Capitolul 21-Ce i-ai facut???

EPOV

Pentru a zecea oară cred, mă uitam impasibil la faţa încărcată peste refuz de un regret fals, al elevei Jessica Stanley, care din păcate pentru ea, îşi făcuse din nou în bătaie de joc, ultimele sarcini ce ţineau de disciplina mea. Astfel, la un examen cât de cât uşor, de final de liceu, la care Bella luase fără probleme notă apropiată de maxim, Jessica dăduse naştere unui adevărat dezastru literar. Fără speranţă, în faţa unui om care nu avea absolut nimic în comun cu literatura clasică, am oftat înfrânt, refuzând să pun supărarea la suflet şi să cedez nervos.

-Domnule Cullen, lucrarea mea nu este de 2,50… Merit mai mult… Am scris 5pagini la ea…. Este imposibil… se auzi din nou vocea supărător de stridentă acelei care pur şi simplu nu vroia să accepte cruda realitate.

Mai mult decât atât, ocheadele ei mai mult decât indecente, şi poziţia de picior peste picior, aşezată acum în faţa biroului meu personal nu o ajutau cu absolut nimic, mai ales că vârsta de 17ani îşi spunea cuvântul.

-Într-adevăr, d-ră Jessica, este imposibil, este imposibil ca Anna Karenina, să fi fost născută în Anglia. Cerinţa eseului propus de mine, era să povestiţi în cuvinte proprii, istoria unui personaj literar celebru, ce aparţine unei opere britanice, nici mai mult, nici mai puţin.

-Am ales ceva mai interesant…

-Interesant? V-aţi bătut joc de întreaga literatură rusă, redenumind-o Anne Karren, pe biata nefericită Anna Karenina!!! am continuat de-a dreptul plictisit de încăpăţânarea prostească a persoanei din faţa mea.

-Dar…

-Nici un dar… Nota rămâne aceeaşi… Ba mai mult decât atât, v-am acordat şi o bonificaţie… La revedere d-ră… am terminat nervos, respirând uşurat, văzând că Stanley îşi strânge în sfârşit lucrurile şi pleacă…

-Uuff… Pe cât sunteţi de frumos, pe atât sunteţi de antipatic… termină şi ea, după care părăsi încăperea plictisită, lăsându-mă uimit la propriu.

Ultimele săptămâni de şcoală, fuseseră de-a dreptul pline de evenimente pentru mine. Întreaga mea apropiere de Bella, ce îmi dăduse cu totul peste cap cotidianul banal, mă transformaseră în cu totul alt om. Propria mea slujbă în care mă afundasem atât de mult în trecut, devenise acum o pasiune şi nu o necesitate, ocupând locul doi în lista mea de priorităţi; atmosfera de acasă, între mine şi familie, devenise şi ea vizibil mai relaxată şi plină de încredere; relaţia cu tatăl meu era acum ceva cu adevărat sacru, iar cu Bella alături pe viior, viaţa mea va putea lua în sfârşit o direcţie normală, bazată pe fericire, dar mai ales o linişte sufletească, de care fusesem privat atâta timp. Nu uitasem nici o clipă, factorul extern, ce ameninţa să ne rănească în continuare, dar acum eram pregătit, mai dispus ca niciodată, să încep o nouă viaţă cu Bella, chiar şi înafara Forks-ului. Nu mă mai simţeam legat acum de orăşelui meu natal printr-o nelipsită şi deznădăjduită suferinţă provocată de moartea fratelui meu, ci mai degrabă, chiar eliberat, cu gândul că trebuie să trec mai departe, pentru mine, pentru familia mea, şi nu în ultimul rând, pentru Bella.

