb să tresar violent.

-Intră Alice, poate sunt beat, dar nu muşc…

-Edward… ce…

-….s-a întâmplat? Toate şi nimic… Ce? Nu mai are voie omul să bea? şopti el la fel de răguşit după care părăsi canapeaua pentru a mă înfrunta. Ochii lui sticloşi acum, erau extrem de mohorâţi şi trişti. Mi s-a strâns inima de vină. De ce nu îşi găsise şi el liniştea, după atâţia ani? Chiar nu merita să fie şi el fericit? M-am apropiat de el, şi ridicându-mă uşor pe vârfuri, i-am dat firele rebele de pe frunte la o parte, după care i-am mângâiat fruntea îngrijorată.

-Edward… arzi de-a dreptul!!! S-a terminat cu băutura în seara asta… Gata!!! i-am şoptit după care m-am întors la măsuţa de cafea şi am luat sticla de băutură pentru a o închide şi a o pune înapoi în bufet. Nu se împotrivi cu nimic, ci în schimb se împletici cu greu înapoi la canapea. Ce s-a întâmplat cu Bella, Edward? am deschis discuţia, evitând să mai ocolesc subiectul.

-Am dus-o acasă… dar… am încălcat limitele ca un dobitoc… şi cred că mă urăşte… a răspuns cu o tonalitate tot mai slabă şi mai dureroasă. Am încercat să nu mă panichez, pentru a nu-i înrăutăţi şi mai tare starea de nelinişte.

-Cum adică ai încălcat limitele? Ce ai făcut Edward?

-A fost ceva încurcat, în casa lui Sam. Eram să fim prinşi împreună, aşa că ne-am apropiat destul de tare pentru a… înţelegi tu…

-De ce crezi că te urăşte?

-Tocmai ea mi-a spus asta… şi oricum nu contează… ce mă fac Alice… mă simt atât de atras de ea, încât nu ştiu ce să fac… De fapt ce pot să fac? Cum reuşesc să stric totul în jurul meu? Să îndepărtez singurele persoane care poate îmi vor binele, să le distrug? continuă frustrat.

-Nu este adevărat, Edward… Nu mai vreau să aud nimic de asta, s-a înţeles? Nu mai poţi continua aşa…

-Este adevărat Alice!!! Îi distrug pe toţi cei care intră in contact cu mine!!! ţipă acum de-a dreptul enervat şi chinuit. Eu l-am distrus pe ANTHONY şi din cauza mea zace într-un mormânt. Nu înţelegi că eu sunt vinovat de toate astea???

-A fost un accident!!! Nu poţi să iei vina asupra ta…

-L-am lăsat să piară în flăcări Alice!!! Ţi se pare puţin??? continuă uitându-se acum în ochii mei, groaznic de abătut. Nu mai puteam suporta, aşa că i-am cuprins obrajii cu amândouă mâinile, nemaivrând să-i dau drumul. Propriile mele lacrimi ameninţau să iasă la suprafaţă, dar am încercat să le înfrânez.

-Stii foarte bine că nu ai avut de ales, aşa că nu mai vreau să mai aud cum te învinovăţeşti atât de mult. În ceea ce o priveşte pe Bella, acum sunt aproape sigură de faptul că EA este ceea ce ai tu nevoie, pentru a trece mai departe.

-Dar…

-Nici un dar, Edward… Şi să nu faci prostia să renunţi la ea, ai auzit? Mai devreme sau mai târziu, va veni momentul potrivit şi pentru voi… am continuat mai hotărâtă ca oricând. Acum dute şi te odihneşte, pentru că sunt sigură că zorii dimineţii nu vor fi prea blânzi cu bietul tău cap. S-a înţeles?

-Da… să trăiţi… răspunse uşor amuzat de ridicolul tonului meu poruncitor, mult prea obosit pentr a-mi mai face faţă, după care se întoarse şi urcă scările spre camera lui, dar nu înainte, de a-mi săruta fruntea aşa cum făcea de fiecare dată.

Iar eu ştiam acum ce aveam de făcut… Sub nici o formă nu îi voi lăsa pe aceşti doi încăpăţânaţi, să sufere în tăcere aiurea. Doar sunt Alice Cullen, iar pentru mine nimic nu este imposibil, am gândit eu, zâmbind victorioasă, cu mâinile în şold.

……………………………………………………………………………………………………….

Capitolul 11… Imi pare sincer rau pentru lipsa de inspiratie, dar chiar nu a vrut sa ma viziteze si pe mine saptamana asta 🙂 .

