Capitolul 6-Tradare

BPOV


          Imi priveam reflexia din oglinda baii si nu ma puteam abtine sa nu ma intreb cum ajunsesem aici. Petrecerea continua dincolo ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, dar eu ma agatam in comtinuare de propria rabdare pentru a mai rezista macar un pic. Noaptea era departe de a se fi terminat, si daca eu nu vroiam sa accept asta prea bine, Jake stia ca timpul inseamna bani, deci prezenta lui in acest fiasco monden era o obligatie. Oare si eu constituiam o obligatie pentru el?

Dezamagita si obosita de propria stare in care pesimismul isi facea tot mai cunoscuta prezenta in ultima perioada, m-am analizat din nou in oglinda din baia sterila a restaurantului, incercand sa gasesc orice motiv care m-ar convinge sa stau aici. Gandurile mele in schimb, pe cat de repede aparusera, pe atat de repede s-au risipit. Jake ura scenetele in public; asa le spunea el. Si totusi mie de ce trebuia sa imi pese? Ma uitam la ochii mei obositi, dar machiati la perfectie, cu un contur albastru discret, la genele rimelate, la fondul de ten care imi ascundea oboseala mai mult decat decent, si nu in ultimul rand la gatul tanar si mladios, neascuns, afisat parca ostentativ, si la trupul slabut ascuns de rochia neagra. In ciuda celor 27de ani ai mei, eram inca tanara, trupul meu nu ma trada si cerea o dragoste de care in prezent nu se bucura. Nu avea parte de mangaiere, de alint, de pasiune. Oricat de pudica fusesem inca din copilarie, latura asta nu mi-o negasem niciodata. Nu mai eram copil, eram o femeie, iar cum latura sexualitatii era ceva normal la un adult, ca si gandurile stinse ce ma invadau noapte de noapte, scarbite parca de singuratatea ce nu parea sa ma lase in pace.

Concluzia: tanjeam sa fiu iubita, nu doar folosita pentru sex. Trupul meu tanjea dupa pasiune, nu dupa mecanismul epuizant cu Jake. Sanii mei vroiau sa fie dezmierdati, nu muscati, talia mea dorea sa fie adorata, nu folosita doar ca un punct de reper in timpul sexului, iar feminitatea mea tanjea dupa potrivire, nu dupa discomfort si raceala. Dar mai presus de toate, era inima mea, care in ciuda nefericirii ce o resimtea clipa de clipa, se incapana in continuare sa spere. La ce? Nici eu nu mai stiu… dar esential era faptul ca, inima mea nu ma lasa sa renunt la lupta cu proprii mei demoni, nu ma lasa sa ma declar invinsa. Ciudat… atat de ciudat… dar ce puteam face? In acest moment… absolut nimic…. Ci doar sa parasesc mica incapere ce imi fusese ca un mic refugiu in ultimele minute si sa ma reped in jungla de afara, ca si cun nimic nu s-ar fi intamplat. si totusi ce se intamplase? Nimic nu… Eram in continuare aceeasi femeie care se imbata cu o fericire neexistenta, alimentata de o casnicie seaca, fara fundament, si care totusi constituia o atractie pentru alti barbati.

Ochii obositi se deschisera larg, privindu-si expresia sarcastica in oglinda. Atractie pentru altii… doar atractie nu? si doar… Cullen. Asta trebuia clar sa inceteze, mi-am spus sfarsita, parasind baia comuna in fuga, sunetul tocurilor mele, rasunand tipator in urma mea. Am luat aer adanc in piept, pregatindu-ma de show-ul de imagine, care trebuia sa continue. Prea devreme insa, mi-am dat seama ca nu eram pregatita indeajuns. Ce rost mai avea? Niciodata nu aveam sa fiu pregatita cu adevarat, ci doar surprinsa neplacut si aruncata intr-o arena de catre Jake, pentru a defila, si a ma face placuta. Asta era treaba mea nu? Fie atunci.

