Capitolul 16-Amintiri

EPOV

După discuţia cu Esme din camera mea, nu am simţit altceva decât şi mai multă frustrare. Nu mi-o puteam scoate cu nici un chip pe Bella din gând şi mai mult decât atât, îi simţeam lipsa enorm. Secundele se transformaseră în minute, minutele în ore, orele aveau cadenţa unor zile, iar eu nu mai puteam răzbate prin ele fără EA. Hotărâsem, chiar şi după spital, să încerc pe cât posibil să ţin sub control toate astea, dar devenise deja o tortură prea mare. Devenise o tortură prea mare, să mă prefac că EA nu este acolo, la câţiva kilometri depărtare de casa mea, să încerc să uit ce am trăit alături de ea, sau mai mult decât atât să încerc să mai ascund sentimentele pe care le aveam în prezent: O IUBEAM, oricât de egoist ar suna, eu, Edward Cullen, o adoram pe fata asta cu ochii de ciocolată şi cu părul de mahon, cu sufletul pur dar cu pshicul distrus. O iubeam pentru că în ea mă vedeam pe mine, o iubeam pentru că alături de ea, simţeam mereu nevoia să o protejez şi astfel, mă simţeam util. În preajma ei simţeam că am un rost pe lumea asta, nu mai aveam impresia că sunt gol pe dinăuntru şi mai mult decât atât, eram atât de absorbit de întreaga ei persoană, încât uitam puţin câte puţin de mine, de necazurile mele şi de atitudinile depresive care mă încercau de atâta timp. Ea era drogul meu, dar totodată era şi medicamentul meu spre vindecare. Simţeam asta prin fiecare por al fiinţei mele, iar simpla ei absenţă, îmi îmbătrânea sufletul pustiit cu fiecare oră ce trecea, într-un mod mai degrabă dureros. O IUBEAM… simplu şi logic…

Şi totuşi ştiam ce este dragostea, cu adevărat? În literatura de pretutindeni ea este definită diferit, în funcţie de autor. Ca profesor de literatură clasică, ştiam asta mai bine ca oricine. Astfel în timp ce unii autori dădeau iubirii o tentă negativistă, definind-o mai mult, ca o boală asupra sufletului ce nu poate aduce decât suferinţă, ceilalţi autori, mai optimişti de altfel, defineau dragostea ca fiind un sentiment înălţător, capabil să treacă peste toate barierele pe care lumea le impune, indiferent de secol şi era în care se trăieşte. Dar în viaţa reală? Cum este ea privită… La fel de diferit, ea luând forma fiecărei minţi umane, pentru că fiecare dintre noi, percepe acest sentiment altfel şi altfel şi altfel…

Cum o priveam eu?  Cum o privea Alice? Cum o privea chiar şi un copil de trei ani? Sau cine ştie? Doamna Smith, căruia în fiecare dimineaţă îi dădeam un bacşiş considerabil pentru cafeaua cumpărată pe care mi-o luam înainte de a porni spre şcoală…

Alice cu siguranţă, vedea dragostea momentan ca pe ceva înălţător, ce îi arăta puţin câte puţin toate culmile fericirii alături de partenerul ei Jasper, un copil de trei ani ar putea defini dragostea ca pe ceva uşor ruşinos şi de neînţeles, atunci când îşi vede părinţii sărutându-se sau făcând nişte gesturi care depăşesc puterea lui de înţelegere, doamna Smith de la cafenea, care era căsătorită de peste 20de ani cu soţul ei, Ralph, ar putea defini sentimentul, ca un legământ de lungă durată, ce este menit să aducă câte un gram de fericire în fiecare zi, până la sfârşitul vieţii ei alături de el, când se va risipi, exact ca o clepsidră, a cărui nisip se pierde granulă cu granulă, atunci când este întoarsă. Dar pentru mine? Ce era dragostea? Dificil de răspuns… pentru că eu nu o cunoscusem până la Bella… Legăturile mele din trecut nici nu meritau să fie menţionate…

Ceea ce în adolescenţă priveam ca pe marea iubire, mai exact pe Sarah Parker, a cărui codiţe blonde, suceau minţile oricui, mai ales a unui adolescent plin de hormoni ca mine, nu era altceva decât o dorinţă de a descoperi sexualitatea, fructul interzis. Nu fusese nicidecum dragoste… Iar vizitele la ea acasă, când părinţii ei erau plecaţi, nu au făcut altceva decât să îmi alunge virginitatea dar mai mult decât atât, să îmi întărească buna impresie la persoana mea, sau să-mi mărească şi mai mult doza de aroganţă, egoism, şi lipsa asupra simţului realităţii,  pe care un adolescent le are de obicei. Lumea era atunci a mea, chiar dacă habar nu aveam sincer, nici măcar pe ce lume trăiesc…