Încă o săptămână de şcoală trecuse, şi uitându-mă la ceasul mare din biroul meu, ce arăta ora 14.15, mi-am luat haina din cuier pregătindu-mă să plec. Aveam impresia că, cu cât rămâne mai puţin timp până la absolvirea Bellei, unde ne vom putea oficializa relaţia, totul devine mai uşor de îndurat, chiar dacă eram ferm conştient, că este o falsă amăgire. Nesiguranţa era încă prezentă la orice pas, în ciuda eforturilor mele de a părea puternic chiar şi pentru Bella, numai pentru a-i da mai multă siguranţă de sine. Nu vroiam să risc să mă pierd cu firea, pentru a o panica pe ea, aşa că la restul întâlnirilor ce aveau loc, acasă la ea, dar mai ales la mine, eram acelaşi tip calm şi protector ca de fiecare altă dată, sau cel puţin încercam să par. Nu mă interesa câtuşi de puţin faptul că, în fiecare secundă în plus, păşeam tot mai mult pe un teren minat, cu pericolul de a fi compromis la orice pas, ci singurul lucru care mă interesa, era ca Bella să nu sufere din cauza asta. Eu puteam suporta, nu aveam prea multe de pierdut, dar trecutul ei din cale afară de zbuciumat, nu trebuia sub nici o formă să fie răscolit.

Apucând în schimb mânerul uşii, am dat nas în nas cu Tanya. Ultima persoană pe care vroiam să o văd astăzi apăruse în sfârşit, probabil pentru a-mi strica buna dispoziţie, provocată de faptul că în numai câteva minute, voi putea fi din nou lângă Bella. Bineînţeles, că lucrurile nu aveau să rămână aşa.

-Bună Edward, aş dori să vorbim, se poate? întrebă ea, poftindu-se singură în birou, ingnorandu-mă complet, ca şi cum i-aş fi răspuns deja afirmativ.

-Îmi pare rău Tanya, dar chiar mă grăbesc…

-Te grăbeşti cumva să ajungi la iubita ta, Bella??? termină ea, cu un ton ce imita simplul dezgust, fixându-mă cu o privire extrem de rece.

Am îngheţat instantaneu, cu mâinile în continuare încleştate pe clanţă, în acelaşi moment în care un fior de gheaţă îmi străbătu întregul corpul. Închizând ochii în negare şi expirând uşor pentru a calma, m-am întors din nou în biroul meu, cu un zâmbet pe buze, ce probabil nu mi se reflecta şi în expresie, pregătit pentru ceea ce avea să urmeze.

-Ştii cât de aproape sunt, de a face totul public şi de a-i spune lui Charlie Swan??? Ai idee? continuă ea la fel de rece, făcându-mă să mă pierd cu firea, motiv pentru care am apucat-o un pic cam prea tare de braţ, apropiind-o brutal de mine.

-Un cuvânt şi te voi face să plăteşti, Tanya, nu îmi testa răbdarea, pentru că nu sunt cel mai bun la capitolul autocontrol. Nu te juca cu focul!!!

-Mă doare Edward, dă-mi drumul!!!

-Mai mult decât atât, Bella este majoră, aşa că mica ta acţiune de revoltă nu va face altceva decât să alimenteze gura lumii, şi să zguduie mai mult decât este nevoie liniştea acestui orăşel, nimic mai mult. Nu vei reuşi să mă faci să-mi petrec restul zilelor la arest, Tanya, dacă asta urmăreşti, am continuat rânjind diabolic, la expresia de-a dreptul speriată a ei.

-Deci este adevărat!!! Şi cariera ta? Ai fi în stare să renunţi  chiar şi la asta pentru ea???

-Tu ce crezi??? i-am răspuns la fel de rece, moment în care privirea ei ostilă, s-a schimbat în favoarea unor lacrimi de neputinţă, lăsându-mă  năucit, şi făcându-mă să-mi inblanzesc strânsoarea asupra braţului ei. Uitasem până la urmă că mă cert cu o femeie, care era oricum, din punct de vedere fizic, mult mai slabă decât mine.

-Idiotule, de ce??? De ce EA??? continuă ea plângând acum resemnată, uitându-se cu durere la mine, lucru în totală antiteză, cu ostilitatea şi furia ce le afişase atât de hotărât acum câteva secunde.

Întregul ei comportament, îmi dădea de gândit, iar în ochii ei vedeam pentru prima dată, ceea ce nu vroiam să văd. Nu fusesem niciodată interesat de această femeie, şi mai mult decât atât, nu o încurajasem cu nimic, toate actele ei de seducţie, clasificându-le în mintea mea, ca un joc de-a şoarecele şi pisica, condus de nişte capricii prosteşti duse la extrem. Atât şi nimic mai mult. Luasem totul ca pe o joacă de-ai ei. Nu bănuisem în schimb, niciodată, că ea ar fi sperat la ceva serios. Simplul gând mă dezarma total, făcându-mă mai degrabă neputincios. Mi se făcuse milă de Tanya. Citindu-mi probabil gândurile, expresia ei se îmblânzi.