Sala principala era la fel de animata, cu exceptia faptului ca acum, barbatii erau oarecum separati de femei; barbatii ocupandu-se oarecum de ceea ce stiau ei mai bine, adica de afaceri, iar femeile de defilat in rochii de ultima moda, sau lansat in discutii sonore, lipsite de insemnatate, pe subiecte de kitch. M-am asezat ascultatoare la locul meu, incercand sa trec neobservata si asteptand ultimul eveniment din aceasta seara: programul caritabil organizat de nimeni alta decat sora lui Edward, Alice Cullen. Desi eram intotdeauna impresionata de dramele legate de copii, si intotdeauna motivata de pretextul ca daca eu nu fusesem pana acum binecuvantata cu un copil, macar ceilali orfani sa fie fericiti, era totusi altceva care imi statea in cale: Jake. El nu facea niciodata binefaceri, spunand ca banii sunt facuti pentru a fi cheltuiti, sau investiti, dar in nici un caz donati. Uitase complet de unde plecase, mai exact dintr-o casa saracacioasa din oraselul LaPush, langa Forks, iar acum avea impresia ca totul i se cuvine numai lui. Uitase costumatiile de trening si tricourile normale pe care le purtase in adolescenta, in favoarea costumelor si cravatelor de acum. Uitase prima lui pasiune, mecanica, si visurile din copilarie cum ca avea sa isi deschida propriul lui garaj, ca un ajutor pentru tatal lui, uitat si acum in satucul natal, in favoarea afacerilor de milioane de dolari, si a desconsiderarii parintilor, pe care nu parea sa o resimta deloc. Se schimbase… se schimbase complet si varianta lui de acum nu imi placea deloc. Aveam impresia ca ma indrept, spre o prapasttie, fara a avea posibilitatea de redresare. Si totusi ceva trebuia sa se intample, sa se schimbe. Dar ce? Mintea mea se confrunta cu un mare mare gol. Cine stie?

Imi cautam sotul cu privirea atunci cand luminile se stinsera usor, anuntand programul urmator, dar nu il vedeam nicaieri. Avea de gand sa ma lase singura chiar si acum? Nu ii statea in fire, sa lipseasca de la oficialitati. Nu a trecut insa mult timp, pana ce, in semiobscuritate, sa-i disting silueta. Radea degajat, vizibil simtindu-se  bine, distrandu-se, dar cu cine? ajunsesem sa ma intreb, chinuindu-ma sa il vad mai bine. Era in partea cealalta a salii, usor aplecat, vorbind animat cu cineva, in timp ce eu ma chinuiam sa il disting, exceptand distanta mare, lumina slaba din incapere, dar si siluetele oamenilor, asezati in mare majoritate la locurile lor, si care imi stateau in raza vizuala, impiedicandu-ma sa vad mai bine. Tensionata, la locul gol de langa mine, ce ii apartinea, am incercat sa imi stapanesc furia usoara ce ma asalta, pe masura ce ma chinuiam sa il gasesc. Era aproape inutil si chiar in acel moment, vocea sonora a gazdei principale, se auzi sonor, linistind toate sufletele din incapere. Discursul lui Alice Cullen incepuse. Imbracata ireprosabil, debordand de naturalete si spontaneitate, ocupa scena, reusind cu succes sa se impuna in fata masei de oameni.

-Buna seara tuturor, va spun inca o data. Este o placere pentru mine, ca sunteti aici astazi, intr-un numar asa de mare… incepu ea degajat, dar eu eram prea concentrata la un singur lucru, Jacob.