La liceu, popularitatea mă îmbrăţişase din nou cu drag, devenid fără prea multă bătaie de cap, unul dintre băieţii populari ai liceului din Forks, alături de Emmett, căpitan al echipei de fotbal, şi pasionat în secret de cărţile de literatură. Fotbalul îl practicam pentru a-mi menţine faima, în timp ce literatura o mai foloseam pentru a cuceri fetele care îmi plăceau. Nimic nu era mai înălţător, decât o fată, care ajungea într-un final în patul tău ameţită de-a dreptul de şarmul tău personal, şi mai ales de o declaraţie de dragoste, mai mult sau mai puţin falsă, alcătuită cu ajutorul unei poezii clasice, sau a unor maxime referitoare la iubire. Dacă fetelor le făcea plăcere, cine eram eu să le refuz… nu? Doar sunt şi am fost întotdeauna un gentleman…

Mai târziu, la facultate, lucrurile au început să se schime, în măsura în care, gândurile mele începeau deja să se ordoneze şi să ia o uşoară întorsătură logică, bazată pe priorităţi. Astfel, fotbalul, odată cu popularitatea nu îşi mai aveau sensul, femeile din viaţa mea încetaseră să mai devină o necesitate, devenind mult mai selectiv în ceea ce le priveşte, şi tot aici, am lăsat aproape toate, pentru a mă concentra asupra literaturii şi artei totodată pentru conturarea unei cariere mai târziu. Hormonii adolescentini dispăruseră, mintea având mult mai mult control asupra mea, şi un rol mult mai important totodată, iar declaraţiile de dragoste, erau deja ceva cu adevărat inutil. De ce? Pentru că spre deosebire de liceu, unde poeziile deveniseră o armă de seducţie ce nu dădea greş, la colegiu, acest lucru mi se părea mai mult o profanare, în măsura în care nu aveam reale sentimente, pentru nimeni. Poezia devenea ceva sacru pentru mine, ale cărei versuri nu trebuiau spuse decât unui înger, iar acel înger nu apăruse încă în viaţa mea. Femeile intrau în viaţa mea şi ieşeau la fel de repede, dar nici una nu îşi lăsa amprenta şi asupra sufletului meu. Tot la colegiu, am început să conştientizez, că simţeam nevoia unei iubiri adevărate în viaţa mea, a unei femei care să te determine să faci orice pentru ea, să simţi nevoia să o protejezi tot timpul, să o faci a ta pentru totdeauna.

Facultatea a trecut, iar la sfârşit, într-una din ultimele vacanţe în Forks, viaţa mea a luat întorsătura dureroasă pe care nu aveam cum să o prevăd. Accidentul. Şi totul s-a sfârşit, şi lumina a pălit, în favoarea întunericului, ce mă acaparase fără milă. Iadul începuse, iar eu la graniţa lui, încă îl mai aşteptam pe Vergiliu, dar mai ales pe Beatrice Portinari a mea, care să mă scoată din adâncuri. Şi ea nu venise acum patru ani să mă salveze, iar eu căzusem în infern, adânc tot mai adânc, până în punctul în care am uitat de mine complet, uitând totodată şi de ce am ajuns acolo, încă de la început.

Şi totuşi timpul trecea, sub aceeaşi formă nemiloasă a unei clepsidre delicate, lăsând pe toată lumea în urmă indiferent de necazuri şi de suferinţe. Indiferent de ce se întâmpla în lume, dacă cineva murea, sau dacă cineva se năştea, dacă cineva plângea sau râdea, timpul trecea la fel de impasibil, la fel de impersonal înainte, tot înainte, doar înainte, fără să mai aibă măcar intenţia să se uite un pic înapoi. Iar eu rămăsesem de mult în urmă, şi nu mai reuşisem, parcă să mă întorc în prezent. Dovada: acum eram încă în Forks, ca şi acum patru ani, gândindu-mă în continuare la fratele meu, şi încercând din răsputeri să răzbat întunericul,  să găsesc luminiţa de la capătul tunelului. Îmi era atât de dor de lumină, chiar dacă ochii mei erau de mult timp stinşi, ei nefiind obişnuiţi de atâţia ani, decât cu o dureroasă şi grea beznă.

