Capitolul 22-Trezirea

BPOV

Imi simteam pleoapele grele, mai incarcate ca niciodata iar trupul meu parea inert, incapabil de miscare. Un miros intepator, urat, sufocant imi invada narile in timp ce, atentia mi-a fost atrasa de caldura unei maini, in contrast cu pielea mea, izbitor de rece, respingatoare chiar.

Am deschis intr-un final ochii, numai pentru a fi orbita la propriu de albul din incapere, de tavanul un pic ingalbenit, asupra caruia timpul isi pusese amprenta intr-un mod vizibil, asupra stratului de var acum un pic scorojit. Mi-a luat cateva momente pentru a ma putea obisnui cu lumina care era pentru mine deranjant de puternica, pentru a ma putea localiza in spatiu. Oriunde eram, intr-o camera de spital cel mai probabil, era zi, si era chiar o zi insorita din cate se pare.

-Bella, puiule? am intors cu greu capul la auzul vocii cunoscute care imi striga numele si am recunoscut fata ingrijorata si schimonosita de durere si oboseala a tatalui meu, care statea rezemat incomod de marginea patului in care stateam. La vederea mea, ochii i se luminara considerabil, diminuand cearcanele formate; pentru prima data il vedeam atat de fragil, incat mi se facea mila. Atunci insa realitatea m-a izbit cu o forta de proportii catastrofale; drumul spre casa lui, ploaia, cealalta masina, lumina orbitoare, blestematele clipe nesfarsite ale accidentului, EDWARD???… NUUU… Lacrimile amenintau sa ia din nou controlul asupra obrajilor mei uscati, tremurul corpului reflectandu-mi starea de spirit.

-Bella, te rog, nu din nou, linisteste-te…

-Tataa??? Edward??? Edward… e…???

-El este…

Dar deodata usa salonului s-a deschis, Alice si Emmett facandu-si simtita prezenta. Erau atat de trasi la fata, cu cearcane pronuntate in jurul ochilor, aproape dureros sa ii privesc, atunci cand stiam foarte bine ca aceste doua suflete erau in viata de zi cu zi, niste surse inepuizabile de energie si de buna-dispozitie, niste titani ai veseliei.

-Charlie, odihneste-te un pic, stam noi cu Bella.

-Aaa… ok… presupun ca asa este cel mai bine pentru moment. Revin imediat Bella, nu stau mult. La naiba, de ce aveam impresia ca incerca sa fuga de mine?

Charlie se ridica cu greutate de pe scaunul de langa pat si parasi incet incaperea, incurajat fiind de Emmett care il batu usor pe umar. Alice se apropie ocrotitor de mine, netezind cearceaful de un verde pal care era pe pat, evitandu-mi cu buna-stiinta privirea. Emmett era in spatele ei, odihnindu-si mainile puternice pe umerii ei fragili, cu intentia evidenta de a o calma.

-Alice, te rog, spune-mi tot, nu ma minti, te rog… am soptit cu o voce sparta, incercand din rasputeri sa-mi stapanesc sughiturile de plans. Nu mai aveam nici macar lacrimi care sa ma sustina. Trebuie sa stiu, EU VREAU SA STIU!!! Edward a…???

Nu aveam nici macar puterea necesara sa rostesc cuvantul moarte; era ca si cum simteam o arsura puternica in gat ce ma impiedica sa dau un sunet cuvintelor fatale care amenintau sa ma sfarseasca prin puterea lor necrutatoare.

-EDWARD TRAIESTE, Bella… Linisteste-te te rog, nu si tu… izbucni Emmett cu o voce ragusita, pironindu-si imediat ochii in jos cu o expresie care arata faptul ca marturisise mai mult decat trebuia. Ce mai era de stiut? Ce incercau sa-mi ascunda?

M-am uitat la Alice cu o expresie pierduta, dar ea era acum anormal de palida, buzele tremurandu-i nervos, incercand sa inlature pe fuga o lacrima ce ii parasea coltul ochiului. Totusi, EL TRAIA!!! Cu toate astea insa, cuvintele lui Emmet, incepusera sa-si faca loc in mintea mea intr-un mod deranjant, zgomotos chiar, transmitand valuri de panica in intregul corp. Ma invadau incet, formand ecouri asurzitoare in capul meu… “NU SI TU!?!?!” Ce vrea sa spuna?