Am vrut totusi sa va spun mai multe despre trecutul lui Edward de aceasta data si a familiei lui, iar versiunea lui Alice mi s-a parut destul de potrivita pe moment. Enjoy…

See you soon! 🙂

12 gânduri despre „Capitolul 11-Te urăsc pentru că te iubesc

  1. LOVE YOUUUUUUU!
    Antony,a fost fratele geaman al lui Edward?
    ai k la altceva nu imi sta capul….
    deci….sa nu mai spui ca nu ai avut inspiratie,e mortal capitolul..eu ador sa citesc din perspectiva lui Edward,mai ales ca stiu ca,cu fiecare capitol se vindeca…petalele ofilite cad…bine,ca recunosc,am cam luat putin din starea lui,dar nu stiu daca o sticla cu wisky m-ar ajuta,desi pe moment ar fi bine,asta daca ar exista o micuta „Alice” prin preajma.
    Stii k imi doream ca ea sa se bage putin…amandoi trebuie ajutati,iar Alice e cea mai buna la lucruri de dintr-astea.
    Of,Edward…numai la el ma gandesc,la sentimentele,si zbuciumul pe care il traieste si pe care l-ai redat sfasietor….as fi vrut sa ma duk sa il iau in brate si sa ii spun ca totul va fi bine(ai reusit sa ma faci sa ma simt ca eram acolo,in sufrageria in penumbra,lumina lumanarilor facand wiski-ul sa de-a sclipiri,iar Edward tinandu-si mainile peste fata,ca si cand ar fi vrut sa isi sfasie piele de durere,neputinta….)
    Am mai spus-o(cred)dak nu o spun acum :scrii minunat,ai talent,ai acel ceva ce face citittorul sa traiasca povestea ta..
    fiecare cap…..,sunt 11 pana acum,sant toate minunate in felul lor,si nu ai cum sa contesti tu asta,las ca stiu de la mine,noi niciodata nu sunt multumite total,dar cititori nostri spun adevarul….
    abea ast nextul,sper sa mai am parte de o portie de Alice si de ce nu putina actiune,in a o cunoste pe Bella.
    kisses&hugs

  2. Wow!Eu nu pot numi asta lipsa de inspiratie.E atat de frumos capitolul,datorita profunzimii lui mi-au dat lacrimile 😦
    Edward e atat de vulnerabil si il macina gandul ca a incalcat limitele.Insa cel mai mult il apasa cele doua cuvinte dure venite din partea Bellei „Te urasc” 😐 El tinde sa o iubeasca,pacat ca nu stie ca acelasi lucru se intampla si cu Bella:(
    Perspectiva lui Alice a fost binevenita:)Asa am aflat mai mult de trecutul familiei Cullen,care nu e deloc placut :|Cred ca Antony era fratele lui Edward…
    Sunt sigura ca Alice va avea un rol important in poveste,ea isi iubeste mult fratele…il va ajuta sa obtina fericirea 🙂
    Ma bucur asa mult pt Alice si Jazz…sunt atat de dragut impreuna :X
    De abia astept continuarea :X
    Spor la scris:*

  3. Coplesitor…la ast m-am gandit prima data cand am citit capitolul.
    cele doua perspective(Edward si Alice)sunt pline de informatii din trecutul lor.dar,putem observa ca acel „trecut” si-a lasat amprenta asupra viitorului lor.Este impresionanta si viziunea lui Edward asupra pacatului primordia al strabunilor nostri „Ada s-ar fi lasat ispitit cu buna stiinta, nu numai o data, ci si de mai multe ori,numai pentru faptul ca era fermecat de frumusetea femeii,si de dulceata fructului interzis”…personal, sunt de acord cu el-fructul interzi este cel mai dorit.Felicitari este un capitol superb,si NU sunt de acord cu parea ta-nu ai avut inspiratie-capitolul este fabulos,iar mintea lui Edward al tau este un loc pe care l-as vizita zilnic.

  4. pei….eu nu am mai comentat pana acum…si stiu k e urat din partea mea…dar am citit de pe laptopul alcuiva…eram si in alt oras…erau mici probleme cu netul…asa ca uite abia acum cand citesc de acasa pot sa dau si eu un comm…povestea pur si simplu ma fascineaza…ai avut o idee fffffffffffffffffffffffffff buna cu edward profesor si bella eleva….sper sa nu fi foarte sup pe mine…kisses:*>:D<

  5. Atat de interesant.Am aflat multe..deci..Anthony a fost.. fratele lor[cred] si a murit intr-un acciddent,iar Edward se considera vinovat..in ceea ce o priveste pe Bella..tind sa cred ca a fost..violata.Nu mi-a placut faza cu bautul,dar il iert..deoarece e el:)) si doar a incercat ceva nou,poate.Imi place de Alice cand isi ia rolul de sora teribila,infricosatoare..este unica\:x/.Sper ca lui Edward sa-i treaca repede mahmureala si sa se pregatesca pentru ziua de luni.
    Bravo..mi-ai captat atentia ca de fiecare dataa.>:D<

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s