Capitolul 19-Secrete

EPOV

Era aproape ora 4 dimineaţa şi de abia am reuşit să plec de la Bella. Normal ar fi fost să mă simt obosit, sau măcar uşor indispus, dar adevărul era că mă simţeam eliberat, împăcat, ca şi cum o mare greutate mi-ar fi fost luată de pe umeri. După 3ani de zile, imaginea Forks-ului în noapte, care involuntar îmi amintea de accident, acum nu mă mai speria, din contră. Ajunsesem să accept ceea ce ce mi se întâmplase mie şi lui Anthony, ajunsesem să accept ca fiind o mare nefericire, dar mai presus de toate, ajunsesem să mă simt împăcat cu gândul că, până în ultima clipă, îl ajutasem pe Anthony aşa cum am putut. Nu mai era totuşi timp pentru regrete. Cu ajutorul Bellei, am reuşit să mă despart de trecut şi să mă regăsesc în prezent. Era pentru mine, un pas uriaş, dar care îmi provoca o bucurie încărcată până la refuz de speranţă. De ce? Pentru că prezentul era acum, teribil de dulce: EU şi BELLA. Cu toate astea, în aproximativ trei ore, zorii zilei vor apărea, şcoală va veni şi ea, iar profesorul Edward Cullen şi D-ra Bella Swan, se vor prezenta la datorie, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Şi totuşi ce se întâmplase? TOTUL ŞI NIMIC. Cum vine asta? Simplu. TOTUL pentru mine şi Bella… şi NIMIC… pentru ceilalţi. Normal, în ecuaţia cu noi doi, un al treilea factor nu îşi mai avea sensul, dar eu ştiam foarte bine, că CEILALŢI, nu era deloc un factor de neglijat. Mai erau aproximativ două săptămâni de şcoală şi speram să rezistăm aşa, dar totuşi vom reuşi? Familiile noastre vor afla oricum, aşa era şi normal, dar nu puteam spune nimic acum despre restul; viitorul nu îl puteam bănui.

Ştiind că nu mai are nici un rost să încerc să dorm acum, numai pentru a aţipi o oră, am intrat în casă, cu gândul de a mă refugia în biroul lui Carlisle, pentru a mai corecta nişte lucrări, din moment ce el cu siguranţă dormea în continuare. O lumină difuză în schimb, care se vedea încă din sufragerie îmi atrase atenţia. Nu a trecut mult timp până să îmi dau seama că sursa de lumină venea din biroul spre care mă îndreptasem din start. Carlisle era acolo.

-Tată??? Ce cauţi aici? am întrebat surprins, în acelaşi timp în care, el se întoarse din fotoliul său mare de piele, privindu-mă serios.

Oricine intra în această încăpere spaţioasă, care reprezenta practic sanctuarul lui Carlisle, nu putea să nu observe, mobila fină şi veche, biblioteca de mahon din colţul camerei încărcată cu volume întregi de medicină, într-o stare excelentă, întregul birou, în care îşi găseau locul alte tratate importante din medicină, câteva suveniruri importante din punct de vedere sentimental, două poze de familie, înrămate în argint, una cu Esme şi Carlisle la o petrecere de acum câţiva ani, şi a doua, cu mine, Alice şi Anthony, făcută chiar înainte de accident, covorul de culoare maro închis în ton cu întreaga încăpere, candelabrele vechi şi nu în ultimul rând şemineul, ce dădea întregii locaţii un aer poetic, un sentiment de linişte şi pace. Îmi aminteam şi acum de câte ori, în adolescenţă, mă pierdeam în liniştea acestei încăperi, adâncit într-o carte de beletristică, în povestea de dragoste sau de război, cu domniţe veneţiene sau războinici neînfricaţi, pierdut în scrierile lui Shakespeare şi nu numai, în istoria britanică a secolelor trecute. Era fascinant, iar simpla atmosferă a acestui întreg birou, adâncea şi mai mult aerul de istoric şi vechi.