-Nu-i nimic Edward, eu m-am resemnat, dar Jake nu… continuă ea cu o voce sfârşită, eliberându-se de mine. El vroia ca totul să se afle, dar nu am putut să te denunţ, aşa cum ar fi vrut. Pur şi simplu nu am putut.

-Despre ce naiba vorbeşti, Tanya??? Jake este liber???

-A fost eliberat acum câteva zile, pe cauţiune, şi este cercetat în stare de libertate… Dar trebuie să ai mare grijă, este nebun… de legat… răspunse în continuare Tanya, vizibil speriată, uitându-se în gol.

-De când este liber???

-Acum două zile i-au dat drumul, a terminat ea, cam târziu totuşi pentru că eu deja mă îndreptam spre uşă, cu gândul să părăsesc şcoala şi să ajung la Bella.

Tanya nu mai reprezenta acum o ameninţare, asta era sigur. Dacă ar fi fost aşa, ar fi intrat de mult în jocul lui Jake. Uşurat pe jumătate, am ieşit din şcoală, cu gândul de a ajunge în parcare. Gândul că între ea şi Jake ar fi ceva necurat, îmi răsări imediat în minte, dar eram acum prea grăbit, pentru a încerca să soluţionez această dilemă. Va trebui să o las pe mai târziu.

Nu mai aveam timp de pierdut, şi dacă până acum, lăsasem la alegerea Bellei, momentul  când Charlie, va afla de relaţia noastră, din acest moment, adevărul nu mai putea fi sub nici o formă ascuns. Cu Jake prin preajmă, acum liber, cu posibile gânduri de răzbunare, nu puteam să risc, şi să permit ca Bella să fie în pericol. Eram oarecum între ciocan şi nicovală, dar aveam să rămân alături de ea acum, chiar şi cu preţul întregii mele cariere compromise, dacă totul va deveni public înainte de vreme. Nu îmi mai păsa de mine, nu îmi mai păsa de nimic, pentru că după ani întregi, în care mă luptasem cu proprii demoni ai deznădejdii, găsisem acum motivul pentru care în fiecare zi, mă luptam să trec mai departe: Bella. Ea devenise motivul întregii mele existenţe, iar cu acest gând în minte, m-am urcat în maşină, dar nu înainte de a pune mâna pe telefon. Trebuia să ajung la ea cât mai repede.

BPOV

-Sănătos tată, i-am răspuns amuzată tatălui meu Charlie, pentru a nu ştiu câta oară astăzi, din cauza faptului că strănuta atât de mult.

Imaginea şerifului din Forks, care se pregătea să plece la secţie, dar care era roşu la faţă de acum din cauza unei “mici” alergii, era din cale afară de comică. Mai mult decât atât, de când micul meu cadou, intrase în casă, consecinţele acestui fapt nu încetaseră să apară asupra tatălui meu. Exact aşa cum prevăzusem.

-Dumnezeule, Bella, acea chestie o să mă omoare cu zile, reuşi să spună cu greu Charlie, dar imediat fu întrerupt, în mod imperios, de un alt strănut.

-“Această chestie” se numeşte Morris, este motănelul meu, tată, şi sub nici o formă nu am de gând să renunţ la el. Mai mult decât atât, nu spuneai tu, că ai dori să ai nişte animale în casă?

-Mă refeream la peşti!!! continuă Charlie, de-a dreptul deznădăjduit acum, uitându-se la mica vietate ce se odihnea acum în braţele mele, jucându-se voioasă cu mâna mea.

Bineînţeles că tatăl meu, nu ştia faptul că adevăratul motiv pentru care devenisem atât de ataşată de acest pisoi, era mai simplu de atât: Edward mi-l dăruise, şi asta era de ajuns, am continuat mental, uitându-mă la ochii perfect rotunzi ai animăluţului, care în ultimul timp, se obişnuise perfect cu micuţa mea cameră. Îl adoram, ce mai, iar simpla lui fire jucăuşă, mă ducea cu gândul la Alice, un inepuizabil vulcan de energie.

