CAPITOLUL 2

-Omule, ce s-a intamplat cu fata ta? intreaba Jake imediat cum am ajuns la centru. Sper ca astazi sa prind macar un mic dejun.

-Nimic. Nimic in comparatie cu ce voi pati atunci cand toata gasca va veni dupa mine, ii spun in raspuns.

-Eric?

Rad la el. “Tu chiar crezi ca acel idiot mi-ar putea face asa ceva?” Eric este doar un alt copil de pe strada. Nu are mai mult decat 17 ani si desi nu este de mult timp prin Portland, are impresia ca se poate descurca in absolut orice situatie.

-Nu… de fapt… am intrat intr-o altercatie cu Felix si Demetri, raspund incet.

-Esti nebun??? La ce naiba te gandeai? Acei tipi au o intreaga banda in spate care acum, multumita tie, vor veni dupa fundurile noastre!!!

Din tot ce a spus Jake totusi, un singur lucru mi-a atras atentia. “Fundurile noastre” si nu fundul tau…oricat de stupid ar suna… Orice ar fi, Jake imi era un prieten, iar aici, in acest mediu, nu intalnesti asa ceva la orice pas. Cu toate astea, tipetele lui, nu au rolul de a-mi lua durerea groaznica de cap, pe care o am inca de aseara.

-Serios acum, Edward, ce a putut fi atat de interesant, incat sa ajungi sa te pui cu ei?

Se vede ca este suparat si sincer, nu il condamn. Nu vrei sa te pui cu oamenii nepotriviti in aceasta lume. Jake si eu, incercam de obicei sa trecem neobservati. Oamenii ne cunosc, dar doar atat. Daca nu esti o amenintare pentru nimeni, ceilalti te lasa in pace. Noaptea trecuta in schimb, nu i-am lasat pe Felix si Demetri sa-si atinga scopul, fapt pentru care, acum pot fi considerat o amenintare la adresa lor.

-Stiu… oftez in frustrare, apucand usor o parte din parul meu, in continuare murdar. Pur si simplu, am incercat aseara sa dorm cateva ore. Dar tu unde ai fost pana acum?

Nu este ca si cum eu si Jake am sta impreuna in fiecare seara, dar chiar si asa, a trecut mai mult decat o saptamana de cand nu l-am mai vazut. Da din umeri pierdut, facand clar sa se inteleaga ca nu stie unde a fost, ceea ce inseamna ca SAM, cealalta “personalitate” a lui, a iesit la joaca. Las balta subiectul, pentru ca nu vreau sa il fac sa se simta prost pentru ceea ce el, nu poate controla.

-In orice caz, am incercat sa dorm, dar imediat dupa au incercat sa fure rucsacul fetei care…

-Si ce? De ce iti pasa??? mi-a taiat elanul hotarat.

-Lasa-ma sa termin idiotule… Au incercat sa ii fure geanta, si atunci am vrut sa plec, pentru ca, asa cum ai spus si tu, NU IMI PASA, dar dupa asta, au incercat sa… ei bine… sa o violeze, ma opresc si stiu ca nu e nevoie sa explic mai mult pentru ca Jake se transforma in stana de piatra.

De-a lungul timpului, am dat foarte putine detalii despre viata noastra personala, inainte de a ajunge pe strada, dar un lucru sigur pe care il stiu, este ca singura persoana care l-a iubit vreodata pe Jake si a incercat sa il ajute, a fost sora lui, Rachel. A fost rapita si omorata cand Jake avea doar 15 ani.

-Dar nu au reusit sa faca asta, nu? intreaba soptit, dar eu dau din cap si il fac sa inteleaga ca i-am oprit inainte de a ajunge acolo.

-Ok. Bine atunci, raspunde el, dupa care se intoarce si se indreapta mecanic spre intrarea centrului Portland, facandu-ma sa ma simt prost pentru simplul fapt ca am deschis acest subiect cu el.

Centrul este plin de oameni. Ii separa aici pe barbati de femei si copii, din motive lesne de inteles. Femeile nu sunt in siguranta pe strada, mai ales din cauza atacurilor, ca cele de noaptea trecuta. Daca stau mai mult decat trebuie pe strada, ajung sa invete cat sa ceara pentru ceea ce li se va lua oricum intr-un final: corpul lor. Daca ma intrebati pe mine, consider ca acest lucru, este cel mai marsav dintre toate vazute pe aici.