Ochii lui Carlisle, deveniseră acum extrem de blânzi, cearcănele sale provocate de oboseală, estompându-se vizibil, pe măsură ce mă analiza atent din cap până în picioare. Cu siguranţă nu dormise toată noaptea. De ce? Mi-am adus aminte brusc, faptul că, de la accidentul Bellei de la şcoală, nu mai vorbisem deloc cu tatăl meu. De la discuţia aprinsă de la spital din biroul lui, mai exact de peste 4zile, îl evitasem voit, ieşind dimineaţă din cameră după ce el pleca la spital, iar seara având programul meu. Îmi era greu să îmi privesc tatăl în ochi chiar şi acum când, datorită Bellei, reuşeam să văd lucrurile altfel. Pur şi simplu, nu suportam să văd regretul ce i se citea în ochi, zi de zi, părerea de rău, oboseala întipărită pe fiecare trăsătură a lui, încă de acum 4ani.

-Edward? Intră fiule, te aşteptam… spuse el încântat se pare, lăsând cartea din care citise până acum, pe masă, după care se ridică, venind înspre mine.

Curajul şi hotărârea pe care le aveam când intrasem în casă acum câteva minute, îmi dispăruseră în schimb acum, iar ideea unei discuţii serioase, mă speria acum din cale afară de mult.

-Mă grăbesc… de fapt… ăăă.. mă duc în camera mea… m-am bâlbâit încet, lăsându-mi privirea în jos şi pregătindu-mă să fac cale întoarsă, dar vocea lui Carlisle mă opri pe loc.

-Edward, te rog, este important, începu el, punându-mi încet mâna pe umăr, întorcându-mă înspre el.

Nu am mai putut să îl ignor şi spăşit, mi-am ridicat privirea la nivelul lui. Eram amândoi nişte bărbaţi înalţi, cu ochii verzi, cu simpla diferenţă, că el avea părul de un blond natural, uşor încărunţit acum. Zbuciumul interior pe care l-am citit în privirea lui  era greu de descifrat. Nu îl înţelegeam. Trebuia să fie supărat, aşa era normal nu? Mâna lui în continuare pe umărul meu, îşi slăbi vizibil strânsoarea, după care, îi dădu drumul într-un final. Înainte să înceapă să vorbească el însă, am izbucnit eu.

-Înainte de a-mi spune ceva tată, dă-mi mie voie să îţi spun că o iubesc pe Bella mai mult decât orice, şi că sub nici o formă nu vreau să mai ascund asta. Nu mă mai interesează, nu pot să fiu altfel, şi chiar dacă mă condamni, nu pot…

-NU TE CONDAMN… îmi întrerupse el hotărât şirul gândurilor, lăsându-mă din cale afară de uimit.

Ochii lui nu trădau acum decât bunăvoinţă, iar simpla bunăvoinţă, mă durea parcă mai mult decât ar fi fost nevoie. De ce toată lumea părea să fie atât de bună cu mine, de ce nu mă condamnă nimeni până acum? Era pur şi simplu de neînţeles pentru mine, iar suferinţa mea din ultimii ani, părea parcă fără rost.

-Poftim?

-Nu te condamn Edward, nu pot face asta, dar MĂ CONDAMN PE MINE, pentru faptul că ţi-am dat de înţeles că, Anthony ar fi fost mai important pentru mine.

-Tată, nu…

-Te rog, lasă-mă să termin, Edward. V-am iubit şi vă iubesc pe AMÂNDOI la fel. Întotdeauna a fost aşa, iar dacă tu ai crezut altceva, nu pot decât să îmi asum vina, cu o extrem de mare părere de rău. Nu mă pot ierta.

-Carlisle, dar…

-Nici un dar fiule. Este adevărat că m-am bucurat nespus că Anthony urma să facă medicină, dar asta nu a însemnat nici o clipă, că aş fi fost dezamăgit de tine. Eraţi două firi diferite, ca ziua şi noaptea, dar aţi fost amândoi, extrem de inteligenţi şi ambiţioşi, mai mult decât aş fi sperat vreodată. Aţi fost lumina ochilor mei, şi chiar dacă Anthony nu mai este printre noi, asta nu înseamnă că  nu sunt mândru şi de tine Edward. Întotdeauna am fost, şi acum chiar şi mai mult. El a fost raţionalul, dar tu eşti artisticul, iar faptul că ai avut curaj să treci peste toate şi să te apropii de Bella, îmi întrece şi mai mult aşteptările.