Nici nu ştiu cât am rătăcit în noapte în micul orăşel, cu farurile aprinse, încercând să îmi fac gândurile să nu mai pară atât de dureroase. Pierdut în tot ceea mă luptam cu ardoare să uit, pierdut între trecut şi prezent şi speriat de viitor, am oprit deodată motorul Volvo-ului, lăsându-mi capul pe volan. Am înghiţit cu greu, încercând să îmi controlez un val de greaţă, în timp ce simţeam uşoare broboane de sudoare formandu-mi-se timid pe frunte. Îmi era dor de copilărie, îmi era dor de mirosul prăjiturilor de casă, pe care mama le făcea pentru ziua de duminică, îmi era dor de siguranţa de atunci, îmi era dor de jocurile copilăriei, îmi era dor de… ANTHONY…

Flashback

Acum 16 ani…

-Edward? Unde ai fost? Mama te caută de câteva ore… se auzi vocea speriată a fratelui meu Anthony, care îmi ieşi în întâmpinare, imediat ce am intrat în curte.

Aveam amândoi 12ani, şi de multe ori o aduceam pe săraca Esme la exasperare, cu năzbâtiile pe care le făceam zilnic şi mai ales cu faptul că, de mult prea multe ori, o necăjeam pe micuţa Alice, surioara noastră de 9ani, când îi ascundeam păpuşile prin diverse locuri prin casă, sau când i le tundeam fără milă, sau când le dezbrăcam de hăinuţe, pentru a ne satisface o curiozitate pe care nici noi nu o înţelegeam bine… Cu toate astea eram fericiţi, atât de fericiţi, încât Carlisle, tatăl nostru, de fiecare dată când ajungea acasă după o tură obositoare de la spital, ne ierta pentru toate poznele, menţionând mamei, că suntem doar nişte băieţi năzdrăvani, aşa cum şi el a fost odată. Mama nu mai comenta nimic, deşi încerca de fiecare dată să ne sperie, spunându-ne că data viitoare ne va pedepsi negreşit, dar timpul trecea, năzbâtiile noastre nu încetau, iar noi eram la fel de “cuminţi” în ochii lui Carlisle, care era mai mult decât mândru de băieţii lui, încercând să ne înveţe când avea timp, baseball, şi multe altele…

-Edward unde ai fost? Iar te-ai întâlnit cu Meggie? Eu chiar nu înţeleg… este mai mare decât noi cu 2ani…

-Mai mare sau nu… cert este că m-a sărutat… am continuat arogant… dar încă plin de emoţii de la experienţa primului sărut pe care o trăisem în urmă cu câteva ore.

Nu bănuisem ce avea să se întâmple atunci când pe nepusă masă, Meggie Carter, fiica vecinilor noştri, mă rugase să o ajut şi să îi repar lanţul de la bicicletă. Nu a trecut mult până când ea s-a năpustit asupra mea, făcându-mă să trăiesc acel ceva pentru prima dată. Nu ştiu decât că m-am înroşit din cap până în picioare, ca răspuns la senzaţiile cu totul şi cu totul noi pentru mine, ce îmi asaltau mintea şi trupul în acel moment. Ştiam doar că îmi plăcuse destul de mult, şi că acum simpla senzaţie a unor buze umede lipite de ale mele, nu mi se mai părea ceva greţos. Eram cu siguranţă convins că voi încerca pe cât posibil să repet această experienţă şi pe viitor. De ce? Pentru că descoperisem de curând ceva ce îmi făcea plăcere.

-Minţi… doar ca să te dai mare… a continuat fratele meu şoptit, dar plin de îndoială şi cu ochii mari.

-Nu mă crezi? Întreab-o atunci…

-Dar nici măcar nu o iubeşti…

-Poate că nu… dar eu am trăit primul experienţa asta, şi  tu nu…

-Nu e adevărat…

-Ba da!!!

-Ba nu!!!

Am început să ţipăm amândoi… furioşi de-a dreptul… gata ne luăm la bătaie… Alice care fusese tot timpul ăsta lângă noi, începuse să plângă uşor, speriată de reacţiile noastre…

-Băieţi… băieţi… gata… potoliţi-vă… ce s-a întâmplat? interveni imediat Carlisle, în dispută noastră, venind în grabă mare din casă şi punându-se între noi…

-Edward a sărutat-o pe Meggie!!! a ţipat Anthony supărat…

-Dar tată… am continuat eu ruşinat, supărat acum şi mai tare de faptul că el îmi deconspirase marele meu secret… Anthony este doar gelos…

-Ba nu!!!