-Peşti, tată??? Cred că glumeşti? Sunt prea plictisitori…

-Dar măcar nu lasă păr în toată casa… termină înfrânt, căutând disperat prin sufragerie o batistă, înainte de a manifesta alte simptome.

Zis şi făcut, numai că influenţa prezenţei lui Morris, în apropierea nărilor sensibile ale lui Charlie nu putea fi evitată, fapt pentru care un alt strănut, domina liniştea binecunoscută a camerei. Aproape că nu îmi putea stăpâni râsul, mai ales la vederea lui Charlie care ieşi aproape bucuros din casă, plecând la servici, numai pentru a scăpa de pacoste, aşa cum denumea el, această “chestie”.

Veselă la simplul gând că mă voi întâlni probabil cu Edward în câteva ore, am părăsit sufrageria, cu gândul de a mă refugia în baie pentru un duş fierbinte. Bineînţeles, şamponul meu cu aroma de căpşuni, ce îi plăcea lui atât de mult, nu trebuia sub nici o formă să lipsească din peisaj. Ajungând la baza scărilor, am auzit în schimb soneria telefonului meu mobil, uitat pe măsuţa din living, şi ştiind că nu poate fi altcineva decât Edward, m-am grăbit să răspund.

-Bună iubitule… am deschis dicutia îmbujorată din nou, dar fericirea mea fu scurtă, la auzul vocii panicate a lui Edward.

-Bella, Jake este liber, vin la tine imediat, răspunse, transmiţându-mi involuntar starea de panică, dar el parcă îmi citise gândurile.

-Edward…

-Nu te speria iubito. Vin la tine şi nu te voi scăpa din ochi, ok? Linişteşte-te…

-Te aştept…

-Ajung imediat. Te iubesc, termină discuţia după care închise telefonul, lăsându-mă  în continuare, stană de piatră lângă telefon.

Imediat am avut impulsul de a-l suna pe Charlie, dar realitatea m-a izbit brusc. Aveam multe să-i spun, dar totul era prea brusc. Cum ar fi sunat? Ştii tată? Îmi este frică de Jake, de ce ar putea face, din cauza simplului fapt, că ştie, că eu am o relaţie cu Edward… Aaah… Şi să nu uit: ţi-am pomenit că Edward de care vorbesc, este de fapt, Edward Cullen, fiul lui Carlisle, şi propriul meu profesor de literatură? Era ridicol.

Faptul că ascunsesem atât de mult timp, adevărul faţă de tatăl meu, începea să mă afecteze la propriu, şi îngândurată, am început să mă plimb agitată prin casă în aşteptarea lui Edward, în încercarea de a face timpul să treacă mai repede.

Minutele parcă treceau cu încetinitorul, şi uitându-mă în continuu la ceas, am observat că Edward întârzie. Ciudat. A fost reţinut cu ceva? Probabil că îi anunţă şi pe Jasper şi Emmett între timp? Cine ştie? Încă zece minute au trecut, iar îngrijorarea mea ajunsese la limite, aşa că disperată am luat din nou telefonul pentru a-mi suna iubitul numai ca să constat cu stupoare că era închis. Nu am apucat în schimb să mă panichez, pentru că în acelaşi moment, soneria casei mele s-a auzit, şi extrem de uşurată, am fugit la uşă, pentru a deschide. Bucuria mea s-a transformat în schimb în groază , la vederea lui Jake, aparent senin, dar cu un rânjet înfricoşător ce îi completa expresia, şi aşa neîndurătoare.

-Bells? Nu ne-am mai văzut de mult… Mi-a fost dor de tine… deschise el discuţia, dar încăpăţânată am încercat să-i închid uşa în nas. Prea târziu însă, pentru că îmi prevăzuse gestul, aşa că fără nici un efort, puse piciorul în uşă, blocându-mi elanul.

-Pleacă Jake!!!