Mă uitam la Carlisle şi nu îmi venea să cred. Îmi simţeam lacrimile în colţul ochilor, îi vedeam ochii încărcaţi de suferinţă, dar ştiam că mă înţelege în sfârşit. Era un sentiment de nedescris.

-Îmi pare rău, Edward.

-Mie îmi pare rău tată. M-am pierdut cu firea atunci…

-Nu are de ce să îţi pară rău. Te-am iertat încă de când ai ieşit de pe uşă, dar mi-am făcut foarte mari griji pentru tine. Sub nici o formă nu aveam de gând să las lucrurile aşa.

-Îţi mulţumesc tată, i-am răspuns după care l-am îmbrăţişat sincer.

Bucuros şi vizibil uşurat, îmi răspunse la îmbrăţişare, şi punându-şi mâna după umerii mei, am păşit amândoi împăcaţi, spre cealaltă cameră. Era ca şi cum nu mai aveam o grijă în lume şi păşeam amândoi spre un viitor decent. Vocea lui Carlisle continuă înflăcărată.

-Să o aduci pe Bella la noi. Mi-ar face plăcere să o cunosc pe cea care i-a înseninat viaţa fiului meu.

-Vorbeşti serios? am întrebat fericit.

-Cu siguranţă… a răspuns el hotărât, după care ne-am îndreptat spre sufragerie.

Ştiam că lucrurile nu s-au terminat aici, dar măcar eram bucuros că aveam acordul familiei. Conta enorm pentru mine, iar apropierea de tatăl meu ajuta şi mai mult.

IAR MIE ÎMI ERA ATÂT DE DOR DE EA…

BPOV

Dimineaţa a venit mai repede decât mă aşteptam, dar lipsa de somn nu îşi făcea simţită prezenţa deloc. Uitându-mă în oglinda de la baie, pentru prima dată îmi plăcea ceea ce vedeam. Faţa îmi era îmbujorată, ochii luminoşi, dar mai important decât orice, inima îmi bătea parcă din nou, după atâta timp, respiraţia îmi revenise la normal, şi nu în ultimul rând: IUBEAM… Eu, Isabella Swan, IUBEAM, oricât de incredibil ar suna. Trăiam din nou…

Entuziasmată, m-am întors în camera mea şi deschizându-mi sertarul cu haine, am dat la o parte pantalonii largi şi zecile de hanorace mari, până ce am găsit, într-un final, o bluziţă mulată şi comodă de un albastru marin, cu decolteu în V, dar şi o fustă de blugi până la genunchi, de culoare potrivită.

Alergând aproape la parter, am luat în fugă, nelipsitul baton de cereale, şi sărutând obrazul lui Charlie, am ignorat pe cât posibil faţa înmărmurită de-a dreptul, la vederea mea, şi am ieşit pe uşă. Chevy-ul meu antic m-a salutat prin acelaşi zgomot asurzitor şi în aproape 20 de minute, imaginea liceului din Forks, a apărut la orizont. Ştiam ce mă va aştepta, dar acum eram o Bella NOUĂ, mai încrezătoare, optimistă şi veselă. Din spusele lui Leah, care rămăsese de altfel singura mea prietenă, ştiam foarte bine că ceilalţi elevi vedeau incidentul dintre mine şi Jake ca o ceartă între îndrăgostiţi, iar spre fericirea mea, intervenţia lui Edward era privită de ei, ca ceva făcut din pură datorie. Astea fiind spuse, ştiam că va trebui acum, cu atât mai mult, să nu dau nimic de bănuit, mai mult şi pentru faptul că CEILALŢI, cu siguranţă vor fi cu ochii pe mine, cu ochii pe NOI.

Leah, îmi ieşi în întâmpinare, dovedindu-mi încă o dată, cât de devotată prietenă era. Gaşca celor populari, se destrămase: Jake era la închisoare, Jessica şi Mike rămăseseră de partea lui, iar eu şi Leah eram singure. Un nou început, noi perspective.

-Hei, Bella… deschise discuţia, venind lângă maşina mea, după care mă îmbrăţişă afectată.