-Ba da…

-Băieţi!!! se auzi vocea blândă a lui Carlisle din nou, dar nu avea pur şi simplu cu cine discuta…

-Tată? Nu ne-ai învăţat tu că cel mai bine este să ne apropiem de o fată atunci când avem sentimente adevărate pentru ea? Ei bine, Edward nu o iubeşte pe Meggie… ştiu sigur asta… continuă Anthony supărat, pufăind de indignare. Trădătorul…

Carlisle se uită înfrânt şi uşor ruşinat, când la unul când la altul, încercând să îşi găsească cuvintele potrivite.

-Habar nu ai tu ce cred eu… am ţipat la rândul meu, nedorind să cedez…

-Mincinosule!!!

-Idiotule!!!

-Gata!!! Până aici… Cereţi-vă scuze imediat unul de la altul acum!!! interveni Carlisle hotărât, făcându-ne pe amândoi să tăcem.

-Dar nu vreau… am ţipat frustrat uitându-mă urât la Anthony…

-Eu nici atât!!! a răspuns el, sustinandu-mi privirea…

-Perfect… Sunteţi pedepsiţi, aşa că treceţi în camerele voastre, şi nu ieşiţi de acolo până ce nu vă spun eu… Trebuie să învăţaţi să vă respectaţi unul pe altul… şi până când nu veţi învăţa asta… nu veţi ieşi de sub pedeapsă, răspunse Carlisle hotărât, cu vocea severă…

-Dar… tată!!! am strigat amândoi într-un glas…

-Nu vreau să mai  aud nimic… În camerele voastre… ACUM!!!

***

După-amiaza a trecut extrem de greu, închis în camera mea, şi holbându-mă aiurea la tavan. O bătaie uşoară în uşă, mă făcu să mă întorc automat, numai pentru a o vedea pe micuţa Alice, cu Anthony de mână, păşind sfios în camera mea, cu ochii precauţi, şi cu nelipsita ei păpuşă cu părul negru, ce o ţinea acum, stângaci strânsă la pieptul ei.

-Eddie? Mai eşti supărat? întrebă ea sfios, ezitantă în continuare, cu ochii albaştri şi mici, atenţi. Uram să mi se spună Eddie, dar numai surioara mea mai mică, avea voie să-mi spună aşa, pentru că ea era SPECIALĂ, atât pentru mine cât şi pentru Anthony.

-Nu, Alice. Chiar mă bucur că ai venit. Mă simt singur…

-Da??? întrebă Alice cu ochii bubuind acum de bucurie şi încântare.

-Normal Alice. Cine este spiriduşul meu preferat??? am continuat glumeţ, iar micuţa făptură chiui de fericire, după care îşi părăsi masca de seriozitate şi dând drumul la mâna lui Anthony, se năpusti în braţele mele. Trebuia să recunosc faptul că Alice era o fetiţă extrem de lipicioasă, ce nu rata nici o şansă de a fi luată în braţe sau de a arăta afecţiune la oricine, dar mai ales cu un suflet extrem de sensibil, vulnerabil la răutatea altora.

M-am uitat la fratele meu cu regret şi cu un sentiment de vină, pentru tot ceea ce spusesem acum câteva ore. Îmi iubeam fratele, eram mult prea apropiaţi, fusesem învăţaţi atât de Esme cât şi de Carlisle să fim grijulii unul cu celălalt. Nu era un sentiment de care să te lepezi atât de uşor.

-Îmi pare rău Tony…

-Şi mie îmi pare rău Eddie… Promiţi că nu o să lăsăm niciodată o fată să ne despartă?

-Niciodată!!! am continuat vesel, după care ne-am îmbrăţişat frăţeşte. Alice vorbi în schimb, vizibil deranjată de faptul că nu mai era în centrul atenţiei.

-Şi eu sunt tot fată… continuă ea, uitându-se frustrată în sus, cu aceeaşi păpuşă în mână, strânsă la piept, când la mine în stânga, când la Tony în dreapta.

-Nu-i nimic… Pe tine te împărţim, spiriduşule, mai ales ca mâine este ziua ta, am continuat eu vesel, ciufulindu-i părul des şi negru…

-Cum aşa?

-Uite aşa… termină Anthony după care, la semnul lui, am sărutat-o amândoi fiecare pe câte un obraz, din cale afară de zgomotos şi umed.

-Yack…. greţos… se plânse Alice, retrăgându-se din îmbrăţişare, şi ştergându-şi tacticos obrajii înroşiţi cu dosul palmei, dar din cale afară de veselă şi amuzată.

Din pragul uşii, stătea Esme cu lacrimi în ochi, vizibil emoţionată de întreaga scenă, mulţumită şi împăcată, pentru a ne chema la masă.