-Edward, nu ai mai fost aici de zile intregi!!! Cand ma intorc sa o vad pe femeia pe care am ajuns sa o cunosc atat de bine, ea se opreste in loc speriata.

-Dragule, dar ce s-a intamplat cu tine?

Este Miss Elizabeth, o femeie mai in varsta ce lucreaza aici la centru ca voluntar, de o viata intreaga. O cunosc de la 12ani. De statura mica, neajungandu-mi nici macar la baza umarului, fragila, stilul Maica Tereza, dar asta nu ar trebui sa pacaleasca pe nimeni. Am vazut-o punand la locul lor, oameni de pe strada in toata firea. Nu te joci cu ea.

-Eee… stii si tu… dau din umeri. Nu se asteapta la un raspuns, pentru ca niciodata nu primeste unul.

-Haide atunci, esti mizerabil, spune apucandu-ma de brat cu o mana si ducandu-si la nas teatral, cealalta mana. Rad la gesturile ei antice, dar strang din dinti la senzatia de durere din bratul meu care este in continuare vanat de la lupta. Ma conduce in spate, unde numai angajatii centrului au acces. Cand restul voluntarilor ii atrag atentia ca nu am ce cauta acolo, le arata pur si simplu degetul mijlocul. Dupa cum vedeti, Miss Elizabeth face intotdeauna ce vrea. Ma duce in bucataria personalului, care arata ca si cum s-ar fi detonat o bomba recent.

-Stai jos, imi comanda, aratandu-mi un scaunel, si eu fac intocmai. Ai ratat micul dejun care a fost acum o ora, si uite asa ai ramas fara nimic, spune ea pocnind usor din degete.

Se duce la frigider, si scoate de acolo, o mica punga cu mancare pe care mi-o inmaneaza, dar refuz categoric din cap. Stie foarte bine ca nu am de gand sa ii iau mancarea personala. De cand sunt om al strazii, niciodata nu am cersit; mandria nu ma lasa.

-Ba ai sa primesti pachetul! Nici sa nu te aud! Ai disparut zile intregi, ingrijorand de moarte o biata batrana, si apoi ii refuzi dorinta? Nu prea cred, domnule.

Imi suprim un zambet si iau timid punga. Este o femeie prea de treaba ca sa o pot refuza. In punga se afla un sandwich, un mar si niste cipsuri. La vederea lor stomacul meu reactioneaza.

-Va multumesc, raspund incet. Ea doar da din cap dupa care se intoarce la treburile ei, stiind ca nu imi place sa fiu privit atunci cand mananc. Mai mult inhalez mancarea, decat sa o gust, la cat imi este de foame. In scurt timp vine inapoi si imi arunca un sort. Este de culoare galbena, cu mere rosii si verzi desenate pe el. Imediat dupa imi da si o pereche de pantaloni albastri, ca de cadru medical, iar eu ma uit la ea, ridicand o spranceana, intrigat.

-Termin-o. Nu cred ca iti poti permite sa faci mofturi. Pune-ti astea cat eu iti spal hainele, desi sincer astea ar trebui arse, ma cearta amuzata, fapt care ma face sa rad sincer. Miss Elizabeth este ca tipul de bunica pe care toata lumea o vrea, dar nimeni nu este indeajuns de norocos sa o aiba. Se intoarce iar eu ma imbrac cu nostimele haine. Ma simt ca o vedeta porno ieftina ai caror gurgui sunt la vedere prin sort.

-Am terminat, ii spun pentru a-i da de inteles ca se poate intoarce.

-Baiete, eu voi fi dincolo la spalatorie sa ma ocup de rufele astea; tu, ia si te ocupa in schimb de camera asta, spune dupa care imi inmaneaza o perie care cu siguranta a vazut zile mult mai bune. Iau peria si ma apuc sa curat imediat si sarguincios, recunoscator pentru tot ajutorul oferit.

Camera este de-a dreptul mizerabila. Este un spatiu lung, cu chiuvete pe o parte, si cu un dulap mare pe un altul mai mic. Dupa ce spal bine podeaua, ma apuc sa curat dulapurile. Intregul trup ma doare atunci cand muncesc si stiu ca mai trebuie sa ma uit la dus, la toate ramasitele luptei de aseara. Mai mult decat atat, la orice miscare, coastele tipa in protest dureros. Fara hainele care pana nu demult imi erau ca o bariera, pot simti mirosul urat ce vine de la mine. In astfel de cazuri, atunci cand nu ma pot spala, ma simt cel mai nenorocit. POTI SA ASCUNZI FOAMEA SI SARACIA, DAR NU POTI SA ASCUNZI MURDARIA… Am nevoie acum de o incurajare, fapt pentru care lucrez si mai mult la curatarea camerei, pentru a o impresiona cu adevarat pe Miss E. Nu stiu sincer de ce fac asta, dar simt nevoia sa ii arat ca nu sunt un idiot si ca pot face o treaba foarte buna, indiferent de situatie.