-Bună, Leah, mi-a fost dor de tine, i-am răspuns veselă, răspunzându-i la îmbrăţişare, şi încercând să îi ignor privirea uimită.

Mă privea aşa cum mă privise şi Charlie de dimineaţă, dar ştiam că toată lumea se va obişnui mai greu cu NOUA BELLA. Mă aşteptasem în schimb, nu mă mai deranja, şi eram chiar pregătită pentru ceea ce urma, atâta timp cât Edward era cu mine. Aveam impresia că el era cheia la toate necazurile mele.

-Bella? Eşti bine? întrebă Leah, serioasă acum.

Ştiam că bănuia mai multe, dar admiram mult la ea faptul că niciodată nu mă forţa să îi spun mai mult decât era nevoie. Nu insista unde era nevoie şi mă înţelegea oricum.

-Da, Leah, CHIAR SUNT BINE, MAI BINE DECÂT NICIODATĂ… am răspuns fericită şi încrezătoare. Privirea ei se lumină considerabil.

-Mă bucur atât de mult Bella. Mă bucur pentru voi, răspunse la fel de serioasă, lăsându-mă cu gura căscată. Nu îmi venea să cred.

-Ştii???

-Numai un om îndrăgostit nebuneşte de tine, ţi-ar fi luat apărarea astfel. Credeam că o să-l omoare pe Jake, nu că nu ar fi meritat, dar m-am speriat teribil.

-Nu ştiu ce m-aş face fără Edward, Leah. Acum el este tot ce am. Atât de simplu, i-am răspuns, strângându-l mâna uşor, încrezătoare.

-Nu va fi deloc uşor dar stai liniştită, Bella. Meritaţi să fiţi fericiţi, asta este tot ce am de spus.

-Îţi mulţumesc atât de mult…

-Nu ai de ce… pentru asta sunt prietenele… în plus mă bucur că cineva i-a dat o lecţie lui Jake… era şi timpul…

-Ai mai auzit ceva de el? am întrebat temătoare.

-Nu, dar nici nu mă interesează… acum hai să mergem… să nu întârziem… termină Leah încercând vizibil să evite subiectul, după care mă luă spre următoarea oră.

***

Ziua trecu destul de repede şi normal, normal însemnând că toată lumea se holbase de-a dreptul la noua mea ţinută dar nici că îmi pasă. La prânz, atât eu şi cu Leah nu ne găseam locul în cantină. Mike şi Jessica, Lauren şi alţii, ne ţintuiau cu nişte priviri extrem de reci, aşa că nici nu se putea pune problema de a mai sta în continuare la masa celor populari. Nici că îmi mai pasă, dacă prin asta, atât Leah cât şi eu vom fi liniştite. Nu a trecut mult timp în schimb, până când Angela Weber, de altfel singură la masa ei, ne-a poftit fără ezitare să ne aşezăm cu ea la masă. Oficial o iubeam pe fata asta, pentru lipsa ei de falsitate, dar mai ales pentru bunătatea dar şi de curajul de care dădea dovadă, acum în faţa întregii şcoli. Totul părea promiţător.

O oră mai târziu, am păşit în clasa unde aveam ora de literatură. Astăzi aveam un test important pentru situaţia de final. UN TEST CU EL. Ca de obicei, nu vroiam să îl dezamăgesc pe Edward şi reuşisem să învăţ destul de bine. Îmi aminteam şi acum prima oră curs în care l-am întâlnit şi cum ochii lui verzi şi părul dezordonat, ţinuta elegantă şi expresia sofisticată, m-au dat peste cap total, făcându-mă să izbucnesc în stilul cunoscut mie: cu obrăznicie şi încăpăţânare. Îmi aminteam scurtul episod din biroul lui, după ce Mike împreună cu Jake, i-au vopsit maşina în roz, îmi aminteam atmosferele tot mai intime ce apăruseră între noi, îmi aminteam totul cu lux de amănunte. Şi bune şi rele, şi momentele fericite dar şi pe cele triste. Iubirea lui aproape din prima clipă, impotriva încăpăţânării mele absurde, grija lui aproape obsesivă pentru mine şi suferinţa mea la gândul că relaţia noastră ar fi condamnată încă din prima clipă. Şi totuşi aşa era? Nu, nu vreau să mă gândesc la asta, nu acum… NOUA BELLA este încrezătoare, aşa trebuie să fie… mi-am spus în gând în timp ce îmi pregăteam creioanele pentru unul dintre ultimele mele teste din liceu.