Eram cum am mai spus fericiţi.

End flashback

Simpla amintire din copilăria, ce acum mi se părea atât de îndepărtată, m-a făcut să mă zgudui uşor, după care, într-un final am hotărât să revin la realitate şi mi-am ridicat uşor capul de pe volan, pentru a vedea unde am ajuns. Am înlemnit în locul şoferului, realitatea izbindu-mă dureros în moalele capului: ERAM ÎN FAŢA CASEI BELLEI… şi aveam nevoie de ea mai mult ca niciodată…

M-am trezit că am ieşit din maşină şi că mă uitam pierdut la fereastra casei de la etajul unu, unde pâlpâia şi acum, la ora asta târzie din noapte, o lumină slabă, şi m-am trezit că îmi imaginam că aceea ar fi camera ei. Îmi doream ca ea să mă vadă, îmi doream brusc să afle că mă gândesc la ea în fiecare noapte de câteva săptămâni bune, îmi doream să afle TOTUL… Înainte să îmi dau seama bine de ceea ce fac, am claxonat scurt o dată, după care m-am plesnit mental, gândindu-mă la ridicolul situaţiei. Mă purtam ca şi cum ea ar trebui să fie acolo şi să mă aştepte pe mine, cât de absurd şi totuşi, pe măsură ce am lăsat să plece din capul meu toate aceste speranţe aiurea, am continuat să mă uit la acea fereastră care lumina în noapte. Simpla aşteptare ma umplea oarecum de speranţă.

Şi atunci am văzut-o la geam, iar întunericul meu s-a transformat subit în lumină, o lumină atât de puternică, încât aveam impresia că voi orbi pe loc. Totul din jur a dispărut şi mi-am dat seama că infernul meu, rămâne puţin câte puţin în urmă. Mă îndreptam spre paradis, sfârşit şi înfrânt, iar EA mă aştepta acolo cu mâna întinsă. Oare de cât timp mă aşteptase? De cât timp mă dorise lângă ea, iar eu de cât timp, fusesem atât de orb şi măcinat de întuneric, încât să nu observ câtă nevoie avea ea de mine? Mai mult decât atât cât de multă nevoie aveam eu de ea…

Eram hotărât, ca pentru prima dată, să încerc să păşesc spre paradis, chiar dacă eram conştient că pentru a ajunge acolo, va trebui să trec întâi prin purgatoriu. Şi totuşi era mai bine aşa, decât să rămân în continuare în iad. Aveam de gând să trăiesc în continuare Purgatoriul, acceptând să mă ard groaznic la fiecare pas, dar merita totul din plin. De ce? Pentru că paradisul e veşnic, în timp ce Purgatoriul este doar un pasaj de trecere. Iar eu vroiam mai mult ca orice, să ajung la PARADIS, să ajung la EA.

-Edward… ai venit, ai venit la mine… şopti ea plângând cufundată în braţele mele. Aici îi era locul, pentru că ea se plia perfect în braţele mele, numai că eu nu fusesem pregătit să accept acest lucru până acum. Dar acum că o aveam aici, nu mai aveam de gând să îi dau drumul niciodată.

Şi acum înţelegeam totul. Pentru că pentru prima dată în 28de ani de viaţă, înţelegeam cu adevărat ce este dragostea. Nu ştiam să explic în cuvinte, dar o simţeam pentru prima dată. Fusesem orb pentru 28 de ani, dar acum mă deşteptasem. Dragostea era dulceaţă, dragostea era venin, dragostea mea era EA, IAR EU ŞTIAM ACUM CĂ NU POT TRĂI NICI FĂRĂ DULCEAŢĂ, NICI FĂRĂ VENIN.

***

A heart that once was broken
Can now finally mend.
A person once alone in life
Can now call you a friend.

Dreams that once were longed for
Are now all coming true.
The love I once thought was gone
I have now and forever in you.

Dawn Ballard –A Dream Come True

***

Îmi găsisem îngerul, iar poezia pentru ea, era pregătită în mintea mea. Pentru că fiecare iubire, poartă cu ea versurile simbolice ale unei poezii, aşa îmi plăcea mie să cred. Am strâns-o şi mai tare în braţe, după care i-am ridicat bărbia uşor, forţând-o să mă înfrunte.

-Sunt aici cu tine iubito, unde altundeva m-aş putea duce?