Nici 20 de minute mai tarziu, Miss E se intoarce, uimita, facandu-ma sa ma opresc din lucru, crezand ca am facut ceva gresit.

-Dumnezeule, lucrezi repede… Ai salvat aceste oase batrane de ore intregi de munca! spune cu un zambet mare, facandu-ma sa ma simt mandru de ceea ce am facut.

-Hainele tale sunt la uscator. Dute la dus si te curata bine, ar trebui sa fie gata pana ce iesi de acolo.

-Multumesc, ii spun fiind rasplatit cu un zambet calduros, si cu o strangere de brat cand ies. Stie ca ii multumesc pentru tot ceea ce a facut pentru mine inca de cand eram mic, pentru ca nu orice persoana manifesta atat de multa bunatate sincera, unei persoane ca mine, si o respect foarte mult pentru asta.

Ajung intr-un sfarsit la baia comuna si ignor pe cat posibil ramasitele de cu o seara inainte. Toti vom fi dati afara in curand. Centrul este un loc pentru nevoile urgente dar nu un loc de odihna. Ma uit in oglinda, prima care o vad de zile intregi si ma sperii de propria mea infatisare. Parca am locuit la o ferma de animale. Mizerie dar si sange uscat pretutindeni, chiar si in urechi. Fata mea arata ca naiba. Un lucru este sigur, Tweedledee si Tweedledum m-au aranjat bine. Ochiul meu drept este umflat si pe jumatate inchis, buza imi este sparta, iar fata imi este usor invinetita. Imi desfac sortul si vad ca pieptul si spatele imi sunt la fel de vinete. Imi impaturesc hainele intr-o parte si ma duc la dus. Apa nu este fierbinte ci calduta. Ma simt atat de murdar incat in acest moment as fi in stare sa fac si un dus cu apa rece ca gheata daca as fi nevoit.

Caldura apei face atat de mult bine trupului meu lovit, si incerc sa lungesc timpul petrecut la dus pe cat posibil pentru ca nu stiu cand voi mai avea parte de altul. Curios poate dar mintea imi zboara la fata de aseara. Un lucru e sigur; cu siguranta nu fusese vorba de o simpla fata ametita, iesita de la o petrecere, asa cum am vrut sa cred la inceput. Mai mult decat atat, cred ca avea nevoie de un ajutor mult mai mare, pe care nimeni nu il putea oferi in prezent. Oricine vrea sa violeze o femeie este un dement, asta este cu siguranta un lucru pe care l-am invatat din primii mei 12ani de civilizatie. Intr-un final, ma bucur de faptul ca sunt curat si ies din dus dar ma hotarasc sa nu mai iau un alt prosop pentru a ma sterge, si a-i mai da astfel lui Miss E. si mai mult de treaba.

Ma scutur aproape ca un caine, cat de bine pot, pentru a-mi pune sortul inapoi pe mine. Imi pun si pantalonii pe mine, hotarand sa ma duc din nou la Miss E, pentru hainele mele. Cand ajung la colt in schimb intru in contact cu ceva care se izbeste in pieptul meu.

-La naiba, strig din cauza durerii, ce imi amorteste inca o data trupul, de la lovitura.

-Oh, Dumnezeule, imi pare rau, nu ma uitam pe unde merg. Esti in regula?

Cunosc vocea asta. Ma uit in jos si nu vad pe nimeni altcineva, decat printesa de seara trecuta, imbracata in aceleasi haine, si in continuare lovita.