În scurt timp uşa încăperii s-a deschis, iar inima mi s-a oprit în loc. Îi cunoşteam până şi sunetul paşilor pe care îi făcea pe parchet, ochelarii de vedere pe care şi-i scotea tacticos de fiecare dată când se pregătea să citesca anumite citate importante din opere de literatură variate, gestica, mimică, mâna pe care şi-o trecea deseori prin păr, încercând să îl ordoneze când de fapt îl răvăşea şi mai mult, oferind o imagine mai mult decât incitantă, constituia un tic de-al lui, buzele pe care şi le strângea ritmic atunci când era atent, surâsul ştrengar care îmi lua minţile. Dumnezeule, cu siguranţă o luăm razna, am gândit în timp ce îmi simţeam obrajii arzând, pe măsură ce am simţit mirosul coloniei lui scumpe invadandu-mi nările. Refuzăm să ridic privirea, pentru că atracţia dintre noi era aproape palpabilă, şi nu ştiam dacă aş putea suporta să nu îl ating. Îi auzeam vocea în surdină, deoarece mintea îmi era cu totul ocupată, tot cu el, iar atunci când am zărit mâna lui albă şi degetele lungi şi frumoase, întinzându-mi foile de examen, aproape că am tresărit uimită.

Imediat după ce am primit testele, am început să scriu într-o veselie, iar în ultimele 5minute ajunsesem la ultima pagină a testului. Mi s-a oprit inima în loc: penultima pagină, în colţul dreata jos, era inimitabilul scris ordonat al lui Edward…

***

You alone
Are my reason to live
For the compassion you show
And the care that you give.
You came into my life
And made me complete
Each time I see you
My heart skips a beat.
For you define beauty
In both body and mind
Your soft, gentle face
More beauty I’ll ne’er find.
For you are the one
God sent from above
The angel I needed
For whom I do love.

Samuel Mitchell-All for you

***

“Bună dimineaţa, frumoaso…”

Aveam senzaţia că trăiesc într-un basm. M-am blocat şi am roşit toată în încântare, după care am ridicat sfios privirea, uitându-mă pentru prima dată în clasă. Toţi erau afundaţi în propria lucrare, şi atunci am întors privirea spre el. Cu siguranţă îmi observase reacţia de la început, pentru că acum avea un zâmbet diabolic, pe care se chinuia din răsputeri să şi-l ascundă. Încă două săptămâni şi vom putea recunoaşte că suntem împreună oficial: doar două săptămâni. I-am răspuns la zâmbet, după care m-am apucat din nou să scriu la lucrare, pentru a o termina, dar nu înainte de a-i răspunde la micul mesaj, ocupând celălalt colţ al paginii, cel stâng, cu scrisul meu mult mai urât în comparaţie cu al lui.

“Buna dimineaţa, iubitule…”

Cu siguranţă că ne comportam ca nişte copii, dar eram nişte copii, a căor aşa-zisă copilărie lipsise, datorită necazurilor din ultima vreme, iar acum, în prezent, orice clipă în plus de fericire era mai mult decat preţuită..

TRǍIAM DIN NOU…

Iubeam din nou…

Jake POV


5276 de zgârieturi în tavan, 37 de urme de la vopseaua scorojită de la ferestre, 35de bare de metal ce îmi completau celula. Cullen, îmi vei plăti pentru asta, îţi jur. Te voi lovi unde te doare mai tare. Punându-mi mâna pe bandajul de la coapse, am inceput din nou să tuşesc dureros, gemând de durere. Aveam doua coaste rupte. La naiba.

-Ai o vizită Black, prima de altfel, se auzi vocea sictirită a poliţistului care era de tură acum.