Şi atunci am strâns-o şi mai tare în braţe, încercând să uit pe moment, de PURGATORIUL  ce ne aştepta pe amândoi, să ne înghită în răutate. Vroiam să uit totul pentru moment, pentru că noaptea asta era a noastră, si NIMIC ALTCEVA NU MAI CONTA…

……………………………………………………………………………………………………….

Capitolul 16 este aici… Poate pare cam devreme avand in vedere faptul ca la celelalte site-uri se posteaza chiar si odata la 2saptamani, dar eu in ritmul asta scriu de obicei si cam la fel de repede si postez 🙂

Asa v-am invatat… asa voi continua.. 🙂 pe cat posibil…

Dupa cum tot voi stiti, si imi cunoasteti stilul, nu trec mai departe in actiune pana ce nu definitivez  trairile personajelor… Din aceasta cauza aici aveti versiunea lui Edward cu privire la regasirea lor… sper ca nu va deranjeaza 😉

Urmatorul capitol va fi mai mult o continuare a acestuia…  dar pana atunci… un mic PREVIEW 😉

PREVIEW CAP 17

EPOV

„Drumul era unul mai dificil, datorita faptului ca intram intr-un orasel nou, un pic mai slab dezvoltat. Era liniste si pace in noapte, pana sa imi dau seama ce ne astepta. De dupa o curba, ce am strabatut-o, ajungand intr-o parte mai intunecoasa, ne-am trezit in fata cu o masina mai mare, care se apropia de noi cu viteza uimitoare. Am inghetat, nemaiapucand decat sa tip la Anthony si sa imi pun mainile in fata pentru protectie. Masina care se apropia, facuse o manevra gresita in curba de la viteza mult prea mare, pierzand astfel controlul volanului. Ultimul lucru care l-am auzit a fost scartaitul clar al cauciucurilor, dupa care care m-am simtit tras in stanga, semn ca Anthony franase si intorsese masina inspre dreapta, dar nu era de ajuns. Am auzit bufnitura care m-a surzit, dupa care am fost impinsi cu tot cu masina, intr-o parte, si in urma impactului extrem de puternic, masina noastra s-a rasturnat de mai multe ori, iesind de pe carosabil si  rupand in drum si gardul ce delimita soseaua de asfalt de terenul ce se intindea in afara lui. Bordul s-a facut tandari, rupandu-mi si piciorul in proces, sunetul fracturii facandu-ma sa ma zgudui dureros si atunci mi-am pierdut cunostinta.”

SO? CE PARERE AVETI? 🙂

NE REVEDEM IN WEEK-END… KISSES 😉

PS: L-ATI RECUNOSCUT PE DANTE:

IADUL REPREZINTA, LA MINE, VIETILE ZBUCIUMATE ALE CELOR DOI PANA ACUM

RAIUL, BINEINTELES FERICIREA DEPLINA A LUI EDWARD SI BELLA

IAR PURGATORIUL REPREZINTA INCERCARILE PRIN CARE VOR TRECE CEI DOI PENTRU A-SI SALVA RELATIA… 🙂

MI-AM ADUS AMINTE DE OPERA LUI DANTE, DUPA UN FIC  IN ENGLEZA, CEEA CE M-A REFACUT SA RECITESC INTREGUL VOLUM… VI-L RECOMAND 😉

Anunțuri

17 gânduri despre „Capitolul 16-Amintiri

  1. prima la comm;));))

    wow…super tare…adica eedward nu s-a dus intentionat la bella…intalnirea afost din intamplare?…ce frumosss:X:X:X…aaa..cutremurator PREVIEW
    abia astept capitolul urmator:X:X:*:*:*…I love you:*

  2. Esti fenomenala!!!!

    Great job……………

    Ador celelalate capitole,dar de asta m-am indragostit la propriu…

    Chiar aveam nevoie sa il cunoaste mult mai bine pe Edward,

    iar flashback-ul…superb…m-a lasat fara cuvinte…

    Trebuie sa iti spun,ca m-a intristat putin capitolul…atatea

    intrebari,si atat de putine raspunsuri aveam.

    Melodia bine aleasa,iar pozele de-asemenea…..cel mai

    mult mi-a placut sfarsitul….se pare ca Edward al nostru

    si-a gasit mantuire…iar Dante…ce sa zic…nu inteleg un

    lucru,de ce nu este introdus si in programa de liceu….

    Cat despre urmatorul capitol,prezic ca va fi unul sfasietor…

    In fine am un singur cuvant ca sa descriu cap tau,here it

    goes:

    Minunat!

    Wonderful!

    Maravilloso!

    Vidunderlig!

    Imeline!

    Predivan!

    美妙!

    Užasný!

    прекрасен!

    Wunderbar!