-Tu… suier printre dinti desi stiu ca furia mea este irationala. Nu este vina ei ca a fost atacata, dar pur si simplu sunt nervos pentru ca fata mea este prea batuta pentru a ma putea prezenta la un interviu pentru o angajare, asa cum planuiam. Ochii ei mari caprui, ma implora sa o inteleg, sa nu fiu suparat pe ea. Ma uit mai bine la ce am in fata ochilor. Este prea mititica, murdara si lovita. Lumea ar inclina sa spuna ca este om al strazii, dar eu stiu mai bine. Hainele ei sunt intr-adevar murdare, dar de foarte buna calitate, la fel ca si geanta pe care o purta seara trecuta. Parul ei este o mizerie, dar imi pot da seama ca a fost destul de ingrijit pana recent. Este atat de palida, in contrast, cu parul ei de culoare inchisa, aproape negru si are o frumusete a chipului numai a ei. Mult prea devreme insa, dau toate aceste ganduri la o parte si imi amintesc de bataia pe care am indurat-o din cauza ei.

-Tu esti… Oh… nu… ai fost ranit, raspunde soptit. Imi ridic bratul pentru a ma rezema de perete, dar deodata, ea se sperie, si ca din instinct, isi ridica o mana pentru a-si proteja fata. Roseste puternic printre vanatai, dupa ce isi da seama ce tocmai a facut. Furia ma cuprinde din nou, dar de aceasta data atunci cand ma gandesc la posibilitatile in care acele vanatai ar fi aparut la ea, dar inca o data incerc sa ma conving ca nu imi pasa.

-Ei bine, slava Domnului ca esti aici sa observi evidentul, spun nepoliticos.

-Inteleg ca esti suparat dar… iti multumesc… pentru ce ai facut…

Nu merita ostilitatea mea dar nu ma pot abtine.

-Da… mi-a facut mult bine…

Hotarasc ca nu imi pasa care este povestea ei. Imi vreau pur si simplu hainele uscate ca sa pot pleca. Nu vreau sa ma ingrijorez acum pentru cineva strain, nu am facut-o de ani de zile.

Imediat cand incerc sa trec de ea, unul dintre voluntarii centrului vine din partea opusa. “Ti-am spus ca nu ai ce cauta aici, ai pierdut micul dejun, iar aici este salonul de barbati oricum. Pleaca. Te poti intoarce maine sa incerci din nou.”

Da aprobator din cap, dar lacrimi ii inunda obrajii. Isi strange bratele in jurul pieptului ca si cum ar incerca sa se puna laolalta, sa isi revina. O vad iesind din cladire, lumina de afara, orbind incaperea, atunci cand deschide usa, si cum ea dispare, atunci cand usa se inchide.

-Tu, ia si te imbraca si pregateste sa iesi, mi se adreseaza si mie angajatul. Ii dau dreptate, pentru ca stiu ca am depasit cu mult orele de dimineata. O gasesc pe Miss Elizabeth, intr-o camera de lenjerie, impaturindu-mi hainele frumos. Ma face sa ma simt vinovat. Cineva imi arata mie bunatate, cand eu am refuzat sa arat asta, unei alte persoane care cu siguranta ar fi avut nevoie de ea.

-Dumnezeule, Edward, exclama surprinsa atunci cand imi vede pentru prima data vanataile de pe spatele meu si de pe piept.

Jenat, imi pun repede tricoul curat pe mine, si apoi geaca, care miros extrem de placut. Am observat de asemea, ca mi-a si cusut minusculele gauri ce se aflau pe tricoul meu, si ma intorc in baie cu micul pachet dat tot de Miss E, format din deodorant, lama de ras, periuta de dinti si pasta, pentru a fi gata. Cand ma intorc sa ii spun pentru o ultima data multumesc, imi intinde inca un pachet cu mancare.

-Sub nici o forma Miss E, ati facut deja prea multe, ii raspund refuzand sa profit de bunatatea ei.

-Ia pachetul, sau daca tu nu il vrei, da-l la cineva care chiar are nevoie, insista. Inca o data, vina pentru ca in trecut nu am stiut sa arat bunatate, ma determina sa nu ma cert cu ea si sa iau punga la plecare.

Cand ajung la o strada distanta de rau, din parcul la care vreau sa ma intorc, simt cum cineva ma urmareste. Ma intorc si vad printesa in spatele meu. Crede ca nu o vad, asa ca imi continui drumul linistit, cu ea, nu prea departe de mine. Ajung la aceeasi banca, de seara trecuta, si o simt in continuare in spatele meu.

-Nu ma poti urmari ca un catelus pierdut, sa stii… ii spun, neintorcandu-mi capul, dar o aud cum isi trage rasuflarea surprinsa, stiind ca a fost prinsa. Imi amintesc atunci cat de aiurea m-am simtit cand ea a fost alungata de la centru, asa ca ma intorc sa o privesc.