Am părăsit imediat celula inuman de minusculă, după care am păşit într-o încăpere o idee mai mare, cu o masă în mijloc, însoţită de două scaune. În sfârşit persoana pe care o aşteptasem de atâta timp venise. Planul meu trebuia să continuie, aşa că imediat ce gardianul a plecat, nu am mai irosit nici o secundă.

-Bună Tanya.

-Arăţi groaznic, Jacob. Bucuroşi de oaspeţi?

-Normal:pentru că tu mă vei ajuta.

-Ce te face să crezi asta?

-Simplu, iubito, daca nu mă asculţi, toata lumea va afla, ca noi doi am fost amanţi… Nu vrei asta, nu?

……………………………………………………………………………………………………….

Este gata si capitolul 19. Mai intai de toate, va recomand, pentru cei care nu ati facut-o inca, sa cititi si fic-ul one-shot, tradus de mine, numit MEMORIES OF US, pe care il gasiti in bara de mai sus. Este o povestioara prea frumoasa si este pacat sa o ratati.

In al doilea rand, IMI CER SCUZE, pentru faptul ca nu am postat mai devreme, dar chiar nu am avut cum. De ce? Job-ul imi ocupa majoritatea timpului. Plec de acasa de la 06.30, ma intorc pe la 18.00, imi este extrem de greu sa mai gasesc si timp liber, oboseala este mare, dar in orice caz, am sa fac tot posibilul sa postez macar o data la 2saptamani, nu mai mult.

Stiu ca nu este un capitol prea inspirat, dar m-am chinuit sa il termin un pic mai repede, si ca raspuns la mesajele voastre. Sa nu credeti ca nu le-am citit. 🙂 Sper sa va placa totusi.

Kisses… si un week-end placut la fiecare. 🙂

15 gânduri despre „Capitolul 19-Secrete

  1. In primul rand-nimeni nu te condamna pentru ca nu ai scris in ultimul timp-timpul tau este timpul tau,iar tu esti perfect indreptatita sa te bucuri de el in maniera care iti place.In realitate noi trebuie sa-ti fim recunoscatori ca ne incanti cu creatia ta,atunci cand esti extenuata…
    In privinta capitolului este minunat-ca intotdeauna,si chiar nu inteleg de ce tu crezi ca este un capitol neinspirat?! Este superb,in plus,am aflat o…hmmm…informatie,care m-a socat complet:Jacob si Tanya sunt amanti…Jacob si Tanya sunt amanti…wow,se tot repeta informatia aceasta in mintea mea si inca este dificil de asimilat.Ei bine,acum sunt complet sigura ca Tanya va crea probleme mari in paradis.Ma intreb care este planul lui Jacob…
    Nu pot sa iti explic cat de mult ma bucur ca ne-ai prezentat si perspectiva lui Jacob,dar acest fapt nu inseamna ca nu m-am bucurat de perspectivele lui Edward si Bella 🙂
    Inca din momentul in care Edward a avut aceea explozie de furie dezlantuita impotriva tatalui sau-eram convinsa ca vom asculta si versiunea lui.Un alt fapt de care eram complet sigura era faptul ca tatal lui nu era dezsamagit de el sau ca isi dorea ca el sa moara in locul lui Anthony asa cum a insinuat Edward in capitolul anterior,ci doar incerca sa-l avertizeze pentru ca ii doreste doar binele si linistea sufleteasca.Ma bucur ca au discutat si au rezolvat aceasta confuzie.
    Un alt aspect al capitolului care imi place este melodia:’My Everything’ care se potriveste perfect propozitiei:”Un nou inceput,noi perspective.”Desi situatia nu este perfecta-cei doi se bucura de iubirea lor cu orice ocazie-precum notita de la sfarsitul lucrarii-este un alt aspect care imi place la capitolul tau…
    Marturisesc ca sunt nerabdatoare sa citesc capitolul urmator,dar voi astepta oricat este necesar-nu te extenua,bucura-te de timpul tau liber 🙂
    Pupici,Roxana…

  2. Superb:X Ma bucur sa-i vad asa fericiti:X
    Ah!Nici nu vreau sa ma gandesc ca Jake si Tanya ar putea sa le umbreasca fercirea 😐
    Wow!Jake si Tanya amanti o-: asta da surpriza :)))
    De abia astept continuarea:X
    Spor la scris:*