Bause oare, ce era cu el? dar inainte de a trage o noua concluzie, ochii mei au descoperit si motivul distragerii lui, de indata ce un domn, se asezase pe locul lui, lasand cale libera ochilor mei: o femeie. Un fior de furie imi inunda trupul, aproape vehement, punandu-mi sangele in miscare cu siguranta. Acum ii observam fiecare miscare, in ciuda obscuritatii, si in ciuda a orice. Era greu de ignorat. Silueta lui mare, aplecata asupra femeii cu parul curgand in valuri roscate, soptindu-i cred eu la ureche, generand in ea, niste reactii de evidenta placere si simpatie. Mana lui se plimba pe spatele ei, foarte constient de ceea ce facea, in timp ce ea, isi apropia trupul tot mai mult de al lui, raspunzandu-i vizibil la flirtul de care avea parte. Radeau, flirtau impreuna, se distrau, si totul sub nasul meu, facandu-ma sa vad negru in fata ochilor. Furia ma invada, si de abia auzeam discursul impecabil de pe scena.

Alice discuta cazul unui grup de orfani din oras, si cum ar avea ei nevoie de o mai buna educatie, de o largire a orizonturilor culturale, de o iesire din peisajul lor de zi cu zi. O apropiere evidenta de altfel de oameni, un ajutor atat social, dar mai ales material. Totul parea bine pus la punct, dar eu cu greu ma puteam concentra. Jake parea detasat de toate, bucurandu-se la maxim de compania lui, in timp ce eu, sufeream zi de zi acasa, din cauza nepasarii lui. De cat timp nu imi mai spusese ceva frumos, de cat timp nu se mai uitase pur si simplu in ochii mei si sa ma vada pe mine, si nu contractele de afaceri de pe birou? Pur si simplu de cat timp uitase ca avea acasa o sotie? Parea ca dintotdeauna, iar asta ma durea cel mai mult.

Ma simteam tradata. Niciodata nu crezusem in fidelitatea lui, in timpul lungilor calatorii de afaceri, dar atunci nu ma consumam atat de mult. Era barbat, avea nevoi. Eram dispusa sa il accept asa, dar nu si atunci cand facea toate astea in vazul meu. Era prea mult, am gandit furioasa, ochii incepand sa ma usture incet la colturi, infierbantandu-se. Nu!!! Nu aveam sa plang, nu acum… si totusi… era oare vina mea ca nu imi puteam tine sotul acasa? Nu… la naiba nu… sub nici o forma… am incheiat nervoasa, indreptandu-mi atentia spre scena luminata.

-Ajutorul vostru ar fi mai mult decat apreciat. Oricine ar vrea sa contribuie, pentru cei 6copilasi orfani, ii rugam sa ne comunice de indata, continua Alice, iar ofertele nu incetara sa apara: 2000USD, 3000USD… 5000… pana ce totul se transforma intr-o adevarata intrecere.

Jake in schimb, nu avea habar de ceea ce se intampla in jurul lui. Durerea in schimb din sufletul meu, ma facea sa nu mai pot respira normal, uitandu-ma acum absenta la scena, si refuzand sa mai asist la scena facuta de sotul meu. Imediat insa, o alta idee imi veni in cap, nervii din mine, infruntand durerea vizibil, luand controlul ratiunii. Aveam de gand sa ii atrag atentia si asta cat mai repede, in vazul tuturor, lovindu-l unde il doare mai tare.

-8000USD, anunta un om de varsta mijlocie, bucurandu-se de aprecierea celorlati.

Sa inceapa spectacolul atunci, m-am gandit eu distrasa. 1…. 2…. 3…. si….

-50.000USD!!! am anuntat victorioasa, aducand la tacere pe toata lumea din sala. Sute de priviri s-au intors asupra mea, dar nici ca am bagat de seama. Privirea incurcata a lui Alice, privirile uimite ale celor din jur, suflul tensionat care se lasase brusc, niciunul din toate astea, nu se compara, cu privirea furioasa a lui Jake de la departare. Culoarea ii parasise obrajii, in favoarea unei palori bolnavicioase, sentimente de completa furie, schimonosindu-i expresia. Isi pierduse cu siguranta interesul fata de noua lui achizitie, dar vocea lui Alice, ma trezi prea repede din reveria victorioasa si fericita, care mi se paru ca dura mult prea putin.