-Va rog, nu-mi ascundeti nimic. Nu as putea suporta, va rog.

-Starea lui Edward este foarte grava, Bella; el… a continuat Alice cu durere in glas; dupa accident, a fost operat de urgenta, avea multe leziuni interne, pierduse foarte mult sange, era practic zdrobit… ingaima ea cu greu printre lacrimi, cautand alinare in bratele puternice ale lui Emmett.

-Spre fericirea noastra, coloana lui nu a fost afectata si el parea totusi sa isi revina, dar… acum trei zile a intrat in coma profunda; este in stare critica acum, starea lui s-a inrautatit considerabil. Nu se stie daca… sopti Emmett indurerat, preocupat sa o linisteasca pe surioara lui.

-Ba va supravietui, auziti??? Si stiti de ce??? PENTRU CA EL STIE CA EU NU POT TRAI FARA EL, CA EU NU POT FUNCTIONA FARA EL, m-am auzit tipand isteric, invinsa de durere… Poate erau niste ganduri egoiste, dar nici nu concepeam ca el sa moara, sa se dea batut. Sub nici o forma. Ma simteam groaznic de rau, incarcata de vina, durerea fizica fiind incomparabil mai mica decat starea mea de spirit. Totul era din vina mea… El a incercat sa ma protejeze pe mine… Nu era corect deloc. Dar el stie ca eu nu pot fi fara el, trebuie sa stie asta nu?

-Bella are dreptate, Emmett, lucrurile nu se pot sfarsi asa. El este puternic, o sa reziste, pentru el, pentru Bella, pentru noi toti o sa lupte, trebuie sa lupte, raspunse Alice cu speranta in glas, stergandu-si lacrimile.

Ameteala si greata provocata de medicamente incepea sa ma deranjeze din nou, dar incercam din rasputeri sa rezist, sa fiu mai puternica. Nu puteam ceda acum din nou, sub nici o forma, trebuia sa ajung la el, Edward avea nevoie de mine, trebuia sa fiu cu el. Ma observam in tacere, cum eram conectata la aparate, perfuziile tinandu-mi mana blocata, cu masca de oxigen aproape. Simteam durere in toate partile corpului, mai ales in partea de mijloc a corpului. Cu siguranta aveam si cateva coaste rupte, pentru ca de fiecare data cand incercam sa respir mai profund, eram oprita de bandajul gros si de durerea pe care o simteam. Uram spitalele… Numai mirosul care domina aici imi facea rau…

-Alice, de cat timp suntem aici? De cat timp sunt asa?

-Astazi este a 5-a zi Bella…

-Cum? Atat de mult? Dar… Edward?

-El nu a fost singurul ranit in accident Bella, sa stii… Si tu ai avut rani destul de serioase, dar tu ai dormit mult mai mult din cauza calmantelor si somniferelor. Corpul tau trebuie sa se refaca, are nevoie de repaos total.

-Pentru Edward in schimb, astazi este a 3-a zi de cand este in coma, continua Emmett, cu vocea un pic mai puternica. Presupun ca totul depinde doar de el acum. Carlisle a facut tot ce i-a stat in putinta… Nu stiu…parea sa isi revina dupa operatie, dar dupa numai o zi, corpul lui a cedat. E ca si cum ar fi renuntat la lupta… Pur si simplu nu inteleg… termina el aproape in soapta acum cu durere in glas, cu umerii lasati in semn de infrangere.

Ma uitam la el cutremurata, ascultandu-l cu atentie cand usa salonului s-a deschis din nou, un Carlisle epuizat facandu-si aparitia. Esme il urma tacut, dar cu o privire scanteietoare, luminata de bucurie cand ma vazu. Mi se stranse inima. Femeia asta era un inger, si in toti acesti ani fusese ca o a doua mama pentru mine. Chiar si acum cand propriul ei fiu era pe moarte, citeam in continuare in ochii ei, dragoste, dragostea ei pentru mine, bucuria ca imi revenisem.