-Atât de ostilă, Bella, nu te-ai schimbat deloc, şi eu ţi-am simţit lipsa să ştii, continuă la fel de senin, poftindu-se singur în casă, moment în care m-am dat precaută doi paşi înapoi, încercând să nu arăt cât de speriată eram de fapt.

-Edward va veni aici dintr-un moment în altul…

-Serios??? Atunci ce-ar fi să îl aşteptăm amândoi? continuă el, ca şi cum se bucura de o glumă înţeleasă numai de el. Nu îi înţelegeam reacţiile. Ştia foarte bine, că dacă Edward îl găseşte aici, nu îl va lăsa să scape cu una cu două. De era brusc atât de liniştit?

-Pentru binele tău, Jake, pleacă, cât mai ai timp… Cu siguranţă, Edward…

-Cu siguranţă, Edward, nu va putea face absolut nimic, ÎN STAREA ÎN CARE ESTE EL ACUM… a terminat triumfător, cu o vizibilă mulţumire diabolică, întipărită în ochii lui, ce acum păreau a aparţine unui om nebun.

Mă uitam speriată la Jake, dar subit, cuvintele spuse de el, nu îşi făceau loc în mintea mea. Eram incapabilă să înţeleg rostul lor… deşi îmi ţipau în ureche supărător de tare, ignorându-mi bătăile inimii tot mai rapide şi sentimentul de panică ce începea să îşi facă simţită prezenţa. Despre ce vorbea!?!?!

“În starea în care este el acum… în starea în care este el acum… în starea în care este el acum…” auzeam încontinuu, în acelaşi moment în care lacrimi pe care nu ştiam că le aveam, au început să-mi inunde obrajii, iar trupul meu a început să tremure convulsiv.

Edward întârziase, cu peste 20de minute, telefonul îi era acum închis, deşi el nu obişnuia să şi-l închidă. Jake era aici cu mine, deşi el a fost întotdeauna un laş, fiindu-i cu adevărat frică de Edward. Atunci ce cauta aici??? Răspunsul pe care l-am găsit, m-a năucit atât de tare, încât durerea pe care am simţit-o atunci îmi întoarse stomacul pe dos. Lacrimile au început să-mi înceţoşeze vederea, nedorind să accepte realitatea. Jake avea de-a face ceva cu faptul că Edward întârzia atât, asta era acum ceva clar, de asta era atât de liniştit, atât de împăcat cu sine? De ce? Probabil pentru că era sigur de faptul că Edward nu are cum să vină acum aici. Realizarea acestui sumbru scenariu, m-a năucit complet, iar orbită de durere, m-am năpustit asupra lui Jake, cu toată puterea mea, infinit mai mică decât a lui, tremurând de nervi şi încătuşată de propriile sughiţuri de plâns.

-Ce i-ai făcut??? Ce i-ai făcut, idiotule??? ţipam disperată bătându-l cu pumnii în piept, deşi eram conştientă că făceam ăsta degeaba, pentru că întregul corp al lui, nici că se clinti din loc.

Ochii lui Jake, se uitau acum la mine impasibili, dar măcinaţi de o răutate diabolică, dând frâu liber, scenariilor care de care mai monstruoase, ce mi se derulau acum în minte. Se întâmplase ceva rău, ceva foarte rău. Nuuu… Nuuu… Edward?!?!

Eram disperată şi refuzam cu orice preţ să accept, să realizez mai exact ceea ce tocmai aflasem, mai mult şi din cauza golului ce era acum în mintea mea, şi care mă paraliza tot mai mult, nelăsându-mă să reacţionez în nici un fel. Sentimentul de panică, atât de bine înrădăcinat, îmi insuflase o stare ciudată de nebunie, mă simţeam ca şi cum aş fi fost în transă, acesta fiind probabil mecanismul propriei mele minţi de a se autoapăra în faţa durerii. Totul părea în schimb, în zadar, pentru faptul că propria mea conştiinţă trădătoare, îmi striga şi acum în urechi, ca de fiecare altă dată… “ŢI-AM SPUS SĂ STAI DEPARTE DE EL!!!” De ce nu o ascultasem, de ce??? Simţeam că mă prăbuşesc în întuneric, numai că Edward nu mai era acum lângă mine. Sentimentul de abandon era năucitor, iar scenariile din capul meu, deveneau şi mai grave cu fiecare secundă ce trecea. Simţeam că viaţa mea se sfârşeşte, sub ochii mei, chiar înainte de a fi început.