-Sunteti sigura de asta, doamna Black?

Uitandu-ma victorioasa la sotul meu, am adaugat sigura pe mine, un da convingator. Am castigat aplauze furtunoase si pe moment nu mai aveam nevoie de altceva. Totul parea efemer. Castigasem chiar daca numai pentru moment. Nu stiam consecintele, dar nu aveam acum de gand sa ma gandesc la asa ceva. O parte din contul lui Jake se subtiase vizibil, iar el acum nu mai putea face nimic. Era singurul lucru cu care il puteam atinge, si deranja practic. Pentru mine era de ajuns. El incepuse show-ul, dar, cel mai important, eu coborasem cortina. Niciodata nu cheltuisem excesiv din contul lui Jake, fiind mereu in defensiva, si urand sa ma simt ca o intretinuta, dar acum totul avea alta fata si alt motiv.

Evenimentul continua apoi linistit, moment in care, mi-am luat geanta, si demna, cu barbia in sus, m-am ridicat de la masa, cu gandul sa parasesc sala. Vroiam sa merg acasa. Ma simteam urmarita, dar incercam sa dau toate astea la o parte, si sa imi vad de drumul meu. Depasind numeroase mese, am iesit din sala principala, ajungand la receptie, unde barbatul de la inceputul sarii ma saluta amabil.

-Ne parasiti deja doamna Black? Sa va chem un taxi?

-Da… va rog… am incheiat infranta, neoprindu-ma din drum. Aveam nevoie de aer curat, pentru ca inima imi batea nebuneste, adrenalina luand controlul panicii dinainte de furtuna. In incercarea de a-mi stapani pulsul, mi-am dus mana la piept, dezmierdandu-mi in proces, medalionul preferat al lui Jake, cu piatra pretioasa, primit de el, cu cativa ani in urma. Grabita, am pasit in intunericul noptii, asteptand frigul si racoarea ca pe o descarcare emotionala. Cu prima gura de aer curat, totul parea mult mai bine. Prea curand insa, un brat puternic, ma apuca brusc, tragandu-ma neceremonios inapoi. Pieptul lui Jake se ridica si cobora ritmic, furios si animalic.

-Ce naiba e cu scena asta Bella? 50000 de dolari??? Ti-ai pierdut mintile???

Adrenalina mea se transforma incet incet in panica, iar panica in usor tremur, potentat si de racoarea de afara, care acum devenea mai mult incomoda. Cu toata puterea am incercat sa ma retrag din stransoarea lui dureroasa, dar el nici ca se clinti. Bratul imi ardea si eram sigura ca imi va ramane urma.

-Lasa-ma naibii in pace, Jake, am marait, zbatandu-ma. Eu??? Tot eu??? Cu roscata cum ramane??? Ii dadeai sfaturi de afaceri cumva? Scuteste-ma!

-Ti-am zis sa incetezi, sau nu? continua el, in continuare furios, neimpresionat de iesirea mea.

-Am sa incetez de indata ce ai sa-mi dai drumul ca sa pot pleca. Se pare ca nu mai are rost sa raman aici. Ai deja companie, nu? Iti gasesti atat de usor inlocuitoare, Jake? Asa faci si in intensele tale calatorii de afaceri? Nu cumva imi spui ca esti intr-o sedinta importanta, cand de fapt i-o tragi secretarei sau nu stiu cui?

Furia era incredibila, iar expresia sotului meu, ma facea sa rabufnesc si mai tare. Aveam impresia ca mai avea un pic si ma lovea. Cu toate astea nu ma puteam opri. Nu puteam, pentru ca ratiunea mea era deja demult pierduta.

-Da, Bella, exact asta fac… i-o trag secretarei mele, ca sa scap de sictirul si de pasivitatea ta. Multumita? raspunse malitios si groaznic de crud, uitandu-se razbunator in ochii mei.