-Buna Bella, Charlie mi-a spus ca te-ai trezit, deschise Carlisle discutia, dupa care Esme veni sa ma imbratiseze, sarutandu-ma pe frunte. Cum te simti? Din fericire, starea ta s-a imbunatatit destul de repede in ultimul timp. Daca totul va merge bine, peste o saptamana te vei putea ridica din pat… Nu apucasem sa procesez bine informatiile, pentru ca deja am inceput sa dau semne de frustrare si nemultumire. O saptamana?!?!? Atat de mult? Nu se poate, nu pot sta atat de mult departe de el… eu…

-Carlisle, nu se poate, eu trebuie sa-l vad pe Edward…

-Bella, sub nici o forma. Nu te poti ridica din pat, corpul tau este intr-o stare foarte proasta, este foarte slabit, raspunse Carlisle pe un ton foarte sever. La orice efort considerabil, starea ta se poate inrautati dramatic… Poti sa…

-NU IMI PASA!!! Eu vreau sa-l vad… Vreau sa fiu cu el… EL ARE NEVOIE DE MINE!!! STIU ASTA!!!… am continuat plangand de acum.

-Imi pare rau, iubito, dar tin prea mult la tine ca sa pot face asta. Te expui unui risc prea mare, nu intelegi? Nu imi pot permite sa te pierd si pe tine… de sub observatie… termina Carlisle cu o voce dureroasa, care imi provoca mila. M-a facut sa ma trezesc la realitate si sa imi dau seama ca nu eram singura cu psihicul la pamant.

-Bella, puiule, ai rabdare, continua Esme cu o voce compatimitoare, mangaindu-mi fruntea. Gandeste-te si la tine un pic, ai rabdare inca putin timp…

In urmatoarele minute am incercat in zadar sa ii conving pe toti de ceea ce era aproape vital pentru mine. Ei chiar nu intelegeau ca mie nu imi pasa acum de mine?!?!? Chiar nu ma interesa, el a facut toate astea pentru mine, fara sa-i pese de consecinte si acum il intelegeam perfect, ii intelegeam motivele din spatele actelor lui. Acum eu vroiam sa fac acelasi lucru pentru el, indiferent de consecinte. Lucrurile oricum nu vor ramane asa, cu siguranta nu. Voi ajunge la Edward, chiar daca este ultimul lucru pe care il mai fac in viata asta blestemata, am continuat mental. Oricat imi suradea idea, acum nu puteam face absolut nimic, trebuia sa mai am rabdare, macar cateva ore. Am lasat sa se inteleaga faptul ca sunt de acord cu ceea ce mi-au spus ei, pentru ai linisti. Nu vroiam sa le cauzez si mai multa suparare, aveau si asa destule pe cap.

Ziua a decurs normal, primind vizite de la multi oameni. Venise si Renee cu Phil, Angela Weber, Jessica, Mike, Eric, Ben si multi altii, dar cu toate astea am fost mai mult decat surprinsa cand l-am vazut intrand in salon pe Jacob Black. Am incremenit, nu-l mai vazusem de la petrecerea care o organizase Alice la casa Cullen, mai exact de la scandalul pe care chiar el il provocase.

-Buna Bella, ma saluta, privindu-ma cu o expresie compatimitoare. Cum te simti?

-B-bine Jake, eu… cel putin eu ma simt bine, dar el…, am continuat cu o voce sparta, din cauza remuscarilor.

-Shht, Bella, o sa fie bine ai sa vezi, continua, mangaindu-mi afectiv obrazul. El te iubeste prea mult… spuse fixandu-ma cu privirea, facandu-ma sa ma pierd in negrul ochilor lui.

-Jake, dar tu…

-EU? Ei bine, eu Bella, am fost un mare mare idiot, si imi pare sincer foarte rau. Nu am fost in stare sa vad, sa accept mai bine zis, cat de mult va iubiti si cat de puternica este dragostea voastra. Eu am fost un egoist si m-am gandit numai la mine, spuse el lasandu-si privirea sa cada in jos, pe marginea patului, la mana mea ingreunata de perfuzii. El te iubeste Bella, mi-am dat seama de mult, dupe felul in care se uita la tine, dupa felul in care se schimba total cand este in preajma ta, puterea pe care o ai tu asupra lui, este uimitoare, totul la voi doi este pur si simplu naucitor de puternic, de intens. IMI PARE RAU, BELLA… pentru tot…