    θαυμάσιος!

    Meraviglioso!

    Maravilhoso!

    Tuyệt vời!

    Underbar!

    Herlig!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    spor la scris…

    kisses&hugs

  3. foarte frumos…chiar emotionant….cat despre falshback, nu puteai scrie altul mai bun. abia astept sa vad ce se mai intampla. spor la scris, xoxo

  4. minunat! este capitolul meu preferat:X as citi la nesfarsit copilaria lui Edward:X atat de dulce si inocentaa:X
    superb capitol…the best>:D<

  5. Emotionant! Nu stiu cum sa descriu , tot ce am citit . Descrierile sunt perfecte , puse intr-o ordine uimitoare .Amintirea cu ei doi este atat de emotionanta , trezind sentimente ciudate in mine . Copilaria lor este fascinanta , tot progresul acela este extrem de bine descris . Fiecare propozitie isi are sensul si nu poti sa spui:”uite ma propozitia asta chiar nu isi avea sensul aici”.Pentru Edwrd , prima iubire este necunoscuta , nu este iubirea unui adolescent, este a unui adult . Comparand dragostea pe care o simte acum cu ceea ce a simtit inaite pentru celelalte fete , intrece asteptarile .
    Sper sa postezi in weekendul asta . Astept sa vad mai in detaliat scena accidetului :-s .
    >:D< :*
    P.S. vreau si eu id-ul tau 😀

  6. suuuper. si cap urm ca intotdeauna siguer o sa fie mai mult decat fain. .acel mic prewew e accidentul in care o murit antony?el e fratele geaman a lui edward?

  7. Foarte emotionant … :X . Superb ! Aproape mi-au dat lacrimiile … Ficul are o mare incarcatura sentimentala , descrisa foarte bine , ceea ce il face special , diferit si original !

    Kisses !!!
    Dyana :*:*>:D:D<

  8. pei…sa incep cu cva c vreau de mult sa-ti zic si mereu uit…este un lucru demn de respect k iti faci timp sa cauti imagini(care mereu se potrivesc perfect) si melodi…eu personal m-am obisnuit cu stilul tau si cred sincer k asa este cel mai bn…sa stm intai c simt personajele pt k e timp si pt actiune;)….legat de dante…care dante?…si c opera?…mi-ar placea sa citesc….astept raspunsul tau….
    kisses:*>:D<

  9. Nu imi vine sa cred cate lucruri din trecutul lui Edward am aflat,insa momentul marcant al vietii lui inca nu a fost dezvaluit…
    Acum incepe o noua etapa pentru el,o va avea pe Bella alaturi, totusi asta poate aduce noi complicatii.
    De abia astept continuarea:X
    Spor la scris:*

  10. „Mai mult sa spun nu-s vrednic prin cuvinte
    caci vrerii Sale potrivind pe-a mele,
    asemeni rotii ce ma -mpingea -nainte
    iubirea ce roteste sori si stele.”