EU… FĂRĂ EDWARD…

“Unicul gând al vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, eu aş continua să exist; şi dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa…” (HEATCLIFF)

Nu credeam că voi simţi vreodată adevarata frică de a-l pierde pe Edward; acest scenariu, nici măcar în cele mai rele coşmaruri, nu îşi făcea simţită prezenţa.

“Ajung imediat. Te iubesc… ” îmi răsunau dureros acum în minte ultimele lui cuvinte, dar cu o totul altă semnificaţie, o plăsmuire disperarata a întregii mele fiinţe: Edward trebuie să se întoarcă la mine mai devreme sau mai târziu, indiferent de orice, pentru că mi-a promis asta… mi-a promis că niciodată nu mă va părăsi.

Iar eu… EU ÎL IUBESC… DECI ÎL CRED…

……………………………………………………………………………………………………….

Presupun ca nu v-ati asteptat la asta, nu?

Sper sa va placa si revin cand pot cu nextul…

In scurt timp voi posta si capitolul doi din FALLING FOR YOU, asa ca v-as ruga sa reveniti pe site si atunci… 🙂

Kisses 🙂

Anunțuri

9 gânduri despre „Capitolul 21-Ce i-ai facut???

  1. app..prima…deci…cum ai putut sa ne faci asa cva?:((…si c i-a facut jake?…ssssper k nu llll-a ooooommmmooooorrrraaatttt….da?:((…te rog..sa nu fie asta:((…astept cap 22…cred k mai nerabdatoare ca niciodata:-s

  2. Superb!:X Charlie alergic la pisici :))
    Uh!Ma asteptam ca Jake sa faca vreo prostie 😐 Sper ca Edward e bine 😦
    Ma bucur ca Tanya s-a inlaturat din aceasta poveste 🙂
    Astept continuarea:X
    Spor la scris:*

  3. Hey…You!
    Ce-ai facut?Ne-ai lasat in aer,mult prea in aer…trebuie sa iti spun ca inceput a fost unul bun…chiar se anunta promitator de plin de fericire…apoi am ramas masca…Tanya…i-a spus lui Ed adevarul desi ma cam macina indoiala….poate vroia sa il faca pe Ed sa plece ca Jake sa il astepte…desi ma gandesc ca Edward oricum pleca deci nu avea de ce sa faca asta.In concluzie Tanya chiar a facut un lucrur bun,si nu a fost o unealta a razbunii oricat de ciudat ar parea….Charlie e destul de haios…pesti,dak stau sa ma gandesc si eu probabil i-as alege….dar din cu totul alte motive….Bella…iar o portie de durere pt ea…cu livrare la domiciliu ink…totusi cred k Edward o sa vina,i-a promis.
    Cu siguranta va veni,o iubeste prea mult si i-a promis.Pe Jake chiar eu l-as decapita dak as putea….
    Inca nu m-am dezmortit….M-ai luat prin surprindere,nu ma asteptam la asta,stiam ca se va pune ceva la cale dar nu nimik de genul…Anyway…Ca intodeauna capitolul este unul special asa cum ne-ai invata…cu toate ca,cred k toate fetele sunt de acord cu mine a fost prea scurt…(l’m joking).
    App..am citit acum si One shoot-ul…m-a lasat masca,m-a atins…inca am fraza adanc memorata in mine…..”M-a parasit,a plecat….”
    Ma duk la bucatarie sa imi fac un ceai k is racita cobza…nimik nu ma face sa ma simt prea bine…nici makr soarele care a fost azi pe cer nu m-a animat din pacate…sa ai o sapt usoara si frumoasa la munk…
    si sa ai parte de multa,multa inspiratie…
    pe data viitoare..
    kisses&hugs

  4. Ma asteptam la ceva rau mai ales ca ai specificat anterior ca le-ai lasat personajelor inca un capitol de fericire insa nu imi imaginam ca Jake sa ii faca rau lui Edward. Un capitol frumos, ca toate celelalte de fapt si astept cu nerabdare urmatorul capitol. xoxo

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s