-Iti place sa ma vezi cum stau cu spatele la tine sau ai prefera sa iei un loc?

Nu o astept sa raspunda, si imi intorc atentia spre rau, dar in scurt timp, observ cu coada ochiului, cum se apropie incetisor, incetisor ca o pisicuta speriata. Dupa aproape un secol, se aseaza cat de departe poate de mine, cu jumatate de fund inafara bancii. Stam un timp in liniste, privind pur si simplu barcile care incarca peisajul, dar decid sa rup tacerea.

-Nu esti de pe aici, incep precaut, vazand cum intregul ei corp devine rigid. Ma intorc cu totul inspre ea, observand-o cum se uita nervoasa peste umar.

-Ba da, sunt… raspunde cu vocea nu mai tare decat o soapta dar fara pic de convingere in ea.

-Esti o mincinoasa teribila. Deci, nu, nu esti de aici.

Ofteaza infranta dar nu ma contrazice.

-Deci care este situatia ta? intreb si ma intind pentru a-mi pune mainile pe genunchi cand de la miscarea brusca, ea sare speriata, aproape cazand de pe banca.

-Sperioasa de fel?  O intreb din nou si ea rade fortat.

Inca o data, furia ma invadeaza cand ma intreb ce i s-ar fi putut intampla, de are asa niste reactii. Linistea intervine intre noi. Nu face nici un efort de a mai conversa, dar continua sa se uite peste umar. Stau pur si simplu langa ea, bucurandu-ma de compania placuta.

-Iti este foame? La cuvantul foame, capul ei reactioneaza imediat. Nu raspunde.

-Uite, ii spun apropiind punga de mancare incet de ea, pentru a nu o mai speria din nou.

-Nu, nu pot, ai facut deja prea multe pentru mine, raspunde, impletindu-si mainile in poala. Stomacul ei maraie in schimb zgomotos, dand-o de gol. Ma uit la ea si radem amandoi.

-Asculta, cand ai mancat ultima oara, o intreb incercand sa aleg o alta abordare.

-Duminica…

La naiba, este deja marti.

-Mananca, eu am mancat la centru. Se uita la mine, mii de intrebari dansandu-i in privire.

-Te rog, incerc sa o conving, folosindu-ma si de cel mai bun zambet al meu. Ezitant, ia punga in mana, dupa care zambeste afetata la vederea sandwich-ului ce iese la suprafata. Ii acord aceeasi intimitate pe care mi-a acordat-o si mie Miss E, si imi mut privirea inspre apa. O las sa manance linistita.

-Multumesc inca o data, spune cu un ras fortat. Si-a terminat pachetul si eu doar zambesc la ea, incercand sa ma abtin sa ii mai spun alte lucruri nepoliticoase. Pentru urmatoarele cateva ore, nu mai spune nimic, si eu fac la fel. Ne uitam la apa pierduti si din cand in cand ea se mai uita dupa umar. Ajung la concluzia ca este cu adevarat frumoasa: trasaturile ii sunt line, si are ochi incarcati de bunatate atunci cand nu sunt speriati sau salbatici. Ma fortez sa imi iau privirea de la ea. Nu vreau sa fiu prins holbandu-ma, chiar daca ea face acelasi lucru in directia mea. Cand soarele incepe sa apuna si ploaia sa inceapa, ma hotarasc sa imi gasesc un adapost, pentru ca hainele mele sa nu se ude tare.

-Ei bine, mult noroc in continuare, ma ridic cu gandul de a pleca, motiv pentru care ea tresare.

-Aaa… ok… la fel si tie… Multumesc inca o data… raspunde cu foarte multa tristete in vocea ei. Ezit pentru un moment, dar pana la urma plec, decizand ca ea nu este responsabilitatea mea si ca se va descurca de una singura pe viitor. O parasesc, nestiind nici macar numele ei, incercand pe cat posibil sa ma conving ca NU IMI PASA.

Merg aproape o mila de la rau, acolo unde dorm de obicei atunci cand ploua. Sunt doua cladiri situate atat de aproape una de alta incat acoperisurile lor aproape ca se ating, nepermitandu-i ploii sa patrunda. Ma mir ca nu este aglomerat. Cu siguranta politia a facut de curand un raid. Ma instalez confortabil, punandu-mi deodorantul si periuta de dinti in buzunarul din fata; ca sa le simt in cazul in care cineva ar vrea sa mi le fure, in timp ce dorm. Atipesc destul de repede, de-a dreptul epuizat de la noaptea trecuta. Nu reusesc sa dorm in schimb mai mult de 5minute, cand aud un usor plans.