    Idealul perfectiunii pe care l-a impartasit intreaga Renastere este reprezentat de Divina Comedie a lui Dante.Nu pot sa nu privesc intr-un fel povestea ta,prezentata din perspectiva lui Edward cu Divina Comedie,sper ca nu te jignesc,dar am ramas fascinata de ‘calatoria’ parcursa de Edward asemeni lui Dante.O calatorie simbolica,de purificare,mai intai prin ratiune,intruchipata de Vergilius,apoi prin iubire,a carei exponata este Beatrice.Imi place sa fac o paralela,Edward are propria calatorie reprezentata de ratiune-constiinta lui,remuscarile lui pentru toata vina interioara pe care o poarta si iubirea-Bella,care ii va purifica mintea si sufletul.
    Patruzand in Infern,Dante este orbit de un fulger si este purtat in Limb,unde sunt adunate sufletele copiilor morti inainte de Cristos si ale virtuosilor din Antichitate in care ii recunoaste pe Homer,Horatius si Ovidius,dupa intalnirea cu Minos,judecatorul Infernului calatorii o zaresc pe Francesca da Rimini care le istoriseste nefericita ei poveste.Poetul si calauza isi continua calatoria prin cercurile in care isi ispasesc calatoria lacomii,zgarcitii si risipitorii,maniosii,semetii si invidiosii,ereticii,talharii,lingusitorii si tradatorii,violentii,siniucigasii,camatarii,hotii,ipocritii,etc.Fascinatia acestei prime calatorii vine si din impresia de viata adevarata ce se degaja,personajele surprinse de Dante ducand cu ele si dupa moarte pacatul pentru care au fost aruncate in Infern.Iesind „catre lumini si stele”Dante paraseste Infernul,si se indreapta spre Purgatoriu,dupa ce se incinge cu stuful umilintei si-si spala obrazul de negurile Infernului,pentru a patrunde pe taramul celor care au constiinta justitiei divine,se caiesc pentru pacatele savarsite si asteapta iertarea(pe delasatori,trufasi si invidiosi,pe nepasatori,zgarciti,lacomi,desfranati,cu totii caindu-se si ascultand pilde de iubire,generozitate,cumpatare ori castitate.).
    In Cantul xxx,poetul este surprins de aparitia iubitei Beatrice,care-i va lua locul lui Vergilius si va primi mustrarile ei,caindu-se pentru decaderea lui morala.
    Alaturi de Beatrice,poetul urca in cerul Lunii,in cerul lui Mercur,unde imparatul Iustinian ii prezinta in termeni alegorici istoria Imperiului Roman,calatoreste apoi spre cerul Venerei,spre sufletele care au trait iubirea profunda,spre cerul Soarelui,unde il intalneste pe Toma d’Aquino,si spre cerul lui Marte alaturi de luptatorii pentru credinta lui Cristos.Ultima treapta a Paradisului este Empireul,unde la rugaciunea sfantului Bernard,Fecioara ii prilejuieste lui Dante contemplarea Treimii.Ceea ce este uimitor este istoria din spatele operei-Dante s-a indragostit de Beatrice Portinari la doar noua ani,dar din nefericire familia lui il va logodi trei ani mai tarziu,in 1277,cu Gemma,fiica uni negustor bogat.Acesta isi va intemeia o familie cu ea,dar peste ani se va reintalni cu Beatrice,iar ea va deveni ratiunea poeziei si vietii lui Dante.Dupa ce Beatrice va muri in 1290,Dante se va refugia in literatura latina(De Amicitia-Cicero fiind una din operele citite de el),mai tarziu,va lua parte la disputa principalelor ordine monarhice din Florenta,ordinul franciscan si cel dominican.Ordinul franciscan explica doctrina misticismului si a lui San Bonaventura,iar cel dominican prezenta teoriile Sfantului Toma D’Aquino.Ceea ce mi se pare foarte fascinant este faptul ca Dante a reusit sa creeze o asemenea opera stralucita a Renasterii folosindu-se de propria experienta de viata,cu siguranta ai observat elementele din viata lui,crezurile si iubirea lui regasindu-se in creatia lui…este magnifica.Dar ceea ce m-a surprins a fost asemanarea dintre povestea ta opera lui Dante(desigur exista suficiente deosebiri,dar pot intelege gandurile lui Edward),ceea ce este cu adevarat incredibil-sa citesti opera lui Dante si sa o intelegi este dificil dar sa o redai,intr-o anumita masura este uluitor.Felicitari….!
    Inteleg ca Edward inainte de accident era o persoana cu totul diferita,sau vrei sa ilustrezi o personalitate diferita a personajului tau-inteleg,dar nu pot sa nu ma gandesc putin la Casanova:”Daca fetelor le facea placere cine eram eu sa le refuz…nu?Doar sunt si am fost intotdeauna un gentleman…”.Serios,pentru un moment am crezut ca il pot vedea pe Casanova,iesind pe una dintre ferestrele unei domnite venetiene…cred ca am urmarit mult prea mult filme istorice…Dar odata cu trecerea timpului,conceptiile lui s-au schimbat si a inceput sa caute pe acel inger numai al lui,renuntand intr-o anumita masura la aventuri-desi accidentul a fost cel care l-a schimbat complet…
    Hmmm…era Sarah Jessica Parker(Totul despre sex)cea care te-a inspirat pentru prima lui relatie fizica,nu-i asa?Imi placea serialul acela,era destul de amuzant si putina drama,desigur…
    Ai foarte mare dreptate,dragostea este totodata venin cat si miere-desi vechii greci,credeau ca sagetile lui Eros pot fi doar venin sau miere…Sunt de parere ca dragostea are ambele ingrediente,depinde cat de norocos poti fi incat sa gasesti un echilibru intre cele doua…
    Imi place nota in care se termina capitolul:”Sunt aici cu tine iubito unde altundeva m-as putea duce?
    Si atunci am strans-o mai tare in brate,incercand sa uit pe moment de PURGATORIUL care ne asteapta pe amandoi,sa ne inghita in rautate.Voiam sa uit totul pentru moment,pentru ca noaptea asta era a noastra, si NIMIC NU MAI CONTA…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s