  3. Crede-ma nici macar nu am cuvinte sa descriu complet tot ce am simtit in capitolul asta…e mai mult decat superb 😡
    Cat despre timp, nu iti face probleme…postezi cand poti tu si e de inteles ca esti obosita dupa atatea ore de munca.
    O sa citim in continuare acest fic, indiferent cat de des postezi, pentru ca sunt convinsa ca a ajuns la sufletul oamenilor.
    Altceva, nu stiu ce ar mai trebui sa spun decat ca esti o autoare minunata si ficul tau chiar are esenta.
    Ai grija de tine :*:*:*

  4. “Bună dimineaţa, frumoaso…”…“Bună dimineaţa, iubitule…”:X:X:X:X…so cute:X…pff…si tanya cu jake amanti…si pe deasupra…viitori parteneri:-L….astept cap 20…sa va c o sa se intample…kisses:*>:D<

  5. chair foarte bun capitolul si interesnat si nu ai cums a ne dezamagesti tu:Pdoar personajele prin faptele lor(jacob&tanya)felicitari!:*take care!

  6. “Whatever you do in life will be insignificant but it is very impor¬tant that you do it because…
    You can’t know…
    You can’t ever really know the mean¬ing of your life…
    And you don’t need to…
    Just know that your life has a meaning…
    Every life has a meaning… whether it lasts one hundred years or one hundred seconds… Every life…
    And every death… changes the world in its own way…
    Ghandi knew this. He knew his life would mean something to someone, somewhere, somehow. And he knew with as much certainty that he could never know that meaning…
    He understood that enjoying life should be of much greater concern then understanding it. And so do I.
    You can’t know…
    So don’t take it for granted…
    But don’t take it too seriously…
    Don’t postpone what you want…
    Don’t leave anything misunderstood…
    Make sure the people you care about know…
    Make sure they know how you really feel…
    Because just like that…
    It could end.”
    -Will Fetter (Tyler voice-over end¬ing in one of the first Remember Me scripts….
    Hey….in primul rand trebuie sa imi cer scuze k a durat atat…dar acum ca ai servici ma poti intelege…in ultimul timp nu am mai citit mai nimic,defapt nu am mai avut rabdarea necesara,avusei si musafiri…si stii cum este..Greu…but….today am citit cap tau.O sa incerc sa nu ma repet dar nu promit.
    Intre Ed si Bell’s e totul ok acum(pt moment),asa ca o sa incep cu discutia dintre Ed si tatal sau.Ma bucur ca au vb,aveau ambii nevoie sa isi gaseasca linistea pe care o pierduse de la moartea lui A….iar Bella a fost cea care a fost la mijloc…a intermediat toata situatia…si mai mult decat atat spunandu-si amandoi secretul care nu ii lasa sa traiasca cumva au reusit sa isi revina si sa o ia de la zero.
    Dar acum Tanya va interveni intre ei.Sa iti spun sincer nu prea ast cu nerabdare urm.capitole…cred ca se anunta vremuri grele pt cei doi si nu numai…un singur lucru imi doresc,ca blonda asta nenorocita impreuna cu amantul sau sa nu ii distruga cvariera lui Ed…nu vreau sa piarda asta…God,mai sunt doar 2 saptamani,ce se poate intampla in timpul asta?(la asta imi pot raspunde singura MULTE!!!!)….
    dar tu si cu mintea ta sclipitoare o sa faci ce e mai bine pt ei,ca sa nu iasa prea sfasiati din toata harababura asta…
    Mai trebuie sa iti spun ca e mortal cap?sper ca nu…Stilul tau de a scrie si descrie sentimentele ar face pe oricine la inimioara…Nu-i problema cu timpul…cred k toata lumea te poate intelege,eu una imi dau seama cat de extenuata te poti simti uneori….
    spor la scris…si sa ai parte de un weekend linistit,plin de culorii( stiu ca iti place toamna,ca si mie de -altfel….),si dak se poate si de iubire….iti urez asta acum pt k ne vedem rar pe mess…iar weekendul se apropie cu pasii mari…
    kisses&hugs

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s