-Asta nu mi se intampla mie, gem incet somnoros, lovindu-mi usor capul de peretele de care ma rezemam.

Ma ridic, nemaiputand sa ignor zgomotul, dupa care ma duc sa vad cine plange. Mare soc- printesa… la naiba, trebuie sa ma opresc si sa nu o mai numesc asa. Sta in afara aleii, cu genunchii la piept, plangand usor in ei, uda leoarca. Ii ating umarul usor, gest la care ea tipa cu toata puterea plamanilor.

-Iisuse Hristoase! Vrei sa creada politistii ca iti fac ceva???

-Oh… Doamne… imi pare rau… M-ai speriat… raspunde ridicandu-se in picioare, si stergandu-si lacrimile. Arata ca o pisicuta plouata.

-Asta este foarte usor de facut… Nu ma contrazice, ci doar da din cap si eu incep sa ma ud de la ploaia tot mai puternica.

-Haide cu mine, ii spun facand-o sa ma urmeze. Intra inauntru, picuri de ploaie picurand din haine, dupa care se aseaza din nou jos, punandu-si genunchii la piept; tremura toata. La naiba, daca mai sta mult asa va face o pneumonie teribila. Am fost crescut ca un gentleman in primii 12ani de viata, asa ca acest lucru ma face sa iau masuri.

-Da-ti jos bluza, ii spun apropiindu-ma de ea. Ochii ei se maresc vizibil, dupa care se lipeste precaut de perete, facandu-ma sa imi dau seama ce greseala mare am facut, asa ca repede ma departez de ea.

-Nu am vrut sa o spun asa, doar ca nu poti dormi in haine ude. Linisteste-te, nu o sa te ranesc, nici macar nu o sa ma apropii de tine. Uite, iti voi da haina mea, si ma voi intoarce, pentru ca tu sa te poti schimba, dupa care ma vei anunta cand ma pot intoarce, ok? Nu imi raspunde, dar se relaxeaza usor, motiv pentru care ii arunc haina mea. Ma intorc cu fata la perete, dandu-i intimitatea necesara. Dupa cateva minute, vocea ei slaba ma anunta ca a terminat.

Ma intorc si vad in fata ochilor ceva ce nu ma asteptam. Nu poarta NIMIC altceva decat haina mea… excitatie instantanee… Se simte jenata de privirea mea, asa ca ma uit repede in alta parte. Haina ii ajunge pana la jumatea coapsei, si nu pot sa spun ca dezvaluie prea mult doar ca privelistea este surprinzatoare. Picioarele ei sunt lungi si albe… Dumnezeule nu trebuie sa ma gandesc la ea in felul asta. Este cu siguranta ultima fata ce cauta genul asta de atentie. Ma apropii de ea, dar se panicheaza din nou. Decid ca este mai bine sa ii spun totul, chiar inainte de a face.

-Linisteste-te, ma voi apropia ca sa iti iau hainele si sa le pun la uscat, pe scarile de incendiu, ii spun aratandu-i locatia. Ii iau intr-un final hainele si i le agat unde este potrivit, doar ca fiind atat de ude, nu cred ca se vor usca bine pana dimineata. Ma intorc si o vad stand in continuare langa peretele, tinandu-se de mijoc, ca si cum ar putea cadea oricand din picioare.

-Ma voi aseza, aici jos ca sa dorm, ii spun, aratandu-i partea mai inspre alee. Este mai bine ca tu sa dormi in partea asta, continui, aratandu-i locul dintre mine si perete, nelasandu-i o alternativa mai usoara. In cazul asta, daca cineva va incerca sa iti faca rau, va trebui sa treaca intai de mine. Mai mult decat atat, vantul e mult mai slab in partea asta, deci este si mult mai cald. Ma priveste ceva timp, parca incercand sa se convinga de faptul ca nu o pacalesc, motiv pentru care ma asez jos, lasandu-i la dispozitie cat timp vrea, pentru a se putea decide. Nu dupa mult timp vine in directia mea. Sta in continuare lipita de perete, cat mai departe posibil de mine, tenisii ei, scotand sunete de udeala, cu fiecare pas ce il face in plus. Se aseaza comod si isi ridica picioarele, adapostindu-le cat mai mult in haina, pentru a se incalzi cu siguranta. Dau drumul unei respiratii fortate, pe care nu am stiut ca o tineam, bucuros ca totul s-a rezolvat pe seara asta.