Cu lacrimi in ochi, fara sa ma pot controla, i-am tras o palma zdravana, clintindu-i obrazul usor. La acest gest, imi dadu drumul usor, uitandu-se la mine uimit. Niciodata in 5ani de zile, nu ii tinusem piept cu adevarat. Uimirea din ochii lui se schimba totusi imediat, in favoarea furiei care ii reveni in expresie.

-Patetic… Bella… patetic… ca de obicei… Nu ma astepta in seara asta acasa… am afaceri de pus la punct… in timp ce tu cheltui zeci de mii de dolari aiurea din pura prostie, termina dupa care se intoarse lasandu-ma complet singura in fata restaurantului. Ca de obicei, fara nici o explicatie, fara nici o vorba buna, fara absolut nimic. Ma obisnuisem.

Tremurand in continuare, mai violent de data asta, nu am putut sa nu dau drumul lacrimilor ce imi ieseau atat de natural din ochi. Nu ma puteam abtine. Simteam ca totul se prabuseste in jurul meu. Nu mai era vorba de iubire nicidecum, ci de tradare, de dezamagire, de batjocura. Era durere, era furie, erau nervi, asa ca suparata, m-am intors si am pornit extrem de grabita inspre parcarea din spatele restaurantului, intrebandu-ma daca a venit un taxi si pentru mine. Nu mai suportam sa fiu aici nici macar o clipa in plus, asa ca graba mea era de inteles. Ignorandu-mi ceata de pe ochi, provocata de lacrimi, am mai mers cativa metri, dar nu am apucat sa ma indepartez prea mult, ca m-am si impiedicat de propriile picioare, cazand gramada pe asfalt. Eram in genunchi cu palmele lipite de asfalt, din incercarea de a ma apara de impact, iar in acest moment, imi ardeau palmele, zgariate cu sigurante, dar cel mai important era durerea surda din genunchiul stang, destul de lovit probabil.

Normal ar fi fost sa ma redresez imediat, in cateva secunde, dar acum pur si simplu eram obosita, indurerata, dar mai ales furioasa, furioasa pe mine, pentru ca eu singura imi legasem viata de un barbat, care acum aproape ca nu ma mai vroia deloc. Minciuna sau nu, razbunare sau adevar, cuvintele lui Jake isi atinsesera cu siguranta scopul, inlaturand orice semn de victorie interioara de dinainte. Genunchiul ma ardea, iar in noapte, am putut distinge totusi niste urme rosii… sange…

-Hei, esti in regula, te-ai ranit??? am auzit din apropiere o voce ingrijorata si niste pasi apasati. Intr-o clipa, am simtit un corp venind la nivelul meu, asa ca stergandu-mi furioasa lacrimile, pentru a nu fi, cum declarase Jake, cu totul patetica, am ridicat privirea, asteptand sa vad pe oricine in fata mea. M-am lovit in schimb, nu de oricine ci de niste ochi verzi rataciti, dureros de vii, acum macinati de ingrijorare… la adresa mea. Parul de bronz, ravasit si salbatec, nu se lasa nici el mai prejos, aducandu-mi aminte, de atatea alte evenimente din seara asta. Parca trecuse o vesnicie. Edward Cullen.


Desi situatia o impunea, nu puteam spune nimic. Era ca si cum aveam vorbele prinse in gatlej, fara puterea de a le rosti. Intelegandu-mi probabil situatia, se uita in ochii mei atent, apucandu-ma de brate, dupa care ma ridica usor in picioare, aducandu-ma incet la nivelul lui.

-Sunt bine domnule Cullen, ma descurc, am inceput, de indata ce am reusit sa gasesc suficienta putere in glas, pentru a putea continua. Genunchiul imi pulsa, dar nu mai aveam acum timp sa ma uit la el si ca situatia sa fie oarecum jenanta, un pantof, imi cazuse din picior, lasandu-ma in usor dezechilibru.