-Te iert Jake, stai linistit, am continuat cu lacrimi in ochi, surprinsa fiind de cuvintele lui, si de tot zbuciumul lui interior, pe care se chinuia sa il ascunda. Dar eu il vedeam, il simteam si imi era mila pentru el, pentru faptul ca el ma iubea in felul lui, dar eu eram incapabila sa ii raspund in vreun fel. Era pacat, pentru ca merita sa aiba alaturi de el o fata extraordinara, care sa il faca fericit, merita asta, merita mult mai mult. Ghinionul lui a fost ca el s-a indragostit de mine, si imi parea sincer rau. TE-AM IERTAT DE MULT JAKE… i-am soptit in continuare. Multumit de raspunsul pe care i l-am dat, m-a sarutat cu dragoste pe frunte si s-a asezat linistit pe scaunul de langa patul meu, continuand sa vorbim linistiti de alte lucruri.

-Buna Bella, ma saluta, privindu-ma cu o expresie compatimitoare. Cum te simti?

-B-bine Jake, eu… cel putin eu ma simt bine, dar el…, am continuat cu o voce sparta, din cauza remuscarilor.

-Shht, Bella, o sa fie bine ai sa vezi, continua, mangaindu-mi afectiv obrazul. El te iubeste prea mult… spuse fixandu-ma cu privirea, facandu-ma sa ma pierd in negrul ochilor lui.

-Jake, dar tu…

-EU? Ei bine, eu Bella, am fost un mare mare idiot, si imi pare sincer foarte rau. Nu am fost in stare sa vad, sa accept mai bine zis, cat de mult va iubiti si cat de puternica este dragostea voastra. Eu am fost un egoist si m-am gandit numai la mine, spuse el lasandu-si privirea sa cada in jos, pe marginea patului, la mana mea ingreunata de perfuzii. El te iubeste Bella, mi-am dat seama de mult, dupe felul in care se uita la tine, dupa felul in care se schimba total cand este in preajma ta, puterea pe care o ai tu asupra lui, este uimitoare, totul la voi doi este pur si simplu naucitor de puternic, de intens. IMI PARE RAU, BELLA… pentru tot…

-Te iert Jake, stai linistit, am continuat cu lacrimi in ochi, surprinsa fiind de cuvintele lui, si de tot zbuciumul lui interior, pe care se chinuia sa il ascunda. Dar eu il vedeam, il simteam si imi era mila pentru el, pentru faptul ca el ma iubea in felul lui, dar eu eram incapabila sa ii raspund in vreun fel. Era pacat, pentru ca merita sa aiba alaturi de el o fata extraordinara, care sa il faca fericit, merita asta, merita mult mai mult. Ghinionul lui a fost ca el s-a indragostit de mine, si imi parea sincer rau. TE-AM IERTAT DE MULT JAKE… i-am soptit in continuare. Multumit de raspunsul pe care i l-am dat, m-a sarutat cu dragoste pe frunte si s-a asezat linistit pe scaunul de langa patul meu, continuand sa vorbim linistiti de alte lucruri.

***

Ziua a trecut chinuitor de incet, fara Edward, din nou fara Edward. Invatasem pe de rost culorile si miscarile ceasului de pe noptiera de langa mine, simteam fiecare bataie in acord cu inima mea. Totul mergea prea incet. Aflasem si detaliile teribilului accident. Niste adolescenti care venisera de la o petrecere, in stare de ebrietate, se urcasera in masina, dar cum stiam deja au pierdut controlul masinii de la viteza si de la soseaua uda. Soferul, un baiat de 17ani, murise pe loc, iar ceilalti 2prieteni ai lui erau in stare grava la spital.

 

Charlie plecase cu cateva minute in urma, la insistentele mele de a parasi spitalul si de a se odihni acasa, dar nu pleca fara sa promita ca maine dis-de dimineata va reveni negresit. Seara a venit, una dintre asistente intrand in salon, pentru a-mi administra cantitatea de medicamente necesara. Aveam intr-adevar nevoie de somn, dar stiam ca nu puteam sa dorm prea mult, nu in noaptea asta, nu cu atatea ganduri si griji in mintea mea. Stiam exact ce aveam de facut, stiam exact ce vroiam si asta doar in cateva ore. Multumita pentru moment, m-am lasat prada oboselii, incercand sa adorm, incurajata si in minte cu o singura persoana: soarele meu, Edward. Nu imi pasa, in curand voi fi cu el.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s