Dupa o vreme, cand credeam ca a adormit deja, aud vocea ei soptita, mai presus de ploaia ritmica de afara.

-Multumesc… pentru tot. Nu trebuia sa ma ajuti, dar totusi ai facut-o. Imi intorc capul inspre ea si vad lacrimi neimplinite in ochii ei tacuti. Ce Dumnezeu i s-a intamplat acestei fete distruse?

-Cum te numesti? intreb, socand-o prin simpla mea intrebare. Decid sa dau mai multe informatii despre mine. Numele meu este Edward, Edward Masen.

-Aaa… eu… eu sunt… Jessica Swan.

-Ei bine, Jessica Swan, esti o mare mincinoasa, ii raspund cu un chicotit. Minciuna ei este atat de evidenta incat rade si ea  cu mine. Imi place mult sa o aud razand, si fata luminata de bucurie, fapt pentru care incerc sa o fac sa rada din nou.

-Jessica Swan… spun meditativ. Nu esti ruda cumva cu Jessica Rabbit nu?

Rade de aceasta data, mult mai sonor, simplul sunet, incalzindu-mi trupul intr-un mod placut.

Incep sa adorm usor, dupa scurta noastra conversatie, dar chiar inainte de a ma afunda in noapte, o aud soptind “Bella”. Deschid ochii din nou, uitandu-ma la ea. Pentru prima data se uita direct in ochii mei ca si in noaptea in care a fost atacata si mi-a cerut ajutorul.

-Numele meu este Bella… tot Swan… adauga cu un chicotit timid.

Inchide ochii si eu fac la fel. Chiar inainte de a ma cufunda intr-un somn adanc, simt nevoia sa adaug: EU NU TE VOI RANI, BELLA.

…………………………………………………………………………………………………………

Gata si capitolul 2 din acest fic tradus. Initial, vroiam sa il postez de ziua mea, 1martie, dar chiar nu am avut cum.

In orice caz, sper totusi sa va placa… si urmatorul… si urmatorul…

Cu siguranta este mult mai usor sa traduci decat sa scrii… cel putin asa este pentru mine… pot posta mult mai des… 🙂

PS: Multumesc Stefanik… pt urari…

Kisses…

8 gânduri despre „CAPITOLUL 2

  1. Nu stiam ca e ziua ta pe 1 martie….La multi ani! Sa ai parte de tot ce iti doresti, multa fericire, sanatate si noroc! Imi cer scuze ca iti urez toate astea asa tarziu insa chiar nu am stiut.
    Imi place mult ficul, faci o treaba excelenta.
    xoxo

  2. Oh..ziua ta a fost pe 1 martie? La Multi Ani!!! :*:*:*:*
    Capitolul este superb.Saracii Edward si Bella.Si totusi,vreau sa aflu mai multe despre Bella.De ce a ajuns in strada? Hmm..presupun ca astanu pot afla decat in capitolele urmatoare. 😀
    Bafta tradus in continuare
    Kisses :*:*:*:*:*:*

  3. LMA Beea:X
    scuze,nu am stiut k a fost ziua ta:”>
    tu vestesti si primavara:X
    app…ft ft mega tare;)) ficul:X
    deci ador:X
    t rog t rog t rog sa postezi mult mai des k mor d curiozitate:X:D
    app in ce limba e origina?;;) (curiozitate)

  4. Scz k am intarziat si cu comm-ul si cu urarile pt ziua ta de nastere…Sper sa iti gasesti minunea care sa iti schimbe viata…(restul nu le mai spun pt k le-au spus celelalte fete…)
    Bun capitolul…ma bucur sa vad ca Edward in cele din urma isi da seama ca Bell’s nu reuseste sa supravietuiasca de una singura pe strada…Si mult mai mult abea ast sa aflu povestea din spatele Bellei,pt ca eu cred k ascunde unele lucruri…Spor la tradus si multa inspiratie…
    kisses&hugs

  5. Este f frumos ficul si f bine tradus. dar nu prea am rabdare sa astept traducerea fiecarui capitol. As vrea sa il citesc in forma originala(daca este scris in lb engleza) si de aceea va rog sa imi trimiteti si mie linkul. Multumesc anticipat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s