-Spune-mi Edward, continua, usor, dupa care cobori din nou.

Fara preaviz, imi lua pantoful negru, inalt, ca pe un obiect de pret, dupa care se aseza pe un genunchi, zambind gales si asteptand. Ochii lui verzi, ii intalnira din nou pe ai mei, dar nu mai vedeam in ei, infumurarea si siguranta de la inceput. Simteam ca iau foc, de la o simpla scena cu caracter usor cinematografic, dar pana la urma destul de atipica. Neavand puterea sa obiectez, mi-am pus mana de o parte si de alta a umerilor lui, si i-am acceptat ajutorul. Degetele lui mi-au atins usor incheietura piciorului, facandu-ma sa ma simt dintr-odata groaznic de rusinata si de descoperita, iar dupa ce mi-am pus piciorul in pantof, ajungand la un multdorit echilibru, am flexat usor piciorul, dar simpla miscare mi-a facut genunchiul sa se incordeze si mai tare, sasaind de durere. Ingrijorarea se intoarse din nou in ochii lui, asa ca, rapid, isi scoase o batista din buzunar.

-Unde va grabeati asa doamna Black?

-Bella… l-am intrerupt imediat, furioasa deodata, la simpla consonanta a numelui Black.

-Bella… continua, infranandu-si un zambet mai afectat, dupa care se ridica usor, nepierzand contactul vizual cu mine. Usor, ochii lui au ajuns la nivelul meu, depasindu-l, extrem de incet, dupa care intimidata, mi-am luat repede mainile de pe umerii lui, plesnindu-ma mental pentru intarziere. Eram fata in fata extrem de aproape unul de celalalt, cu respiratiile transformate usor in aburi, de la raceala de afara. Atmosfera deveni una usor tensionata, dar nu aveam puterea sa ma impotrivesc in vreun fel. Imi inmana batista lui, pentru a-mi tampona genunchiul cu siguranta, iar eu am luat-o aproape mecanic.

-Esti in stare sa mergi? deschise din nou discutia.

-Da… am mintit destul de convingator cred eu… Multumesc mult pentru ajutor domnule Cu…

-Edward…

-Aaa…da… multumesc mult Edward, am incercat sa inchei discutia fastacita. Este timpul sa plec acasa, am adaugat, indepartandu-ma usor de el, si cautand cu privirea un taxi. Aveam nevoie de o scapare.

Am vazut in privirea lui un semn de impotrivire, dar inainte de a mai putea adauga ceva, un taxi venit in graba, ma scapa de orice alta discutie. Usurata, m-am indreptat sa plec, dar Edward, merse in acelasi pas cu mine, dupa care mi-o lua inainte, si imi deschise portiera, uitandu-se atent la mine. Incercand sa ii evit privirea, am urcat repede, bucurandu-ma de comoditatea scaunului si de caldura din masina.

-Noapte buna, Bella, spuse el, atragandu-mi atentia.

-Noapte buna, Edward, i-am raspuns incet, uitandu-ma din nou la el, dupa care, intr-un final inchise portiera.

-In Burnside, am spus usor soferului, usurata, si la adapost de orice alte priviri.

Am lasat in spate restaurantul, si usurata am tras aer adanc in piept, propunandu-mi sa uit putin cate putin, tot ce s-a intamplat in seara asta, inca de la inceput. Asa era cel mai bine. Mult prea devreme in schimb, mi-am coborat privirea asupra micii bucati de material pe care o strangeam in mana: batista lui Edward. Toate planurile mele, pareau sortite esecului. Chiar daca as fi vrut, acum nu putea trece cu vederea la tot. Totul era prea nou si nu putea fi uitat cu una cu doua. Mai mult decat atat, vorbele lui, imi veneau din nou in minte.

“-Esti un barbat periculos?

 

-Pentru unele femei da…”

…………………………………………………………………………………………………………

Capitolul 6 din Falling For You… daca mai citeste cineva fic-ul… 🙂

Capitolul 10 din Runaways… maine seara- CEL TARZIU.

ps: Ingerul din umbra, este o idee care se va materializa, intr-un viitor, adica..nu acum neaparat… eu am propus-o ca idee… dar va mai trece ceva pana ce va prinde si contur.

In orice caz, nu este un fic cu supranatural… vampiri… fantome…sau mai stiu eu ce.. nu am curaj sa ma aventurez de acum in fantastic 🙂 simteam nevoia sa precizez asta.

Kisses pana data viitoare si sper sa va placa capitolul. 🙂

Anunțuri

23 de gânduri despre „Capitolul 6-Tradare

  1. O doamne. Vreau cu o disperata nevoie, dorinta, necesitate mai mult contact intre Bella si Edward. Te implooor. Din pacate capitolele vin mai tarziu, si probabil de aceea:X. Absolut minunat capitolul. Jake … .Oricum nu l-am suportat nicioadata. Foarte buna ideea cu donatul. Geniala.
    Acest blog ramane in frunte printre preferatii mei. Abia astept 7 sper sa vina mult mai repede decat antecedentul.

  2. YAYY!!! DAA!! Ai pus capitolul 6 :X:X:X:X
    Il ador este superb.Mi-a placut ce ia facut Bella lui Jake.Asa ii trebuie.Prespun ca o sa se desparta de el incurand.Off…sper sa se reintalneasca curand Bella si Edward 😀
    Este bsolut minunat capitolul.Abia astept capitolul 7.Sper sa il pui mai repede.
    Te puupp si bafta la scris :*:*:*:*>:d<

  3. Cred ca va fi tare dificil pt Bella sa scape de jacob…oricum capitolul e mai mult decat ffff bun…si desi maj au zis deja…chiar a meritat sa asteptam:) totusi sper ca urmatorul sa vina putin mai repede

  4. Hey,am ajuns si pe aici in cele din urma.Cum ti-am spus si pe mess mi-a placut foarte mult capitolul.

    Ma bucur ca Bella a vazut in cele din urma din ce e facut „sotul ei”.Sper sa aibeputerea de a-l parasi.Chiar si in ziua de azi,femeile cu greu isi parasesc sotii,chiar i daca acestia le abuzeaza.

    Intre noi fie vb,nu inteleg de ce ar mai ramane cu un asemenea om.Un om care a ridicat mana sa dea in tine,o sa o faca si a doua oara si a treaia oara…..O palma aduce dupa ea si altele.Pana cand situatia devine mai rea.

    Deasemeneama bucur ca Ed a vazut ca ceva nu e in ordine.Sper sa isi doreasca sa afle ce se intampla cu viata Bellei
    Sper sa avem parte in cap urmator de relatarea lui….

    Cat despre ficul urmator….abea il astept,ideea e superba si fara egal.
    Ma bucur ca am dat atunci de primul tau fic,Sweet Story.
    Ai un fel minunat de a scrie si de a face omul sa isi doreasca mai mult si mai mult….
    Sper sa ne vedem pe mess si sa vb mai multe,dar pana atunci….toate cele bune!
    kisses&hugs

  5. cred k sunt mult mai revoltata pe Jacob decat este Bella ce nesimtit si k de obicei ai facut o treaba excelenta poop :*:*:*

  6. hey!ii tare superb ficu tau si atata imi place…is curiosa ce o sa se intample in continuare.in fiecare zi ma tot uit sa vad dak ai postat dar nimik inca…sper sa o faci cat de repede k noi il asteptam cu mare drag:*

  7. hey…ce sa intampla de nu mai postezi?te rog fati un pic de timp si ocupa-te un pic si de ficul asta pt k ar fi pacat sa renunti la el.:*:*

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s